Peste 4.000 de teroriști ISIS sînt deja în Europa
Faptul că ISIS și-a infiltrat oamenii în Europa e o certitudine acum și pentru stînga așa zis „tolerantă” și promotoare a „societății multiculturale”.
În acest context merită să amintim că în urmă cu două luni un reprezentant al ISIS a acordat un interviu în care susținea că organizația teroristă musulmană reușise să trimită peste 4.000 de agenți ai săi în Europa. Acesta avertiza atunci Occidentul că nu va dura mult și vor vedea ce-i așteaptă. În același interviu acesta declara că țelul lor este să creeze un califat musulman care să conțină nu doar teritoriile controlate la momentul respectiv ci întreaga lume.
Avînd în vedere atacul terorist din seara de 13 noiembrie afirmațiile reprezentantului ISIS din urmă cu două luni au acum o altă greutate. La cei peste 4.000 de agenți ISIS infiltrați în Europa odată cu valurile de „refugiați” trebuie să mai adaugăm și agenții lor locali. Dacă raportul de doi agenți infiltrați din echipa de opt teroriști care au efectuat atacurile din Paris este corect, înseamnă că ISIS se poate baza pe cel puțin 16.000 de teroriști gata de atac.
Trebuie să mai amintim că într-un sondaj de opinie efectuat chiar în zilele dinaintea atacului de la Paris, 13% dintre „refugiați” se declarau a fi suporteri ai ISIS și că doar în primele 9 luni ale anului aproximativ 710.000 de „refugiați” au intrat în Europa. Asta înseamnă că ISIS are suportul a peste 92.000 de „refugiați”.
Societatea „tolerantă și multiculturală” visată de Merkel, Hollande și Junker prinde contur. Felicitări!
sursa: RostOnline