2016 nu va fi ca 2012, domnule Onțanu!

0 397
Dan Cristian Popescu, deputat PNL
DCP

Am citit o știre despre înțelegerile pe care Neculai Onțanu încearcă să le facă cu PNL pentru a se asigura că va fi ales, pentru a cincea oară,  în anul 2016, ca primar al Sectorului 2.

În urmă cu trei ani am fost împiedicat din cauza unor înțelegeri similare dintre Neculai Onțanu și USL să candidez la Primăria Sectorului 2. Atunci, ocupat să inițiez și să întrețin un dialog cu cetățenii din Sectorul 2, nu am fost atent la cabalele din partid, la negocierile discrete pe care colegi de-ai mei le purtau cu adversarul politic. Din pricina acelor negocieri, deși eram singurul candidat care ar fi putut să câștige pentru PNL, Primăria Sectorului 2 (sau poate tocmai pentru aceasta) am fost blocat să candidez și înlăturat din PNL.

Iată de ce nu pot spune că nu aș crede că Neculai Onțanu încearcă pe toate căile (inclusiv prin inițierea unor negocieri cu persoane din PNL) să rămână primar. Ce nu vreau să cred este că primarul Onțanu are un feedback pozitiv dinspre noul PNL.

Cred că genul acesta de calcule și înțelegeri care sfidează voința electoratului, manipulează votul cetățenilor și au influențat toate alegerile de până de curând, NU vor mai avea succesul de până acum. România se schimbă!

Victoria categorică a lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale, în ciuda tuturor înțelegerilor și socotelilor mai mult sau mai puțin oculte și a reactivării și mobilizării rețelelor clientelare, arată că electoratul este mai matur decât speculează politrucii, care și-au găsit locul prin toate partidele.

Un factor important de care cred că trebuie să ținem cont când privim spre alegerile din 2016, este acela că mecanismele justiției s-au pus în sfârșit în mișcare. Politicieni și nu numai, ajung, aproape zi de zi, în arest și odată cu ei este scos din joc și vechiul fel de a face politică.

Deturnarea sau evitarea votului cetățeanului, în urma unor înțelegeri meschine și calcule cinice, va deveni o cale de a ajunge în fața procurorilor și nu de a se menține la putere.

Anul 2016 nu va avea nimic în comun nici cu 2012, nici cu 2008, nici cu vreun alt an electoral. România s-a maturizat politic și iese din zodia tragică a combinațiilor aproape mafiote. Iar politicienii care nu vor ține cont de această realitate, sunt cei condamnați să iasă din politică!

SURSA: Stiri pe surse

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php