Nave militare ruse, inclusiv submarine, efectuează exerciţii cu muniţie reală în Marea Baltică. ULTIMATUMUL dat forţelor ucrainene, infirmat. Barack Obama: Rusia a încălcat dreptul internaţional

0 8.980

  Nave militare ruse şi echipaje ale Pazei de coastă au efectuat exerciţii cu muniţie reală în Marea Baltică, în largul coastelor enclavei Kaliningrad, în apropiere de Polonia, de ţările baltice, de Germania şi Suedia, anunţă Ministerul rus al Apărării, citat de RIA Novosti. Flota rusă la Marea Neagră a dat ultimatum forţelor ucrainene din Crimeea să se predea până marţi la ora locală 5.00 (şi ora României), altfel vor fi luate cu asalt. Un un purtător de cuvânt al Flotei Ruse a negat informaţiile apărute în presă privitoare la ultimatum. Statele Unite au catalogat presupusul ultimatum din Crimeea drept „o escaladare periculoasă”. Preşedintele american a declarat că Rusia a încălcat dreptul internaţional şi este de partea rea a istoriei.

Nave militare ruse, inclusiv submarine, efectuează exerciţii cu muniţie reală în Marea Baltică (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

UPDATE 21:31 – Barack Obama: Rusia a încălcat dreptul internaţional

Rusia a încălcat dreptul internaţional prin operaţiunile din Crimeea, afirmă preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, apreciind că Moscova este „de partea rea a istoriei” în criza din Ucraina, relatează AFP.

„Există un consens la nivel internaţional asupra faptului că Rusia a încălcat reglementările internaţionale”, a declarat Obama.

„Rusia este de partea rea a istoriei în criza din Ucraina”, a subliniat liderul de la Casa Albă.

UPDATE 20:39 – Statele Unite consideră că presupusul ultimatum din Crimeea ar fi „o escaladare periculoasă”

Statele Unite apreciază că presupusul ultimatum emis de armata rusă trupelor ucrainene ar fi „o escaladare periculoasă” a crizei, dar Rusia a negat că ar exista vreun ultimatum, relatează AFP.

„Dacă informaţiile privind ultimatumul sunt reale, ar fi o escaladare periculoasă a situaţiei”, a declarat Jennifer Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.

Flota rusă de la Marea Neagră, staţionată în Crimeea, nu a emis niciun ultimatum militarilor ucraineni, afirmă un purtător de cuvânt al instituţiei, negând informaţiile în acest sens apărute în presă, relatează CNN. „Informaţiile despre presupusul ultimatum sunt o mizerie”, a declarat purtătorul de cuvânt al comandamentului Flotei ruse din Sevastopol.

Surse militare citate de Interfax-Ukraine şi de BBC afirmau că Flota rusă la Marea Neagră a dat ultimatum forţelor ucrainene din Crimeea să se predea până marţi la ora 5.00 (5.00, ora României), în caz contrar ameninţând cu atacuri.

Potrivit presei, toate bazele militare ucrainene din regiunea prorusă Crimeea sunt înconjurate de militari ruşi.

 

UPDATE 20:30 – Comandamentul Flotei ruse neagă informaţiile privind ultimatumul emis în Crimeea

Flota rusă de la Marea Neagră, staţionată în Crimeea, nu a emis niciun ultimatum militarilor ucraineni, afirmă un purtător de cuvânt al instituţiei, negând informaţiile în acest sens apărute în presă, relatează CNN.

„Informaţiile despre presupusul ultimatum sunt o mizerie”, a declarat purtătorul de cuvânt al comandamentului Flotei ruse din Sevastopol.

Surse militare citate de Interfax-Ukraine şi de BBC afirmau că Flota rusă la Marea Neagră a dat ultimatum forţelor ucrainene din Crimeea să se predea până marţi la ora 5.00 (5.00, ora României), în caz contrar ameninţând cu atacuri. Potrivit presei, toate bazele militare ucrainene din regiunea prorusă Crimeea sunt înconjurate de militari ruşi.

UPDATE 17:30 – Flota rusă la Marea Neagră dă ultimatum forţelor ucrainene din Crimeea să se predea până marţi

Flota rusă la Marea Neagră a dat ultimatum forţelor ucrainene din Crimeea să se predea până marţi la ora locală 5.00 (şi ora României), altfel vor fi luate cu asalt, potrivit unor surse de la Ministerul ucrainean al Apărării citate de către agenţia Interfax-Ukraine, relatează BBC News online.

„Dacă până mâine (marţi) dimineaţa la ora (locală) 5.00 nu se predau, un asalt va fi lansat asupra unităţilor şi secţiunilor forţelor armate ucrainene din Crimeea”, sunt citaţi afirmând oficiali de la minister.

Până în acest moment nu există alte confirmări din alte surse ale acestui ultimatum, precizează BBC.

Potrivit unui corespondent BBC la Moscova, Richard Galpin, purtători de cuvânt militari ruşi nu oferă, în prezent, nicio informaţie despre acest ultimatum. „Nu este surprinzător. Dacă ameninţarea a fost adresată, militarii (ruşi) nu sunt susceptibili să spună ceva în acest stadiu”, potrivit corespondentului.

Însă Biroul de presă al Ministerului ucrainean al Apărării în Crimeea a confirmat pentru BBC ultimatumul adresat de către Flota rusă la Marea Neagră.

Pe de altă parte, postul de televiziune BBC a primit o imagine în care preşedintele rus Vladimir apare coborând dintr-o aeronavă pe aerodromul de la Kirilovski, în vestul Rusiei, pentru a asista la exerciţii militare în desfăşurare în regiune.

De asemenea, un expert în domeniul securităţii internaţionale, Ian Brzezinski, afirmă că o mobilizare a forţei de intervenţie rapidă a NATO se află printre patru opţiuni pe care Alianţa Nord-Atlantică este necesar să le ia în considerare în vederea consolidării securităţii ucrainene, într-un material adresat Consiliului Nord-Atlantic, organul de conducere al Alianţei. O asemenea evoluţie implică trimiterea de nave NATO la Marea Neagră.

Potrivit unei postări pe blogul Atlantic Council, un think-tank cu sediul la Washington, cele patru propuneri ale lui Brzezinski, sunt o „asistenţă în domeniul securităţii”- incluzând armament antitanc, rachete sol-aer, muniţie, în contextul interacţiunilor armatei ucrainene cu NATO în cadrul Programului Parteneriat pentru Pace, găzduirii unor exerciţii ale Alianţei Nord-Atlantice şi participării la exerciţiul Steadfast Jazz în Polonia; „mobilizarea unor capabilităţi de supraveghere NATO în Ucraina” – senzori şi sisteme pasive care nu ameninţă Rusia, ci oferă informaţii despre prezenţa şi mişcarea forţelor ruse pe teritoriul ţării.

A treia propunere este „activarea Forţei de Reacţie NATO” (NRF) – în baza angajamentului preşedintelui american barack Obama faţă de o contribuţie americană la această forţă, care poate mobiliza imediat o componentă terestră a unei brigăzi, susţinute de elemente aeriene de luptă şi susţinere, dar şi forţe speciale, între alte capabilităţi. NRF poate fi activată sub pretextul unui exerciţiu la baza comună de antrenament din Polonia, la fel cum Rusia a iniţiat un exerciţiu major în paralel cu lansarea unei incursiuni în crimeea, sugerează expertul în postarea sa.

A patra propunere a expertului vizează „mobilizarea unor forţe navale NATO în Marea Neagră” – NRF include o compnentă maritimă care, împreună cu alte active navale aparţinând NATO, poate fi mobilizată pentru consolidarea intereselor aliaţilor şi partenerilor la Marea Neagră.

UPDATE 14:10 – Nave militare ruse, inclusiv submarine, efectuează exerciţii cu muniţie reală în Marea Baltică

Nave militare ruse şi echipaje ale Pazei de coastă au efectuat, luni, exerciţii cu muniţie reală în Marea Baltică, în largul coastelor enclavei Kaliningrad, în apropiere de Polonia, de ţările baltice, de Germania şi Suedia, anunţă Ministerul rus al Apărării, citat de RIA Novosti.

Manevrele navele intervin în contextul în care armata rusă a declanşat o intervenţie în Peninsula Crimeea, în sudul Ucrainei.

La exerciţiile din Marea Baltică participă militari, tancuri, nave militare, inclusiv submarine, şi sisteme de artilerie.

Enclava rusă Kaliningrad este situată pe litoralul Mării Baltice, la frontiera cu Polonia şi Lituania, în apropiere de Germania, Suedia şi celelalte două ţări baltice.

UPDATE 13:35 – Militari ruşi continuă să debarce masiv în Crimeea

Militari ruşi continuă să debarce masiv în Crimeea, încălcând acorduri internaţionale, au anunţat luni grăniceri ucraineni, relatează AFP.

În ultimele 24 de ore, zece elicoptere de luptă şi opt avioane de transport ruseşti au aterizat în Crimeea, fără ca Ucraina să fie informată, contrar acordurilor între cele două ţări cu privire la statutul Flotei ruse la Marea Neagră, staţionate în Crimeea, care prevăd ca Kievul să fie informat cu 72 de ore înaintea unor asemenea mişcări de trupe.

De la 1 martie, patru nave de război ruse din cadrul Flotei la Marea Baltică au pătruns în portul Sevastopol, potrivit aceleiaşi surse.

Militari neidentificaţi acţionează în contul autorităţilor locale proruse şi au preluat controlul asupa unei părţi a Crimeei, asediind militari ucraineni în cazărmi.

UPDATE 10:40 – Parlamentul de la Kiev îi cere lui Vladimir Putin să nu mobilizeze forţele ruse în Ucraina

„Verhovna Rada anunţă apelul său către preşedintele rus Vladimir Putin de a preveni mobilizarea forţelor militare ruse pe teritoriul Ucrainei”, a anunţat Parlamentul într-o declaraţie aprobată în sesiunea de duminică. Verhovna Rada a cerut, de asemenea, Rusiei să îşi retragă la baze militarii din cadrul flotei sale la Marea Neagră.

„Verhovna Rada cere îndeplinirea strictă a acordurilor de bază privind prezenţa Flotei ruse a Mării Negre pe teritoriul ucrainean, respectiv revenirea imediată a forţelor la bazele lor. Orice mişcare a militarilor, echipamentului greu şi armamentului trebuie făcută strict cu acordul organismelor ucrainene competente”, afirmă declaraţia.

UPDATE 10:05 – Rusia nu vrea război cu Ucraina, susţine un oficial rus

Rusia nu vrea război cu Ucraina şi aprobarea de către Parlamentul rus a unei intervenţii militare în Ucraina are ca scop, înainte de toate, să demonstreze intenţiile serioase ale Kremlinului, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe.

„Rusia nu vrea război cu Ucraina”, a declarat duminică seara Grigori Karasin în cadrul unei emisiuni difuzate de postul public de televiziune Rossia 1.

„Sunt convins că nimeni din Rusia nu vrea război”, a adăugat el.

„Suntem împotriva folosirii unei astfel de terminologii pentru a discuta despre relaţiile cu Ucraine care ne este aproape”, a insistat el.

El a criticat statele occidentale care au ameninţat cu excluderea Rusiei din G8.

„Vom susţine toate forţele favorabile consolidării relaţiilor noastre bilaterale, cu atât mai mult cu cât de aceste relaţii depinde stabilitatea în Europa. Oamenii politici occidentali (…) trebuie să înţeleagă acest lucru”, a declarat Karasin.

În ceea ce priveşte decizia Consiliului Federaţiei (Senatul) de a autoriza forţele ruse să intervină în Ucraina, „noi credem că această decizie (…) va demonstra intenţiile serioase ale Federaţiei Ruse”, a subliniat el.

Valentina Matvienko, preşedintele Senatului rus, care a aprobat sâmbătă recursul la forţele armate ruse în Ucraina, a respins, de asemenea, ideea unui război.

„Nu va avea loc niciodată un război între noi. Suntem popoare înfrăţite”, a declarat ea în aceeaşi emisiune.

UPDATE 09:10 – Dmitri Medvedev: Viktor Ianukovici este în continuare preşedintele legitim al Ucrainei

Preşedintele ucrainean demis, Viktor Ianukovici, este în continuare preşedintele legitim al acestei foste republici sovietice, chiar dacă autoritatea sa este „nesemnificativă”, a apreciat luni premierul rus Dmitri Medvedev, citat de AFP.

UPDATE 00:45 John Kerry va reafirma la Kiev sprijinul SUA pentru integritatea teritorială a Ucrainei

Secretarul de Stat american, John Kerry, se va deplasa marţi la Kiev, cu scopul de a-şi arăta sprijinul pentru autorităţile interimare ucrainene, în contextul în care trupele ruse deţin controlul total asupra Crimeei, au anunţat duminică oficiali americani, relatează AFP.

Într-un comunicat, Departamentul de Stat a anunţat că John Kerry se va deplasa marţi în capitala Ucrainei.

„Pe 4 martie, la Kiev, secretarul de Stat Kerry se va întâlni cu reprezentanţii noului Guvern ucrainean, liderii (Parlamentului) şi membri ai societăţii civile”, a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.

În Ucraina, şeful diplomaţiei americane „va reafirma sprijinul puternic al Statelor Unite pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei”, potrivit comunicatului.

Pe de altă parte, oficiali ai administraţiei preşedintelui Barack Obama au afirmat, în cursul unei conversaţii telefonice, că Moscova a încheiat operaţiunile de preluare a controlului asupra Crimeei, o peninsulă din sudul Ucrainei unde staţionează flota rusă la Marea Neagră.

„Nu există nicio îndoială asupra faptului că ei ocupă Crimeea. Ei îşi sporesc prezenţa militară şi se stabilesc” pe peninsula ucraineană, a spus un diplomat american.

Pe teren, mai multe obiective strategice din Crimeea, între care baze militare, aeroporturi sau clădiri oficiale, au fost blocate de către persoane înarmate, pe care observatorii le asimilează militarilor ruşi.

Duminică dimineaţă, Kerry a denunţat „agresiunea” şi „invazia” rusă în Ucraina.

De asemenea, Kerry a ameninţat Rusia că ar putea să-şi piardă locul în cadrul G8.

În acest context, Washingtonul a luat măsuri de retorsiune.

Reuniuni cu caracter economic şi o vizită a unei delegaţii ruse la Washington au fost deja anulate, a subliniat un oficial de rang înalt american.

Rusia urmează să organizeze în iunie, în staţiunea Soci, un summit al G8. Ca măsuri de retorsiune faţă de operaţiunile ruse în Ucraina, Franţa şi Marea Britanie au anunţat la rândul lor că nu mai participă la reuniunile pregătitoare organizate în perspectiva summitului de pe litoralul Mării Negre.

Duminică, Kievul a declarat că se află „pe marginea dezastrului” în urma „declaraţiei de război” a Rusiei şi că pierde rapid controlul asupra Crimeei, în timp ce Occidentul caută o soluţionare paşnică la criza ucraineană.

NATO a solicitat trimiterea unor observatori internaţionali în Ucraina şi a îndemnat Rusia să îşi retragă trupele. În opinia secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, „ceea ce face Rusia în Ucraina (…) ameninţă pacea şi securitatea în Europa”.

Kerry a admis că Rusia comite o „eroare enormă”, însă a dat asigurări că „opţiunea militară este ultimul lucru care se vrea într-o situaţie de acest gen”.

Duminică, preşedintele Obama a purtat conversaţii telefonice cu cancelarul german Angela Merkel, cu premierul britanic David Cameron şi cu preşedintele polonez Bronislaw Komorowski, potrivit unor oficiali ai administraţiei americane.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php