Medicii ieșeni de la Maternitatea „Cuza Vodă” refuză să mai facă chiuretaje. „Am jurat să salvăm vieți, nu să le luăm!”
Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi şi-a închis porţile pentru avorturi. Secţia rămâne închisă pentru reamenajare până la toamnă, dar există medici în secţie care au anunţat că nu vor să mai facă chiuretaje nici după finalizarea lucrărilor, motivând că ei trebuie „să aducă viaţă, nu să o ia”.
Potrivit conducerii maternităţii, mai mulţi doctori şi-au exprimat refuzul de a realiza intervenţii de întrerupere a sarcinii la cerere, chiar şi după redeschiderea secţiei. Sunt exceptate cazurile în care, din motive medicale serioase, sarcina trebuie oprită din evoluţie.
„Atunci când vom redeschide secţia vom vedea exact cine va vrea să facă avorturi şi cum le vom mai face”, a declarat Maria Stamatin, director medical al spitalului, citată de Mediafax.
Este vorba despre convingerile religioase ale respectivilor medici, opţiuni care îi împiedică să intervină prin astfel de proceduri. „Sunt medici care, la o anumită vârstă, refuză să mai facă avorturi la cerere. (…) Fiecare îşi reconsideră starea în funcţie de opţiunile religioase şi sunt o serie de medici care nu vor mai face astfel de proceduri. Și nici nu ai cum să îi obligi, fiindcă obstetricianul trebuie să aducă viaţă, nu să o ia, ori un avort înseamnă a ucide”, a spus Maria Stamatin.
Lucrările de modernizare a maternităţii au început în urmă cu patru ani şi s-au încheiat săptămâna trecută, costurile ridicându-se la peste 27 de milioane de lei. În corpul principal se desfăşoară încă lucrări de finisare.
În tot acest timp, Clinica de Obstetrică, din care face parte şi secţia de avorturi, a funcţionat provizoriu într-un alt corp al maternităţii.
Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi este cea mai mare unitate de acest tip din ţară. Anual, în saloanele unităţii se întâmplă peste 6.000 de naşteri.
Sursa: digi24.ro
I-ati lovit in plina figura pe khazarii sionisti care isi spun „evrei”! Ei vreau sa ocupe Romania si vedeti ca o depopuleaza din 1989! iar voi ii incurcati rau de tot!
Toti medicii din tara ar trebui sa faca la fel!
Citez: „…Secţia rămâne închisă pentru reamenajare până la toamnă…”.
Întrebare: Atunci unde mama dracu, măi Călin Pura, se duc muierile cu problemele lor specifice?
De fapt, articolul ăsta e o lungă și tristă labă de urs, măi dragă Călin Pura. Mai încearcă!
M
a bucura aceasta decizie, Doamne ajuta!
E o decizie demna de lauda ,insa omul tot va gasi solutii si va alerga in alta parte.Pe vremea lui ceausescu cind aceste erau interzise ,femeile alergau la tot felul de babe care se intimplau atitea dezastre .