VIDEO. Ne-a părăsit Gavril Vatamaniuc, partizanul din Munții Bucovinei.
Video. Gavril Vatamaniuc la Zilele Rezistenței Naționale de la Sâmbăta de Sus, iulie 2o11.
Am primit trista veste că ne-a părăsit, în căsuța sa din Gura Humorului, Gavriil Vatamaniuc, aprig luptător în rezistența armată anticomunistă din Munții Bucovinei, militant al Mișcării Legionare, om care a purtat până în 1955 pe urmele sale temuta Securitate.
Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Partidul Totul pentru Țară și Federația Română a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști se pleacă în fața memoriei fratelui și camaradului nostru de luptă.
_______________________________________
În anul 1948, sergentul major de jandarmi Gavril Vatamaniuc din Constanța, fratele partizanului Ion Vatamaniuc (1903-1992), intră în conflict cu locțiitorul politic și este dat afară din armată și pus sub urmărirea Securității. Bănuind că va fi arestat, acesta se refugiază la 25 noiembrie 1949 în pădurile din zona Suceviței, unde își construiește un bordei și se hrănește cu alimente primite de la familia sa.
În vara anului 1950, i se alătură doi consăteni, frații Ion și Gheorghe Chiraș, urmăriți și ei de Securitate. Aceștia au adus cu ei arme. Activitatea grupului s-a limitat doar la acțiuni de apărare, tipărind și distribuind manifeste anticomuniste, distrugând manifestele comuniste și încercând să-i convingă pe muncitorii forestieri să lupte împotriva comuniștilor. Deși Securitatea a reușit să-și infiltreze informatori printre pădurari, majoritatea acestora i-au ajutat pe partizani, aducându-le de mâncare.
În 1954 s-a alăturat grupului partizanul Vasile Motrescu, venit din Munții Făgăraș și care făcuse parte din grupurile conduse de Vladimir Macoveiciuc și Constantin Cenușe. La începutul lui ianuarie, cu sprijinul unui pădurar, organele de securitate au descoperit ascunzătoarea grupului. În dimineața zilei de 18 ianuarie 1955, o companie de soldați din Botoșani a încercuit zona Bâtca Corbului și a atacat bordeiul. La acel moment, în ascunzătoare se aflau doar Motrescu și Vatamaniuc. Cei doi au reușit să fugă; Motrescu a împușcat doi soldați (Ion Popescu și Gheorghe Dumitrache), iar Vatamaniuc pe soldatul Mihai Vălimăreanu și pe câinele său, Afumatu.
La 18 iulie 1955, Securitatea află ascunzătoarea fraților Chiraș. În lupta de la Ursoaia Mare, cei doi frați sunt împușcați. Vasile Marciuc, gazda celor doi frați, este capturat la 17 octombrie 1955 și constrâns să dezvăluie ascunzătoarea lui Gavril Vatamaniuc. Astfel, a doua zi este prins și Vatamaniuc în satul Voievodeasa.
Of……Dumnezeu sa il ierte!
Gavriil Vatamaniuc prezent!
Vasile Marciuc nu era gazda. Ati scris gresit in articol.