Emoţii pentru Iliescu & Co. Dosarul Mineriadei a fost redeschis

0 516

România nu a uitat hoardele de mineri „salvatori” venite la Bucureşti să implementeze legea pumnului în mijlocul societăţii civile, având efectul nefast de a aduce din nou ţara în zona „gri” a sferei de influenţă a Rusiei, pentru o bună bucată de timp. Astăzi, dosarul Mineriadei a fost redeschis, la 25 de ani de la tragicele evenimente din 13-15 iunie 1990.

Mineriada

Procurorul General, Tiberiu Niţu, a infirmat joi trei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente şi a decis redeschiderea urmăririi penale în acest dosar, reiese dintr-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte. După ce un judecător de cameră preliminară de la Înalta Curte va confirma soluţia luată de Tiberiu Niţu, procurorii vor pot trece la treabă.

La 17 septembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat România să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, arătând că ancheta incidentelor violente de la mineriada din 1990 desfăşurată de autorităţile române a fost întârziată şi defectuoasă, încălcându-se dreptul la viaţă şi la un p

Din decizia CEDO reiese că „toate dovezile din acest caz indică existenţa elementelor constitutive ale unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului şi militari cu grade importante”.

Procurorul care s-a ocupat iniţial de „Dosarul Mineriada” a fost Dan Voinea, care a şi dispus urmărirea penală a 37 persoane, printre care şi Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Petre Roman, generalul Chiţac. De asemenea, au mai existat 1.056 de părţi vătămate în dosarul respectiv.

Cu câteva luni înainte de trimiterea dosarului la judecător, Dan Voinea a fost dat afară din echipa care se ocupa de anchetarea cazului şi a fost apoi cercetat disciplinar pentru modul „defectuos” în care a condus ancheta. După opt ani de anchete cazul a fost soluţionat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă cu neînceperea urmăririi penale.

Ion Iliescu – un adevărat comandant militar

Procurorul Dan Voinea a declarat anterior că interesul a fost al grupului de putere condus de fostul preşedinte Ion Iliescu şi că acesta s-a comportat „ca un adevărat comandant militar”, după cum reiese din jurnalul Armatei.

„În 89, au invocat existenţa unor terorişti ca să intervină cu tancuri, acum aveau opoziţie în stradă şi au folosit cuvântul legionar. Iliescu e cel care a creat această idee că există legionari şi găsim acest lucru chiar în jurnalul acţiunilor de luptă. Pe 13 iunie, cei de la Armată au punctat intervenţiile lui Iliescu, care s-a comportat ca un comandant militar. Există acest document”, a afirmat Dan Voinea.

Procurorul susţine că persoanele care au incendiat autobuzele erau în înţelegere cu persoane din Armată, fapt ce reiese din probele audio. „Există convorbiri între generalul Diamandescu şi generalul Bâtlan – a existat o înţelegere între ei şi cei care au incendiat. Erau oamenii lor”, a adăugat acesta.

Amintim că, după ce forţele de ordine au intervenit brutal împotriva celor câteva sute de protestatari strânşi în Piaţa Universităţii, lucrurile au degenerat şi s-a ajuns la violenţe. Situaţia a fost rezolvată cu acelaşi tip de fermitate comunistă, atunci când minerii din Valea Jiului, chemaţi de fostul preşedinte, au zdrobit mişcarea de rezistenţă din Piaţa Universităţii, instaurând teroarea în centrul Capitalei.

Vă recomandăm să citiţi pe acest subiect articolul intitulat „Mineriada 13-15 iunie, decesul democraţiei româneşti, rememorat de secretarul personal al lui Coposu”.

Sursa: EpochTimes

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php