Motto: (Preotul Dimitrie Bejan, in discutie cu un tanar, impresionat de modul de gandire al acestuia)
„-Sunteti legionar?
–Incerc, ma caznesc sa devin.
–Am inteles acum.
–Vor intelege toti romanii, la vremea secerisului.”
Ziua de 25 Martie e ziua Marii Biruinte a ostilor ceresti si a celor pamantesti supuse Preainaltului, impotriva cetelor pagane. E ziua in care Preacurata, culmea smereniei omenesti, consimte Zamislirea. „Fie mie dupa cuvantul Tau!” – cuvinte ce au zguduit iadul, cu toate ale sale. Era poate ultima nadejde a Intunericului, ca Fecioara va refuza, ori va amana cel putin, venirea Luminii. Si-apoi totul a urmat voia Domnului…
Dupa aproape 2000 de ani, un alt Arhanghel vestea ceva. Era taramul flacailor cu „inimi mari de domn” si a „padurilor de argint”. Dupa ani de batjocura si rastignire, un codrean iesi dintr-insele. „Sa readucem Cerul deasupra Romaniei”, parea a spune. Si iarasi Intunericul s-a ingrozit. „Fost-a om trimis de la Dumnezeu. Nu era el Lumina ci ca sa marturiseasca despre Lumina” (Ioan, 1,6; 1,8). Era 24 iunie, ziua nasterii lui Ioan Botezatorul, despre care aminteste Apostolul. Totodata, ziua nasterii Legiunii Arhanghelul Mihail. Legiunea Arhanghelul Mihail? Cutremuratoare cuvinte. Cum? Aici, pe pamant, la noi? Noi – prapaditii, rastignitii, batjocoritii, umilitii, piatra pe care au nesocotit-o zidarii? Da. Un sutas, intr-o zi de sarbatoare, cheama neamul la Inviere. Si-l urmara crestinii: la Nunta, propovaduire, tamaduire, sarbatoare, in ispite, lanturi, bice, palme, „porfira mincinoasa”, piroane, suliti, moarte, s-apoi… lepadare unii, Inviere ceilalti.
Sortii decid ca pe meleagurile dacilor nemuritori sa vesteasca Cuvantul Apostolul Andrei. Sortii decid? Adica intamplarea? Nici pe departe. Era cel dintai chemat. Ii va fi fost foarte usor, caci Romanii cu zeii lor n-aparusera inca prin partile noastre. Cu lacrimi si-n Duh Sfant il vor fi ascultat. Si vor fi spus si ei, ca si Andrei odinioara: „Am gasit pe Mesia” (Ioan, 1,41). Era primul ce se umplea de bucuria credintei si care credea fara a i se prezenta o minune. Deci smerenie, umilinta, insetare dupa noile invataturi (il numeste „Invatator” pe Iisus si sta toata ziua cu Dansul dupa Botez). Sa fim si noi, romanii, oare, primul dintre neamuri care la Invierea cea Mare sa ne umplem de bucurie?
Un lucru este sigur: cel care a reincrestinat neamul romanesc si a produs cea mai profunda revolutie morala in sanul acestuia, Corneliu Codreanu, avea sa fie martirizat in aceeasi zi in care Sf. Ap. Andrei fusese rastignit. Intamplari? Poate-n lumea democratiei, nu si-n crestinism.
Pentru a ne cunoaste mai bine structura noastra sufleteasca ar trebui, poate, sa fim mai atenti la caracteristicile personalitatii Sf. Apostol, care-l deosebeau de ceilalti apostoli. Caci, odata ce Dumnezeu a hotarat ca dansul care primise primul Lumina sa ne-o vesteasca si noua, inseamna ca sunt insusiri comune intre Sf. Apostol si neamul nostru. Tocmai acest fapt de a fi primul ce L-a descoperit cu „ochii lumesti”, poate spune foarte mult despre felul nostru de a fi, al romanilor. „Unde locuiesti, Invatatorule? ” intreaba Andrei. „Veniti si veti vedea” -raspunde Iisus.
In istoria Legiunii, ziua de 6 septembrie ne pune iarasi pe ganduri. In vremuri extrem de grele pentru tara, cand totul parea pierdut, minunea Mai-Marelui Voievod se repeta. Horia, nu cel tras pe roata, dar aflat tot sub grija Preabunului, este cel chemat s-o aduca. E singura zi din calendar in care este mentionata una din minunile Arhanghelului Mihail. Cea din Colose. „Arhanghelul ne-a ajutat” s-a dovedit a fi astfel nu numai un vers dintr-un cantec legionar.
S-a crezut a fi a Biruintei. Nimeni nu si-a inchipuit cat de mare e puterea diavolului. N-a fost decat o victorie si-o minune, printre altele, necesara temporar neamului. Adevarata Biruinta, cea care va bine-vesti o era noua in istoria neamului este de neoprit, caci temelia este pe stanca facuta. Ramane o problema de timp. Previziunile Capitanului ne cutremura, dar in acelasi timp ne umplu si de o mare nadejde. Sunt cuvinte parca spuse atunci la 6 septembrie 1940: „Miscarea Legionara este ca un cires care a inflorit inainte de vreme. Va da inghetul peste el si florile lui vor cadea la pamant inghetate. Dar tot intr-o zi de primavara, ele vor inflori”.
Si-apoi, acel 6 septembrie era un inceput de toamna, nu de primavara.
Ziua de Buna-Vestire, 25 Martie, atat de indragita legionarilor, este singura zi de intensa semnificatie crestina ce nu are inca un corespondent de aceeasi intensitate in istoria romanilor, sortiti parca numai lacrimilor.
Insa, la plinirea vremii, „la vremea secerisului”, vor intelege cu totii minunea. Doar ca atunci, numai unii se vor bucura.
de Sile Iordache
Diavolul nu are puteri, are doar iluzii care lucreaza prin intermediul pacatului si al pacatosilor. Miscarea Legionara a fost folosita de Antonescu pentru a putea prelua puterea intr-un moment in care fusese izolat de partidele politice. Daca ar fi dovedit un pic de smerenie, Horia Sima ar fi putut transforma 6 septembrie intr-o biruinta reala. Dar a preferat zavistia si scindarea Miscarii, caci acesta este intotdeauna pretul cerut de trufie.
Oare cum ar fi gestionat Capitanul momentul septembrist? Din pacate, nu vom sti niciodata.
Daca va sosi ziua Biruintei stie doar Bunul. Sa ne rugam, caci – daca noi vom vedea de cele ale Domnului – si El va vedea de cele ale noastre. El si Arhanghelul din Cer.
Horia Sima nu avea Cum sa facă altfel pt ca era în slujba răului (Moruzov). El a intrat în Legiune cu un singur scop: acela de a distruge!
Asa baieti contraziceti-l voi pe unul din sfintii inchisorilor Virgil Maxim si pe atatia altii dintre care mari duhovnici care nu s-au dezis niciodata de Comandant cum nu s-au dezis nici de Capitan mentinand unitatea Miscarii. Nu Comandantul a rupt unitatea ci „dizidentii” au facut-o , in sfarsit Dumnezeu sa-i ierte, iar pe noi si pe voi sa va lumineze!
„Prin această generaţie de mistici, Mişcarea Legionară s-a apropiat sau poate chiar a atins linia de viaţă spirituală la stadiul propus de Sfinţii Părinţi din „veacul de aur” al Bisericii. Dar de data aceasta, pustia este realizată în temniţă, sub lovituri de bici.” (pr. Ioan Negruţiu)
„Acest om cu o profundă vocaţie religioasă, chinuit cumplit în timpul reeducării de la Gherla, a înţeles, ca puţini dintre legionari, că Horia Sima a reprezentat cel mai fidel spiritul legionar pe linia Căpitanului. Dacă un om cu o atât de profundă viziune şi trăire religioasă a avut această credinţă, nu ştiu cine s-ar putea găsi să-l contrazică cu argumente valabile. I-am fost ucenic în închisoare acestui om superior care a reprezentat pentru mine legionarul prin excelenţă, încât în postfaţa Memoriilor sale am afirmat: Acolo unde este Virgil Maxim, acolo este Mişcarea Legionară… Pentru aceasta la moartea lui, care a fost una dintre cele mai mari pierderi pentru Mişcarea Legionară din ultima vreme, mi-am permis – în cuvântul rostit – să-i acord trei titluri, convins total că le merita deplin. Titlul de cetăţean de onoare al României, titlul de mărturisitor al lui Hristos, prin suportarea schingiuirilor de la Gherla, şi titlul de comandant legionar post-mortem. Acordarea ultimului titlu era o îndrăzneală din partea mea şi teoretic nu aveam dreptul să o fac. Dar în faţa sicriului său am simţit nevoia, ca o datorie morală căreia nu i-am putut rezista, să afirm adevărul că, dacă a existat vreun legionar – dintre cei care şi-au trăit toată viaţa în inima Mişcării – care să fi meritat titlul de comandant legionar şi care s-a comportat până la moarte ca şi cum l-ar fi avut, acela a fost Virgil Maxim!” (pr. Liviu Brânzaş, „Horia Sima, Comandantul”)
„Maxim Virgil, cu o trăire înalt spirituală, exercita asupra noastră a tuturor celor din seria anului 1948 (Târgşor), o binefăcătoare înzdrăvenire în duh creştin şi românesc. Ne-am inspirat din ţinuta sa demnă, în momentele noastre critice. De origine, tot prahovean. Era pentru noi un simbol major, un îmbătat de lumină”.
„La Târgşor fiind adus de la Aiud a înţeles mai ales să folosească conversaţia în parte cu fiecare. Ca înalt trăitor creştin şi legionar el îndemna la cunoaşterea adevărurilor fundamentale de orientare creştină şi de concepţie legionară. Propaga de fiecare dată ceva sublim pentru setea sau râvna fiecăruia… După mine viaţa lui Virgil Maxim este una eroică. Poate este unic dintre cei de azi îndreptăţit de a vorbi în numele Legiunii. Maxim Virgil s-a ridicat cu râvnă spre Îndumnezeire şi spre trăire creştină. Am citit şi răscitit cu adâncă emoţie volumul publicat intitulat „Nuntaşul Cerului” cuprinzând poeme scrise fără creion şi fără hârtie, create în memorie la închisoare. Ele conţin profunzimi creştine şi înalte valori umane. Lecturând versurile sale îmi dau seama de valoarea inegalabilă a acestui cruciat, ostaş al lui Iisus şi al Legiunii Arhanghelul Mihail”. (Luca Călvărăsan, „Istoria în lacrimi”, vol. 2, 1998, p.178,150)
„Frumos, bine dezvoltat, mai înalt ca Mazăre şi Naidim, faţa prosperă, meditativ, prin inteligenţă, bun simţ şi prin ţinuta lui stârnea admiraţia tuturor.” (Pr. Nicolae Grebenea, „Amintiri din întuneric”)