ATITUDINEA BISERICII FAŢĂ DE ALEGERILE EUROPARLAMENTARE

0 590

– Hotărârea Sfântului Sinod în perspectiva alegerilor europarlamentare din 25 mai 2014 –

 

Întrunit în şedinţă de lucru, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în ziua de 22 mai 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în special îndemnul pastoral privind alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 şi reiterează hotărârea de neutralitate politică în conformitate cu Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe Universale (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina). Aceste canoane interzic arhiereului, preotului, diaconului şi monahului să facă politică partinică, să fie membru al unui partid politic, să participe la campanii electorale, să candideze şi să ocupe funcţii în administraţia publică.

 

Neutră din punct de vedere politic, dar nu indiferentă faţă de problemele societăţii româneşti, Biserica Ortodoxă Română va continua să se implice în politica generală a ţării, contribuind – prin mijloace specifice – la apărarea credinţei în Dumnezeu, a libertăţii, democraţiei, independenţei, integrităţii, prosperităţii spirituale şi materiale a Ţării şi poporului român, respingând orice formă de ideologie atee, precum şi orice formă de extremism. 

 

În perspectiva alegerilor europarlamentare din România din ziua de 25 mai 2014, Biserica Ortodoxă Română recomandă clerului şi credincioşilor ortodocşi ca, în calitate de cetăţeni europeni, să participe la alegerile europarlamentare şi să susţină pe acei candidaţi care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană. 

 

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php