Ziua Limbii Române

1 5.188

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Basarabia din 1990.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorii propunerii legislative explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.

Această propunere legislativă a fost legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2013 adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri.

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

În această zi este arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

via Daniel Vla

1 Comment
  1. dan says

    Traiasca Romania Mare asa cum arata harta de mai sus cit si limba romanilor in veacul vecilor! AMIN!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php