FAŢA NEVĂZUTĂ A HOMOSEXUALITĂŢII

0 718

De vorbă cu Dr. Bioetician Virgiliu Gheorghe 

Cu siguranţă, acum douăzeci și cinci de ani, o asemenea temă abordată într-o revistă oarecare era o nebunie. Cine ar fi putut crede atunci că lumea, peste numai două decenii, va ajunge să pună în discuţie înseşi fundamentele culturii şi civilizaţiei umane? Dacă spuneai cuiva că în filme homosexualii vor fi trataţi ca nişte eroi, iar copiii vor învăţa la şcoală că homosexualitatea este cel puţin la fel de normală ca heterosexualitatea, ți-ar fi zis că eşti adeptul teoriilor conspiraţioniste. Cu toate acestea, s-a ajuns în unele aspecte cu mult mai departe decât atât. Lumea este tot mai convinsă că trebuie să dăm şi homosexualităţii un loc mai în faţă în societate, fără să-şi dea seama că îl vrea chiar pe cel din capul mesei. Către ce ne îndreptăm şi ce putem face pentru a încetini cât de cât această ofensivă fără precedent a homosexualităţii în lumea modernă? La aceste întrebări şi la o mulţime altele răspunde o excepţională monografie asupra temei în discuţie – „Faţa nevăzută a homosexualităţii” –, carte unde Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău trag un semnal de alarmă de care noi toţi ar trebui să ţinem seama, căci familiile, copiii şi chiar libertatea noastră de a gândi şi acţiona este pusă astăzi în primejdie de o nouă revoluţie asemenea celei bolșevice, făcută astăzi în numele „clasei homosexualilor”.

– Domnule Virgiliu Gheorghe, ce v-a determinat să începeţi lucrul la această carte? Subiectul nu este unul deloc obişnuit.

– Au fost mai multe evenimente la mijloc. În primul rând, am întâlnit în conferinţele ţinute în ţară mai multe persoane care fuseseră direct sau indirect victime ale homosexualităţii. De pildă, un băiat m-a rugat să scriu pe această temă, pentru a nu mai trece şi alţii prin iadul pe care el însuşi l-a cunoscut. Se eliberase, cu ajutorul lui Dumnezeu, dar rămăsese vizibil marcat. Pe urmă, o mamă îmi povestea, în urma unei alte conferinţe, că băiatul ei, adolescent fiind, în numai doi ani căzuse pradă homosexualităţii. Mi-a spus mama lui că avea un cuţit cu care ameninţa că-l va ucide pe prietenul lui dacă-l va prinde cu altul. Băiatul chiar mersese la biserică până la o anumită vârstă, şi dintr-odată alunecase în homosexualitate. Într-adevăr, îi lipsise tatăl, iar mama părea să aibă un comportament dominant condiţii ideale pentru dezvoltarea unei tulburări a identităţii de gen. În fine, au mai fost şi alte întâlniri sau convorbiri telefonice cu persoane apropiate sau chiar cu tineri şi tinere care căzuseră pradă homosexualităţii. Toate acestea m-au determinat să cred că homosexualitatea devine o problemă tot mai importantă a societăţii noastre.

– Credeţi, aşadar, că astăzi, mai mult decât altădată, există riscul ca un tânăr să ajungă homosexual?

– Desigur. Asistăm la o schimbare majoră a mentalităţilor, indusă de mass-media. Cu ajutorul ingineriilor psiho-sociale care se aplică astăzi pot spune, la capătul a peste un an de cercetări privind tema homosexualităţii, că societatea actuală, cu motoarele turate la maxim, împinge lumea către experienţa sau către comportamentul homosexual.

 

Apariţia comportamentului homosexual

– Cu alte cuvinte, credeţi că oricine poate ajunge homosexual?

– Nu neapărat, însă astăzi probabilitatea ca un tânăr să aibă experienţe homosexuale este foarte mare. În primul rând, pornografia îi familiarizează pe copii şi pe adolescenţi cu perversiunile sexuale. Îi iniţiază chiar în practicarea acestora, iar la limită, undeva, acolo, în această imagerie demonică, homosexualismul are un loc pus de-o parte. Pe urmă, în unele dintre petrecerile la care iau parte adolescenţii, alcoolul, drogul şi relaţiile promiscue fac posibilă incidenţa relaţiilor homosexuale, în condiţiile în care îşi schimbă partenerii sau fac sex în grup. Să nu credeţi că am înnebunit spunând asta! Am primit mai multe mărturii privind acest fenomen. Sunt deschise centre în ţara noastră unde chiar cei căsătoriţi merg ca să-şi schimbe partenerii şi să facă sex în grup. Sunt chiar promovate la televizor ca să vedeţi unde s-a ajuns…

Deci, consumând alcool sau droguri, unii tineri ajung la astfel de acte, fără chiar să conştientizeze ce fac! Pur şi simplu sunt posedaţi de alţii, în condiţii de semi-transă indusă de alcool sau drog. Acestea toate se petrec însă în contextul în care mass-media, ca și filmografia holywoodiană, pun într-o lumină pozitivă relaţiile homosexuale. A ajuns „la modă”, cool, să fii homosexual, astfel că în multe dintre anturajele unor bresle ale intelectualilor s-au înmulţit homosexualii. În carte chiar am dat exemplul unui manual pentru şcolile din Germania, în care copiii sunt îndemnaţi să construiască propoziţii în care să pună cuvântul gay în locul celui de cool. De genul, „aceasta este o maşină gay”. Nu este oare asta o invitaţie făcută copiilor să devină şi ei gay?

– Credeţi că numai câteva experienţe homosexuale sunt suficiente ca un om să devină homosexual?

– Nu, desigur. Dar se amestecă lucrurile. Se rupe linia de discontinuitate între comportamentul heterosexual şi cel homosexual. La băieţi există o etiologie puţin diferită de cea a fetelor privind apariţia homosexualităţii. Comun au faptul că majoritatea homosexualilor provin din familii cu probleme: ori familii monoparentale, ori familii unde tatăl este absent sau tiranic, iar mama este dominantă, călcând în picioare bărbăţia băieţelului, batjocorind-o, chiar dacă o face în mod subconştient. Iar pentru fată, o astfel de mamă se instituie într-un model de realizare, ca femeie, pe o linie de comportament extrem de masculin.

La băieţi însă, un rol important în apariţia comportamentului homosexual îl joacă, pe lângă tulburările identităţii de gen, abuzul homosexual. Adică au fost abuzaţi într-o anumită circumstanţă, de cele mai multe ori de persoane din anturaj sau de adulţi care se aflau faţă de ei într-un raport de autoritate, şi faţă de care copilul dezvoltase o anumită relaţie afectivă.

La fete, rolul cel mai important în declanşarea comportamentului lesbian îl joacă debutul vieţii sexuale de timpuriu, faptul că au trecut prin multe paturi şi şi-au pierdut stima de sine, faptul că au fost atrase să practice o mulţime de perversiuni şi să fie umilite şi batjocorite de bărbaţii care le-au posedat toate acestea pot să le inducă o repulsie faţă de bărbaţi. De fapt, repulsia sau reacţia poate fi faţă de un întreg trecut al unor relaţii sexuale extrem de dezumanizante. În acest context, ele află alinare afectivă, căci fără afectivitate greu supravieţuiesc, şi chiar satisfacţie în relaţia cu o altă femeie care a trecut printr-o experienţă similară.

 

„Zona crepusculară” a confuziei privind identitatea

– Aţi pomenit de câteva ori despre „tulburarea de identitate de gen”. Ce înseamnă aceasta?

– În cuvinte simple, băiatul sau fetiţa nu se mai regăsesc comportamental sau psihologic în matricele sexului propriu. Adică băiatul se trezeşte că este foarte slab şi nu-i este la îndemână să joace rolul de bărbat în raport cu o fată, şi nici nu prea ştie cum este să fii bărbat, iar fata îşi face un titlu de glorie din a acţiona şi a gândi ca un bărbat. Tulburarea este terenul propice al instalării comportamentului homosexual. 60% dintre homosexuali suferă de această psihopatologie.

– Cum de se ajunge la această tulburare?

– În primul rând, acestor copii le lipseşte modelul de bărbat şi de femeie în viaţa de familie, întruchipate de tatăl şi mama lor. Astăzi, bărbatul dezertează de la rolul său de bărbat, iar femeia îi uzurpă arhetipul bărbătesc, renunţând însă la cel de femeie. Deci copiilor acestora le-au lipsit în familie modelele de identificare.

Pe de altă parte, în întreaga mass-media se promovează modelul uman androgin, „unisex”. Aici se impune o discuţie privind tehnicile psiho-sociale amintite, care urmăresc anularea diferenţelor dintre sexe cu scopul, probabil, de a submina familia tradiţională, naşterea de copii etc. Dar nu e vorba numai de mass-media sau de politicieni. Se urmăreşte, și deja s-a reuşit în anumite ţări, introducerea în grădiniţe şi în şcoli a unei educaţii „unisex”, în care copiii să fie lipsiţi intenţionat de contextele comportamentale şi psihologice ale dezvoltării propriei identităţi sexuale.

Educaţia joacă un rol esenţial în formarea omului, şi lucrul acesta este foarte bine cunoscut de cei care operează politicile educaţionale astăzi. Chiar într-un manual de gimnaziu din România se face afirmaţia că nu există comportamente specifice băieţilor şi altele specifice fetelor. Un început – timid – al dezvoltării ideologiei identităţii de gen.

– Credeţi că tulburarea de identitate de gen se poate induce şi educaţional?

– Desigur. Comportamentul bărbătesc îl face pe băieţel să-şi dezvolte acea identitate pe care o are adânc sădită în ADN-ul lui. Dacă nu există mediul de experienţă necesar, atunci acest comportament nu se mai dezvoltă. Studiile sunt clare în această direcţie. Asta nu înseamnă că un băiat va deveni fetiţă sau o fetiţă va deveni băiat, ci doar că vor intra într-o „zonă crepusculară” de maximă confuzie privind identitatea, care nu le va permite să se dezvolte atingând maximul potențialului lor uman.

Bărbatul care nu realizează că este bărbat va fi oarecum un bărbat „neterminat”, un om dominat de puternice frustrări, de complexe, şi chiar expus unor comportamente şi substanţe care dau dependenţă, prin care nu face decât să-şi anestezieze nemulţumirea faţă de sine. De altfel, între homosexuali, dependenţele sunt de trei-cinci ori mai mari ca la heterosexuali, iar sinuciderea merge până la o rată de șapte ori mai mare.

– Din tot ce aţi afirmat până acum, trebuie să înţelegem că homosexualitatea nu are o determinare genetică? Cu alte cuvinte, nimeni nu se naşte homosexual?

– De circa patruzeci și cinci de ani se fac eforturi uriaşe pentru a demonstra că homosexualitatea este înnăscută. Cu toate acestea, până acum, toate studiile care ar fi constatat acest lucru şi care au fost, de altfel, promovate la maxim de mass-media,au fost contestate pe temei ştiinţific. Majoritatea acestor studii, întreprinse de adepţi ai homosexualităţii sau chiar de homosexuali, s-au dovedit a fi neîntemeiate, fie din cauza unei interpretări greşite a datelor, fie din cauza studierii unor eşantioane nereprezentative, fie prin alte vicii metodologice. Interesant este însă că întotdeauna când mai apare un astfel de studiu pro-homosexual, mass-media îl promovează cu surle şi trâmbiţe, iar când acesta este demonstrat ca fiind fals, nu mai apare nici o dezminţire. Astfel că populaţia rămâne cu impresia că homosexualii aşa s-au născut(„born this way”). Suntem martorii unei imense manipulări a opiniei publice mondiale privind homosexualitatea.

 

Boli trupeşti şi psihologice induse de stilul de viaţă homosexual

– Există două modalităţi de abordare a temei homosexualităţii. Unii, tradiţionaliştii, care subînţeleg faptul că homosexualitatea este ceva rău. În schimb, activiştii pro-homosexualitate, la care se adaugă tot mai mulţi, subînţeleg în discuţii că homosexualitatea este ceva bun, chiar un fel de curaj de a afirma altceva decât mulţimea, ceva „cool”. Ce abordare ar trebui să avem pentru a fi cât mai eficienţi în comunicare?

– Că homosexualitatea nu este un lucru normal, asta nici nu ar mai trebui demonstrat, căci experienţa heterosexuală este de când e lumea, şi dacă lumea există astăzi, este pentru că oamenii au întemeiat o familie, au născut şi au crescut copii. Suntem urmaşii unei civilizaţii heterosexuale. Dacă lumea ar fi fost preponderent homosexuală, preocupată mai mult de satisfacerea fantasmelor sexuale decât de familie, nu ştim dacă umanitatea ar mai fi avut vreo şansă.

Apoi, bărbatul şi femeia sunt perfect complementari, şi asta face atât de frumoasă viaţa de familie, chiar dacă nu este deloc uşoară. Psihologic se potrivesc, dar şi trupeşte sunt făcuţi pentru a putea să se unească şi să conceapă copii, şi pentru a-i putea creşte. Femeia alăptează, pe când bărbatul are forţa fizică necesară şi abilităţile psihologice necesare procurării celor necesare traiului. Faptul că bărbatul nu este făcut să trăiască sexual cu un bărbat şi femeia cu o femeie ne-o spun toate bolile trupeşti şi psihologice pe care le induce stilul de viaţă homosexual.

Presupunând însă că dăm dreptate activiştilor pro-homosexualitate sau deconstructiviştilor culturali, care afirmă că nu este vorba decât de o definiţie culturală care poate fi schimbată, constatăm că ştiinţa a demonstrat, şi demonstrează încă, cât timp va mai fi independentă cercetarea, că stilul de viaţă homosexual este asociat cu o creştere fără precedent a patologiilor, fie că este vorba de diverse boli ale trupului, fie de psihopatologii. De pildă, într-un studiu realizat în 1999, s-a constatat că în cazul în care se compară rata de sinucidere a unui eşantion de fraţi gemeni, cei homosexuali se gândeau la moarte de 2,4 ori mai des, îşi doreau să moară de 4,4 ori mai mult, se gândeau cum să se sinucidă de 4,1 ori mai des şi aveau o rată a tentativelor de sinucidere de 6,5 ori mai mare. Cum oare am putea explica că apar astfel de diferenţe comportamentale în cazul unor gemeni care au trăit în aceleaşi condiţii de mediu, cu o moştenire genetică asemănătoare, dacă nu identică, cum este cazul gemenilor monozigoţi?! Nu putem concluziona de aici că homosexualitatea în sine poate provoca acest comportament suicidal, fiind cauzatoare a unor conflicte existenţiale, a unor probleme de viaţă, în anumite cazuri insurmontabile?

Mai este vorba de durata medie de viaţă extrem de redusă a homosexualilor. Aceştia trăiesc cu peste douăzeci de ani până în treizeci de ani mai puţin decât persoanele heterosexuale. Vi se pare că acesta poate fi considerat un fapt care să certifice sănătatea, normalitatea comportamentului homosexual? Nu ştiu câte comportamente de risc pot concura la eficienţă cu homosexualitatea în scurtarea vieţii omului! Şi toate lucrurile acestea nu sunt prezentate nicăieri în mass-media.

Cred, aşadar, că trebuie să ne adaptăm discursul faţă de cei cu care discutăm plecând întotdeauna de la realităţi, iar nu de la definiţii culturale în spatele cărora se ascund multe capcane. De asemenea, latura ştiinţifică nu trebuie să lipsească din abordarea noastră, căci este mult mai convingătoare, cei mai mulţi crezând în ştiinţă mai mult decât în Dumnezeu.

 

„Un uriaş pericol de extincţie a civilizaţiei noastre”

– Care a fost gândul cu care aţi început să scrieţi această carte?

– Mai întâi am intenţionat să scriu o mică broşură ca să-i pot ajuta pe cei care se află la o răscruce în viaţă, fiind atraşi de comportamentul homosexual. Pe urmă, cu cât înaintam cercetarea, lucru care s-a întâmplat şi în cazul colegului meu Andrei Dârlău cu care am colaborat, am înţeles tot mai bine miza imensă a temei homosexualităţii astăzi. Am înţeles faptul că lumea este în pericol, un uriaş pericol al disoluţiei, al extincţiei civilizaţiei noastre. Va fi multă nefericire, multă durere şi suferinţă, precum şi o manipulare fără precedent a populaţiei. Am ajuns la concluzia că, alături de dependenţele de jocuri video şi de pornografie, homosexualitatea constituie unul dintre cele mai mari pericole şi războaie ideologice care stau în faţa lumii noastre.

Gândul cu care am lucrat la această carte, care s-a maturizat cu timpul într-o adevărată convingere, este acela că avem nevoie de informaţie, avem nevoie de cunoaşterea ştiinţifică a adevărului ca să putem face faţă ofensivei ideologice ca și indivizi, ca şi comunităţi, ca și popor – şi, mai mult, astăzi, la nivel global, ca umanitate. Căci într-o societate globalizată a ajuns aproape imposibil să-ţi trasezi propriul destin, făcând abstracţie de al celorlalţi.

Cred, aşadar, că trebuie să ne înarmăm cu adevărul, cunoscând foarte bine către ce este împinsă societatea, pentru a ne putea apăra. Dacă nu vom conştientiza acest lucru cât mai repede, s-ar putea să ne trezim ca la începutul comunismului, când o minoritate infimă de comunişti au pus mâna pe societăţile Europei de Est. Atunci ei vor impune legea, şi cine se va opune va fi persecutat, înlăturat, închis, sau cine-ştie-cum altfel i se va închide gura.

– Am reuşit înainte de a vă lua acest interviu să parcurg cea mai mare parte a cărţii. Sunt paragrafe puţin mai provocatoare – v-aţi pus problema că anumiţi oameni vor evita să o citească, pentru nu se tulbura?

– Desigur că mi-am pus problema, însă chiar studiul în sine m-a convins că este foarte important ca aceste informaţii să ajungă la toată lumea. Nu cred că este o problemă decât pentru cei care suferă de un anumit pudibondism sau sunt irealişti. Cred că trebuie să ştim pe ce lume trăim: dacă trăim în societate şi suntem în contact cu mass-media, există riscul manipulării.

Desigur, pentru cei care trăiesc în afara lumii, puţini de altfel, nu se justifică lectura, dar pentru cei din lume devine necesară pentru a ne putea apăra. Ofensiva este ideologică şi extrem de insidioasă. Se minte foarte mult, se construiesc naraţiuni care pun homosexualitatea într-o lumină pozitivă şi-i transformă pe homosexuali în eroi etc. Cum ne vom putea apăra ca să nu ajungem şi noi să credem că cel puţin nu e un lucru chiar atât de rău, dacă nu chiar unul normal homosexualitatea, dacă nu vom cunoaşte adevărul? Cum ne vom putea apăra modul de a gândi într-o controversă dacă nu vom avea argumentele necesare? Este aproape imposibil.

Pentru cei tineri, lectura este cu atât mai benignă cu cât ei au intrat deja în contact cu tema homosexualităţii prin filme sau de pe Internet, din discuţiile cu colegii sau dintr-o mulţime de alte surse. Ce presupune homosexualitatea, practicile, bolile de care suferă, nebunia la care te duce aceasta sunt foarte importante de cunoscut, pentru a nu fi tentaţi şi ei să urmeze această cale. Mai cu seamă că astăzi în România există, poate, sute de mii de adolescenţi crescuţi în lipsa tatălui.

În fine, din punctul meu de vedere, această carte rămâne o armă în războiul ideologic care se dă astăzi împotriva familiei, împotriva omului şi, de ce să nu o spunem?, împotriva lui Dumnezeu. Când homosexualitatea îşi va căpăta drepturile la care aspiră, de a se impune totalitar în viaţa societăţii, atunci, cu siguranţă, Biserica va intra din nou în catacombe. Iar clipa aceea nu este chiar atât de îndepărtată dacă nu ne trezim mai repede pentru a reacţiona, pentru a ne apăra.

Material realizat de

Psihopedagog Silvia Criveanu

Articol publicat în numărul 73 (Februarie 2015) al revistei Familia Ortodoxă.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php