De ce Transnistria?

8 1.823

7797__600x420_jpt8822_lrde Florin Dobrescu

Deunăzi Ovidiu Hurduzeu declara, ritos: “Am spus şi repet. Transnistria nu-i problema României!”

Chiar aşa să fie oare? Să nu aibă nici o importanţă pentru România fâşia de pământ din stânga Nistrului? Haideţi să vedem.

640px-Map_of_the_Moldavian_ASSRVechi bastion strategic rusesc.

Preluând o titulatură ce denomina, geografic, întreaga regiune dintre Nistru şi Bug, autodeclarata – dar de nimeni recunoscuta – republică independentă se suprapune întrucâtva teritoriului pe care sovieticii au creat, în 1924, aşa numita Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM). În fapt, una din numeroasele diversiuni îndreptate împotriva proaspetei Românii Mari. Astfel, ruşii au încercat să impună falsul concept etnic de “naţiune moldovenească”, pe baza căruia Kominternul cerea autodeterminarea Moldovei şi desprinderea ei de România “imperialistă”. Diversiunea se încadra într-o serie mai amplă de atacuri sovietice împotriva frontierei estice a statului român, culminând cu atacuri armate pe frontieră, incursiuni teroriste în judeţele Basarabiei şi chiar organizarea unor rebeliuni precum aceea de la Tatar Bunar, din 1924.

Cu certitudine, fâşia din stânga Nistrului a avut mereu pentru sovietici o importanţă strategică deosebită. Şi putem spune, fără teama de a greşi, că acest lucru este valabil şi pentru partea română. De la statutul de spaţiu pentru regruparea acţiunilor de diversiune şi spionaj împotriva României, şi până la acela de cantonare a forţelor armate ruse, această regiune a reprezentat, iată, încă cu un secol în urmă un bastion al intereselor ruseşti împotriva României.

„Cadoul” otrăvit al URSS

După cel de-al doilea război mondial, Stalin a procedat la o serie de dislocări de populaţie care au transformat harta URSS într-o adevărată babilonie etnică. Scopul era să împiedice orice proces de pace în eventualitatea destrămării imperiului rus şi să asigure Moscovei o reţea de enclave ruso-fone în coasta tutror poparelor captive. Cum bine zice românul, “zece înţelepţi nu pot să descurce ceea ce un nebun poate să încurce”.

În cadrul acestui diabolic plan, milioane de români, georgieni, azeri, tătari etc. au fost deportaţi peste noapte din teritoriilor lor strămoşeşti şi duşi în Siberia sau Kazahstan, în locul lor fiind aduse populaţii rusofone. Aşa se explică faptul că, astăzi, în Bucovina de Nord dacă mai există 50% români, în timp ce judeţele din sudul Basarabiei aceştia mai ocupă sub 20%. Aşa au apărut enclavele ruseşti Kaliningrad – între Lituania şi Polonia, Osetia de Sud şi Abhazia în Georgia, Nagorno Karabah pe teritoriul Azerbaidjanului, Crimeea şi Donbasul în Ucraina etc..

În ceea ce priveşte Basarabia, situaţia este şi mai complicată. Pe lângă modificările de populaţie, URSS a procedat şi la schimburi teritoriale între republicile componente. Astfel, Bucovina de Nord şi sudul Basarabiei au fost dăruite Ucrainei, Republica Socialistă Sovietică Moldovenească primind în schimb de la aceasta fâşia de pământ din stânga Nistrului – Transnistria.

Reţeta lui Stalin a  funcţionat. Destrămarea URSS, în 1991 nu a însemnat şi pierderea influenţei Moscovei asupra teritoriilor fostei uniuni. Prin utilizarea populaţiilor rusofone dominante în aceste teritorii, Rusia a generat o puzderie de conflicte îngheţate şi reactivate ori de câte ori a avut nevoie să contracareze legitima opţiune a popoarelor din zonă de a-şi crea un alt destin, separat de primitivismul agresiv al Kremlinului.

Duca_VodaDe ce nu putem renunţa la Transnistria?

De ce această fâşie de pământ, considerată fără importanţă pentru dl Hurduzeu şi alţi admiratori ai politicii lui Putin, este vitală din punct de vedere strategic pentru România?

Întâi, pentru simplul motiv că ea a reprezentat piesa de schimb pentru Republica Moldova atunci când nordul Bucovinei şi Bugeacul au fost date Ucrainei. Măcar şi pentru acest motiv elementar, un bun român ar trebui să înţeleagă că menţinerea interesului românesc asupra Transnistriei este determinant într-o eventuală reglare de teritorii între Ucraina şi România.

Suprafaţa redusă, în comparaţie cu cea a Bucovinei de Nord şi Buceagului, este compensată prin concentrarea în această fâşie dominate de rusofoni  a întregii industrii a Republicii Moldova.

Nu mai vorbim de faptul că, actuala republică separatistă nistreană cuprinde şi străvechea cetate a Tighinei, împreună cu satele dimprejurul ei. Cum se poate spune atunci că Transnistria nu interesează România?

Apoi, este vorba de aspectul geostrategic. Prezenţa până a astăzi Armatei a 14-a a Rusiei în Transnistria reflectă importanţa acestui mic teritoriu. V-aţi întrebat de ce suportă Moscova uriaşele cheltuieli de întreţinere a acestui colosal arsenal pe Nistru? Şi de ce Amata a 14-a a sprijinit direct războiul declanşat în 1992 de ruşii de la Tiraspol, pentru desprinderea de sub autoritatea Republicii Modova? E simplu: enclava nistreană reprezintă principala bază de organizare a spionajului rusesc în toată Europa central-estică. Toată agentura rusească din ţările baltice, Polonia, România, este dirijată de aici. Din 1992 încoace, Transnistria este cunoscută ca o adevărată gaură neagră la frontiera Europei civilizate. Un spaţiu necontrolat decât de clanurile KGB-iste de la Tiraspol şi o bază de regrupare a structurilor mafiote specializate în traficul de droguri, armament, carne vie şi materiale radioactive în vederea penetrării Uniunii Europene.

gagauzja-eng-znieksztalconaBaza de control a Moscovei spre gurile Dunării.

Dar nu numai atât. Cel mai important atribut al Transnistriei – mai cu seamă în conjunctura actualei crize ucrainiene – este acela de punct de sprijin într-o eventuală acţiune de ocupare de către Rusia a regiunii aferente gurilor Dunării.

Devine iminentă, după finalizarea ocupării estului Ucrainei, acţiunea de diversiune şi anexare a regiunii portului Odessa, cu extensie spre vest, manevră prin care Rusia ar putea tăia ieşirea la mare a Ucrainei, dar mai ales ar asigura o legătură strategică între Crimeea şi bazele sale militare din Transnistria.

Declaraţiile tot mai insistente ale unor oficiali americani, precum senatorul republican John McCain – care a reluat avertizarea în urmă cu o zi -, dar şi cele ale preşedintelui României, reprezintă reflexul existenţei unor informaţii certe în acest sens la nivelul serviciilor speciale.

În eventualitatea unui astfel de scenariu, pentru noi situaţia ar deveni dramatică din punct de vedere strategic. În acest context trebuie înţeleasă activarea încă de acum 22 de ani a unei enclave găgăuze în sudul Republicii Moldova. Aceasta se află într-o poziţie cheie pentru desfăşurarea unei operaţiuni de extindere a controlului Armatei a 14-a ruse în sudul Basarabiei – un teritoriu altminteri depopulat, locuit dominant de rusofoni, în care Kievul ar pierde imediat controlul. Şi astfel, Moscova şi-ar atinge încă un obiectiv strategic esenţial: controlul asupra gurilor Dunării. Obiectiv care, de altfel, se numără printre priorităţile strategice ale eternului expansionism rusesc încă de la Petru cel Mare.

Aşa cum arată Cristian Negrea într-una din recentele sale analize, vecinătatea Rusiei la câteva zeci de km, peste Dunăre, de Galaţi, ar însemna un dezastru pentru România. Experienţa interbelică, atunci când vecinătatea URSS a constitui o sursă permanentă de instabilitate şi provocări, precum şi faptul că Moscova nu a înţeles să se vindece de sindromul expansionist (vezi episoade precum Transnistria 1992 ori Georgia 2008), reprezintă suficiente argumente pentru a ne dori ca un astfel de scenariu să nu se realizeze.

România va trebui să utilizeze toate resorturile la nivelul NATO şi UE, precum şi toate resursele de intelligence pentru a sprijini Republica Moldova în restabilirea controlului asupra enclavei de pe Nistru, chiar dacă acest lucru ar presupune degenerarea lucrurilor până la un conflict armat deschis cu armata rusă cantonată în regiune. În ultimă instanţă, este vorba de cîteva milioane nu doar de etnici români, dar chiar de cetăţeni români trăitori în Basarabia. Aşa cum Moscova invocă protejarea etnicilor ruşi din Ucraina pentru a justifica acţiunile de diversiune militară împotriva acestui stat, acelaşi drept internaţional îndreptăţeşte România să se implice, prin toate mijloacele, în protejarea intereselor şi vieţii etnicilor săi din Republica Moldova. Mai ales că este vorba de un străvechi teritoriu daco-român.

O atitudine plată, de expectativă diplomatică a României într-un astfel de context, ar fi echivalentă cu repetarea actului cedării din 1940 sau a celui de ratare a contextului favorabil al curentului unionist de pe ambele maluri ale Prutului, după 1990.

Iar o strategie de restabilire a drepturilor elementului etnic românesc în Basarabia nu poate fi concepută decât prin încurajarea revendicării drepturilor politice ale Republicii Modova în Transnistria ca pivot strategic fundamental în regiune.

8 Comments
  1. […] Florin Dobrescu – Buciumul […]

  2. moraru says

    Hristos a Inviat.
    Domnule Dobrescu am auzit expresia dumneavoastra care suna cam asa: ca este rusinos ca un nationalist roman sa fie de acord cu politica exansionista actuala a Rusiei.
    Dar in privinta politicii dublustandard al vesticilor ce aveti de spus?
    Eu am intrebat camarazii care mi-au spus ca intre Rusia si UE e de preferat Rusia. De ce?
    Ce ne-a adus UE?
    Da Rusia ne-a cotropit ne-a jefuit, dar UE ce a facut? In loc sa fim pragmatici, sa nu fim nici cu UE nici cu Rusia, din pacate pozitia dumneavoastra face un deserviciu nationalismului pentru ca este o pozitie netnepragmatica, este o pozitie care nu vrea sa se ancoreze in realitatea zilelor noastre ci se balanseaza in trecut cu o sperietoare in viitor.
    Domnule Dobrescu deschidetiva ochii, Romania a ajuns groapa de gunoi a UE, tineretul e distrus de cei care ii tot laudati de puterile vestice, in loc sa fiiti pragmatic si sa cautam o iesire din rahatul in care ne aflam.
    Sunt eu naiv, dar va spun sincer, pareti omul securitatii de dupa 89, si sa stiti ca chiar exista Dumnezeu, nu mai bateti campii cu fobiaantiruseasca, deveniti echilibrat, si asa o sa aratati ca sunteti nationalist, nici in drapta nici la stanga.
    Romania nu poate exista de una singura vrem sau nu sa acceptam asta, dar va spun nu v-ati saturat de politica de distrugere a tarii?
    O sa spuneti ca sunt dezechilibat mintal in ce va scriu, insa atat va spun, ma doare sufletul pentru aceasta tara, pentru neantul in care ne scufundam cu ajutorul vestului, si dumneavoastra spuneti ca e o prostie sa fim pragmatici.
    Asta e rusinea cea adevarata, ca nu vrem sa fim pragmatici, ca nu vrem sa ne gandim cum sa balansam oportunitatile, sa fim mai chibzuiti in declaratii, sa cautam o stabilitate in tara asta si nu prabusirea ei ca da rusii ne-au facut rau, nu neg asta, dar vesticii ce ne fac?
    Da ne dau drepturi ale omului, sodomie, pornografie, droguri etc, ei ce ne fac, cumva bine?
    Nu mie frica de moarte, ci de frica sa-mi fie frica sa marturisesc Adevarul.
    Rusii sunt ortodoxi, da sunt cam devianti dar intre viclenia vesticilor si aceasta deviere trebuie ca noi cei ce vrem sa ne numim nationalisti sa cautam calea ortodoxiei legionare, a stabilitatii neamului romanesc.
    Cumva gresesc? Legionarismul e cumva o prelungire a vestului ce nu are nimic in comun cu apararea de devierile antihristice ale vestului actual?
    Astfel va rog sa deveniti pagmatic, sa incepeti dialogul cu rusii, sa vedem ce ne pot oferi, si daca nu ne pot oferi ce vrem noi, sa traim in pace cu vecinii si respectarea valorilor ortodoxe, atunci nu avem ce discuta cu ei.
    Ati facut cumva acest lucru? Sau ca niste copii ne comportam.
    Ma iertati.

    1. Victor says

      Să înțeleg că dumneata preferi masacrele rușilor decât să zicem jumătatea de democrație care-ți oferă UE? Zic jumătate, pentru că cu siguranță în UE trăiește bine, acel ce-și are grijă de propria economie. În UE și nu doar, în general pe acest pământ e un război economic, iar cei slabi stau la coadă.
      Prea mulți comentaci observ că sar în apărarea marelui URS, acesti oameni sau sunt plătiți de vreo Voce a Rusiei sau sunt niște proști, care trebuie să trăiască influiența Rusiei, ca să se trezească? Tu din ce categorie faci parte pro-rusule? Poate te muți pe o perioadă în Transnistria să ne spui cum e în raiul URSS.

  3. Florin Dobrescu says

    Domnule Moraru, de felul meu detest polemicile in public. Dar o sa dau un scurt raspuns, mai mult pentru a reafirma linia Partidului „Totul pentru Tara” si a Miscarii Legionare in problema de politica externa.
    Nu stiu cati ani ai d-ta, dar am impresia ca esti mult mai mic decat mine. Nu ai cum sa cunosti deci pe pielea d-tale ce a insemnat pt acest popor subordonarea fata de Moscova. De asemenea, iti pot relata de la bunicii mei ce a insemnat invazia din 1944 si ocupatia ruseasca pana in 1958.
    Dar ai la indemana istoria si uita-te d-ta cam ce a insemnat vecinatatea cu Rusia in ultimile aproape 3 secole pentru noi romanii. Cate invazii, cate ocupatii, rapturi teritoriale, deznationalizari in Basarabia, diversiuni pe teritoriul tarii noastre etc..
    Intelege domnule Moraru ca Romania si poporul roman rweprezinta o piedica istorica in calea expansionismului rus, care este acelasi si sub tarism, si sub bolsevism, si sub putinism. De aceea Rusia reprezinta „dusmanul natural al Romaniei”, cum il numea Pamfil Seicaru intr-un exceptional eseu publicat in exil.
    Vezi care a fost pozitia fata de Rusia a lui Eminescu, Alexandri, Kogalniceanu, Iorga, Corneliu Codreanu, Mota, Horia Sima s.a.m.d..
    Daca d-ta nu intelegi logica geopolitica, e problema d-tale, dar lasa-ne pe noi cu orientarea noastra care nu e de ieri de azi.
    Poti sa te duci la rusi daca crezi ca e asa de bine acolo. Eu vorbesc cu rusi care fug de acolo din cauza mizeriei, inapoierii, subdezvoltarii si tiraniei. Cere domnule azil politic si du-te la ei, daca asa de mult iti place acolo.
    Eu nu am venit sa critic linia d-tale prorusa. Atunci de ce vii sa ataci orientarea noastra? Nu ai ce face? Fa si d-ta o activitate, ceva constructiv, sa se vada.
    INCA CEVA: nu UE si SUA ne-au facut cos de gunoi, nu ei ne-au distrus inductria si agricultura, nu ei ne impiedica sa absorbim fondurile europene prin proiecte, ci conducatorii nostri impotenti, slabi, corupti, tradatori, incompetenti, care sunt votati de acest popor cu regularitate microbista.
    Daca aveam si noi lideri ca in Polonia, nu ajungeam ce am ajuns. Si Polonia este membru UE si NATO, are baze americane pe teritoriul ei, dar economia lor zbarnaie, nivelul de trai e beton, industria a fost retehnologizata, au absorbtie de fonduri UE 110%. La fel Cehia. La fel Slovacia. La fel Estonia.
    Si toate au fost tari comuniste, azi membre UE si NATO.
    De ce d-le Moraru?
    Cine e copil dintre noi?
    Nu cumva d-ta care pui botul la tot felul de teorii conspirationiste, ca ne distrug UE, ca ne distrug americanii si alte tampenii prin care conducerea Romaniei incearca sa-si camufleze incompetenta?

  4. Florin Dobrescu says

    Te rog sa iti vezi de treaba d-ta dumitale. Eu am incheiat polemica.

  5. moraru says

    Ok d-le Dobrescu.
    Ma iertati ca v-am deranjat.

  6. moraru says

    Da eu sunt copilul la minte, dar M-AM saturat de cum e aceasta tara, si vreau sa se faca ceva pentru ea, nu sunt filorus, vreau doar sa fim pragmatici, asa cum sunt Ungurii, Bulgarii, Turcii, etc atata tot.
    Inca o data MA IERTATI.

    1. Florin Dobrescu says

      Nu mai sunt suparat. E ok.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php