Israel și Rusia își reconsideră afinitățile. Ucraina provoacă fisuri istorice între Washington și Tel Aviv

In contextul schismei politice planetare, in care Occidentul se opune Rusiei și viceversa, cele mai recente declarații diplomatice par să indice un aliat-surpriză pentru Kremlin: Israelul. Trei sunt motivele principale pentru care politicienii de la Tel Aviv sfidează SUA și întorc tot mai des fața spre Moscova: afinitățile istorice, compromisurile politice regionale și interesele economice.

În mod tradițional, de la fondarea statului evreiesc modern (1948) încoace, Israelul este considerat a fi fost cel mai fidel aliat al SUA, consecvent și necondiționat. Garanțiile americane vitale pentru supraviețuirea sioniștilor într-un ocean de islamism au constituit un mobil politic suficient de solid pentru o alianță aparent de nezdruncinat. Evoluțiile planetare recente – cu criza Ucrainei în prim plan – a făcut ca pentru prima dată în ultimele șapte decenii reacțiile diplomatice ale Tel Aviv-ului să se nuanțeze într-o direcție defavorabilă pentru SUA.

Pragmatismul politic – acela care, între altele, este dictat de interesul național în detrimentul normelor globale – este principalul motiv care a determinat liderii israelieni să se abțină de la declarații comune cu Washingon-ul, privind ingerințele Rusiei în Ucraina, și chiar să absenteze de la votul ONU, când americanii au inițiat o rezoluție anti-Rusia pe subiectul Crimeea. Referindu-se la necesitatea de a menține un dialog politic echilibrat cu Moscova – măcar pe considerentul amenințărilor directe care derivă dinspre Iran și Siria – Benjamin Netanyahu, premierul de la Tel Aviv (foto titlu, în dreapta lui Vladimir Putin), a declarat: „Sper să se rezolve chestiunea ucrainiană rapid și amiabil, dar eu personal am destul în farfurie, este chiar prea plină.” Echilibrul strategic cu Moscova nu este însă singura cauză pentru care Israelul se distanțează pentru moment de SUA.

Un milion din șase

Peste un milion din cei 5,8 milioane de evrei care populează Israelul – deci peste 20% – sunt de origine rusă. Și numai acest detaliu și ar fi poate suficient să explice afinitățile culturale și politice între Israel și Rusia. Avigdor Lieberman, ministru de Externe al Israelului, folosește la întâlnirile bilaterale cu Serghei Lavrov, șeful diplomației de la Moscova (foto jos, cu Lieberman în stânga), limba rusă, limba sa maternă. Chiar Lieberman este cel care a dat glas opțiunii evreiești de a nu se mai ralia necondiționat politicii americane și a explicat de ce preferă să se păstreze echidistanța în cel mai recent context conflictual: „Avem relații bune și de încredere atât cu americanii, cât și cu rușii, și experiența noastră a fost pozitivă cu ambele părți. Deci nu înțeleg de ce Israelul ar trebui să se înnoroiască în această dispută.”

Cu pistolul SUA la tâmpla

Dincolo de nevoia unui echilibru diplomatic pe termen lung, este evident că reacția Israelului – cu pronunțat iz revanșard – se datorează și unei răciri mai recente a relațiilor cu administrația de la Washington, pe fondul negocierilor de pace israeliano-palestiniene mediate de Departamentul american de stat. Declarațiile lui John Kerry de la Conferința pentru securitate de la München, la începutul lui februarie – prin care Israelul era amenințat cu sancțiuni și alte consecințe dacă nu încheie pacea cu palestinienii până la sfârșitul acestui an, respectiv dacă mai subminează negocierile prin extinderea cartierelor de locuințe în Ierusalimul de Est – i-au iritat peste măsură pe conducătorii politici de la Tel Aviv. Premierul Netanyahu le-a calificat drept „imorale și nedrepte”, iar ministrul de Interne, Juval Steinitz, le-a numit „jignitoare și inadmisibile,” adăugând că „Israelul nu poate fi silit să poarte negocieri cu pistolul la tâmplă.”

Sancțiunile UE, un mizilic

În confruntarea sa cu Occidentul – o veritabilă ciocnire a civilizațiilor – Putin nu duce lipsă de aliați semnificativi, de care este legat trainic de interese strategico-economice logice. Este de notorietate faptul că Rusia și China lucrează la relansarea parteneriatului militar, care, potrivit presei chineze, „va face SUA să arate ca un tigru de hârtie în fața Rusiei.” Deocamdată doar 12% din procentul de armament produs în Rusia se duce spre China, în timp ce 38% (!) se duce spre o altă importantă destinație orientală, respectiv India. Invers privit, 75% din importurile de armament ale Indiei provin din Rusia (față de doar 7% din SUA) – inclusiv un portavion și un submarin nuclear – motiv pentru care nu este de mirare nici la New Delhi nu s-a dat aprobare politică pentru sancțiuni împotria Rusiei în contextul crizei Crimeei. Triada politico-economică pe care o constituie cei trei mari giganți geo-demografici ai Orientului transformă sancțiunile UE într-un mizilic.

Petrolul și gazele compromisului

Pe același palier al intereselor economice, revenind la Israel, reținerile Tel Aviv-ului în a se arăta ostil Moscovei se explică și din perspectiva acestora: la sfârșitul lui februarie, Gazprom a semnat un contract cu compania evreiască „Levant LNG (Liquefied Natural Gas) Marketing Corporation” pentru exploatarea rezervelor de gaz natural din largul apelor teritoriale ale Israelului – zăcămintele Tamar și Dalit – timp de 20 de ani, începând cu 2017.

sursa: ZiuaNews