Cleric musulman, devenit creștin: „Trebuie să arătăm dragoste, indiferent de violența altora”
Intrat în rândul clericilor de anumită factură islamică, Tawfik a fost trimis în Arabia Saudită, pentru a-și finaliza studiile. În inima islamului fiind, Dumnezeu a avut alte planuri cu el.
De cel puțin trei ani, suntem înspăimântați de veștile ce vin din Orientul Mijlociu: creștini omorâți, răpiți, femei violate, biserici și școli creștine vandalizate, orașe trecute prin focul care mistuie totul în cale. Indignarea ne cuprinde cu gândul la soarta fraților noștri de limbă arabă, dar de aceeași credință în Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Pe lângă acest sentiment al revoltei, de multe ori, gândul ne este purtat la faptul că puterile creștine nu fac nimic pentru acești oameni. Nu neapărat răzbunare, am spune, dar măcar să dăm un semn că aceștia nu sunt ai nimănui. Gândul nostru ar putea fi cu dreptate, însă – a răspunde la ură cu ură, ar fi oare demn de un creștin?
Răspunsul ni-l dă un convertit la Hristos. Un fost musulman. Chiar un fost cleric musulman din Republica Central Africană. Tawfik, după numele lui islamic, s-a născut și a crescut într-o familie de clerici musulmani, așa cum povestește despre el cotidianul World Watch Monitor. Din fragedă pruncie, până la 24 de ani, a studiat școala islamică la o madrassa din inima Africii: „Asta am învățat, ca și noi, la rândul nostru, să învățăm pe alții – creștinii trebuie să ne fie nouă slujitori, nu este păcat dacă furi de la un creștin, nu este păcat dacă răpești o fată creștină…”
Intrând în rândul clericilor de anumită factură islamică, Tawfik a fost trimis în Arabia Saudită, pentru a-și finaliza studiile. În inima islamului fiind, Dumnezeu a avut alte planuri cu el: „S-a întâmplat în anul 2002. Însuși Hristos, pe care îl văzusem în icoanele creștine, pe care le disprețuiam din tot sufletul, dimineața devreme, Iisus mi-a spus clar, în vis, că ar trebui să-L urmez. Soția mea m-a întrebat ce am visat, căci am devenit, dintr-o dată, foarte luminos, chiar din timpul somnului. A doua zi mi-am luat familia și am părăsit Arabia Saudită, întorcându-mă acasă. Gândul la Iisus ne măcina mereu. Citeam versete din Coran, dar în minte, toate mă duceau la Iisus.
M-am adresat comunității creștine din oraș, dar aceștia nu m-au crezut, nu credeau în sinceritatea mea. Stăteam și eu și familia lângă biserică, nu aveam curajul nici să intrăm, dar nici să plecăm de acolo. Între timp, frații musulmani au încept să se răzbune pe mine, au furat vitele, au dat foc la casă, dar nu ne părea rău de nimic. Simțeam că Iisus este cu noi. Cu timpul, am fost acceptați, primind luminarea Botezului creștin. Pe toți creștinii din satul meu, acolo unde ne-am clădit o biserică nou, i-am învățat că important este să fim precum Hristos pe Cruce, adică iertători. Trebuie să arătăm dragoste, indiferent de violența altora”.
sursa: Doxologia