EXPLOZIV! De ce protejează Ponta LUKOIL: Gruparea Asesoft, între contracte cu SRI și afaceri cu rușii.

0 902

La începutul lunii august, Rise Project a publicat în serialul “REPUBLICA LOR” un episod legat de afacerile lui Sebastian Ghiţă cu SRI şi ruşii de la Lukoil.

Ancheta cu numele “Gruparea Asesoft, între contracte cu SRI şi afaceri cu Lukoil“, dezvăluia care este circuitul banilor din contractele clasificate cu statul – SRI -, conturile lui Sebastian Ghiţă şi compania Lukoil.

“Serviciul Român de Informații (SRI) și gruparea lui Sebastian Ghiță fac afaceri de mai mulți ani. Deși sunt pe bani publici, contractele au regim secret, fiind tratate oficial drept “informații clasificate”. Deputatul Sebastian Ghiță, fondatorul firmelor care furnizează echipamente SRI, este membru în comisia parlamentară de supraveghere și control a serviciului de informații. Profitul intră în contul familiei sale, operat de firma Asesoft Internațional, acolo unde ajung, de pildă, și bani plătiți de corporația rusească Lukoil.

RISE Project a dezvăluit recent că SRI, printr-o unitate specializată (Institutul pentru Tehnologii Avansate), a plătit 4,8 milioane de lei, în iunie 2013, companiei Teamnet International – aflată în proprietatea lui Ghiță timp de zece ani, semnalată public ca beneficiar constant al fondurilor de stat, controlată acum de un offshore din Liechtenstein și condusă de partenerii din liceu ai mogulului PSD. Detalii, AICI.

Traseul banilor arată că mare parte din încasările Teamnet au fost redirecționate în contul corporațieiAsesoft Internațional. Aceasta e patronată direct de familia deputatului și monitorizată pentru spălare de bani și evaziune, într-un caz intrat pe rolul DNA, împreună cu zeci de firme ale grupării ce pompează regulat bani în același cont “regină”. Detalii, AICI.

SRI CONFIRMĂ existența unui contract încheiat cu firmaTeamnet Internațional și că cele 4,8 milioane achitate în iunie 2013 reprezintă doar una dintre plățile aferente unei înțelegeri mai ample parafate în 2012. În rest, nimic concret despre serviciile prestate de Teamnet, produsele livrate, sumă totală, condiții și criterii de atribuire a contractului, cine a mai participat la licitație etc. Toate acestea sunt <informații clasificate>, susține SRI, al cărui răspuns îl redăm integral, cu tot cu mica pledoarie juridică de la început:

“Activitatea de informații pentru realizarea securității naționale executată de SRI intră în sfera secretului de stat și, ca atare, prin efectul legii, informațiile din acest domeniu sunt exceptate de la liberul acces al persoanelor acordat în temeiul art. 31 din Constitutie (dreptul la informație), ale cărui limite sunt stabilite la alin. (3) – <dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze securitatea națională>, precum si in temeiul art. 51 (dreptul de petiționare) ale carui limite sunt stabilite la alin. (4) – <autoritățile publice au obligația sa raspundă la petitți în termenele și condițiile stabilite potrivit legii>.

Informatiile din acest domeniu fac parte din categoria celor prevăzute la art. 15 lit. b) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și intră sub incidența regimului juridic instituit de art. 10 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României și, după caz, a art. 17 lit. f) si g) din Legea nr. 182/2002.

În aplicarea acestor prevederi, instituția noastră este abilitată să utilizeze exceptiile prevazute de legislația achizițiilor publice, desfasurând proceduri de achiziție clasificate, potrivit unor metodologii proprii.

În acest sens, temeiul plății către S.C. TEAMNET INTERNATIONAL S.A. se regăsește în contractul de furnizare încheiat cu Institutul pentru Tehnologii Avansate, în urma desfașurării unei proceduri concurențiale clasificate, derulată în mai multe etape, cu aplicarea art. 12 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Firma TEAMNET INTERNATIONAL S.A. a depus singura propunere tehnică ce a corespuns cerințelor caietului de sarcini, fiind, ulterior, desemnată caștigatoare a procedurii proprii mentionate.

Arătăm că durata de desfașurare a contractului de furnizare încheiat între Institutul pentru Tehnologii Avansate și TEAMNET INTERNATIONAL S.A. a fost pe parcursul a doi ani calendaristici, 2012 si 2013. în acest sens, plata efectuată în luna iunie 2013 nu face parte dintr-un sistem de plati succesive, ci corespunde livrării efectuate de S.C. TEAMNET INTERNATIONAL S.A. în luna iunie 2013, livrare care a reprezentat finalizarea în bune condiții a contractului de furnizare.”

RELAȚIA DEMNITARULUI GHIȚĂ CU SRI, în paralels-a manifestat în deplin acord public și a fost exprimată scurt într-un interviu pe care deputatul l-a acordat portalului Hotnews:“Instituția numită SRI trebuie controlată și trebuie controlată de oameni care pot exercita control. (…) Sunt unul dintre cei 9 membri din comisie. Dar am puterea în fața celor de la SRI să spun: aici nu cred că faceți un lucru bun.”

În perioada 2007-2014, încă o firmă din platforma Ghiță a beneficiat de două contracte cu SRI: Asesoft Internațional, controlată de familia deputatului.

Și detaliile acestor tranzacții sunt protejate de legea informațiilor clasificate.

Potrivit SRI, contractul cu Teamnet a fost încheiat în 2012, deci trei ani mai târziu după ce George Maior, directorul Serviciului, ar fi fost avertizat, într-o corespondență privată, despre presupuse practici de corupție ale companiei lui Ghiță. Părți din această discuție au devenit publice după ce un hacker din Arad, “Guccifer”, a spart contul personal de e-mail al directorului Maior.

CORPORAȚIA LUKOIL, cea mai mare investiție rusească din România, este un alt contributor important al platformei Ghiță. La fel ca în cazul tranzacțiilor cu SRI, beneficiarul real al afacerilor cu Lukoil este tot Asesoft Internațional, firma-mamă a grupării. În final, banii au ajuns aici, iar intermediarii, deși diferiți, fac parte din aceeași rețea.

Circuitul arată în felul următor: în 2013, corporația Asesoft International a încasat 4.8 milioane lei de la firma Glar Construct, parte a platformei, care, la rândul ei, primise 9,2 milioane lei de la societatea Euroconstruct Trading 98. Cea din urmă e afacerea grupării Golden Blitz, celebră pentru contractele publice obținute pe vremea guvernării PDL, dar și pentru legăturile cu Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea. Banii provin, de fapt, de la Lukoil, în condițiile în care Euroconstruct reface batalul rafinăriei rusești din Ploiești, iar Glar Construct a subcontractat mare parte din lucrare. Cele două grupări, “Ghiță” și “Golden-Blitz”, se întâlnesc și în afacerile de ecologizare a deșeurilor industriale produse de rafinăriile Lukoil și OMV-Petrom din Prahova. Detalii, AICI.

Batalul unei rafinării este o groapă ecologică de depozitare a țițeiului, a noroiului rezultat din forare sau a diverselor tipuri de reziduuri chimice din industria petrolieră”. Rise Project

Pe lângă faptul că prietenul lui Ponta, Sebastian Ghiţă, face afaceri profitabile cu compania rusească şi Premierul a concurat, pe vremea când era copilot, la un raliu sponsorizat de… Lukoil. Informaţia a fost publicată de jurnalistul Cătălin Prisăcariu pe blogul personal.

 

11 mai 2008: “Echipajul cu numarul de concurs 99, Edwin Keleti/Victor Ponta (Dacia Logan), a incheiat Raliul Hunedoarei Lukoil pe pozitia a doua a podiumului Cupei Dacia “Ursus”, dupa o lupta strinsa cu adversarii directi. Gratie celor 8 puncte acumulate aici, ei ramin liderii Cupei cu un total de 21 de puncte. (…) Victor Ponta ramine optimist pentru restul campionatului: “A fost o lupta foarte strinsa. Noi am mers tare, pentru a prinde prima treapta a podiumului. Cred ca doar ghinionul unei pene de cauciuc ne-a indepartat de locul intii. Sint optimist pentru restul sezonului pentru ca stiti cum se spune, roata norocului se invirte”.” (sursa)

Fotografii de la Raliul Hunedoarei Lukoil găsiți aici.

via Nasul TV

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php