Legea „defăimării sociale”, adoptată în timp record de Senat. „E o lege comunistă, specifică statului totalitar”

0 486

Criticii proiectului de lege, care pedepseşte prin sancţiuni dure aşa numita „defăimare socială”, l-au numit pe iniţiatorul său, pesedistul Liviu Dragnea, „campionul corectitudinii politice”.

Controversata Lege a „defăimării sociale” iniţiată de şeful interimar al PSD, Liviu Dragnea, despre care se spune că instituţionalizează practic poliţia politică a gândirii şi liberei exprimări, a fost adoptată, miercuri, de Senat, într-un timp record – la doar două săptămâni de la depunere. Până la adoptare mai este doar un pas – Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege semnat de Dragnea prevede că „defăimarea socială” s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1.000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 la 60.000 lei, dacă vizează un grup social.

Prin „defăimare socială” se înţelege fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la o categorie de persoane „care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA [sublinierea noastră, n.r.]„.

Avocatul Antonie Popescu a declarat recent, pentru Epoch Times, că iniţiativa este de sorginte comunistă, contrară jurisprudenţei CEDO şi specifică statului totalitar.

„Apare ca o reintroducere pe o cale ocolită a vechilor fapte de insultă şi calomnie! Instituţii de drept penal (contravenţional) ineficiente, generatoare de abuzuri, inutile din moment ce în Codul Civil şi în legea pentru combaterea discriminării exista instituţia răspunderii civile delictuale încă din Codul lui Cuza promulgat de Carol I – art. 998-999!

„Iniţiativa este de sorginte comunistă, contrară jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi specifică statului totalitar. Vine dintr-una din cele mai retrograde zone ale securităţii şi partidului comunist!”, a precizat Antonie Popescu.

„Iniţiativa este de sorginte comunistă, contrară jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi specifică statului totalitar. Vine dintr-una din cele mai retrograde zone ale securităţii şi partidului comunist!”, a precizat Antonie Popescu.

În opinia avocatului, iniţiativa lui Dragnea limitează libertatea de exprimare şi, totodată, surprinde, în contextul în care vine după abrogarea celebrului art. 276 din Codul Penal care punea botniţă avocaţilor şi jurnaliştilor referitor la problemele din justiţie. „Acum ameninţarea pentru criticii (uneltitorii) sistemului social (orânduirii sociale) este extinsă…”, a adăugat Antonie Popescu.

Pentru a afla mai multe despre proiectul de lege iniţiat de Liviu Dragnea vă recomandăm să citiţi Proiect de lege marca Liviu Dragnea. „Defăimarea socială” s-ar putea sancţiona cu amenzi de până la 60.000 de lei

sursa: Epoch-Times Romania

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php