Iulian Capsali – candidatul familiei romanesti
Iulian Capsali este unul dintre românii care s-au implicat cu toată energia în viaţa cetăţii româneşti începând cu decembrie 1989 şi până astazi
Tatăl a nouă copii crescuţi cu multă jertfă, în spiritul credinței creștinești și cu deschidere spre valorile educației prin școală, Iulian Capsali are conştiința acută că trebuie să lupte pentru viitorul copiilor săi şi al tuturor copiilor din România.
În ce Românie vor trăi aceştia? O Românie în care credinţa şi identitatea sunt batjocorite sau într-o Românie firească, o Românie aşa cum o voiau şi așa cum era cea pe care o iubeau înaintaşii noştri?
Viitorul românilor este din ce in ce mai nesigur în propria lor ţară. Ne creştem copiii, îi educăm, dar ne gândim cu durere că mâine vor trebui să plece în lumea largă pentru a o lua de la zero, pentru că ţara lor nu le-a putut oferi nimic.
Având în vedere toate acestea, 22 de asociaţii reprezentante ale familiei şi societăţii civile româneşti l-au îndemnat şi delegat pe Iulian Capsali să reprezinte drepturile şi interesele familiei din România în Parlamentul European şi, totodată, în mediul public românesc.
În primul rând, este vorba despre respectarea dreptului părinţilor de a-şi educa copiii potrivit propriei lor tradiţii şi credinţe, lucru precizat de Constituţia României, dar nespecificat în Codul civil românesc şi în legile europene.
De asemenea, mandatul nostru are în vedere asigurarea unui context economic social, cultural, educaţional şi legislativ care să protejeze familia. Nu în ultimul rând, domnul Iulian Capsali este delegat să contribuie după putere la promovarea acelor legi care vor asigura copiilor noştri posibilitatea de a trăi într-o ţară suverană, în care ocrotirea mediului natural şi educaţional, sănătatea şi viaţa să fie asigurate ca drepturi fundamentale ale cetăţenilor.
Parlamentul European este locul în care astăzi se decide viitorul popoarelor europene. Însă, până acum, majoritatea reprezentanţilor noştri au votat, în cele mai multe cazuri, aşa cum li s-a dictat din culise, mai curând împotriva intereselor familiei, a suveranităţii naţionale, a educaţiei şi sănătăţii poporului român. Cu ajutorul dumneavoastră, vom încerca să adunăm semnăturile necesare pentru participarea lui Iulian Capsali la alegerile europarlamentare şi pentru câştigarea acestui loc în Parlamentul European, unde să ne reprezinte voinţa. Doamne, ajută! De pe Cultura Vietii
Toate informațiile sunt pe saitul de campanie: iuliancapsali.ro
– Asociatia „PRO-VITA – pentru Născuți și Nenăscuți”, Filiala București
– Asociaţia Basarabii
– Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni
– Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
– Fundaţia Arsenie Boca
– Asociaţia Dascălilor din România
– Asociaţia Părinţilor pentru o Educaţie Sănătoasă
– Asociaţia Pro-Vita Bucovina
– Asociaţia Bucovina Profundă
– Asociaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni Suceava
– Asociaţia Sfântul Ioan cel Nou
– Asociaţia Familia Ortodoxă
– Asociația „Cercul Studențesc Floarea de Foc”
– Asociația pentru Revigorarea Tradiţiei
– Fundația pentru Educaţie
– Asociația „Doamna Stanca”
– Fundația „Prietenie fără Frontiere”
– Societatea Culturală Sarmisegetuza
– Asociaţia „Focul Viu”
– Alianța pentru Demnitate Națională