Nici frică nimicitoare, nici răzvrătire; nici prăvălire apocaliptică, nici explozie necumpănită, ci mirare plină de sfială, înfiorare plină de smerenie, bucurie senină, a unei intimităţi negrăite.
Iată îngerii cerului vestesc făpturii minunea: astăzi Dumnezeu S-a pogorât pe pământ. Nu în vijelie distrugătoare, nici în tunetul nimicitor al mâniei Sale. Nu în prezenţa atotputerniciei, nici în focul mistuitor care topeşte zidirea. Astăzi cerul se uneşte cu pământul, nemărginirea se toarnă în mărginire, veşnicia se îmbracă cu vremelnicia, atotputernicia se îmbracă cu neputinţa, Cel nevăzut e purtat în braţe de o fecioară.
Astăzi, Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, se învăluie întru smerenie, Cel ce cuprinde cu palma marginile lumii, se face prunc; Cel ce împodobeşte cerul cu stele, se culcă într-o iesle de dobitoace.
– Locul cel mai curat pe care L-a găsit pe pământ.
Din Betleem, spunea profetul, trebuia “să vină Acela a cărui obârşie se suie până la vremuri străvechi, până în zilele veşniciei, e dintru început, din zielele veşniciei” (Miheia 5,1). A lăsat tronul cerului pentru un staul şi vecinătatea îngerilor luminii, pentru vitele din grajd.
– Cea mai aspră mustrare a trufiei omeneşti.
Astăzi s-a despicat istoria omenirii în două şi se începe cu numărătoare timpului, în amândouă sensurile lui: spre începutul timpului şi spre sfârşitul lui.
Încă de la Naştere Iisus e începutul şi sfărşitul istoriei.
Naşterea lui Iisus în istorie cumpăneşte timpul între început şi sfărşit.
Naşterea lui Iisus a produs în Ierusalim tulburarea lui Irod şi a tot Ierusalimul. Deci cei ce erau datori să-L primească s-au arătat ostili chiar şi numai naşterii Sale. Drept aceea Irod pune gând să-l omoare.Aceştia erau ai Săi, între care a venit.
Păgânii se poartă cu totul altfel. Cei trei înţelepţi magi ai răsăritului, vin ca la un împărat şi-şi aduc darurile, dar la Betleem găsesc că Pruncul e mai mult decât un împărat, e şi Dumnezeu totodată.
De aceea îşi schimbă planul darurilor.
Principii răsăritului Îi depun aur la picioare, în semn de dajdie, ca unui împărat peste ei. În calitate de preoţi îi aduc smirnă şi tămâie, ca jertfă adevăratului Dumnezeu. Dacă pe jidovi i-a cutremurat şi înspăimântat Naşterea Mântuitorului şi I s-au arătat duşmani, reprezentanţii păgânismului, nu numai că se bucură de Naşterea Lui, dar i se închină ca unui Împărat şi Dumnezeu.
Principii aceia au călătorit depărtări mari şi cu primejdii ca să-L vadă pe Iisus: astăzi creştinii nu mai ostenesc nici până la Biserică.
Sursa: Vestitorul
