Părintele Cleopa – Predică la Duminica a XXIX-a după Rusalii – Despre nerecunoștință și nemulțumire față de Dumnezeu

„Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a aflat să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta ce este de alt neam?” (Luca 17, 17-18)

După cum mulțumirea și recunoștința față de Dumnezeu îi aduc omului laudă, fericire și binecuvântare, tot așa și cei nemulțumitori și nerecunoscători față de binefacerile lui Dumnezeu, au primit de la El aspre pedepse vremelnice și veșnice. Nerecunoștința și nemulțumirea omului față de binefacerile lui Dumnezeu se socotește ca o nebunie înaintea Lui. Acest lucru îl putem înțelege luminat din cuvintele Sfintei Scripturi care, arătând nemulțumirea poporului iudeu față de atâtea binefaceri primite de la Dumnezeu, îl numește nebun când zice: Acest popor este nebun și neînțelept. Și, mustrând nemulțumirea poporului, zice: „Oare nu Acesta este Părintele tău care te-a zidit pe tine?” (Deuteronom 32, 6). Apoi, arătând nerecunoștința și nemulțumirea poporului iudeu pentru binefacerile pe care le-a primit, zice: “Oare acestea răsplătiți Domnului?”

După ce le arată binefacerile cele mari ce le-a făcut Dumnezeu cu ei, atât de nerecunoscători și nemulțumitori, care au părăsit pe Dumnezeu și s-au închinat diavolilor prin idolii lor, le zice: „Jertfit-au diavolilor și nu lui Dumnezeu, dumnezeilor pe care nu i-au știut.” Și iarăși le zice: „Pe Dumnezeu Cel ce te-a născut L-ai părăsit și ai uitat pe Dumnezeu Cel ce te hrănește” (Deuteronom 32, 17-18).

Apoi, arătând Sfânta Scriptură și pedeapsa dumnezeiască ce a urmat pentru nerecunoștința și nemulțumirea lor față de marile binefaceri ale lui Dumnezeu, zice: „Întoarce-voi fața Mea de la dânșii și voi arăta lor ce le va fi în zilele cele de apoi, că neam îndărătnic este, fii la care nu este credință întru dânșii. Ei M-au mâniat întru cel ce nu este Dumnezeu, mâniatu-M-au întru idolii săi, și Eu îi voi mânia pe ei întru cel ce nu este neam… Că foc s-a aprins întru mânia Mea, arde-va până la iadul cel mai de jos, mânca-va pământul și roadele lui, arde-va temeliile munților. Aduce-voi la ei rele și săgețile Mele îi vor sfâșia pe dânșii. Topindu-se de foame și de mâncarea păsărilor și de gârbovire nevindecată. Dinți de fiare voi trimite asupra lor cu mânia celor ce se târăsc pe pământ. Din afară îi va stăpâni pe ei sabia și din lăuntru frica… că voi ascuți ca fulgerul sabia Mea, și va începe mâna Mea a judeca și voi răsplăti pedeapsă vrăjmașă și celor ce Mă urăsc pe Mine voi răsplăti” (Deuteronom 32, 20-25; 41).

Prin proorocul Isaia îi zice neamului neînțelegător al lui Israel: „Surzilor, auziți, priviți și vedeți” (Isaia 42, 18). Apoi, arătându-le și pedeapsa pentru nerecunoștința binefacerilor Lui, zice: „El a vărsat asupra lor iuțimea mâniei Lui și furiile războiului. Văpaia i-a cuprins și n-au priceput, arși au fost și n-au luat seamă” (Isaia 42, 25). Încă și Neemia după ce arată marile faceri de bine ale lui Dumnezeu asupra poporului Israel, arată și nerecunoștința lui față de atâtea binefaceri primite de la Dumnezeu, zicând: „Dar părinții noștri s-au îndărătnicit și și-au învârtoșat cerbicia lor. N-au ascultat poruncile Tale, nici s-au supus și au uitat minunile Tale pe care le-ai făcut pentru ei; învârtoșatu-s-au cu cerbicia lor și în răzvrătirea lor și-au ales căpetenie ca să se întoarcă în robia lor” (Neemia 9, 16-17), și iar zice: „S-au răzvrătit împotriva Ta; au aruncat Legea Ta la spate; pe proorocii Tăi care îi îndemnau să se întoarcă la Tine i-au ucis și Ți-au adus hule mari” (Neemia 9, 26). Arătând apoi și pedeapsa lui Dumnezeu pentru această răzvrătire a lor, zice: „Atunci Tu i-ai dat în mâinile vrăjmașilor lor, care i-au apăsat” (Neemia 9, 27).

Ieremia, arătând pedeapsa asupra nerecunoștinței și nemulțumirii poporului ales față de binefacerile primite de la Dumnezeu, zice: „Cum, adică, să te iert, Ierusalime, pentru aceasta? Fii tăi M-au părăsit și se jură pe dumnezei care n-au ființă. Eu i-am săturat, iar ei au făcut desfrânare, umblând în grup pe la casele desfrânatelor. Ei sunt cai îngrășați și fiecare nechează după femeia aproapelui său, apoi zice: Este cu putință să nu pedepsesc aceasta, zice Domnul, și Duhul Meu să nu se răzbune asupra unui popor ca acesta?” (Ieremia 5, 7-9). Arătând apoi pedeapsa ce îi așteaptă pentru această răzvrătire, nerecunoștință și nemulțumire față de binefacerile Sale, le zice: „Casa lui Israel, iată Eu voi aduce asupra voastră un neam de departe, zice Domnul, un popor puternic, un popor vechi, un popor a cărui limbă tu nu o știi și nu vei înțelege ce grăiește el. Tolba lui este ca un mormânt deschis și ai lui sunt toți viteji. Și aceia vor mânca secerișul tău și pâinea ta, și vor mânca pe fii tăi și pe fiicele tale, vor mânca strugurii tăi și smochinele tale și vor trece prin sabie cetățile tale cele tari în care tu te încrezi” (Ieremia 5, 15-17). În alt loc zice: „Iată voi face cuvintele Mele foc în gura ta, iar pe poporul acesta îl voi face lemne și îl va mistui focul acesta” (Ieremia 15, 14).

Și după dumnezeiescul împărat și prooroc David arătând nerecunoștința și nemulțumirea poporului lui Israel față de binefacerile lui Dumnezeu, zice: „Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei, Care a făcut lucruri mari în Egipt”… (Psalm 105, 21) „și au jertfit lui Baal-Peor și au mâncat jertfele morților. Și L-au întărâtat pe El cu faptele lor” (Psalm 105, 28-29). „Și au jertfit pe fiii lor și pe fetele lor idolilor, au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor și al fetelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan și s-a spurcat pământul de sânge” (Psalm 105, 37-38). Apoi, arătând și pedeapsa pentru această fărădelege și nerecunoștință a lor față de Dumnezeu, zice: „Atunci S-a aprins de mânie Domnul împotriva poporului Său și a urât moștenirea Sa și i-a dat pe ei în mâinile neamurilor și i-au stăpânit pe ei cei ce-i urau pe ei. Vrăjmașii lor i-au asuprit pe ei și au fost nefericiți sub mâinile lor” (Psalm 105, 40-42).

Până aici am arătat cu mărturii din Sfânta Scriptură cât de mare este păcatul nerecunoștinței și al nemulțumirii față de binefacerile lui Dumnezeu precum și pedeapsa pe care a dat-o Dumnezeu poporului lui Israel pentru aceste păcate. Vedem însă și în Sfânta Evanghelie pe omul ce era dator cu zece mii de talanți, cum milostivindu-se spre el stăpânul său i-a iertat toată datoria. Iar el n-a voit să ierte pe omul care îi era dator numai cu o sută de dinari. Pentru această nerecunoștință și nemulțumire față de binefacerile ce le-a primit de la stăpânul său, a fost dat pe mâna chinuitorilor „până ce va plăti toată datoria” (Matei 18, 24-34). Vedeți cât de mare este păcatul nerecunoștinței față de Dumnezeu și față de oameni?

După ce am arătat pedeapsa lui Dumnezeu pentru acest păcat, voi prezenta o istorioară adevărată prin care iarăși se va arăta cum pedepsește Preabunul Dumnezeu pe omul cel nemulțumit de binefacerile primite de la El.

Un mare făcător de rele, într-o vreme fiind foarte ostenit de cale, s-a dus și s-a culcat la umbra unui zid vechi. Pe când dormea el, i-a grăit cineva, zicându-i: „Scoală-te repede de aici și mergi alături, căci cade zidul și te omoară. Iar el s-a sculat repede și fugind îndată a căzut zidul”. Iar el, plin fiind de toate păcatele a pus în mintea sa că este un om bun și îl iubește Dumnezeu, căci l-a scăpat de moarte și nu-l urăște pentru faptele și uciderile care le-a făcut în viață. Deci, a cumpărat tămâie și lumânări și intrând în biserică a zis: „Mulțumesc Ție, Doamne, că m-ai scăpat de la această mare primejdie și de moarte”. El n-a înțeles că alta voiește Dumnezeu de la el, adică să-și îndrepte viața și să nu mai facă rău.

Apoi a început din nou a face tot felul de răutăți, fără nici o căință de păcatele lui. Dar într-o noapte, pe când dormea pe patul său, i s-a arătat cineva și i-a zis: „Eu sunt cel care te-a trezit când dormeai sub zid și tu, în loc să te pocăiești, mărturisindu-ți păcatele și să pui hotărâre în inima ta ca să nu mai faci cele rele înaintea lui Dumnezeu, ai adus tămâie și lumânări la biserică și ai socotit că îmi sunt plăcute faptele și fățărniciile tale. Să știi că pentru aceasta te-am izbăvit de primejdia aceea, ca să nu mori nepocăit. Iar tu, în loc de pocăință iar ai început a face cele rele ale tale. De aceea, pentru nerecunoștința și nemulțumirea ta care ai arătat-o față de bunătatea lui Dumnezeu, nu vei muri repede ca să nu te vadă nimeni, cum era să-ți fie moartea sub acel zid, ci vei tras în țeapă în mijlocul orașului ca să te vadă toți oamenii și să ia pildă spre îndreptarea lor, văzând cum moare un tâlhar și ucigaș nepocăit”. La aceste cuvinte el se înfricoșează, dar îndată prinzându-l oamenii, l-au dus la judecătorul cetății și el a hotărât să fie tras în țeapă în mijlocul târgului ca să-l vadă toți și să nu urmeze acelui tâlhar nemulțumitor și nerecunoscător față de binefacerile lui Dumnezeu (Mărgăritarele Sf. Ioan Gură de Aur, București, 1746, p. 163).

Toți oamenii sunt datori a mulțumi lui Dumnezeu, ziua și noaptea pentru toate cele bune și cele rele pe care le primesc de la El. Că cel ce nu mulțumește supără pe Dumnezeu și în loc de bune va primi cele rele, adică boală, pagubă, tulburare și osândă veșnică. Ați auzit de pedeapsa lui Dumnezeu asupra evreilor nemulțumiți din legea veche. Ați auzit și de pedeapsa cumplită asupra tâlharului nepocăit din istorioara de mai sus. Ați auzit și de nemulțumirea și lipsa de recunoștință a celor nouă leproși din Evanghelia de azi. Toți zece se rugau și strigau la Fiul lui Dumnezeu să se milostivească și să-i vindece. Dar după ce s-au vindecat, numai unul s-a întors la Hristos și căzându-I în genunchi, I-a mulțumit cu lacrimi. De aceea și Domnul a zis: „Oare nu zece s-au vindecat? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-au gândit să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi, i-a zis celui vindecat: Scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit!” (Luca 17, 17-19).

Vedeți că cel ce mulțumește se și mântuiește, căci are credință în Dumnezeu? Iar cel nerecunoscător, este departe de Dumnezeu, pentru că este nepocăit, adică zace în păcate. De aceea de va muri în această stare, unul ca acela se va osândi în iad.

Acum să ne întrebăm fiecare: Oare noi mulțumim zilnic și în fiecare ceas lui Dumnezeu pentru binefacerile primite? Sau uităm de această mare poruncă? Căci și Sfântul Apostol Pavel ne poruncește, zicând: „Pentru toate mulțumiți” (I Tesaloniceni 5, 18; Efeseni 5, 20). Știm că mulți cârtesc în inimile lor și zic la necaz: „Pentru ce să mulțumesc lui Dumnezeu, că iată sunt bolnav, nu s-a împlinit cererea, soțul este rău, copilul n-a reușit?” Dar să te întreb în numele lui Dumnezeu: Oare când erau sănătoși și tineri și aveau de toate și toți îi cinsteau, atunci mulțumeau lui Dumnezeu? Atunci veneau regulat la biserică, se spovedeau, posteau și se împărtășeau cu Preacuratele Taine? Sau erau tot așa de nepăsători, și puțin credincioși ca acum?

Dacă n-ai reușit azi, vei reuși sigur mâine. Numai să nu ceri cele ce nu-ți sunt de folos. Dacă ești bolnav azi, de ce cârtești? Dar n-ai fost sănătos toată viața și ai uitat să mulțumești Ziditorului tău? Dacă ai pierdut ceva sau nu ți s-a împlinit cererea, de ce te superi și mânii pe Dumnezeu? Nu cumva ceri lui Dumnezeu numai cele materiale și trecătoare și uiți să ceri cele veșnice și mântuitoare? Poate de aceea nu ți-a împlinit Domnul cererea, căci Dumnezeu pe cele materiale ți le dă de la sine dacă vei căuta “mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui” (Matei 6, 33).

Aici credincioșii noștri fac o mare greșeală, că cer de la Dumnezeu mai întâi lucruri pământești și abia la urmă cer iertarea păcatelor, care ne asigură fericirea și mântuirea sufletului, iar Dumnezeu, dimpotrivă, ne poruncește să căutăm mai întâi Împărăția Cerului, adică biserica, rugăciunea, pocăința, împăcarea cu toți, postul, smerenia și Sfânta Împărtășanie, și numai la urmă să cerem și cele pământești: sănătate, reușită în viață, căsnicie, copii, ajutor în toate, pe care ni le promite să ni le dea gratuit, chiar dacă nu le cerem.

Cum trebuie să mulțumim lui Dumnezeu? În toate zilele și în fiecare ceas și clipă să zicem în casă, la biserică, pe cale și oriunde această scurtă rugăciune: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” Dacă nu ni se împlinește cererea, noi să-i mulțumim Mântuitorului pentru tot ce ne-a dat în viață: pentru sănătate, pentru minte, pentru cei doi ochi, pentru pâinea zilnică, pentru servici, pentru copii, pentru preoții care ne păstoresc, pentru Sfânta Cruce cu care biruim pe diavoli, și mai ales pentru Evanghelie și pentru că suntem fii ai Bisericii Ortodoxe. Oare câți, alături de noi, sunt orfani, bolnavi fără leac, flămânzi, amăgiți de secte și robiți de patimi, iar noi avem de toate și nu mulțumim cât trebuie?

Cea mai înaltă rugăciune de mulțumire pe pământ este Sfânta Liturghie. De aceea se mai numește și jertfă euharistică, adică jertfă de laudă și de mulțumire. Suntem datori ca în fiecare sărbătoare și mai ales Duminica să ascultăm slujba Sfintei Liturghii și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat în viață și în timpul săptămânii care a trecut! Să trăim mulțumind, iar nu cârtind. Să ne mulțumim cu tot ce ne dă Dumnezeu și să zicem că nu suntem vrednici de cât ne dă. De vom face așa vom primi mai multe daruri de la El și sufletul ne va fi în pace, iar dincolo cu îngerii în veci Îl vom slăvi. Amin.

Arhim. Cleopa Ilie

via Doxologia