Vizita oficială a președintelui la Chișinău. Iohannis: moldovenii, împotriva corupției
Preşedintele Klaus Iohannis se află în prima vizită oficială în Republica Moldova pe care, așa cum a spus la plecare, a amânat-o cu o lună pentru a aștepta instalarea unui nou guvern la Chișinău.
Șeful statului român s-a întâlnit cu omologul său, președintele moldovean Nicolae Timofti, ocazie cu care a vorbit despre susținerea pe care România o acordă Republicii Moldova în traseul său spre integrarea europeană.
El a declarat că este nevoie de „voinţă populară și de voință politică” în combaterea corupţiei, atunci când a fost întrebat ce trebuie să facă Moldova pentru a avea o justiție cum este cea de la noi, cu instituții eficiente ca DNA, în condițiile în care guvernul de la Chișinău e minoritar și depinde de voturile comuniștilor. Iohannis le-a recomandat moldovenilor să facă aceiași „pași” pe care România a dovedit că pot fi făcuți. „Am avut sprijin foarte consistent de la partenerii europeni, vă recomand să îi obligaţi pe politicenii dumneavoastră să facă aceleaşi lucruri”, a mai adăugat Iohannis.
„Poate suna foarte superficială treaba cu voinţa populară, dar dacă electoratul doreşte o reformare, o îmbunătăţire a clasei politice, şi au fost foarte multe situaţii când electoratul s-a exprimat clar, de exemplu în noiembrie anul trecut, o să vedeţi că dintr-o dată, politicienii înţeleg că ceva trebuie schimbat în abordare”, a declarat Iohannis și a insistat că „trebuie să existe voinţă politică pentru schimbare, mai ales în domeniul combaterii corupţiei, independenţei justiţiei, consolidării statului de drept” pentru că „oricât de mult şi-ar dori oamenii şi oricât ar vota pentru ceva de pus în practică (..), aceste lucruri trebuie puse în practică, totuşi, de politicieni”.
Timofti vrea investiții românești
La rândul său, preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, a declarat că i-a transmis omologului său, Klaus Iohannis, că își doreşte mai multe investiţii româneşti în Republica Moldova, în toate domeniile, inclusiv în domeniul audiovizual.
Timofti a fost întrebat de jurnaliști cum ar putea veni investitori români în audiovizual, în condițiile concurenţei neloiale a televiziunilor ruse sprijinite deseori de Kremlin. „Am spus că am discutat numai problema ca noi să găsim acele posibilităţi ca să atragem posturile de televiziune, radio româneşti la noi în R. Moldova, să dăm posibilitatea să funcţioneze aşa cum funcţionează posturile de televiziune ruseşti”, a răspuns președintele Moldovei.
Timofti a mai spus că trebuie creat „un spaţiu legal” pentru ca posturile din România să poată funcţiona în R. Moldova.
sursa: Puterea