I-a provocat Hristos pe răstignitorii Săi? Domnul pe Cruce i-a provocat pe oameni să trăiască în Adevăr!

În urma declarațiilor Papei Francisc cu privirile la atentatul din Paris de la sediul săptămânalului Charlie Hebdo: „este greșit să îi provoci pe alții insultându-le religia”, a apărut o reacție care oferă un contra-argument sub formă de caricatură: Dacă jurnaliștii i-au provocat pe cei de religie islamică, atunci și Hristos, Căruia voi vă închinați, i-a provocat pe cei care L-au răstignit.

I-a provocat oare Iisus Hristos, la violență, pe răstignitorii Săi?

Autorii caricaturii nu au înțeles câteva lucruri esențiale despre răstignirea lui Hristos:

1. Pe cruce este răstignit Dumnezeu-Omul Hristos, nu un simplu om. Practic cele două tabere în conflict sunt: oamenii: cărturarii și fariseii împreună cu o parte din mulțimea pe care au reușit s-o asmută împotriva Lui, și Dumnezeu.

Din start e ușor de înțeles că lupta este inegală: Dumnezeu Cel Atotputernic, Creatorul Universului, al soarelui, al norilor, al fulgerelor, al mărilor, Cel de Care ascultă vânturile, valurile oceanelor, mișcarea plăcilor tectonice, întunericul și lumina și pe de cealaltă parte oamenii, creați din iubire tot de El, fii săi, dragii lui copii. Ce mamă se luptă cu proprii ei copii? Ce tată puternic se luptă fizic cu pruncii lui de câțiva anișori?

Dumnezeu pe Cruce nu este perdantul unei lupte bărbătești, ci este tatăl cel bun care se lasă pus la pământ de copilașii săi, dându-le satisfacția că l-au învins. E simplu de înțeles că e un gest de iubire, nu de provocare.

2. În atentatul de la Charlie Hebdo au fost compătimite victimele, pentru suferința și moartea lor. Prigonit fiind, Domnul Iisus Hristos nu se plânge pentru suferințele îndurate, ci mai mult, pe drumul spre Golgata, fiind plâns de mulțime multă de popor și de femei, le-a zis:

„Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor: Acoperiţi-ne. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?”^{(Luca 23, 28-31)}

Văzându-L pe Hristos pe Cruce noi creștinii nu-i compătimim suferința, nu ne uităm cu milă ca față de un neputincios, ci ne mirăm de răutatea din noi oamenii, cu care și pe Dumnezeu L-am respins din viața noastră, și pe Dumnezeu L-am răstignit. Dacă pe Dumnezeu Cel fără de păcat L-am răstignit, atunci oamenilor în care vedem un adversar,  ce le vom face?

Hristos Domnul e pironit pe Cruce nu de cuie, ci de iubirea Sa față de fiecare om în parte. Dumnezeu răstignit pe Cruce satisface pofta de sânge a tuturor celor Care-i resping iubirea și învățăturile, și în același timp oferă sângele Său ca izvor de iertare și curățire de păcate pentru întreaga lume.

Crucile de pe turlele bisericilor sunt mărturie unei lumi întregi că Hristos Domnul nu se va da jos de pe Cruce până ce ultimul păcătos nu se va pocăi! Crucile pe care le vedem peste tot în societate sunt aduceri aminte că Dumnezeu este astăzi încă respins de oameni.

Prin urmare, a-L plânge pe Hristos Cel Răstignit este o nevedere a păcatelor din noi. Când îți vezi păcatele îl lauzi pe Dumnezeu pentru răstignirea și Învierea Sa cea pentru noi.

Libertatea de exprimare susținută ca motiv pentru a-i insulta pe alții este o metodă de a-ți proteja propria sclavie față de păcat, deși în libertatea fiind, singur ai ales păcatul.

Părintele Arsenie Boca are o vorbă strașnică: „Când noi ne așezăm pe tronul de judecător, Dumnezeu se așează pe Cruce. Când noi ne așezăm pe Cruce, El se așează pe tronul de judecător.”

3. Dacă privim viața Domnului nostru Iisus Hristos vedem cum a fost întâmpinat cu ostilitate încă de la nașterea Sa. Ce provocare este nașterea unui bebeluș pentru un rege? Ce adversar a văzut Irod în pruncul Iisus de a căutat să-l omoare, făcând până la urmă un genocid cu toți pruncii de parte bărbătească până în doi ani.

Frica de a pierde puterea lumească și toate plăcerile lumii l-au provocat pe Irod la violență. Frica de a-și pierde statutul de învățători și conducători ai poporului Israel, i-au determinat pe cărturari și farisei să-l omoare pe Hristos. Defapt i-a provocat însăși răutatea din ei…

De altfel, orice om care face binele, mustră involuntar pe cel ce face răul. Cei milostivi vor fi mereu lumii model de iubire, și se vor detașa de cei zgârciți, lăsându-i descoperiți în faptele lor, fără etalon de îndreptățire.

Mărturisirea Adevărului prin fapte, acuză minciuna din ceilalți.

Venirea Adevărului în lume a provocat o revoluție într-o lume plină de păcat, depărtată de Creatorul ei. Iată ce spune Dumnezeu despre Sine Însuși:

„Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele.” ^{(Ioan 7, 7)}

De ce s-a lăsat răstignit Dumnezeu de oameni? Pentru a-i acuza și judeca? Nicidecum. Ci pentru a-i vindeca pe toți. După Înviere Domnul Hristos nu a creat o comise de anchetă pentru a-i prinde pe prigonitorii Săi, ci le-a spus apostolilor să meargă în toată lumea și să vestească iubirea Lui cea mare față de toți.

Hristos este pe Cruce pentru că i-a provocat pe oameni să trăiască în Adevăr! Pentru că nu a fost deacord cu întărirea lor în minciună. Pentru că n-a fost deacord ca ai lui copiii să se rănească în continuare unii pe alții! A venit ca o mamă între ei, în casa lor, întru ale Sale, ca să-i împace, deși știa că nu-L vor accepta cu toții și vor reacționa violent:

„Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.” ^{(Ioan 1, 9-11)}

4. Hristos Domnul a fost mereu împăciutor, neîndemnând pe oameni la violență. Amintiți-vă de femeia prinsă în adulter, care conform legii, trebuia ucisă cu pietre, și El le-a spus tuturor: cel fără de păcat dintre voi să arunce primul cu piatra. Și niciunul nu a avut acest curaj ci toți s-au retras, iar El a iertat-o pe femeie.

În Grădina Ghetsimani venind Iuda cu ceată mare înarmată ca să-l prindă, Domnul le iese înainte zicându-le: „Pe cine căutaţi? Răspuns-au Lui: Pe Iisus Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt. Iar Iuda vânzătorul era şi el cu ei. Atunci când le-a spus: Eu sunt, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ.” ^{(Ioan 18, 5-6)}

S-a lăsat prins de soldați pentru a nu stârni o luptă între ei și ucenici lui. Decât să provoace o revoltă în popor pentru salvarea Lui, a preferat ca mai degrabă să moară El pentru noi toți.

Petru ridicând sabia și tâind urechea unuia dintre soldați, Domnul îi vindecă urechea soldatului, și-l mustră pe Petru pentru instigarea la violență: „Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?” ^{(Ioan 18, 11)}

Și paharul de care vorbea Domnul, era preaplinul păcatelor omenirii de la Adam și pâna la ultimul om care se va naște și va păcătui în această lume. Este paharul iubirii Dumnezeiești față de omul cel răzvrătit.

Dumnezeu răstignit pe Cruce este cel mai puternic exemplu de neprovocare la violență!

Analogia „Hristos care-și provoacă prigonitorii este asemenea caricaturiștilor care-i provoacă pe cei de religie islamică” este falsă. Jurnaliștii de la Charlie Hebdo nu s-au lăsat omorâți pentru binele omenirii, ci au fost victemele unui război născut chiar de ei, chiar de lipsa lor de delicatețe față de sufletele oamenilor.

Dumnezeu a venit să aducă pace pe pământ: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu.” Dar pacea aceasta înseamnă o delimitare a adevărului de minciună, un proces dureros de despărțire a răului din om, de binele din el. De aceea tot Domnul spune:

„Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.” ^{(Matei 10, 34)}

„Sabia” aceasta, este procesul dureros, crucificator, de trecere prin răstignire la Înviere, prin care lama sabiei taie din noi răutatea care ne învrăjbește.

Dumnezeu ne provoacă zilnic să ne iubim unii pe alții, ca toți să fim una!

de Claudiu Balan Ortodoxia Tinerilor