Ion Gavrilă Ogoranu – 101 de ani de la naştere

By Alexandru Mihail Last updated dec. 31, 2023

„ Am pornit pe drumul acesta cu credinţa că aceasta ne era datoria. Altfel nu puteam face. (…) Orice soartă ne va da Dumnezeu sîntem siguri că din jertfa şi truda noastră va ieşi un viitor mai bun al acestui neam.

Ion Gavrilă s-a născut la 1 ianuarie 1923 în satul Gura Văii din Ţara Făgăraşului, într-o familie de ţărani vrednici. A fost unicul băiat între 2 surori, Ileana şi Eugenia. În sat li se spunea «ai Ogoranului». Aici Ion Gavrilă a crescut într-o lume plasată în armoniile primordiale ale vieţii, în spiritul valorilor creştine, al omeniei şi iubirii de frumos. Clasele primare le-a făcut aici, în Gura Văii. Toate aceste zile frumoase, cu luminile şi umbrele lor, avea să le evoce cu nespus talent în cartea “Amintiri din copilărie“. A urmat cursurile prestigiosului Liceu Radu Negru din Făgăraş. Aici se va înrola, cu mai mulţi colegi, în Frăţia de Cruce « Negoiul ». Frăţiile de Cruce (FDC) erau organizaţii anticomuniste ale Mişcării Legionare, destinate educării elevilor. Pentru că îi plăcea munca pământului, deprinsă de la tatăl său, Gheorghe Gavrilă, s-a hotărît să urmeze Agronomia. Astfel a devenit student al Facultăţii de Agronomie din Cluj. Totodată, s-a înscris şi la Academia de Studii Comerciale din Braşov, pe care o urma în paralel. În 1942 Ion Gavrilă avea să fie condamnat şi încarcerat pentru activitate în FDC. Schimbările contra firii impuse cu forţa de guvernul Groza, la adăpostul şenilelor sovietice au atras opoziţia studenţimii române.

În munţi !

În ziua de 10 mai 1946 a avut loc demonstraţia studenţească de la Cluj. Ion Gavrilă Ogoranu era în al 2-lea an de studenţie. Ulterior manifestaţiei, comuniştii au atacat Universitatea şi căminele studenţeşti, devastându-le cu topoarele. Studenţii din din dealul Mănăşturului s-au înarmat cu bâte, pietre şi pari, baricadând porţile. Lor li s-au alăturat oameni din satele din jur, din părţile Dejului şi aproape toată populaţia Clujului. Ziarele de limbă maghiară ale partidelor comuniste şi socialiste jubilau, anunţând : “O lecţie dată studenţilor“. Dar studenţii au continuat cu greva generală, cerând pedepsirea vinovaţilor. Ion Gavrilă a participat direct, ca vicepreşedinte al studenţilor de la Agronomie. Rectorul i-a somat pe studenţi să depună carnetele la rectorat şi să se prezinte la cursuri. Din 6000 de studenţi, doar 14 s-au conformat. În schimb, centrele universitare de la Timişoara, Bucureşti, Braşov, Iaşi s-au solidarizat cu greva clujenilor. Acelaşi lucru l-au făcut şi studenţii din Cehoslovacia. Greva a durat peste 10 zile. Ion Gavrilă scăpa de astă dată de o condamnare.

Începe Rezistenţa !

Reuşind să scape de masivele arestări din noaptea de 11 mai 1948, Ion Gavrilă începe recoagularea elementelor dispersate în urma uriaşei lovituri. El participă activ la pregătirea Rezistenţei Armate Anticomuniste promovată de partidele istorice, de Mişcarea Legionară şi de ofiţeri ai armatei române. Un timp lucrează la o fermă de lângă Braşov. Aici va afla că a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, în contumacie, în “Procesul Marii Trădări Naţionale”, înscenat de comunişti, la comanda KGB, împotriva conducerii Mişcării Legionare, unor înalţi ofiţeri şi principalilor industriaşi din România. Începând din 1948, împreună cu alţi studenţi, ofiţeri şi elevi, a organizat “Grupul Carpatin de Rezistenţă Naţională Armată” din Munţii Făgăraşului, după toate regulile militare.

“Haiducii lui Dumnezeu”.

Până în 1949, instrucţia s-a făcut într-o tabără cu corturi şi armament. După acest an, dezvoltarea Securităţii n-a mai permis acest mod amplu de activitate. Doisprăzece tineri au renunţat la tot: carieră, familie, statut social, formând nucleul propriu-zis al partizanilor făgărăşeni. În schimb, mii de oameni din satele Ţării Făgăraşului au constituit o adevărată reţea secretă de susţinători şi furnizori de informaţii ai Grupului Armat Făgărăşan.

Timp de 7 ani au dus o activitate de guerillă, organizându-se în grupuri mici, mobile, uşor deplasabile, care puteau fi oricând oriunde. Au înfruntat vitregiile naturii alpine, dar şi ura şi mişelia comuniştilor. Au fost susţinuţi de familiile din satele făgărăşene, dar au existat şi localnici care s-au vândut comuniştilor, trădându-i. Au urmat ani de arestări masive, condamnări, execuţii. Au acţionat în permanenţă după legile moralei creştine şi ale onoarei militare. Nu au ucis decât în ciocnirile directe cu Securitatea, atunci când lupta deschisă era singura şansă de scăpare. În schimb, ori de câte ori au avut în bătaia puştii membrii trupelor de Securitate, dornici de galoane, nu au tras, deşi o puteau face.

În 1951, Ion Gavrilă avea să afle că a fost condamnat, tot în contumacie, la moarte, pentru organizarea Rezistenţei Armate. Dar, nu a fost prins niciodată de securitate. Mereu era cu un pas înaintea lor. A fost persoana care timp de aproape 30 de ani n-a putut fi arestată de comunişti. Chiar dacă în Ţara Făgăraşului au fost aduse batalioane întregi de armată şi securişti dornici de galoane.

Gavrilă este rănit într-o ciocnire cu trupele de Securitate, în mai 1954.
Din întregul grup, doar doi vor scăpa cu viaţă, iar din aceştia unul va cunoaşte supliciul închisorilor, comuniste. Totuşi, toţi cei căzuţi nu au murit în luptă, ci prin vânzare. Eternul tragic blestem al Neamului Românesc !

„Cititorul poate s-a săturat de câţi au fost ucişi în această carte până acum. Şi-l previn că cele mai multe din numele întâlnite şi altele pe care nu le-am pomenit încă vor muri la rândul lor. Dar nici unul nu va muri în luptă deschisă. În luptă, în munţi, vom fi răniţi, dar morţi nici unul. Ucişi am fost numai atunci când am fost vânduţi. În spatele fiecărui tânăr ucis (…) se află un Iuda ştiut sau neştiut. Nu unul care se va căi şi spânzura, ci din cei ce se vor folosi de plata vânzării şi vor ajunge mari şi tari şi vor arunca cu noroi în memoria celor pe care i-au vândut.”

Mlaştina deznădejdii.

Rămas singur în munţi, Ion Gavrilă va purta de-acum în suflet durerea pentru camarazii pierduţi. În cartea sa, el avea să descrie aceste tragice momente astfel:“Când bate vântul în munţi, de se cutremură şi şuieră stâncile, uneori se năpusteşte asupra unui picior de pădure de brad cu atâta înverşunare şi îi răstoarnă cu răgăliile în sus sau îi frânge când pământul este îngheţat, încât, în răgazul a câtorva minute, o pădure de brad mândră e la pământ.
Uneori, unde şi unde, câte un brad, cine ştie prin ce minune a întâmplării, rămâne în picioare.
Dacă acel brad ar avea conştiinţa existenţei sale, ar fi tentat să creadă că a avut noroc, faţă de fraţii săi ucişi într-o clipită. Şi poate se mângâie că a supravieţuit. Nu ştie că-l aşteaptă o soartă mult mai tristă decât a fraţilor săi căzuţi…”Un liman: GaltiuScăparea sa a fost la Galtiu, lângă Alba Iulia. Aici s-a ascuns la familia Anei Săbăduş, soţia fostului său coleg de liceu, docotrul Petru Săbăduş, condamnat de comunişti şi ucis în închisoare. O vreme s-a ascuns la moara din Sîntimbru. Ana Săbăduş avea să-i devină credincioasă soţie. În taină şi-au unit destinele înaintea lui Dumnezeu.
Acesta l-a ocrotit de cei ce-l căutau, ca pe Proorocul Ilie, odinioară, să-i ia viaţa. În ciuda vizitelor făcute, sub diferite pretexte, de vecini informatori sau securişti travestiţi în necunoscuţi de treabă.

« Nici o mişcare, Gavrilă, că tragem ! »

Ion Gavrilă a fost prins într-o seară de primăvară a anului 1976, la Cluj, de un amplu dispozitiv de securişti deghizaţi în salahori la lucrările de construcţii. A fost anchetat timp de cinci luni la Securitatea din Bucureşti, unde s-a încercat iradierea sa, într-o încăpere special amenajată în acest scop.
Cu acest prilej a aflat că de persoana sa se interesa însuşi secretarul de stat SUA Kissinger. Pe atunci România condusă de Ceauşescu cunoştea o îmbunătăţire – de nevoie – a relaţiilor cu Washingtonul, dictatorul comunist vizitîndu-se în acea perioadă cu preşedinţii americani Carter şi Nixon.
După 1989, Ion Gavrilă avea să afle că, într-adevăr, camarazii refugiaţi în SUA, prin făgărăşeanul Ion Halmaghi, înaintaseră preşedintelui Nixon o listă cu nume ale unor luptători în Rezistenţă, de care acesta se interesase personal la Ceauşescu.

În «libertate»

Eliberat, Ion Gavrilă a fost angajat, de-abia după un an, ca muncitor la IAS Apoldu de Sus, iar apoi ca tehnician la IAS Miercurea Sibiului, unde a lucrat până la pensionare.

Cruciada Copiilor

Evenimentele din Decembrie 1989 îl fac pe Ion Gavrilă să ia calea Bucureştiului. În zorii zilei de 23 decembrie, fostul şef al partizanilor din Munţii Făgăraşului cobora din tren în Gara de Nord, într-o capitală unde tirania se zdruncina prin sângele atâtor copii nevinovaţi. Cum era firesc, a mers la Televiziunea Română « Liberă » (sic !), unde oportuniştii şi uneltele vechiului regim monopolizau, deja, pe rând micul ecran. La solicitarea sa de a i se da voie să apară pe post, crainicul Gheorghe Marinescu, cel care ani la rând a minţit cu neruşinare un popor întreg, îi interzicea lui Ion Gavrilă accesul la tribună, cu replica devenită celebră: « Contra cui aţi luptat în munţi: contra comuniştilor sau contra legionarilor ? »

Se strâng rândurile

Breşa creată în structurile sistemului comunist de cutremurul istoric din Decembrie 1989 a dat posibilitatea recoagulării vechilor luptători în Rezistenţă, risipiţi de teroarea bolşevică. Aceştia s-au manifestat sub diferite forme, ca asociaţii, fundaţii şi partide politice. Ion Gavrilă Ogoranu participă, ca membru fondator, la întemeierea Partidului Totul Pentru Țară « Pentru Patrie », în 1993. În 1995 devine vicepreşedinte al acestui partid, funcţie pe care o va deţine până în martie 2005. În luna noiembrie a aceluiaşi an, avea să fie ales Preşedinte al Partidului Totul Pentru Țară « Pentru Patrie ».
Concomitent, Ion Gavrilă Ogoranu a activat în numeroase organizaţii cu caracter civic, între care Fundaţia « Buna Vestire », Academia Civică, Memorialul Sighet, ca şi în prestigioasa « Amnesty International » – alături de personalităţi ca preşedinţii americani Reagan şi Bush-senior.
În 1997 a întemeiat Fundaţia Luptătorilor în Rezistenţa Armată Anticomunistă.