Azi am realizat că a trecut un an de la despărțirea de călăuza creștin-ortodoxă a neamului românesc, părintele Iustin Pârvu. Într-o duminică după-amiază, inima trupească a părintelui a apus, începându-și activitatea inima sfânta a celui mai mare duhovnic văzut .
Mă întrebam dacă reușesc să îl mai văd și a îngăduit Dumnezeu să se întample acest lucru. Deși drumul spre Mănăstirea Petru Voda era blocat, am reușit împreună cu camarazii mei să ajungem la ultima întâlnire trupească cu Părintele Iustin.
O mare de oameni aveau genele ude spălându-și obrajii de lacrimi. Aduceau o lumânare celui ce le-a adus lumina în viețile lor. Toți cei prezenți au avut îngăduire de la Dumnezeu să vadă minunile înfăptuite de părinte la trecerea acestuia în raiul care îl aștepta cu atâta ardoare.
Odată ajuns acolo, stau la rând să îl văd pe părinte, ajung să îl ating, era la fel cum îl știam, la fel de pătrunzator, o imagine a frumosului pe care nu vrei să o pierzi, o adopți permanent pentru sufletul ce-l porți. Era cald. De ce era cald și era mort de câteva zile ? Mai trec câteva ore și din nou stau la rând, gândul era să-l văd din nou, poate îmi arată și mie lacrimile de pe obraji. Dar mă mulțumesc să-l simt așa de cald și foarte frumos mirositor. Aveam în față un trup cu miros de moaște de la apusul vieții pământești. Deși îmi era de ajuns, mă încăpătânez să mai trec înca odată. Acum toată necredința mea a fost combătută, un păcătos ajunge să vadă un sfânt cu lacrimi pe obraji și cu mir izvorând din unghii, o bucurie care îmi umple ochii de lacrimi, deși nu meritam asta fiind atât de nevrednic.
Așa am înțeles eu atunci, că moartea părintelui nu era o tristețe, ci o bucurie că Dumnezeu a mai cules un suflet în rai. Cu singuranță au fost minuni multe în acea sfântă zi, foarte multe la număr, și cred că ochii noștri au fost umpluți de bucurie de minunile lăsate de părinte în ziua înmormântării. O astfel de zi ne descrie Vasile Posteucă la minunea deshumării lui Corneliu Zelea Codreanu, un erou sfânt prin care Dumnezeu a creat sfinți ca și noi acum un an să vedem pe unul dintre cei care au urmat calea trasată de el pentru a ajunge la mântuirea sufletelor și la salvarea neamului românesc.
Acestea sunt minunile lăsate de Dumnezeu pentru noi, cei mai puțin credincioși. Un aspect foarte interesant care s-a petrecut la parastasul de 6 luni; am vazut acolo o femeie demonizată care exclama: „Am scăpat de părintele Iustin, acum ducem lupta cu voi!” , în timp ce scuipa poza Părintelui. Iar la întrebarea adresată de o persoană, ce părere are despre Căpitan a reactionat foarte urât, demonstrându-ne încă o dată sfințenia lor și sfințenia celor care au fost cernuți în Mișcarea Legionară.
Acum noi ne bucurăm de trecerea lui la cer și ne rugam să ne ajute în viață. Să nu uităm cuvintele vii lăsate de acesta în momentele în care căutam la el tratarea bolilor trupești și sufletești! Acum, la împlinirea unui an de rai, o nouă mare de oameni au venit să își arate atașamentul față de părinte, au cântat, s-au îmbrăcat românește, iar el din cer cu siguranță ne-a privit cerând îndurare de la Dumnezeu pentru noi toți.
Cred, îți mulțumesc Doamne, și mărturisesc că am văzut un sfânt!
De Alexandru Belciu
