de Elena RĂDULESCU
Într-o Românie considerată liberă, democrată, în care dreptul la liberă exprimare este garantat prin constituție, în anul 2015 este promulgată legea 217, numită în presa românească „legea antilegionari”. Legea 217 vine în completarea ordonanței 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor de tip fascist, rasist și xenofob, adăugând „simboluri și organizații legionare”. Foarte interesant este că autorii acestei legi, în încercarea lor de a scoate în afara legii Legiunea Arhanghelului Mihail, adăugând termenul „legionar” în textele enunțate de 217, admit, involuntar, că Mișcarea Legionară nu a fost una de tip fascist, altfel, Ordonanța 31/2002, nu ar fi trebuit să sufere modificări.
Să vedem ce spune legea: „a) prin organizație cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfăsoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura și violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violentă pentru schimbarea ordinii constituționale sau a instituțiilor democratice, naționalismul extremist.”
Astfel: trei sau mai mulți amici care discută despre Corneliu Zelea Codreanu în termeni laudativi, sunt pasibili de trei luni până la trei ani de închisoare, pentru că reprezintă o organizație care își desfășoară activitatea temporar promovând idei legionare!
Dar care sunt acele idei legionare care deranjează atât de tare, care reprezintă un pericol pentru democrație și statul de drept? Să fie oare ideile fundamentale ale Legiunii? Le vom enunța aici, pentru a va lăsa pe dumneavoastră să decideți:
„1. Legiunea este o organizație întemeiată pe ordine și disciplină.
2. Legiunea e călăuzită de un naționalism curat, izvorât din nemărginita dragoste de Neam și Țară.
3. Legiunea vrea să trezească la luptă toate energiile creatoare ale Neamului.
4. Legiunea apăra altarele Bisericii pe cari dușmanii vor să ni le dărâme.
5. Legiunea îngenunche înaintea crucilor vitejilor și mucenicilor Neamului.
6. Legiunea stă scut neclintit în jurul Tronului, din care Voevozi și Regi s’au jertfit pentru apărarea și înălțarea Patriei.
7. Legiunea vrea să clădească din suflete tari și brațe vânjoase o Țară puternică, o Românie nouă.” (Corneliu Zelea Codreanu – Cărticica șefului de cuib, 1933)
Sau poate că este vorba despre legile fundamentale ale cuibului:
„ 1. Legea disciplinei: fii disciplinat legionar, căci numai așa vei învinge. Urmează-ți șeful și la bine și la greu.
2. Legea muncii: muncește. Muncește în fiecare zi. Muncește cu drag. Răsplata muncii să-ți fie nu câștigul, ci mulțumirea că ai depus o cărămidă la înălțarea Legiunii și la înflorirea României.
3. Legea tăcerii: vorbește puțin. Vorbește ce trebuie. Vorbește când trebuie. Tu faptuieste; lasă pe alții să vorbească. Oratoria ta să fie oratoria faptei.
4. Legea educației: trebuie să devii altul. Un erou. În cuib fă-ți toată școala. Cunoaște bine Legiunea.
5. Legea ajutorului reciproc: ajută-ți fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa.
6. Legea onoarei: mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă și nu fi niciodată mișel. Lasă pentru alții căile infamiei. Decât să învingi printr’o infamie, mai bine să căzi luptând pe drumul onoarei.” (CZC, 1933)
Acestea sunt principiile pe baza cărora Corneliu Zelea Codreanu a clădit Legiunea Arhanghelului Mihail care, abia în 1940, avea să poarte titulatura generică „Miscarea Legionara”. Principii care astăzi sunt interzise, promovarea lor aflându-se sub incidența legii penale. Este vreo diferență între cele trei dictaturi care au interzis Legiunea și tot ce avea legătură cu ea (spre exemplu melodia „Vânt de seară” a lui Ion Mânzatu a fost interzisă pentru că era melodia preferată a Căpitanului) și România anului 2015? Da! Cum să nu existe diferențe? Astăzi suntem consumatori de McDonald’s, CocaCola, OMG și CanCan. Pentru aceste libertăți or fi murit oare înaintașii noștri?
Nu!
Ei au murit pentru o Românie liberă, demnă și puternică. Nu o Românie sufocată de datorii, ale cărei resurse au fost vândute pe nimic și ai cărei cetățeni trăiesc în sclavie. Pentru că a munci 10-12 ore pe zi pentru a plăti taxe, facturi și eventual o vacanță pe an, nu înseamnă libertate, ci robie.
Revenind la „faradelegea” 217, cum a mai fost ea numită, reprezintă unul dintre instrumentele prin care Partidul Comunist Român continuă experimentul reeducării început în 1949, în penitenciarul Pitești. Pentru că nu! nici reeducarea nu s-a încheiat în 1951, nici Partidul nu a plecat de la putere. Vreodată. Să cercetăm istoria personală a inițiatorului proiectului de lege și este suficient pentru a ne lămuri.
Între 1949 – 1951 reeducarea s-a desfășurat sub forma unui experiment care prevedea că „banditul”, sau „dusmanul poporului” să fie supus unui șir de torturi psihice și fizice continue, pentru a se transforma din adversar al regimului, în adept al sau. Experimentul s-a dovedit eșuat. Astăzi, „tehnicile și metodele specifice” s-au șlefuit, au devenit mai subtile, mai perverse, dar mai eficiente. Reeducarea acționează prin articole de presă, documentare și emisiuni tv, filme, poate chiar prin profesorul de istorie pe care îl stimezi. Este o reeducare care dezradacineaza individul, lăsându-l fără origine, fără memorie, fără istorie, fără modele de oameni care au stat drepți și au înfruntat gloanțe și obuze pentru apărarea libertății Neamului și Credinței strămoșești. Așa cum copilul are nevoie de mamă și de tată pentru a-și interioriza modele de comportament, adultul are nevoie de modele care să îi aducă aminte, întotdeauna, cine este, de unde vine și care este misiunea sa.
Nicolae Purcărea, supraviețuitor al „Fenomenului Piteşti”, în cartea sa, „Urla haita”, mărturisește că după eliberarea din penitenciar a asistat la „Pitesti după Pitești, reeducare după reeducare”, referindu-se inclusiv la perioada postdecembristă.
Un alt aspect extrem de periculos al legii 217 este autocenzura. Probabil și obiectivul central. Într-o societate care nu a scăpat încă de sechelele regimului comunist, în speță în rândul celor care au prins perioada în care dacă erai auzit cântând imnul aromânilor, erai condamnat la 25 de ani de muncă silnică, o astfel de lege te reduce la tăcere. Inclusiv în rândul persoanelor care nu păstrează decât în mentalul colectiv o vagă amintire a cenzurii comuniste se observă tendințe spre acte de autocenzură: numele Căpitanului și cuvântul „legionar” sunt rostite în șoaptă, doar după ce ne asigurăm că în spatele nostru nu se află vreun alexandru florian (nu, literele mici nu sunt o eroare), discuțiile despre moartea martirică a Nicoletei Nicolescu au caracter conspirativ, iar eroismul lui Moța și Marin este discutat doar în intimitatea caselor. Nici măcar slujbele de pomenire nu sunt oficiate în zilele în care ne-au murit eroii, ci în sâmbetele sau duminicile cele mai apropiate.
Doamna Aspazia Oțel-Petrescu, una dintre elevele preferate ale filosofului Lucian Blaga, model de sfințenie și lumină, a ispășit 14 ani de temniță între 1948 – 1962, pentru că a făcut parte din Cetățui, organizațiile de femei ale Legiunii. Ne-a rugat, cu blândețea specifică și zâmbetul plin de lumină, să păstrăm pentru noi tot ceea ce ne povestise în cadrul unei întâlniri emoționante, pentru că nu ar vrea să mai ajungă la Casimca.
Da! În România anului 2016, un fost deținut politic se teme să nu fie arestat pentru „ideile” sale și este constrâns să se autocenzureze. Democratic, nu?
Eu, una, refuz să mă autocenzurez! Refuz să fac parte din categoria de reeducați pe care Partidul îi dorește în slujba sa! Nicio lege nu mă va împiedica să vorbesc deschis despre o memorie plină de eroism, demnitate, onoare și modele de verticalitate.
Pastorul luteran Martin Niemoller ne învață:
“La început naziștii au venit să-i ridice pe comuniști
Și eu nu am strigat în apărarea lor pentru că nu sunt comunist,
Apoi au venit după evrei,
Și eu nu am strigat pentru că nu sunt evreu.
Au venit apoi pentru sindicaliști și catolici
Și nici atunci nu am strigat pentru că nu sunt nici sindicalist și nici catolic.
Când au venit după mine,
Nu mai era nimeni în jurul meu să se ridice în apărarea mea.”
[…] Elena RĂDULESCU / Buciumul […]