Ce a fost acest om, daca nu ultimul Voievod român tradat de semenii sai, dar înconjurat cu dragoste de oastea sfînta si tacuta, de brazi frînti, dar neîndoiti? Crescut parca dintr-o stînca din Carpatii care l-au aparat, figura lui avea ceva maret, de dac încrestinat ce sta cu spatele la istorie, dar cu fata la vesnicia neamului.
Sa ne bucuram ca am fost contemporani cu el si sa ne rusinam ca el n-a vrut sa fie contemporan cu noi.
Dumnezeu sa-l odiheneasca si sa-l aseze lînga ai lui, cei care, refugiati în munti, cu arma în mîini, au tinut loc de poporul român.
Vor coborî si ei odata printre noi, ca sfinti în biserici, si uitîndu-ne la ei, vom sti ca sînt ferestrele neamului nostru catre Dumnezeu.
Dan Puric
