Eroii rezistenţei anticomuniste paraşutaţi de Aliaţii occidentali

1 723

Istoriografia româneasca de dupa 1989 omite cu buna stiinta un aspect important al relatiilor dintre anglo-americani si exilul românesc în primii ani de dupa razboi – trimiterea legionarilor în tara pentru a rezista regimului comunist.

Cei-13-Luptatori-Anticomunisti-Legionari-parasutati-de-CIA-si-executati-la-Jilava

Împartirea Austriei în zone de influenta ale Aliatilor i-a gasit pe legionari în teritoriile controlate de americani, în cea mai mare parte. Fostii membri ai guvernului de la Viena (fara Horia Sima, care fugise în nordul Italiei) au formulat un memoriu militarilor americani, prin care-si exprimau dorinta de a lupta în continuare împotriva comunizarii României. Însa la acea data Statele Unite nu-si permiteau sa sustina public o dizidenta în spatiul controlat de Uniunea Sovietica din Europa de Est, astfel ca legionarii „cu grade” au fost arestati si internati în lagare. Ei au fost anchetati de o comisie care activa pe lânga Tribunalul de la Nurnberg, pentru a se stabili în ce masura se faceau vinovati de crime de razboi. Cercetarile au relevat faptul ca membrii Miscarii legionare nu se faceau responsabili de crime de razboi în Est, astfel ca au fost absolviti de orice responsabilitate privind abuzurile contra populatiei si evreilor peste Nistru.

Începând din 1946, legionarii au început sa fie „curtati” de franco-anglo-americani, pe fondul racirii relatiilor cu Uniunea Sovietica. Serviciile secrete ale puterilor democratice elaborau în acea perioada tot felul de scenarii post-belice privind relatiile internationale, printre care si finantarea unui razboi de gherila contra sovieticilor în statele comunizate de Armata Rosie.

Alertati de sovietici cu privire la „uneltirile” legionare, conducatorii serviciilor de informatii românesti trimit în martie 1947 un ofiter la Viena pentru a face observatii despre activitatile anti-comuniste. Acesta a constatat ca emigratia legionara din Austria se ridica la circa 600 de oameni, plasati în lagare de refugiati la Graz, Linz, Innsbruck si în alte câteva orase din zona americana. La Viena locuiau doar câtiva dintre lideri, care metineau contactele cu Horia Sima si planuiau împreuna cu consulul general al României, pe nume Cârstciuc, eventuale operatiuni de parasutare în tara. Legionarii benefiaciau de sprijinul material al Serviciului Secret American (CIC), care a continuat pregatirea extremistilor români începuta de nazisti în timpul guvernului de la Viena. Primii oameni fusesera trimisi în Dobrogea, cu scopul de a culege informatii despre Armata Rosie si despre starea de spirit a populatiei. Sovieticii i-au cerut ofiterului român de Siguranta sa transmita Ministerului de Externe de la Bucuresti sa-l recheme degraba pe Cârstciuc la „centrala”, deoarece manifesta o atitudine anti-sovietica fatisa. Acesta era acuzat ca primea bani de la serviciile speciale ale SUA, prin intermediul ambasadei de la Viena, pe care o vizita zilnic. În schimb, la reprezentanta diplomatica a URSS-ului nu fusese decât o singura data.

Începând cu 1949, legionarii devin tot mai „atractivi” pentru planurile de sabotare din interior a regimurilor comuniste. Aceasta strategie fusese pusa la cale de Harry Truman (presedintele SUA) si Vincent Auriol (presedintele Frantei), având ca scop înfiintarea unor armate de exil ale tarilor din Europa de Est. Mai întâi, anglo-francezii s-au adresat lui Nicolae Radescu si Consiliului National Român, însa politicienii „democrati” nu au putut mobiliza „cadre” pentru o eventuala armata româna de exil. În acel moment legionarii au „intrat în carti” din nou, fiind cunoscut anticomunismul de care dadeau dovada.

Horia Sima a fost contactat de doi ofiteri de informatii (unul francez si unul american) pentru a negocia conditiile în care legionarii urmau sa fie folositi în actiuni de sabotaj din România. Planul avea doua componente – o parte ofensiva de patrundere în România si actiuni de informatii, plus o parte contrainformativa, în afara tarii, care acoperea prima operatiune. Pentru fiecare componenta a planului au fost solicitati 50 de legionari. Horia Sima s-a ocupat personal de selectarea „recrutilor” (care urmau sa fie instruiti de franco-americani), tinând contactul cu ei prin intermediul a doi apropiati – Mircea Dimitriu si Traian Borobaru.

Nu numai autoritatile franceze si americane au colaborat cu legionarii in pregatirea si trimiterea in Romania a unor echipe. Dupa 1949 si autoritatile britanice au colaborat cu legionarii, Horia Sima deplasandu-se la Londra pentru un contact direct. Echipa pregatita de britanici (Ovidiu Gaina-Constantin Zus) a fost antrenata la Londra in toamna 1953 primavara 1954. Dupa anularea operatiunii, cei doi s-au reintors la Buenos Aires unde se stabilisera la sfarsitul razboiului, Ovidiu Gaina predand psihologie la Universitatea din Buenos Aires.

Cei 100 de legionari au fost instruiti în Franta de catre serviciile militare ale acestui stat, în colaborare cu instructori americani. O parte dintre ei mai fusesera pregatiti în perioada 1944-1945 de germani pentru misiuni de acelasi fel, având oarecare experienta. Instruirea „agentilor” avea mai multe etape. În primul rând învatau telegrafia Morse, dorindu-se ca la o echipa de 3-4 oameni sa fie o persoana cunoscatoare a acestui cod de comunicatie. Apoi învatau tehnici de falsificare a documentelor, pentru a-si procura tot felul de legitimatii si acte de calatorie în timpul activitatii din România. Instructia prevedea si însusirea unor tehnici de auto-aparare, de tir sau de camuflare în caz ca ar fi fost descoperiti. O atentie importanta în programul de antrenament se dadea lectiilor de parasutism, care se tineau în sudul Frantei, în baze militare. Armata franceza a fost implicata „pâna în gât” în acest proiect, transportându-i pe „recruti” cu avioane militare când schimbau locul de instructie. Avioanele care-i transportau pe legionari în România plecau din Franta, faceau o escala în Grecia, apoi treceau pe deasupra Bulgariei pâna la Marea Neagra, zburând pe teritoriul României la joasa altitudine, pentru a nu fi detectate de radare. Aproape toate transporturile au avut ca destinatie finala zona Carpatilor Meridionali, unde se aflau alte grupuri de „rezistenti”.

Agentii de informatii franco-americani, sau chiar legionarii implicati în proiect, nu au fost atât de discreti încât sa mentina secretul total al operatiunii. Astfel ca, serviciile de informatii externe ale României, ajutate cel mai probabil de „colegii” sovietici, au interceptat unele echipe parasutate si i-au arestatat pe „agentii imperialistilor”. Programul a fost întrerupt în 1953, dupa prinderea unui „lot” de zece „parasutati”, carora li s-a organizat un proces public la Bucuresti intre 9-12 octombrie 1953. Echipa Ion Golea-Ion Samoila a fost parasutata in toamna anului 1951. Au fost condamnati la moarte toti cei zece legionari: Alexandru (Ica) Tanase, Ion Samoila, Ion Golea, Mircea Popovici, Ion Tolan, Vasile Mihai Vlad, Ion Buda, Gheorghe Dinca, Aurel Corlansi Erich Tartler. Executia a avut loc in noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie la Jilava.

Unul dintre delegatii Miscarii Legionare ce a tratat cu francezii implicarea legionarilor in miscarea de rezistenta anticomunista din Romania a fost Mircea Dimitru. Urmeaza o parte a interviului acestuia acordat la 5 ianuarie 1999:

-Unde a avut loc intalnirea?

-Intr-o casa conspirativa a Serviciului francez.

-Ce ati discutat la aceasta intalnire? Ce anume s-a hotarat?

-Ofiterii francezi si americani au dezvoltat propunerea, cerand aprobarea Miscarii pentru ca sa se faca operatii ofensive in Romania. Atunci, bineinteles, Miscarea Legionara avea un interes deosebit, din mai multe motive: ea obtinea o dovada mai vizibila si mai convingatoare decat la Nurnberg, ca nu este o organizatie fascista sau nazista, pe urma, ea putea activa public, fiind considerata un factor politic de importanta in emigratia romaneasca. In afara de asta, in special i se oferea posibilitatea de a intra mai usor in contact cu Miscarea Legionra din tara, pentru a o reorganzia dupa arestarile masive care au avut loc, pentru eventuala rascoala populara in caz de conflict.

-In tara n-au fost parasutate decat 11 persoane…

-Da, n-au fost toti trimisi…Noi am pregatit mai multe echipe, insa dupa ce a fost procesul din 1953 am intrerupt aceasta colaborare, impreuna de comun acord din mai multe motive.

Si in tara legionarii ramasi inca liberi incercau sa se coordoneze cu actiunile celor din afara. Iata ce afirma Traian Popescu la 6 iulie 1998:

-Ce mai facem? Hai sa sensibilizam opinia publica! Opinia publica, ne gandeam, nu omul de rand, ci, in special, intelectualii, care, incet-incet, mai ezitanti, mai…intai prin tacere, apoi prin adeziune, chiar din 1945, multi incepusera sa adere pe diverse considerente la noul sistem si la ceea ce se-ntampla. Si-atunci, la mine acasa, am procurat un Gesttetner, masina de multiplicat, am procurat hartie- aveam de unde ca am editat si niste cursuri atunci cu inca un coleg-, am scos primul nr dintr-o pretentioasa revista, cam opt pagini scrise la Gesttetner, intitulata Neamul Romanesc! Ne-am inspirat culmea, din Neamul Romanesc al lui Iorga, de-aia i-am dat numele asa.

-Ce cuprindea?

-Un articol de fond si apoi informatii cu ceea ce puteam si noi sa culegem, ce se petrece in tara, ba cu trupele rusesti, dar mai mult cu comunistii, care aderasera…Portret al lui Nicolae Pana, Ana Pauker, portret al lui Teohari Georgescu si al lui Gheoghiu-Dej si asa mai departe. Scoteam cam unul pe luna cel putin, uneori doua pe luna, tot anul 1945, 1946, pana-n 1947. Noi le scoteam, noi le editam, noi le raspandeam in cutiile postale, iar altele le mai trimiteam la diverse adrese de institutii, la Academia Romana…Scoteam cam 1000 de exemplare, 1500, ca nu puteam mai mult, nu aveam timp. Noapta in general, lucram la ele.

Emigratia legionara nu a fost implicata numai în proiectele puterilor occidentale de sabotare a adversarilor comunisti. În primii ani dupa încheierea razboiului, principala misiune a „gardistilor” a fost asistenta grupurilor de refugiati politic, care paraseau România de teama represiunii comuniste. Aflându-se în Austria sau Germania înca din anii ’40, legionarii aveau experienta în organizarea unor tabere de refugiati, oferindu-si serviciile pentru toti emigrantii, nu numai pentru „fratii ideologici”. Spre exemplu, la Salzburg (Austria) au cumparat în 1945 o baraca de lemn care se afla peste un buncar, organizând aici un lagar de refugiati. Au amenajat un dormitor cu 15 paturi, o sala de mese si o bucatarie, oferindu-le adapost pentru câteva zile românilor care se îndreptau spre vestul Europei. În acest proiect s-au implicat si numerosi preoti greco-catolici (ce primeau sprijin de la Biserica Catolica austriaca), precum si biserica ortodoxa româneasca din Viena. Astfel de asociatii ale emigrantilor care ofereau consultanta exilatilor români au functionat pâna la sfârsitul anilor ’40, fiind conduse în general de legionari. În anii ’50, majoritatea structurilor de acest fel au fost transformate în asociatii culturale, care au functionat pâna la caderea comunismului în Europa.

 

Referinte:

Ilarion Tiu, Miscarea Legionara, reactivata de americani, http://www.jurnalul.ro/stire-istoria-comunismului/miscarea-legionara-reactivata-de-americani-119387.html;

Mariana Conovici, Silvia Iliescu, Octavian Silivestru, Tara, Legiunea, Capitanul.Miscarea Legionara in documente de istorie orala, Bucuresti, 2008.

sursa: Foaie Nationala

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php