Claudiu Crăciun: „Demisia guvernului era necesară, dar nu suficientă. Aşteptăm demisia preşedintelui Băsescu.”

0 1.179

Demisia Guvernului condus de Emil Boc este o schimbare necesară, dar nu suficientă, apreciază Claudiu Crăciun, protestatarul din Piaţa Universităţii perceput ca lider al manifestanţilor, el adăugând că protestul va continua până la demisia preşedintelui Traian Băsescu.   

Claudiu Crăciun, doctor în ştiinţe politice şi cadru didactic la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA), a declarat, luni, pentru MEDIAFAX , că demisia Guvernului este „o victorie importantă în plan simbolic”.

„Demisia Cabinetului condus de Emil Boc este o schimbare necesară dar nu suficientă. Ştim cine este promotorul şi responsabilul pentru derapajele instituţionale anti-democratice şi măsurile economice iresponsabile. Traian Băsescu. El trebuie să îşi anunţe demisia sau termenul la care şi-o va da. Până atunci protestele nu se vor opri ci vor creşte în intensitate. Să nu se iluzioneze nimeni”, a spus Claudiu Crăciun.

Vorbind despre proteste, acesta s-a referit şi la partidele de opoziţie, care „pot profita” de acestea, dar nu le pot provoca „şi cu atât mai puţin opri”, el lăsând să se înţeleagă că protestatarii doresc să continue „mai degrabă fără partide”.

„Cetăţenii vor să fie demni şi puternici, împreună, dar mai degrabă fără partide”, a spus Crăciun, cel care, de mai bine de trei săptămâni, dă tonul scandărilor în Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Profund nemulţumit de România „fricii, corupţiei şi lipsei de solidaritate” din „epoca Băsescu”, Crăciun spune, în numele manifestanţilor, că nu doreşte alţi miniştri, ci alte politici.

„Nu avem nevoie de alţi miniştri dacă politicile vor fi identice. În cadrul acordului cu FMI sau într-o formă revizuită a acestuia se pot integra priorităţile societăţii româneşti. Trebuie să îi ajutăm pe cei mai puţin norocoşi să treacă peste criza economică. Ce fel de societate este aceea care, în vremuri de criză, îi sacrifică pe cei slabi? Nu este de fapt o societate, ci o junglă în care cel mai puternic, în cazul nostru cel mai corupt, supravieţuieşte”, a mai spus Crăciun.

În opinia acestuia, România trebuie să-şi reconstruiască viitorul. „Criza este o oportunitate să construim economia şi societatea românească pe termen lung. Avem nevoie de investiţii în educaţie şi cercetare. În Europa, protecţia mediului este un motor al relansării economice. Nu văd de ce nu ar fi la fel în România”, a opinat Claudiu Crăciun.

În încheiere, acesta le-a mulţumit celor care, de trei săptămâni, protestează „în ţară şi în străinătate”.

„Sper că vor avea putere şi optimism pentru a continua. Îi salut şi pe cetăţenii care, din comoditate sau teamă, nu au ieşit în stradă. Îi aşteptăm! E nevoie de toţi pentru a salva România de ea însăşi! (…) În noua epocă, cea care va fi adusă de votul cetăţenilor, politicienii nu mai pot face aceleaşi greşeli. Nu mai pot merge atât de departe”, a conchis Claudiu Crăciun.

Declaraţiile acestuia vin la câteva ore după ce premierul Emil Boc a anunţat că şi-a depus mandatul, invocând, parţial, şi „criza socială” din ultima perioadă.
Sursa: ROL.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php