Creștini aruncați peste bord în drum spre Italia

0 462

Poliția din Palermo, Sicilia, a afirmat că a arestat 15 persoane sub suspiciunea de ucidere a acestor creștini pe mare. 

Poliția italiană a declarat joi că, săptămâna aceasta, musulmanii aflați între imigranții care au încercat să ajungă din Libia în Italia cu ajutorul unei bărci au aruncat peste bord 12 pasageri care se aflau împreună cu ei – omorându-i – pentru că erau creștini.

Poliția din Palermo, Sicilia, a afirmat că a arestat 15 persoane sub suspiciunea de ucidere a acestor creștini pe mare.

Grupul inițial de 105 persoane a plecat marți, 14 aprilie, din Libia cu o barcă. La un moment dat în timpul călătoriei pe la nord de Marea Mediterană, agresorii – musulmani din Coasta de Fildeș, Mali și Senegal – au aruncat pe cei 12 peste bord. Ceilalți participanți au spus poliției că au scăpat „pentru că s-au împotrivit încercării de a fi înecați formând un lanț uman”.

Poliția a declarat că barca a fost interceptată de către o navă a marinei italiene, care a transferat pasagerii pe una cu steagul statului Panama. Aceasta a acostat miercuri în Palermo, după care poliția a făcut arestările. Cei 12 care au murit erau din Nigeria și Gana.

În fiecare an, mii de oameni fac această călătorie periculoasă pe mare din nordul Africii până pe coasta mediterană a Europei, adesea cu vase echipate necorespunzător pentru o asemenea călătorie. Mulți dintre ei o fac fugind de războiul și sărăcia din Africa și Orientul Mijlociu. Potrivit pazei de coastă italiene, în ultima săptămână, la țărmul Italiei, au ajuns din Libia mai mult de 10 000 de oameni. Sute de oameni mor în această călătorie, de multe ori, vasele răsturnându-se. Anul trecut au murit 3 200 de oameni. Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, din anul 2000 au murit aproape 22 000 de oameni în timp ce încercau să treacă peste Marea Mediterană.

traducere şi adaptare: Lucian Filip
sursa: pravoslavie.ru

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php