Candidat UDMR la europarlamentare: Suntem dispuşi să-i facem pe români să se simtă minoritari şi pentru asta vă cer ajutorul
Declaraţie şocantă a candidatului UDMR pentru europarlamentare, făcută astăzi, în cadrul lansării oficiale a candidaturilor formaţiunii la alegeri.
Europarlamentarul Sogor Csaba, numărul doi pe lista candidaţilor UDMR a spus, în cadrul discursului ţinut la lansare, că maghiarii nu se simt minoritari în Europa.
“În secuime noi nu suntem minoritari, în Europa noi nu ne simţim minoritari. (…) Noi, maghiarii din Ardeal, avem dreptul să trăim în Europa, ştim de unde venim, ştim ce vrem, ştim cum va arăta lumea pe care o dorim. Suntem dispuşi, dacă este nevoie, să-i facem pe români să simtă cum este să trăieşti în minoritate şi pentru asta vă cer ajutorul”, a spus europarlamentarul Sogor Csaba.
Lansarea oficială a campaniei electorale a UDMR pentru alegerile europarlamentare a avut loc sâmbătă, la Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc.
sursa: NapocaNews