Sechestru pe stocurile Lukoil. Rușii, „foarte îngrijoraţi”

0 409

Statul a pus sechestru pe stocurile Lukoil, evaluate la aproape un sfert de miliard de euro. Măsura vizează petrolul şi carburanţii stocaţi în spaţiile de depozitare ale companiei Oil Terminal, din Portul Constanța, informează ziuaveche.ro.

Oficialii Lukoil nu au dorit să comenteze, dar surse din cadrul companiei spun că decizia procurorilor va crea probleme în aprovizionarea benzinăriilor pe care grupul rusesc le are în România. Compania ar putea aduce carburanți de la rafinaria pe care o deține la Burgas, Bulgaria.

Anchetatorii suspectează Lukoil de spălare de bani, prejudiciul fiind evaluat la 118 milioane de euro. Totodată, ei susțin că grupul petrolier s-a sustras de la plata unor taxe în valoare de 112 milioane de euro.

Compania Lukoil a început procedurile de închidere a rafinăriei Petrotel Lukoil Ploiești. Au fost înştiinţate autorităţile locale, dar şi Garda de Mediu Prahova.

Anul trecut, Lukoil a avut în România pierderi de aproape 51 de milioane de lei. Compania are de onorat şi 47 de contracte cu statul român, în valoare totală de 85 de milioane de euro. Pe lista clienţilor se află Senatul, Camera Deputaţilor, Ministerul Sănătăţii sau Ministerul Afacerilor Externe, dar şi companii de stat Romgaz, Transelectrica, Poșta Română, CFR Călători sau RATB.

Lukoil este al treilea cel mai mare distribuitor de carburanţi din Romania, dupa OMV Petrom si Rompetrol. Compania deţine o reţea de peste 300 de benzinării la noi în ţară. Cele mai multe sunt în Bucureşti, Ilfov şi Timiş.

Ambasada Rusiei: „Suntem foarte îngrijoraţi”

Ambasada Rusiei a transmis, într-un comunicat de presă, că evenimentele desfăşurate în jurul rafinăriei Petrotel care aparţine companiei petroliere ruseşti „Lukoil” şi atmosfera creată în jurul acestei situaţii creează îngrijorare. Textul integral al comunicatului de presă:

„În calitate de Ambasador al Federaţiei Ruse sunt foarte îngrijorat de evenimentele desfăşurându-se în jurul rafinăriei „Petrotel” care aparţine companiei petroliere ruseşti „Lukoil”, precum şi de atmosfera care se creează în legătură cu această situaţie.

O preocupare aparte o provoacă faptul că în cadrul măsurilor de anchetă s-a dispus ca uzina să oprească producţia ceea ce a pus în pericol funcţionarea întregului lanţ de producţie al companiei „Lukoil” din România.

Compania „Lukoil” activează pe piaţa românească deja de mai mult de 15 ani. A devenit unul dintre elementele stabilite ale complexului românesc energitic şi de combustibili. Şi-a îndeplinit întotdeauna toate angajamentele în mod conştiincios şi a respectat strict legislaţia românească. În timpul activităţii sale în România „Lukoil-ul” a creat mii de locuri de muncă, a plătit regular impozite în bugetul românesc, a acordat sprijinul comunelor locale, a investit în susţinerea ecologiei, perfecţionarea structurilor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă, în dezvoltare a surselor netradiţionale de energie, i-a ajutat pe copii invalizi şi orfani etc. Compania a făcut mult pentru pregătirea profesională a inginerilor români pentru muncă în domeniul energetic. Într-un cuvânt, activitatea „Lukoil-ului” a devenit un element important constructiv şi în economia naţională, şi în relaţii ruso-române.

În cursul tuturor acestor ani compania a fost verificată de multe ori de către organele corespunzătoare de control din România. Ultima verificare s-a terminat anul trecut. Toate problemele care apăreau se rezolvau în conformitate cu lege în cadrul procedurilor democratice de instanţă. Întreprinderile „Lukoil-ului” au îndeplinit întotdeauna toate dispoziţiile scrise în adresa lor. Împreună cu aceasta vreau să subliniez în mod special că în cursul tuturor verificărilor întreprinderea nu s-a oprit niciodată şi ciclul de producţie nu s-a întrerupt niciodată.

Şi acum conducerea uzinei procedă în conformitatea totală cu legislaţia românească, îndeplinind în mod ireproşabil toate dispoziţiile organelor româneşti de control şi de anchetă şi rămâne deschisă pentru colaborare ulterioară.

Sper că ancheta se va face nepărtinitor şi obiectiv în cadrul legii şi ţinând cont în mod cuvenit de interesele atât ale mediului de afaceri, cât şi ale muncitorilor, precum şi de interesele relaţiilor ruso-române.

Cred că sistemul de justiţie din România va dă dovadă de competenţă şi de concordanţă cu cele mai înalte standarde de drept.

Vom urmări atent dezvoltarea situaţiei în jurul rafinăriei Petrotel-Lukoil”.

via Nasul TV

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php