Luna martie (denumită traditional „luna lui Mărtisor”) stă la români sub semnul femininului. Faptul în sine nu ar fi rău deloc, dacă ar exista în privinta lui un minimum de discernământ, o lucidă si principială „deosebire a duhurilor”.
Ziua de 1 martie (socotită, în vremuri străvechi, nu doar ca început al primăverii, dar si al unui nou an) deschide cele nouă zile ale Babei sau Babelor, ce marchează mitic trecerea, meteorologic capricioasă, dinspre iarnă spre primăvară. 1 martie este ziua Babei Dochia, cea care si-ar fi dezbrăcat pe rând cele nouă cojoace si apoi ar fi surprins-o înghetul, cu oi cu tot. Altii zic să fi fost un alai de nouă Babe (cu Dochia în frunte), împărtăsind toate aceeasi soartă, întruchipată în faimoasele steiuri din Bucegi. Fantezia romantică (Asachi) a încercat, la modul pastoral, să facă din babă o fecioară, identificând-o pe Dochia cu fiica lui Decebal si transformând legenda meteorologică într-un mit literar al etnogenezei. Dochia n-are însă nimic de-a face cu Dacia(Dachia), ci este o adaptare populară a numelui grecesc Evdokia (sfânta zilei din calendarul bisericesc): crestinismul a rebotezat, ca si în alte cazuri, un vechi si obscur mit păgân. De aceeasi zi se leagă si obiceiul de a împleti snur două fire de lână (unul alb, altul rosu sau negru) si de a le lega de gâtul sau de mâna cuiva, dar si de coarnele vitelor, în chip de amuletă cu rol protector, luându-si numele de mărtisor de la denumirea populară a lunii. Mai târziu, de acest snur s-a atârnat si câte-o mică monedă, făcându-se pe nesimtite pasul dinspre amuletă (accesoriu magic) spre podoabă (accesoriu estetic). De aici obiceiul (astăzi „galant” desacralizat) de a dărui mărtisoare fetelor si femeilor. Marcată la început de auspiciile feminitătii, luna se încheie sub aceleasi auspicii, mai ales prin praznicul crestin al Bunăvestirii (25 martie): Sfânta Fecioară Maria – si prin ea firea omenească însăsi – consimte cu smerenie maternitătii divine („Fie mie după cuvântul tău!”) si mântuirii revelate prin Arhanghelul Gavriil (cf. Luca 1, 26-38); de bună voie Născătoare a Noului Adam (Cel ce „tintuieste capului sarpelui”), Noua Evă sterge păcatul Evei celei vechi, împlinind cuvântul Protoevangheliei (cf. Facerea 3, 15).
În acest cadru traditional s-a amestecat, tardiv si parsiv, sărbătorirea zilei de 8 martie („Ziua Femeii/Mamei”), care la români pare să fi prins mai organic decât la alte popoare, profitând, desigur, de contextul descris mai sus. Putini mai constientizează astăzi faptul că aceasta nu reprezintă decât o falsă traditie încetătenită de regimul comunist si care, la rigoare, ar fi trebuit abolită oficial o dată cu prăbusirea comunismului (din care se vede însă că – cel putin mental – suntem departe de-a fi iesit). Care este istoria acestei inventii politico-propagandistice? Ea se leagă mai ales de numele militantei cominterniste de origine iudeo-germană Clara Zetkin (1857-1933), lideră a miscării feministe, dar si a Partidului Comunist German sau a Internationalei a III-a, născută la Wiederau (Saxonia) si moartă la Arhanghelskoie (U.R.S.S.), care a avansat propunerea respectivă în cadrul Conferintei Internationale a Femeilor Socialiste de la Copenhaga (1910). Ziua Internatională a Femeii a fost sărbătorită de către comunisti si socialisti pentru prima oară în 1911. De ce tocmai ziua de 8 martie? Pentru că în această zi avuseseră loc mai multe demonstratii revendicative ale femeilor muncitoare, începând cu miscarea anarhistă a tesătoarelor newyorkeze din 1857 (un fel de „Apaca” revolutionară în versiune americană), reprobabil de aspru reprimată, ce-i drept, de autoritătile vremii. Propaganda comunistă a căutat să ideologizeze tendentios problema socială a femeii, asociind-o principiilor sale revolutionare,ateiste si materialiste.
Pretinzând a-i apăra „drepturile”, comunismul n-a reusit decât să descrestineze si să abrutizeze „sexul frumos”, târându-l în aventura lui utopică, imundă si destructivă, pe care lada de gunoi a istoriei încă nu pridideste s-o încapă.
Cui continuă să sărbătorească si astăzi ziua de 8 martie, fie în cunostintă de cauză, fie doar în virtutea inertiei (sub pretextul lui „Asa am apucat” sau al lui „Mai bine o sărbătoare în plus decât una în minus”), i se poate aplica pe bună dreptate formula: „Spune-mi ce sărbătoresti, ca să-ti spun cine esti!”…
- In Memoriam Răzvan Codrescu +2021
