Cimitirele noastre sunt pline de sfinții lui Dumnezeu, neștiuți de nimeni. Gropile comune de pe lângă marile lagăre și închisori comuniste sunt pline de sfinți mărturisitori. Pădurile noastre ascund cruci pusnicești încă necunoscute. Mănăstirile noastre, casele noastre sunt înconjurate de sfințenie! Duminica a doua după Pogorârea Duhului Sfânt este a lor, a sfinților români. O duminică în care graiul românesc răsună în Împărăția lui Dumnezeu!
Cea mai importantă rugăciune a dumnezeieștii Liturghii – marea rugăciune euharistică, îl numește pe Dumnezeu „mai presus de gând și de cuvânt”. Nu poate gândul omenesc, puterea minții să îl cuprindă pe Dumnezeu. Nici măcar cuvântul nu cutează să pătrundă dincolo de limitarea sa. Și, totuși, vorbim despre Dumnezeu așa, cu nepunticioasele noastre cuvinte… ne rugăm cu ajutorul lor. Cuvântul nostru trece dincolo, în Împărăția lui Dumnezeu, când devine rugăciune.
Întreba cineva odată, ce limbă se vorbește în Împărăția lui Dumnezeu? Greu de răspuns, când noi îl numim pe Dumnezeu „mai presus de gând și de cuvânt”. Cu toate acestea, un părinte a îndrăznit să răspundă astfel: „printre multele limbi din Rai, cel mai des se aude limba românească!”. Cutezător răspuns! Oare, la ce se gândise părintele? „Păi, să nu vă închipuiți că în rai e diferit de lumea noastră. Când te întâlnești cu un vechi prieten, chiar în străinătate fiind, nu te bucuri? Și, nu vorbești românește, chiar dacă ești la Paris, Barcelona ori Torino? Așa și în Rai, când se întâlnesc toți ai noștri, limba românească sună în tot raiul…”
Părintele profesor Dumitru Stăniloae scria în una din cărțile sale despre ortodoxie și naționalism. Între lucrurile cele mai interesante, se remarcă faptul că doar în limba română Dumnezeu este numit „drăguțu și bunuțu”, iar Născătoarea de Dumnezeu este „Măicuța Sfântă”. Părintele Cleopa, marele nostru duhovnic, când binecuvânta pe cineva așa spunea: „Domnul și Măicuța Domnului să te binecuvânteze…”. Acestea sunte exemple din care ne dăm seama că limba română și neamul nostru are ceva aparte pentru Dumnezeu.
Situați într-o parte de lume în care vânturile istoriei au bătut haotic, românii în necazuri, în asupriri, slugi în propria lor țară, l-au căutat pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu, Cel care și El a suferit. Iar Dumnezeu drăguțu i-a mângâiat… cu mulți sfinți!
Pământul românesc, poate mai mult decât altă parte de lume, a născut sfinți pentru Împărăția lui Dumnezeu. De la Sfântul Andrei, care a lăsat o sămânță mică și uscăcioasă, într-un pământ mustit de sângele eroilor și al mucenicilor a răsărit un stejar de sfinți, la umbra cărora neamul românesc s-a plămădit și încă se mai plămădește.
Fiecare ramură atârnă sub greutatea unui sfânt al lui Dumnezeu…Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului, Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat, Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion din Halmyris, Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor, Sfinții Mucenici Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos din Noviodunum, Sfinții Mucenici Nichita şi Sava şi alţi creştini martirizaţi de goţi, Sfânta Muceniţă Filofteia, Sfântul Mucenic Montanus, preotul, şi soţia sa, Maxima, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, Sfinţii Martiri Brâncoveni, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna al Transilvaniei, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, Sfântul Ierarh Ilie Iorest, Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Sfântul Ierarh Sava Brancovici, Sfântul Niceta de Remesiana, Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi, Preotul mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel, Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului, Sfântul Ierarh Simion Ștefan al Transilvaniei, Sfântul Ierarh Varlaam al Moldovei, Cuviosul Antipa de la Calapodeşti, Cuviosul Antonie de la Iezeru-Vâlcea, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Cuviosul Daniil Sihastrul, Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi, Cuviosul Dionisie cel Smerit, Sfântul Ierarh Dosoftei, Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, Cuviosul Gherman din Dobrogea, Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, Cuviosul Ioan Casian Romanul, Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, Cuviosul Nicodim de la Tismana, Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, Sfânta Cuvioasă Paraschiva de la Iaşi, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, Cuviosul Mărturisitor Sofronie de la Cioara, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, Cuviosul Visarion Mărturisitorul, Sfântul Mucenic Ioan Valahul, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, Sfinții martiri năsăudeni, sfinții nemțeni…
V-ați plictisit citindu-i? Sunt doar o parte, o firimitură dintr-o mare pâine!Căci, restul pâinii stă lângă noi, smerită și sfântă. Sfinți despre care știm mai mult sau mai puțin, în funcție de evlavia fiecăruia. Cimitirele noastre sunt pline de sfinții lui Dumnezeu, neștiuți de nimeni. Gropile comune de pe lângă marile lagăre și închisori comuniste sunt pline de sfinți mărturisitori. Pădurile noastre ascund cruci pusnicești încă necunoscute. Mănăstirile noastre, casele noastre sunt înconjurate de sfințenie. Numai să ne gândim la Mitropolitul Iosif Naniescu „cel Sfânt al Moldovei”, la părinții Vichentie Mălău și Ioanichie Moroi, la părinții Paisie de la Sihla și Cleopa, la părintele Arsenie Boca, la mamele și bunicile noastre sfinte… Nume la care sufletul nostru tresaltă! De ce oare, doar nu sunt încă în calendare?! Nu sunt încă pe perete… dar sunt în sufletul nostru! Sunt mijlocitorii noștri, prietenii și sfătuitorii noștri… bunicii noștri întru sfințenie.
Duminica a doua după Pogorârea Duhului Sfânt este a lor, a sfinților români. A celor trecuți în calendare, dar mai ales a celor din sufletele noastre. O duminică în care ar trebui să fim mândri că suntem români, mândri că ne-am născut într-un rai de sfinți. O duminică în care graiul românesc răsună în Împărăția lui Dumnezeu!
„Avem o ţară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.
Şi unde stau de veacuri laolaltă,
Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.
Avem troiţe sfinte, altare şi icoane
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de martiri.
Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,
Va răsturna cinci veacuri de pământ.
Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Ca să păzească fără de schimbare
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.
Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi martirii,
Pe Horia tras pe roată pentru neam.
Azi iarăși te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sânge,
Aceea că, ortodoxia ai iubit.
Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapa neştiuţi;
Dar astăzi dând pământul la o parte
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.
E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân’ la noi:
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ, de Sfinţi şi de eroi!”
(Cu Iisus în celulă, versuri de Radu Gyr)
