Numele lui Victor Ponta, Ilie Sârbu și Liviu Dragnea apar în dosarul șefului reținut al CJ Ialomița

0 442

Nume grele din PSD apar în dosarul şefului Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă, reţinut de DNA.

ponta dragnea oprisan evz.ro

Astfel, numele lui Victor Ponta, Ilie Sârbu, Marian Oprişan sau Liviu Dragnea apar în documentele procurorilor DNA.

Potrivit anchetei DNA, Silvian Ciupercă efectua demersuri pentru a avea susţinerea în alegerea ca membru în Consiliul Naţional de Integritate, instituţie care supraveghează Agenţia Naţională de Integritate, Ciupercă Vasile Silvian a luat legătura cu senatorul Ilie Sârbu, cu Victor Ponta, Oprişan Marian, Dragnea Liviu ocazie cu care a aratat că ”i-a transmis lui Chelaru un document vizavi de povestea aceea cu favorizarea unei firme din Timişoara”

În contextul în care în prezenta cauză s-au efectuat percheziţii la sediul Consiliului judeţean Ialomiţa, la biroul preşedintelui judeţean Ialomiţa şi la domiciliul lui Ciupercă Vasile Silvian, în cauză fiind începută urmărirea penală cu privire la fapte penale , Silvian Ciupercă se arată îngrijorat ” ceva nu e-n ordine cu povestea asta şi poate să fie ceea ce am mai discutat noi”. În contextul discuţiei din data de 28.11.2014 ora 17:29, cu Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Ciupercă Vasile Silvian îi comunică că: ”Am trimis acum şi vreau să-ţi cer acordul, că am trimis lui OCHEŞELU un document care explică de ce sunt eu implicat într-o cercetare privind favorizarea unei firme din Timiş şi care este speţa. Ca s-o vadă, trimitem pe e-mail la colegii noştri. Dar ţi-am trimis-o ţie întâi.” ……..”Că e … oricum, eu îţi mulţumesc că m-ai propus şi că lucrurile sunt aşa şi tu nu ţi-ai schimbat impresia despre mine că, da, băieţii ăia au intrat cu buldozerul în apartamentul meu şi ei sperau să mă cheme la audieri, dar nu m-a chemat nici dracu’ şi am venit la treabă în ziua aia ca în mod obişnuit, dar după trei ore de întârziere. Ceva nu e-n ordine în toată povestea asta şi poate să fie ceea ce am mai discutat noi.

De asemenea, în contextual discuţiei din data de 28.11.2014 ora 14:49, Ciupercă Vasile Silvian l-a informat pe Dragnea Liviu că este propus pentru C.N.I. şi ” au creat ăştia în presă, au creat o problemă, am vorbit cu Chelaru, legat de suspiciunea aceea de favorizare a unei firme pe o concesiune”. Ciupercă Vasile Silvian l-a întrebat dacă are mai multe informaţii decât îi spune poate spune acum ( referindu-se la dosarul penal în care s-au efectuat perchezițiile din prezenta cauză):

Silvian Ciupercă: …….”Ai informaţii mai multe decât îmi poţi spune acum?

Liviu Dragnea: N-am nicio informaţie aici.

Silvian Ciupercă: N-ai nimic, nu?

Liviu Dragnea: Ce informaţie să am? Decât că am văzut şi eu discuţiile şi te-am sunat.

Silvian Ciupercă: Contextul ăsta. Îhî, îhî.

Liviu Dragnea: De-asta am zis.

Silvian Ciupercă: Dar sunt într-o zonă doar de presă? Sau sunt şi într-o altă zonă?

Liviu Dragnea: Eu de unde să ştiu, SILVIAN? Ce am văzut la presă. Şi n-ai văzut că presa cotează foarte mult?

Silvian Ciupercă: Sigur, sigur. Îhî!”.

sursa: Stiri pe surse

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php