Încerc aici să răspund la câteva din obiecţiile şi întrebările ridicate. Ca duhovnic ortodox, ca istoric şi etnolog (român).În viziunea mea, susţinerea unui candidat ortodox – pentru Parlamentul UE, pentru Preşedinţia României, pentru Parlamentul României – este pur şi simplu o obligaţie creştină.Dacă avem doi candidaţi ortodocşi, alegem între ei, desigur (o alegere pe care, la numai doi candidaţi, aş vedea-o doar geografică), dacă avem mai mulţi, cu atât mai bine. Dar când avem unul singur, suntem datori să îl votăm, dacă suntem creştini.
Acest lucru mi se pare atât de limpede încât nu înţeleg ce ar fi de discutat.
Este evident că dacă nu susţinem un candidat ortodox atunci când acesta există înseamnă că sprijinim candidaţii anti-ortodocşi! Este evident că dacă nu susţinem un candidat care apără Neamul şi Credinţa am acţionat împotriva Neamului şi a Credinţei! Desigur, facem asta zi de zi, prin fiecare greşeală şi păcat. Există totuşi trepte de gravitate. Atunci când avem ocazia de a lupta pentru a susţine prezenţa unui creştin în structurile de influenţă şi decizie politică, a nu ne implica este o greşeală (sau un păcat) foarte mare.
Sunt nenumărate cazuri istorice în care prezenţa unui creştin în conducerea structurilor unui stat persecutor a salvat vieţi şi a ajutat enorm de mult. Putem da nenumărate exemple, de la cele din Imperiul Roman până la U.R.S.S. ori Coreea de Nord. Atunci când o asemenea prezenţă atârnă de noi, vieţile care sunt lovite sau distruse din lipsa acelor persoane sunt în vina noastră.
Părintele Nicolae Steindhart dă multe asemenea exemple, precum a călugărului bolnav părăsit de fraţi pe motiv că este în grija lui Dumnezeu. Şi întreba părintele: „dar voi, cei care l-aţi părăsit, în grija cui sunteţi?”.
Ioan Alexandru nu a putut muta statul român pe o direcţie creştină, aşa cum şi-a dorit. Dar datorită lui religia este în şcoli şi datorită lui Sfânta Cruce a stat decenii în Parlamentul României. Dumnezeu îl va răsplăti şi pe el, şi pe cei care l-au susţinut ca să ajungă în Parlament. Iar cei care nu l-au susţinut când puteau vor avea de dat un răspuns în faţa lui Dumnezeu, căci pe El nu L-au susţinut.
Cine ajută pe mărturisitorii lui Dumnezeu Îl ajută pe Dumnezeu. Dacă şi o cană de apă contează, cum să nu conteze un angajament atât de direct ca o semnătură sau un vot? Iar dacă nici o semnătură sau un vot nu suntem în stare să dăm pentru un om care vrea să dea o mărturie creştină într-un for păgân, atunci suntem mai răi decât păgânii. Pretindem că vrem să luptăm pentru Hristos, că vrem să-L mărturisim – ba unii dintre noi chiar că suntem gata să murim pentru El. Dar când este vorba despre a sprijini un mărturisitor, dăm înapoi! Păgânii se sprijină între ei!
Mi se pare, din ceea ce am văzut până acum, că în multe cazuri de „opoziţie” este vorba despre invidie. Ar trebui să ne cercetăm conştiinţele şi să vedem dacă nu cumva ilogica noastră rezervă are cauze meschine. Am vrea să fim noi în locul lui? Ne indignează că ar ajunge el acolo, deşi nu ni se pare mai bun ca noi? Oare nu cumva de aceea îi căutăm nod în papură?
Nenumăraţi creştini au votat pentru parlamentari sau preşedinţi ne-creştini şi chiar anti-creştini doar pentru a alege „răul cel mai mic”. Ciudat, dar mulţi dintre ei se ridică împotriva lui Iulian Capsali pentru că „nu este îndeajuns de bun”! Ce ruşine! Câtă lipsă de demnitate şi corectitudine! Câtă judecată şi osândire asupra fratelui, câtă abandonare a principiilor creştine! Acum se dă pe faţă credinţa noastră, acum se vede cât de sinceri suntem în mărturisirea lui Hristos în lume!
Una din marile capcane ale diavolului este aceea de a abandona principiile fundamentale pentru probleme strict personale. Avem nevoie de voci care să lupte împotriva valului anti-creştin. Măcar să dea o mărturie, dacă nu se poate mai mult, dar să fie.
Este neimportant dacă ne plac numele sau activitatea artistică sau preferinţele medicale etc. ale candidatului în cauză. Atâta vreme cât el are o istorie de luptă pentru apărarea familiei, a Bisericii şi Credinţei, a tradiţiilor naţionale, este datoria noastră să îl sprijinim. Discuţiile pe temă dovedesc, din punctul meu de vedere, doar lipsă de maturitate duhovnicească în lucrarea practică, sunt doar justificări pentru supunerea faţă de păcat.
Dumnezeu uneşte, diavolul dezbină. În liniile politice fundamentale ale UE găsim numeroase principii anti-creştine:
– dictatura sistemului asupra cetăţeanului
– prezumpţia de vinovăţie a cetăţeanului (de unde şi sistemul poliţienesc de supraveghere permanentă, de unde şi sistemele electronice de supraveghere, inclusiv actele cu cip şi celelalte)
– Codex Alimentarius, alimente modificate genetic, hrana industrială (chimizată masiv), limitarea medicaţiei naturiste etc.
– dictatura minorităţilor perverse asupra majorităţii normale
– persecutarea creştinilor, Bibliei, învăţăturii creştine etc.
şi multe altele…
Împotriva tuturor acestora Iulian Capsali luptă de mulţi ani de zile.
Acum are prilejul să ducă lupta la un nivel mai înalt, în Parlamentul UE.
Pentru asta ar trebui ca noi, care ne zicem creştini, să îl sprijinim.
Dacă nu o facem, înseamnă că îi sprjinim pe cei care propagă şi impun principiile anti-creştine. Ne convine sau nu, se impune o alegere clară!
Dumnezeu să ne lumineze şi să ne întărească!
Preot al lui Hristos,
Mihai-Andrei Aldea
sursa Foaie Nationala
