Baha Saeed Karam – un soldat creștin egiptean ucis pentru credința sa

0 536

Nu este un caz singular. Vorbim despre cel puțin alți șapte soldați care au fost asasinați, doar în anul 2015. De ce? Pentru că soldații creștini sunt considerați infideli de către majoritatea musulmană a armatei egiptene. 

Baha Gamal Mikhail Silvanus, 23, found dead, shot twice at his unit. The military said he committed suicide.

După izbucnirea conflictului dintre forţele armate egiptene şi Frăţia Musulmană, în luna august 2013 s-a pus problema creării, de către comunitatea internaţională, a unei constituţii în Egipt. A fost nevoie, astfel, ca 80 de biserici creştine să fie distruse, pentru a se gândi o lege care să garanteze libertatea de credinţă şi să ocrotească minorităţile confesionale. În acest context, s-a ivit problema numărului de adepţi ai minorităţilor.

Fără a cere o statistică sau un raport din partea liderilor creştini din Egipt, autorităţile au raportat opt milioane de credincioşi aparţinând Bisericii Copte, Patriarhiei Ortodoxe a Alexandriei, Bisericii Apostolice Armene, Bisericii Copte Unite cu Roma. În realitate, există mai mult de 23 de milioane de creștini  în Egipt, dintr-o populaţie totală de aproape 90 de milioane, spune patriarhul Bisericii Copte, Tawodoros.

Cu toate că situația la nivel legislativ s-a ameliorat în Egipt, creștinii încă sunt persecutați. La început de septembrie 2015, jurnalistul Raymond Ibrahim vorbea despre mai mulți soldați din armata egipteană, care au fost uciși pentru faptul că au refuzat convertirea la islam. Ultimul dintre aceștia, despre care avem date sigure, este Baha Saeed Karam. Un tânăr creștin soldat. Avea doar 22 de ani și lucra în cadrul armatei egiptene. Așa cum mărturisesc colegii, dar și preotul la care se spovedea, Baha fusese amenințat de mai multe ori pentru credința sa. I s-a cerut să se lepede și să îmbrățiseze religia musulmană. Deși nu au fost demersuri oficiale, se pare că toate acestea au fost acoperite de superiorii săi. Rezultatul refuzului de renunțare la credință s-a concretizat în patru răni de glonț primite în timp ce își desfășura munca la sediul batalionul său, în orașul Marsa Matruh. Deși a fost transferat la un spital din Alexandria, viața pământească a lui Baha nu a mai putut fi salvată.

Nu a fost un caz singular, jurnalistul sirian numărând încă cel puțin șapte soldați care au fost asasinați, doar în anul 2015. De ce? Pentru că soldații creștini sunt considerați infideli de către majoritatea musulmană a armatei egiptene. Cu toate acestea, creștinii din Egipt se strâng în jurul bisericilor și mănăstirilor, mărturisind cu toată tăria credința în Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.

sursa: Doxologia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php