Cum a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu. 82 de ani de la cumplita crimă

10 3.126

(declaratiile plutonierului Sârbu) „Buna Vestire”, 9-11-1940

  “…În zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Râmnicul Sarat. Ajunsi la închisoare, am fost bagati toti jandarmii într-o celula, unde maiorii Dinulescu si Macoveanu ne-au dat instructii asupra modului cum avem sa executam pe legionari. Punând în genunchi pe soferul masinii, i-a aruncat un streang dupa gât pe la spate, aratând cât de usor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au iesit apoi unul câte unul afara, în curtea închisorii si fiecaruia i s-a dat în seama un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu ca acesta era Capitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în masini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de banca la spate, iar picioarele pe partea de jos a bancii din fata, în asa fel ca sa nu se poata misca nici într-o parte, nici în alta. Asa au fost legati 10 legionari într-o masina si 4 în alta. Eu am fost în prima masina, în cea cu 10 legionari, în spatele Capitanului si fiecare jandarm era asezat în spatele legionarului ce-i fusese încredintat. În mâini aveam streangurile. Am pornit. În masina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealalta maiorul Macoveanu. Era o tacere de mormânt caci n-aveam voie sa vorbim între noi si nici legionarii între ei. Ajunsi în dreptul padurii Tâncabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul executiei, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o si aprinzând-o de trei ori. Era momentul executiei, dar nu stiu de ce nu am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit masina, s-a dat jos si s-a dus la masina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executati. Capitanul si-a întors putin capul catre mine si mi-a soptit:

– “Camarade, da-mi voie sa le vorbesc camarazilor mei!”

Dar în aceiasi clipa, mai înainte ca el sa fi terminat rugamintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara masinii si pasind înauntru cu revolverul in mâna a rostit printre dinti: “Executarea!” La aceasta, jandarmii au aruncat streangurile… A fost un muget si un horcait, întrerupt din adâncul fiintei lor, apoi o liniste de mormânt. Cu perdelele trase, masinile si-au continuat drumul pâna la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineata. Aici ne asteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu si altii. Groapa era facuta. Trasi din masina, legionarii au fost asezati cu fata in jos si împuscati în spate, pentru a se simula astfel împuscarea pe la spate în timpul evadarii de sub escorta. Apoi au fost aruncati în groapa comuna…”

https://youtu.be/_TCTfBQIXnI

sursa: Miscarea.net

10 Comments
  1. doru says

    …regele SPERJUR Carol al II-lea – marioneta finantei jidanesti – l-a chemat pe ilustrul savant Nicolae Iorga pentru a se sfatui cu el in privinta Miscarii Legionare (…). Regele l-a intrebat pe savant ce ar face ca sa scape de Corneliu Zelea Codreanu. Savantul venise din Canada unde auzise o poveste pe care i-o spune si regeleui:

    „Daca esti singur, ai o pusca si te ataca o haita de lupi, ce faci? Raspunsul – canadianului a fost: il impusc pe seful haitei (cel aflat in fruntea haitei) si imediat ceilalti lupi il vor devora pe seful cazut!”
    Intelegind desigur tilcul acestei povestiri „regele” play boy a dat ordinul CRIMINAL ca sefii legionarilor sa fie lichidati fara nici un fel de proces, asa cum ati citi mai sus!
    A urmat un „proces” care nu s-ar fi sfirsit niciodata, daca legionarii nu ar fi ajuns la putere. Cind au ajuns – fara vreo comanda din partea lui Horia Sima – citiva legionari si-au facut singuri dreptate si i-au ucis pe toti fostii guvernanti din timpul lui Carol la inchisoarea Jilava. Episodul uciderii marelui savant trebuie de asemenea transprentizat:

    1 – NU conducerea Garzii de Fier a dat acest abominabil ordin, insa asasinatul a fost comis totusi de legionari
    2 – Cel care a condus acest asasinat a fost un legionar pe nume Boieru (si inca citiva) care apoi a fugit din tara…eu cred ca Boieru a fost platit de jidani pentru acest asasinat, deoarece savantul ii criticase pe „evrei” in dese rinduri asupra devalizarii economiei nationale.

    Despre Boieru nu s-a mai aflat nimic, insa se stie ca Horia Sima a declarat in nenumarate rinduri ca acest omor nu fusese comandat de conducerea legionarilor!

    PS. Nicolae Iorga ar trebui de asemenea trecut pe lista sfinta a martirilor romani omoriti de dusmanii nostri de secole deja!

  2. Morala? says

    cine ucide si supravietuieste INVINGE!

  3. calin eugen says

    Copii nu invata asta la scoala.Pacat,mare pacat!

  4. Ionut Moraru says

    Ptr Doru: „Despre Boieru nu s-a mai aflat nimic, insa se stie ca Horia Sima a declarat in nenumarate rinduri ca acest omor nu fusese comandat de conducerea legionarilor!”
    I-auzi! Traian Boieru nu a avut decat functia de sef de cuib. Niciodata mai mult de atat. In 1943 era inchis in lagarul de la Buchenwald impreuna cu o serie de legionari de marca ce reusisera sa se „evacueze”.
    Dupa razboi ramane in Germania unde are afaceri destul de infloritoare.
    Fiul sau in Romania comunista se plimba cum si cand vroia in si din Romania comunista!
    La 6 septembrie 1963 Traian Boieru ii trimite o scrisoare comandantului legionar Nicolae Arnautu aflat la Buenos aires in exil, scrisoare in care incrimineaza neadevarurile scrise de Costea (mana dreapta a lui Sima la acel moment) in brosura „O punere la punct- Raspunsurile lui Traian Boieru in cazul Iorga -Madgearu”. Slaba cartea, am citit-o. In scrisoarea mai sus amintita (pe care o am), Boieru explica foarte clar cine i-a dat ordin in privinta asasinatului. Nu are sens sa intram pe un teren mlastinos. Dar „imi inebunesc nervii sistemului nervos” chestile astea cu „nu se mai stie nimic”-spui tu ptr ca nu stii, „Miscarea legionara nu mai exista”-spune altul ptr ca nu mai aree el legatura cu Miscarea, „legionarii nu mai exista”-spune un altul ptr ca nu i cunoaste el nici un legionar si inseamna deci ca nu mai exista!

    1. Marius Săraru says

      Dacă aveți scrisoarea, publicați-o!

  5. Alexandru Mihail says

    Pai si ii dam credit lui Boeru? Eu unul nu am incredere in spusele acelui individ oricare ar fi ele; in fine: Dumnezeu sa-i ierte pe toti!

  6. IONICA says

    „Plange printre ramuri luna,
    Noptile-s pustii…”
    Dumnezeu sa-i odihnesca pe toti cei cazuti pt sfânta noastra credinta si pt scumpa noastra patrie
    ROMÂNIA!!

  7. Ionut Moraru says

    Dupa 2 ani de cand e postat mesajul de mai sus, o adaugare: Generalul Constantin Petrovicescu a sustinut ca dupa asasinate, maresalul Ion Antonescu a spus: „Nu imi pare rau de nici unul dintre acestia pentru ca au facut prea mult rau acestei tari.” Listele cu cei invinuiti de crime contra legionarilor erau intocmite la Prefectura Politiei si prezentate subsecretarului de stat din Ministerul de Interne, Alexandru Riosianu, omul de incredere al lui Ion Antonescu. ACESTA, MARESALUL avea ultimul cuvant, el stabilea cine trebuie arestat. Mihail Moruzov, UN VECHI INAMIC al lui Ion Antonescu a fost arestat la ordinul personal al Maresalului. Sa nu neglijam deci interesele si ranchiuna Maresalului in ecuatia acestor asasinte.

  8. Berserker says

    Daca nu intelegi aluzia initiala, se ajunge aci. Pacat ca s-au oprit la el.

  9. Marius Săraru says

    Pentru Ionuț Moraru: dacă tot afirmați că dețineți scrisoarea lui Traian Boeru către Nicolae Arnăutu, în care explică cine, ce, de ce, cum, de ce n-o publicați?
    S-o citim și noi!
    Cu stimă,
    Marius

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php