Mitropolitul Kievului ia apararea ROMANILOR din UCRAINA

0 480

romani ucrainaPe fondul tensiunilor din Ucraina, mai ales după ce opoziţia a preluat puterea în Kiev şi a cooptat în coaliţia de la putere şi partidul naţionalist Svoboda, care nu de puţine ori a manifestat atitudini şovine ostile la adresa românilor, a început totuşi să se audă şi o voce a raţiunii, venită chiar din interiorul Bisericii Ortodoxe. Mitropolitul Onufrie, ales acum două zile locțiitor al scaunului Mitropoliei Kievului din cadrul Patriarhiei Moscovei, a participat la o discuție în Rada Ucrainei, unde și-a expus părerea față de situația tensionată din Biserică. Acesta a atras atenția asupra faptului că există zone vorbitoare de limbă română în Ucraina care trebuie tratate cu maximă atenție.

“Nu trebuie să uităm că avem zone vorbitoare de limbă română care sunt tulburate de zvonurile precum că protestatarii de pe Euromaidan merg să ocupe mănăstirea unde au un azil de copii cu 500 de suflete. Sunt vorbitori de limbă română, sunt foarte tulburați și au și început a răspândi zvonul că vor cere ajutorul României să-i ajute, că România ar putea să bage trupele armate în Odessa. În această perioadă tulbure orice este posibil, de aceea vă rog să faceți totul pentru a preveni orice confruntare”, a declarat mitropolitul Onufrie, citat de Barikada.

onufrie-clobuc-albBiserica Ortodoxă a îndemnat la calm atât populaţia cât şi forţele de ordine şi în timpul confruntărilor violente din capitala statului vecin, soldate cu zeci de morţi şi sute de răniţi. La fel şi acum, când minoritatea românească se simte ameninţată, liderii religioşi încearcă să impună calea dialogului pentru a se evita o adâncire şi mai acută a crizei.

După ce noua putere a acaparat instituţiile decizionale din ţară, printre primele măsuri adoptate a fost şi anularea legii cu privire la principiile politicii lingvistice din 3 iulie 2012, care acorda dreptul minorităţilor etnice, inclusiv românilor, de a folosi folosească limba natală în administraţia locală. Astfel de săptămâna trecută limba română şi-a pierdut statutul de limbă regională în mai multe localităţi din regiunea Cernăuţi, nordul Basarabiei şi ţinutul Herţa. Liderul partidului naţionalist Svoboda, Oleg Teagnibok, a declarat că până la adoptarea unei noi legislaţii lingvistice, funcţionarea limbilor va fi reglementată de legea din anul 1989, care acorda statut privelegiat limbii ucrainene. Sursa: FrontPress.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php