Campania #ShoutYourAbortion – cult al morţii

Sursa articolului: www.theblaze.com

de Matt Walsh (blogger, scriitor, orator)

Se pare că săptămâna 22-27 septembrie a fost una dintre cele mai bune pentru susţinătorii avortului din Statele Unite.

Democraţii au blocat o lege care ar fi interzis efectuarea avortului după săptămâna 20 de sarcină. Doar trei reprezentanţi ai Partidului Democrat au votat legea care salvează copiii de la moarte în a cincea lună de viaţă intrauterină, în timp ce doi reprezentanţi ai Partidului Republican, Susan Collins şi Mark Kirk, au votat nonşalant împotriva acestei legi. Aceşti doi indivizi ar trebui să rămână fără loc de muncă la următoarele alegeri. Dacă ar fi după mine, i-aş arunca pe amândoi în spatele gratiilor, împreună cu aproape toţi reprezentanţii Partidului Democrat, sub acuzaţia de complicitate la uciderea cu premeditare a mii de copii nevinovaţi. Reţineţi următorul aspect: dacă vă pronunţaţi în favoarea avortului în stadiul avansat al sarcinii, vă pronunţaţi în favoarea uciderii unor bebeluşi care au şanse reale de supravieţuire în afara pântecului. Din păcate, adoptarea poziţiei radicale, extremiste, de-a dreptul nebuneşti la care au aderat cei doi politicieni este considerată de adepţii curentului progresist ca fiind nu doar de mare actualitate, ci chiar obligatorie.

Adepţii curentului progresist adoră să afirme despre ei înşişi că nu adoptă o poziţie „pro-avort”, dar este din ce în ce mai evident că afirmaţia lor nu este altceva decât o mare minciună. Niciun om în sufletul căruia s-a înfipt, oricât de puţin, gheara mustrării de conştiinţă cu privire la avort, nu ar putea să se opună unei legi care doreşte să protejeze viaţa copiilor ajunşi în a cincea lună de viaţă în pântecele mamelor lor. De asemenea, niciun om care nu este un înfocat susţinător al avortului, nu ar putea simţi altceva decât repulsie faţă de noua modă absolut macabră ce a devenit virală pe internet, în data de 21.09.2015.

Se pare că această modă are şi un nume – ea se numeşte #ShoutYourAbortion, iar scopul ei este acela de a încuraja femeile să se laude pentru „curajul” de a-şi fi omorât proprii copii cu doar puţin timp înainte ca aceştia să se nască. Eticheta conţinând denumirea acestei mode a făcut furori o zi întreaga pe reţeaua de socializare Twitter. Mii de femei au profitat de ocazie pentru a preamări cu mare mândrie „miracolul” pruncuciderii. Sunt convins că pruncii avortaţi s-ar fi alăturat cu tot dragul unei astfel de campanii, dar faptul că sunt cu toţii morţi – care în descompunere prin tomberoane, care disecaţi şi tranşaţi precum puii în abatoare – îi cam împiedică să ia parte la o asemenea extraordinară acţiune de un înalt simţ moral.

Se pare că toată nebunia legată de „mândria” pentru „curajul” de a fi avortat, a pornit de la o postare a unei femei, pe nume Amelia, care şi-a povestit experienţele avortive pe Facebook. Aceasta povesteşte că avortul pe care l-a făcut anul trecut o face să-şi simtă sufletul „inundat” de o „inexprimabilă şi nemăsurată recunoştinţă” şi că nu îi este ruşine să afirme că avorturile o fac „fericită”. Postarea Ameliei a fost dată mai departe de încă o femeie, Lindy pe numele ei, care a folosit eticheta #ShoutYourAbortion pentru a-şi relata, triumfătoare, propria poveste de infanticid. Aceasta povesteşte că avortul pe care l-a făcut cu câţiva ani în urmă, nu numai că i-a permis acesteia să se „împlinească profesional”, dar, în mod ciudat, a ajutat-o „să poată avea grijă mai bine de copiii pe care deja îi are”.”

Coroborat cu presiunile făcute de asociaţia Planned Parenthood şi de toţi cei implicaţi în Industria Pruncuciderii, acest episod a fost mai mult decât suficient pentru a propulsa campania de măcel în masă a copiilor nenăscuţi. Progresiştii şi-au dat seama că tocmai li s-a oferit o armă drăguţă şi „cu lipici” în lupta lor împotriva „taboo-ului” ce împresoară măcelăria de nenăscuţi. Ca urmare, reţeaua de socializare Twitter a fost rapid inundată cu mesaje dintre cele mai incisive, transmise de femei profund zguduite emoţional şi afectiv, dar şi sărăcite sufleteşte. Iată cum sună mesajele lor:

„Am făcut două avorturi. Nu sunt obligată să ofer explicaţii nimănui pentru ele. Viaţa mea are mai multă valoare decât o posibilă viaţă.”

„Da, am făcut un avort la [vârsta de] 20 de ani. A fost cea mai bună hotărâre cu putinţă pentru noi, la acea vreme. Nu mă voi mai ruşina de avortul făcut (#ShoutYourAbortion)”.

„Iată povestea avortului meu (#ShoutYourAbortion): am rămas însărcinată într-un moment în care nu îmi doream acest lucru. Am hotărât [să fac avort] şi nu datorez nimănui nici o explicaţie pentru decizia mea.”

„Am suferit o întrerupere de sarcină la vârsta de 22 de ani pentru că eram MULT prea tânără pentru a creşte un copil. N-am regretat această hotărâre nici o secundă.”

„Alegerea de a nu deveni părinte atunci când eu însămi încă eram copil, a fost o dovadă de înţelepciune şi milă. Le transmit dragostea mea tuturor celor ce efectuează avorturi, dar şi persoanelor care încă sunt stigmatizate de o astfel de experienţă. #shoutyourabortion”

„Nu mi-am dorit niciodată copii, aşa că am făcut avort. Duc o viaţă împlinită, fără vină, fără ruşine, fără scuze. #ShoutYourAbortion”

„[Mişcarea] #ShoutYourAbortion este foarte importantă – avortul este o intervenţie chirurgicală normală; discuţia liberă despre acest subiect nu este decât una din modalităţile de a pune capăt stigmatului la care sunt condamnate femeile care recurg la o asemenea intervenţie.”

„Am făcut 3 avorturi şi, de la vârsta de 14 ani, am fost încontinuu măcinată de sentimentul de ruşine. Acum am 43 de ani. Azi rup tăcerea şi lepăd ruşinea.”

„Ai făcut avort pentru că aşa ai vrut? Nu trebuie să oferi explicaţii, nu trebuie să te ascunzi. Este corpul tău, este alegerea ta. De fiecare dată #ShoutYourAbortion”.

Blogurile şi site-urile liberale s-au alăturat şi ele petrecerii avorturilor. Site-ul de ştiri Buzzfeed transmitea cu efervescenţă faptul că mişcarea „Shout Your Abortion” reuşeşte să „îndepărteze stigmatul vinovăţiei” faţă de cruzimea strivirii craniilor unor fiinţe umane aflate în imposibilitatea de a se apăra. Site-ul revistei Elle şi-a exprimat entuziasmul cu privire la oportunitatea oferită femeilor, prin intermediul acestei campanii, de a „discuta despre libertatea de alegere, dintr-o nouă perspectivă.” La rândul ei, publicaţia HuffPost a profitat de o asemenea ocazie pentru a aduce critici dure la adresa activiştilor pro-viaţă care „îndrăznesc să arunce stigma ruşinii şi a nimicniciei” asupra brutalului măcel al pruncilor. Site-ul MIC.com s-a declarat „inspirat” de campania #ShoutYourAbortion, iar publicaţia The Independent susţine că o asemenea manifestaţie de celebrare a morţii şi egoismului este nu numai „importantă”, ci şi „încurajatoare”. Postul MTV afirmă despre campania „Shout Your Abortion” că a „corectat o mare greşeală”, netezind astfel femeilor calea către distrugerea propriilor lor copii – un act pe care aceştia îl descriu, cu o creativitate macabră, ca pe o modalitate de „îndepărtare a obstacolelor biologice”.

Dacă reţeaua Twitter ar fi existat pe vremea naziştilor, cu siguranţă le-ar fi fost mult mai uşor să elimine toate acele enervante interdicţii cu privire la eradicarea violentă a evreilor. Vreo campanie #ShoutYourGenocide pe undeva, cândva?

Stigma cade întotdeauna şi exclusiv asupra faptelor, evenimentelor sau fenomenelor ruşinoase. Însă adepţii curentului progresist nu vor permite sub nici o formă ca avortul să fie pus, văzut sau perceput într-o asemenea lumină. Cuvinte sau idei incorecte din punct de vedere politic, steaguri ale alianţelor, glume – toate acestea pot fi fără milă puse sub amprenta stigmei. Aţi putea crede că această regulă se aplică şi în cazul avortului, nu-i aşa? Daţi-mi voie să vă dezamăgesc. De ce? Pentru că, mai nou, actul de a-ţi omorî copilul în pântec la vârsta de 5 luni de viaţă intrauterină trebuie să fie întâmpinat cu aplauze la scenă deschisă.

Există persoane care par a fi şocate de faptul că Mişcarea Pro-Avort a ajuns să se coboare la un asemenea nivel, aşa cum există oameni care sunt şocaţi de faptul că un număr atât de mare de membri ai Partidului Democrat se declară în favoarea uciderii unor copii aflaţi într-un stadiu avansat al vieţii intrauterine şi cu toate şansele de a se naşte vii, dar ce pot face aceşti oameni?

Dacă adepţii acestui veritabil cult al morţii doresc să-şi facă prozeliţi, atunci viitorii lor discipoli vor trebui să fie nu numai pe deplin convinşi de necesitatea şi corectitudinea politică a avortului, ci şi entuziasmaţi de ideea de a omorî copii nenăscuţi. Este evident faptul că tot acest „entuziasm”, precum şi această falsă fericire, afişate de mamele care au avortat, nu au decât rolul de a masca un profund sentiment de vină şi disperare. Dar ce contează? Industria Avorturilor nu este câtuşi de puţin interesată de suferinţa acestor femei. Nu. Singurul element important este prezentarea măcelului în culori cât mai vii şi strălucitoare.

Niciun om nu poate avea o atitudine moderată pentru prea multă vreme faţă de acest subiect, indiferent de tabăra căreia îi aparţine – fie va condamna avortul cu o furie egală celei a Inchiziţiei faţă de vrăjitoare, fie îl va sărbători şi ridica în slăvi cu religiozitate. Oricine încearcă să adopte o poziţie neutră, va sfârşi, în mod inevitabil, în una dintre cele două tabere. Va deveni extremist. De ce? Pentru că avortul, în sine, este o măsură extremă. Este masacrarea a aproape-nou-născuţilor. Istoria a demonstrat, de-a lungul timpului, că nu există decât două feluri de oameni: cei ce se opun în mod radical dezumanizării şi uciderii unor grupuri întregi de oameni, şi cei care sunt complet în favoarea dezumanizării şi uciderii acelor grupuri de oameni.

Este evident că industria avorturilor şi-a amplasat deja tabăra în cel de-al doilea segment, şi că va face tot posibilul pentru a atrage cât mai mulţi adepţi cu un simţ moral la fel de atrofiat. Cu numai doi ani în urmă, adepţii avortului au născocit ideea unei campanii denumite „1 din 3”, în cadrul căreia aceştia le încurajează pe femei să-şi spună, fiecare, povestea „plină de inspiraţie” a propriului avort. La scurtă vreme după demararea acestei campanii, o femeie, pe numele ei Emily Letts , devine noua emblemă a progresiştilor după ce se filmează în timp ce îşi avortează copilul. De-a lungul întregii proceduri chirurgicale, femeia este toată numai zâmbete şi chicoteli, afirmând cât de fericită şi de „norocoasă” este ea. Imediat după intervenţie, în timp ce abia era scoasă în scaunul cu rotile din sala de operaţie, a exclamat cu putere: „Super!” şi „Ce bine!”. În acelaşi timp, copilul ei, proaspăt avortat, cel mai probabil era transportat către un centru de cercetare, în scop experimental. Tânăra se laudă cu avortul ei chiar în timpul procedurii, iar înregistrarea video a acelui avort a primit aprecieri pozitive din partea canalelor media online. Ba, chiar a câştigat premiul cel mare din cadrul concursului „Cel mai bun videoclip menit să înlăture stigmatul aruncat asupra avortului”. Ei, bine, toate comentariile alăturate campaniei #ShoutYourAbortion (n.tr. “Nu te mai ruşina de avortul făcut”) – ce a luat naştere pe reţeaua de socializare Twitter – sunt apă de ploaie în comparaţie cu aşa ceva.

Citeşte şi: Şi-a filmat propriul avort apoi l-a postat pe Youtube (VIDEO)

Dar, chiar şi aşa, este clar cât de extrem de deranjant, revoltător, trist şi patetic este să le vezi pe toate aceste femei, orbite de efervescenţa susţinerii avortului, alături de docilii lor parteneri, fluturând pancarte cu inscripţia „Iubesc Avortul”, într-o macabră paradă a aşa-zisei „libertăţi de alegere”. Dar… trebuie să ne bucurăm pentru ele, că se exprimă atât de liber. Desigur, nu şi pentru avorturile lor sau pentru neruşinarea cu care îşi laudă „curajul” de a înfăptui această crimă. Adevăratul nostru motiv de bucurie constă în faptul că, în felul acesta, prin manifestările acestor femei, întreaga mişcare „pro-alegere” îşi descoperă adevărata faţă oricui a avut până acum orice urmă de îndoială cu privire la adevărata ei filozofie. Da, toate aceste campanii marca „Avorturile sunt cool!” mustesc de depravare şi hidoşenie! Dar, cel puţin, în felul acesta reuşim să vedem adevărata faţă a liberalismului modern. Asemenea creatorului ei, însuşi Diavolul, doctrina progresistă adesea se prezintă într-un mod ultrasofisticat şi modern. Abordează discursuri tâmpe şi la modă precum „Toleranţă pentru toată lumea”, „Dragostea învinge”, „Heteronormativitatea determină izolarea comunităţilor non-transsexuale” şi aşa mai departe. Dar la baza acestei doctrine nu se află altceva decât o mare duşmănie purtată însăşi vieţii.

În esenţă, liberalismul este un cult al morţii. De multă vreme am propus să încetăm să-l mai numim „liberalism” şi să începem să-i spunem pe adevăratul său nume: „satanism secularist”. Această denumire descrie esenţa acestui curent cu cea mai mare acurateţe. Este adevărat că adepţii declaraţi ai satanismului sunt susţinători înfocaţi ai avortului, iar unii dintre ei chiar afirmă că îşi practică ritualurile satanice care presupun sacrificii umane, chiar în interiorul clinicilor specializate în efectuarea avorturilor. Pentru satanişti/liberali, avortul este cel mai sacru şi venerat act ritualic. Întreaga ideologie satanistă, precum şi religia satanistă în sine, au apărut din chiar momentul în care Diavolul i-a întors spatele lui Dumnezeu, spunându-I „Nu Îţi voi sluji Ţie!”. Iar oamenii au reuşit să găsească cea mai crudă şi perversă modalitate de a întări refuzul satanic primar: masacrarea ritualică a celor mai preţioase şi vulnerabile creaţii ale lui Dumnezeu – copiii.

Propagatorii avortului au o poziţie pro-avort din principiu, nu dintr-o convingere pervertită. Ei consideră – au această credinţă – că prioritatea supremă o constituie individul. Din punctul lor de vedere, nu există nici o putere sau autoritate care să nu se supună Prea-Măreţului EU, aşadar nimeni şi nimic nu are dreptul de a se impune în faţa MEA, şi nimeni, nici chiar propriul meu copil, nu poate avea nici un drept asupra asupra vieţii mele, a corpului meu, asupra iubirii mele sau a timpului meu. AL MEU, EU, MIE! Numai EU sunt buricul Pământului şi centrul Universului, iar scopul suprem al vieţii mele este să mă distrez, să duc un trai cât mai comod şi să mă simt cât se poate de bine (mai ales din punct de vedere sexual). Nu există niciun alt adevăr în afara acestor deziderate. Nu există nici un alt Dumnezeu în afară de mine.

Oricare alt Prea-Mare EU n-are decât să trăiască în propriul balon de săpun al mulţumirii de sine şi al auto-venerării, iar dacă se întâmplă ca doi Prea-Măreţi EU să se ciocnească, aceştia preferă să fie mai degrabă politicoşi unul cu celălalt, pentru că o interacţiune plăcută îi va face pe amândoi să se simtă bine. Acesta este motivul pentru care singurul verset biblic pe care adepţii progresismului îl citează (în afară de a „nu judeca”, care nu este un verset biblic) este cel cel care spune „Iubeşte-ţi aproapele că pe tine însuţi.” Din păcate, progresiştii au distorsionat sensul versetului, înlocuind iubirea altruistă propovăduită de acest verset, cu iubirea egoistă de sine, şi promovând-o pe aceasta din urmă ca fiind forma supremă de iubire. De asemenea, progresiştii susţin ideea conform căreia este mult mai practic să fim cu toţii egali şi să ne tratăm unii pe alţii în consecinţă, pentru ca, în felul ăsta, să ne simţim bine cu toţii. Pe de altă parte, aceştia ignoră cu desăvârşire partea din Sfânta Scriptură care spune foarte clar că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice altceva, mai mult decât pe oricine altcineva şi mai mult decât propria persoană, şi că prin iubirea noastră faţă de Dumnezeu ajungem să ne iubim cu adevărat pe noi înşine şi pe ceilalţi. Din întreaga ecuaţie a iubirii, Progresivismul/Satanismul îl scoate pe Dumnezeu şi lasă doar propria persoană, ceea ce elimină din start însăşi sursa şi scopul iubirii, transformând astfel iubirea în exact opusul ei.

Iată motivul pentru care celorlalţi EU nu trebuie să li se acorde respect în mod obligatoriu sau implicit, sau să li se recunoască dreptul elementar la demnitate: atunci când unul din ei devine o povară – moment în care aceştia ne solicită să ne schimbăm, sau să oferim, sau să ne punem în slujba altora, sau să iubim în absolut orice mod -, brusc acesta se transformă într-un vierme scârbos de care trebuie să se descotorosească în cel mai scurt timp posibil. Cel mai bun exemplu în această privinţă este chiar avortul, cu atât mai mult cu cât copiii ce n-au fost lăsaţi să se nască sunt omorâţi, tranşaţi şi apoi livraţi către laboratoarele de cercetare. Noi, Prea-Măreţii EU, nu avem absolut nimic împotriva încercării de a ne prelungi propriile vieţi, chiar dacă asta înseamnă să ne mâncăm proprii copii. Doar EU sunt singurul meu Dumnezeu, şi ce scop mai nobil pot avea pe pământ, dacă nu prelungirea propriei mele existenţe, nu-i aşa?

Sigur că acest subiect transcende sfera avortului. De ce spun asta? Deoarece, conform ideologiei progresivismului, bătrânii şi bolnavii ar trebui să aibă aceeaşi soartă cu cea a copiilor avortaţi – adică, ar trebui să moară. Copiii nenăscuţi nu au nici un drept la viaţă. Asemenea, nici bătrânii şi bolnăvii. Deviza progresiviştilor/sataniştilor: „Să scăpăm de toţi!”. Şi să nu aveţi impresia că eticheta „bătrânii şi bolnavii” vrea să însemne că numai bătrânii şi bolnăvii ar trebui aruncaţi la gunoi. În Europa, eutanasierea copiilor deja a fost legalizată. Nu peste multă vreme, un copil care a scăpat de la moartea prin avort, va putea fi, pur şi simplu, eliminat, prin includerea sa într-un program de crimă-prin-eutanasiere. Pentru a putea duce procedeul eutanasierii la bun sfârşit, s-ar putea să fie necesară prezenţa unui medic. Sau poate nu. Nu ştiu sigur dacă profesioniştii din cadrul Industriei Crimelor se specializează de obicei pe un singur mod de eliminare a vieţii, sau mai sunt şi specialişti policalificaţi printre ei.

Oricum, faptul că fanii avortului au renunţat, în cele din urmă, la sloganul „sigur, legal şi rar”, începe să capete o logică. Sigur că-şi doresc ca avortul să fie legal! Ba, chiar, în ciuda faptului că, de multe ori, femeile mor în urma intervenţiei chirurgicale avortive, activiştii pro-avort continuă să susţină mitul absolut ridicol si grotesc conform căruia injectarea inimii fătului cu substanţe avortive, când acesta încă se află în pântecele mamei sale, reprezintă o procedură avortivă cu un grad de 0% pericol pentru mamă. Dar „raritatea” cazurilor de deces în rândul mamelor ce-şi avortează copiii nu este şi nici n-a fost vreodată o prioritate pentru activiştii pro-avort.

Cam singurii oameni care încă mai sunt suficient de naivi încât să creadă că avortul este un fenomen „rar”, sunt conservatorii moderaţi, care consideră că avortul ar trebui să fie scos complet în afara legii, cu excepţia situaţiilor rare de viol sau incest. Se pare că, în astfel de cazuri, copilul rezultat pur şi simplu are ghinion. În rest, toţi ceilalţi au adoptat o poziţie absolutistă cu privire la acest subiect.

Pe de altă parte, adevăraţii partizani ai mişcării pro-viaţă consideră că avortul nu ar trebui să fie nici legal şi nici scuzabil, sub nicio formă, indiferent de situaţie. De cealaltă parte a baricadei se află activiştii pro-alegere, care susţin că avortul nu ar trebui să fie sub nicio formă restricţionat, indiferent de situaţie. „De ce ar trebui ca femeia să aibă posibilitatea de a alege numai ‘în anumite situaţii’? ”, întreabă ei. „De ce ar trebui ca ei, Zeificata EU, să îi fie permisă exercitarea propriei autonomii numai în ‘anumite’ situaţii?”

Dacă avortul este legal şi acceptabil pentru că viaţa copilului este nesemnificativă iar binele mamei este de o importanţă absolută, de ce să încercăm să scădem frecvenţa cu care viaţa acestor fiinţe neînsemnate (n.tr. copiii nenăscuţi) este eliminată prin măcelărire, tocmai pentru a proteja stilul de viaţă al Persoanei-Mai-Importante-Decât-Nenăscutul? Logic ar fi ca, din contră, să creştem frecvenţa avortului, nu-i aşa?”

Dacă acceptăm premisa fundamentală a ideologiei progresive/sataniste, atunci încercarea de a limita avortul ca fenomen devine un nonsens. Avortul este dreptul suprem al femeii şi cea mai pură formă de manifestare a feminismului. De aceea, a încerca să îi „scazi frecvenţa”, este ca şi cum un catolic devotat ar spune că nu doreşte să primească Sfânta Împărtăşanie decât uneori. Acesta este încă un motiv pentru care progresivistii/sataniştii nu mai stau să dezbată problematica „statutului de persoană”, a dreptului de a fi sau a nu fi recunoscut ca persoană. Poate că progresiştii vor mai vehicula această idee ca argument de bază, dar nu reprezintă un element esenţial al cauzei pentru care ei militează. Dacă entitatea nenăscută este o persoană, sau un om, sau un elan, sau un extraterestru, pentru ei nu contează. Nu contează, pentru că avortul este nu doar acceptabil, ci şi lăudabil, din simplul motiv că femeia vrea să facă avort şi punct. Acesta este singurul „argument” (dacă poate fi numit aşa) pe care echipa campaniei #ShoutYourAbortion l-a tot utilizat, aproape obsesiv.

Au fost unii şi alţii, pe ici, pe colo, care au adus câteva argumente raţionale, dar destul de slabe din punct de vedere al capacităţii de convingere, încercând să demonstreze că fetuşii sunt „adunături de celule” şi aşa mai departe, dar cei mai mulţi au spus doar atât: „Ştii ceva? Eu am avut chef să avortez copilul, aşa că l-am avortat. Şi punct.” Aceasta este noua lor modalitate de apărare a răului (cu toate că nu este deloc nouă – de fapt, este veche de când lumea). Şi trebuie să recunoaştem că este o mişcare destul de inteligenţă. Până la urmă, toate dovezile „ştiinţifice” în favoarea avortului pot fi şi au fost complet devalidate, iar argumentele de tip pragmatic (suprapopularea, sărăcia, boala) funcţionează într-o oarecare măsură, dar, în acelaşi timp, sunt nu doar prea abstracte, dar şi mult prea asemănătoare ideilor pe care Naziştii le-au pus în aplicare pe evrei. Aşa că s-au mulţumit să păstreze o metodă absolut stupidă şi oribilă din punct de vedere moral dar, în acelaşi timp, extrem de simplă şi chiar atrăgătoare la nivel primar: „avortul e bun pentru că vreau să-l fac, iar eu trebuie să obţin ceea ce vreau”. Nu este tocmai un silogism aristotelic, dar, se pare că, în zilele noastre, este destul de convingător.

Traducere din limba engleză: Diana Orzan Ştiri pentru viaţă