Preşedintele Germaniei a demisionat în urma unui caz de corupţie

0 497

Christian Wulff şi-a anunţat vineri, la prânz, demisia în urma unui scandal de corupţie. Parchetul din Hanovra a anunţat că a cerut ridicarea imunităţii preşedintelui republicii, Christian Wulff, implicat de luni de zile într-un scandal privind acuzaţii de corupţie.

Christian Wulff a fost atacat fără menajamente pentru că a ascuns un împrumut, a profitat de vacanţe gratuite din partea unor oameni de afaceri bogaţi, iar apoi pentru că a încercat să facă presiuni asupra jurnaliştilor cu scopul de a împiedica publicarea informaţiilor.

Mai mult, la jumătatea lunii ianuarie, justiţia gernană a percheziţionat domiciliul fostului său purtător de cuvânt, concediat la 22 decembrie din cauza unor suspiciuni de corupţie pentru acte comise între 2007 şi 2009. El a fost atunci purtător de cuvânt al lui Wulff, care era liderul guvernului regional.

Vineri, Parchetul a cerut ridicarea imunităţii preşedintelui care a fost aspru criticat de presa germană pentru că a profitat de funcţia sa în scopul de a-şi facilita realizarea unor planuri financiare în folos personal.

Wulff a fost criticat la jumătatea lunii decembrie de presa germană, care l-a acuzat că a  profitat de poziţia sa de lider al Guvernului din Saxonia Inferioară pentru a obţine avantaje financiare diverse, pe care a încercat apoi să le ascundă. În principal, este vorba despre un împrumut bancar, nu foarte mare, pentru achiziţionarea unui imobil, pe care preşedintele l-ar fi obţinut de la o bancă, prin intermediul soţiei unui apropiat de-al său, reaminteşte presa germană.

„După o verificare exhaustivă a noilor documente şi evaluarea articolelor din presă, parchetul din Hanovra estimează că există fapte suficiente pentru suspiciuni de încălcări ale legii sau de beneficii de avantaje” ale lui Wulff, a explicat într-un comunicat Parchetul din capitala regiunii Saxonia Inferioară.

Dar Parchetul nu ar fi putut  lansa procedurile împotriva preşedintelui până când deputaţii Bundestag-ului (Camera Inferioară a Parlamentului) nu i-ar fi ridicat imunitatea. Nu a mai fost cazul însă, deoarece Wulff a demisionat de bunăvoie, înainte ca scandalul să continue.

În Germania, funcţiile preşedintelui sunt în principal onorifice, însă persoana preşedintelui reprezintă  o puternică autoritate morală. În plus, Wulff este şi un mare admirator şi susţinător de încredere al politicilor cancelarului german Angela Merkel.

Ieri, Merkel şi-a anulat o vizită oficială la Roma, unde urma să se întâlnească cu premierul italian Mario Monti despre datoriile din zona euro şi despre Grecia, tocmai pentru a supraveghea evoluţia de pe scena politică din Germania şi pentru a fi alături de Wulff la actul de onoare pe care urma să-l facă.

Sursa: R Tv

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php