Însuşi faptul că-ţi porţi crucea vieţii cu răbdare şi cu mulţumire adusă lui Dumnezeu, că încerci să faci binele şi să urăşti răul aceasta te va învrednici să-ţi dobândeşti mântuirea.
Poartă-ţi crucea vieţii cu mulţumire. Calea ta către mântuire trece prin suferinţe, după cuvintele Apostolului: …că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14, 22). Vei merge spre mântuire pe calea durerilor, a împreună-suferinţelor şi a morţii. Calea este pietroasă, cu spini, brăzdată de făgaşe. Dar însuşi faptul că-ţi porţi crucea vieţii cu răbdare şi cu mulţumire adusă lui Dumnezeu, că încerci să faci binele şi să urăşti răul aceasta te va învrednici să-ţi dobândeşti mântuirea.
Apostolul spune că femeia se va mântui prin naştere de fii dacă va stărui în credinţă, în iubire, în sfinţenie şi în cumpătare (cf. I Tim. 2, 15). Crucea femeii este naşterea de fii, căci, după cădere, şi ca urmare a celor ce a adus aceasta, după cuvântul lui Dumnezeu, femeia a fost nevoită să experieze durerile vieţii de familie: Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale, i-a zis Domnul Evei, în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni (Fac. 3, 16). Dar, mulţumită acestei cruci, ea se va mântui dacă, în acelaşi timp, va duce o viaţă bună. În scrierile patristice găsim mărturii despre unele femei măritate care au dobândit totuşi sfinţenie prin împlinirea poruncii lui Hristos de a nu judeca aproapele.
Dar despre soţi ce poţi spune? Cum se mântuiesc ei? Dacă o femeie se mântuieşte prin purtarea propriei cruci pe care Dumnezeu o a pus asupra ei şi despre care El i-a spus, tot aşa şi bărbatul se va mântui prin purtarea crucii sale, care presupune un mod de viaţă anevoios, în necazuri, munci şi griji pentru copii săi şi în responsabilitatea sa înaintea lui Dumnezeu pentru familia sa. Dumnezeu i-a spus lui Adam: Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: «Să nu mănânci», blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Fac. 3, 17-19).
(Cugetările unei inimi smerite– un document din secolul al XV-lea despre viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 66-67) via Doxologia
