Părintele Justin Pârvu: „E PLINĂ LUMEA ROMÂNEASCĂ DE MARTIRI, E PLINĂ LUMEA DE MĂRTURISITORI CARE GREU SE LASĂ SCOŞI LA LUMINĂ”

Cuvântare rostită pe muntele Rarău, la m-rea Rarău, 12 august, 2009

Îmi amintesc cum veneam la mănăstirea Rarăului cu părintele Martinian, Dumnezeu să-l odihnească, şi stăteam pe aici vreo două-trei zile, de Izvorul Tămăduirii. Şi se făceau aici multe întâlniri frumoase între bucovineni, moldoveni şi ardeleni. Aici era o vie şi strânsă legătură între neamul nostru creştinesc-ortodox pentru că naşterea noastră nu e cea după trup, ci după duh, cât am cunoscut, cât am trăit şi cât ne-am ostenit.
Aşa am socotit şi eu să ţin legătura cu mănăstirea Rarău pentru că aşa am apucat încă de pe când aveam 18-20 de ani. Această mănăstire a rămas o verigă de legătură între Ardeal, Moldova şi Basarabia. Aici se întâlneşte unghiul celor trei forţe ortodoxe românești. Au fost vremuri grele, vremuri de nevoinţă, de lupte, nopţi de întuneric şi zile de lumină.
Vremurile în care trăim noi sunt din ce în ce mai anevoioase. De aceea v-aş ruga, ca frăţiile voastre, trăind mulţi sau puţini ani, să trăiţi în aşa fel ca şi cum mâine vă veţi sfârşi. Eu am ajuns la aceşti 92 de ani şi m-a ţinut Dumnezeu ca să fiu, cât se poate, mai apropiat de adevărurile ortodoxe. Vin vremuri grele şi Dumnezeu ştie cum va trece fiecare examenul acesta. Este un examen anevoios pentru că acum nu se mai urmărește o biruință asupra trupului, cât a sufletului. Îl pătezi, îl pierzi; ţii la el, îl pierzi.
Venim aici, de la o mănăstire la alta, aşa cum ne-am obişnuit să venim la Maica Domnului, să mă îmbărbătez, să mă întăresc, să văd aici minunea Maicii Domnului, care este mângâierea tuturor creştinilor, ocrotitoarea şi bucuria călugărilor. Şi aceste zile pe care le petrecem împreună, să fie zile de bucurie, zile de întărire şi în veacul viitor.
La Judecată nu ne va întreba Mântuitorul câte biserici am ridicat, câte cămine am făcut sau alte lucruri de ordinul acesta. Acolo ne va întreba cum am trăit viaţa noastră fie scurtă, fie mai lungă… Cu cât e mai lungă, cu atât ne va întreba mai aspru. Ne va judeca după faptele noastre pe care le-am săvârşit.
Să trăim mereu ziua de astăzi ca şi cum am muri mâine, spun Sf. Părinţi. De aceea, Dumnezeu să ne bucure de aici înainte şi dacă nu ne vom mai întâlni aici, ne vom întâlni dincolo, înaintea dreptului Judecător şi acolo vom răspunde de tot ce am făcut, de cele bune şi de cele rele. Să ne ţinem această promisiune, să ne ducem cât se poate crucea mai departe!
Vin vremuri grele de încercare când va trebui să alegem direct: ori satana ori Hristos, din două una. Nu mai este a treia alternativă, de aceea trebuie să ne pregătim şi noi pe cât este posibil şi să fim în duhul acesta al adevărului, în care ne vor Maica Domnului şi Mântuitorul Iisus Hristos. Să fiţi încredinţaţi că toată nevoinţa frăţiilor voastre din mănăstire, din lumea mireană şi de peste tot pe unde veţi fi, este răsplătită. Este un moment, în sfârşit, de bucurie pentru Maica Domnului ca să ne închinăm Fiului ei şi tuturor nevoitorilor care au trăit pe locurile acestea şi şi-au dat viaţa pentru mântuirea sufletelor noastre, a celor prezenţi şi a celor din viitor. Pentru că neamul nostru este împletit în cele trei convieţuiri: trecut, prezent şi viitor.
De aceea, eu mă bucur că v-am mai găsit şi anul acesta, că în ceilalţi ani poate ne vom găsi la înfricoşata Judecată şi acolo ne vom întâlni cu toţii şi vom avea bucuria judecăţii aspre sau mângâierea mântuirii.
Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă bucure pentru viaţa creştinească şi călugărească pe care o aveţi.
Să ducem ceea ce a rămas cu multă demnitate şi prestigiu pentru că nu ne va întreba Maica Domnului acolo de nimic altceva decât cum am respectat şi cum am ştiut să răspundem la suferinţele şi greutăţile mărturisitorilor noştri.
E plină lumea românească de martiri, e plină lumea de mărturisitori care greu se lasă scoşi la lumină, pentru că lumea aceasta mereu a fost în luptă cu întunericul şi cu atât mai mult cu cât satana este mai în putere. Dar căderea lui este şi căderea antihristului şi a întregului neam necreştin, neortodox şi fără Dumnezeu.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă dea bucurie, să trăiţi întru mulţi ani pe aceste locuri frumoase ale Rarăului!
Iată cum se duce tânărul nostru în Occident că nu mai poate trăi aici. Poate să trăiască, dar se duce slugă la străini. Rămân terenurile noastre goale că nu le mai lucrează nimeni. Păi, ţăranul nostru de acum o sută de ani îşi lua catrafusele să plece undeva? Lucra pământul şi avea hrana şi medicaţia tot de acolo o avea, din rădăcinile şi florile pământului lui. Acum ne urcăm în maşină, în avion, te ridică şi numai Dumnezeu ştie dacă mai cobori de acolo. Se bagă câte trei-patru sute de oameni într-o coajă de nucă şi se ridică la înălţime să vadă civilizaţia Europei, fără icoane, fără biserici, fără cruce.
Şi ştiţi, avea dreptate creştinul nostru: când vă duceţi în călătorii îndepărtate, intraţi acolo unde veţi auzi cântându-se, unde veţi vedea o icoană, o rugăciune. Băteai la uşa unui creştin şi cereai adăpost peste noapte şi erai primit cu dragoste. Acum dacă baţi la uşa cuiva nici nu vrea să audă, pentru că se teme de tine. Nu ştie cine eşti.
Vedeţi cum tinerii de azi se spânzură? Un tânăr de 17 ani s-a spânzurat şi nu ştie nimeni din ce cauză. Şi asta se întâmplă pentru că suntem depărtaţi de la rădăcina de sfinţenie. Viaţa de sfinţenie e aici în urgia suferinţei, a greutăţilor. Asta e sfinţenia. Ea nu vine din teorie goală. Vine din cruce. Crucea este verticala aceasta care leagă cerul cu pământul, iar orizontala leagă dragostea dintre noi. Crucea este semnul ridicării noastre din pământesc la ceresc. De aceea avem şi postul, rugăciunea, spovedania, împărtăşania, Sf. Scriptură, vieţile martirilor.
Românul a vărsat sânge peste tot. El e născut din pământul acesta al necazurilor şi al suferinţelor. Dumnezeu să ne ierte pe toţi şi să ne binecuvinteze cu harul Său. Sfinții Arhangheli să ne acopere în tot locul şi în toată viaţa! Amin!

(Preluat din cartea: „Ne vorbește Părintele Justin, vol. III”)