Actele la control! DNA cere Senatului toate actele cu privire la „aleşii penali”

0 434

UPDATE – „Cererea trebuie să fie adresată de ministrul Justiţei aşa cum s-a procedat şi în alte cazuri, de aceea Biroul Permanent a hotărât să sesizăm ministrul Justiţiei, căruia să îi solicităm ca cererea DNA în speţă să fie făcută conform regulilor procedurale. Pe fond, solicitarea este fără îndoială în atenţia noastră şi i se va da curs cu toată promptitudinea de îndată ce vom fi sesizaţi din punct de vedere procedural corect”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

***

Procurorii DNA au solicitat marţi Senatului toate actele suplimentare în cazul „aleşilor penali”, în special în cazul lui Dan Şova, scăpat de arestare preventivă prin invocarea Regulamentului Senatului, ale cărui prevederi erau în contradicţie cu Constituţia ţării.

Potrivit B1 TV, DNA a cerut toate înscrisurile întocmite după cererea de arestare a lui Dan Şova, precum şi pentru toate cererile vizând urmărirea penală şi arestarea preventivă a senatorilor implicaţi în dosare penale, trimise de procurorii anticorupţie în perioada 2014-2015.

După toate probabilităţile, scopul acestei acţiuni este de a se verifica modul în care au votat senatorii în alte cazuri decât în cazul Şova, pentru a se vedea dacă aceştia au aplicat şi în alte cazuri formula care l-a salvat pe Şova de arest preventiv.

Potrivit senatorului PSD Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului, citat de stiripesurse.ro, cererea DNA ar urma sa fie respinsă pe motiv că nu s-ar fi respectat „traseul legal”. Conform social-democratului, DNA ar fi trebuit să trimită solicitarea la Parchetul General, procurorul general trebuia să trimită mai departe cererea către Ministrul Justiţiei şi abia ministrul Cazanciuc avea competenţa să ceară documente de la Senat

Reamintim că Senatul a refuzat pe 25 martie aprobarea cererii DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova. Dintr-un total de 151 de senatori prezenţi în sală, 79 au votat pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova, 67 împotrivă şi 5 s-au abţinut. Conform Constituţiei, „hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră”, ceea ce înseamnă că, pentru arestarea lui Şova, erau necesare doar 77 de voturi.

Regulamentul Senatului, invocat de preşedintele camerei, Călin Popescu Tăriceanu pentru a declina cererea procurorilor DNA, susţinea în schimb, contrar prevederilor din Constituţie, că o astfel de hotărâre se adoptă cu votul majorităţii tuturor senatorilor, nu doar a celor prezenţi – adică un număr de 85 de voturi având în vedere că Senatul are 168 de membri.

Elenei Udrea în schimb, i s-a aplicat, cu ceva vreme înainte, un standard complet diferit deşi situaţia votului pentru arestarea sa preventivă a fost pe acelaşi calapod ca în cazul Şova, respectiv pentru arestarea ei au votat doar jumătate din cei prezenţi, nu jumătate din numărul total al deputaţilor. Cu toate acestea fostul ministru a ajuns după gratii.

sursa: Epoch-Times Romania

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php