50 de ani de la inaugurarea Monumentului Moța Marin de la Majadahonda

0 2.035

I. ORIGINILE CULTULUI DELA MAJADAHONDA

1) Jertfa lui Mota si Marin

Totul începe cu sosirea unei echipe legionare în Spania pentru a lupta în armata nationalã contra hoardelor bolsevice cari au invadat acest sanctuar al Crestinãtãtii.

Inrolati An Tercio, Bandera 6, compania 21, legionarii participã la operatiile din jurul Madridului, distingându-se in luptele dela Boadilla del Monte, Las Rozas, Pozuelo si Aravaca. Dusmanul primeste întãrituri si opreste înaintarea spre Madrid a fortelor nationaliste. Luptele cari urmeazã sunt de fixare a frontului si Bandera a 6-a a fost retrasã pentru a întãri un punct amenintat, unde inamicul preseazã pentru a produce o rupturã. E sectorul Las Rozas-Majadahonda.

In Majadahonda, frontul serpueste chiar dealungul localitãtii. Dupã o groaznicã inclestare, satul a rãmas in posesiunea nationalistilor, dar comunistii primesc noi intãrituri si se pregãtesc pentru atac. In aceste imprejurãri, intrã in transee compania 21 pe o muche de delusor, cu fata spre inamicul care se gãsea mai in vale. Acolo s’a întâmplat marea jertfã, in ziua de 13 Ianuarie 1937.

Iatã cum descrie Alexandru Cantacuzino acest moment de rãscruce in istoria Legiunii si a neamului întreg:

«Imi dau seama cã pusca mitralierã rãmãsese fãrã servanti. Trec s’o întrebuintez eu. Inamicul, dupã primul asalt, se adãpostise într’o vâlcea si trãgea cu mare risipã de munitii. Bulgãrii de pãmânt, ridicati de obuze, mã loveau in obraz, fumul si praful exploziilor îmi usturau ochii. Fac încercãri zadarnice, nu pot pune in miscare mitraliera.

Strig ofiterului care se adãpostise si el, culcându-se in transee, cã mitraliera nu mai functioneazã, cã suntem in toiul atacului inamic fãrã mitralierã. O detunãturã doborîtoare ma forteazã sã închid ochii. Când îi deschid o clipã dupã aceea, privirea imi cade la un metru si jumãtate de mine, asupra unui corp întins cu fata la pãmânt.

Ingenunchiu si îi ridic capul. E Ionel Mota. Ii tin capul in mâini, privindu-l îndelung pierdut in nu stiu ce lume departe. La un metru zace Vasile Marin, cu spatele proptit de peretele transeii. Ma întorc sã urlu lui Clime si pãrintelui Dumitrescu, peste vuetul gloantelor si al obuzelor: „Ionel si Marin sunt morti”. Peste haina cu stropi de sânge neînchegat, ceasul lui Ionel Mota atârnã de lant, cu geamul spart. S’a oprit. E cinci fãrã un sfert.

Prin haina strãpunsã si sfârtecatã a lui Ionel Mota se vãd culorile Drapelului Românesc. E drapelul nostru pe care era scris : Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier, cu care ne-am prezentat Generalului Moscardo. Ionel Mota era încins cu acest drapel, pe care îl luase ca sã-l poarte cu el pentru a-l pune in vârful baionetei la atac sau la defilare când cuceream un oras. Cu el speram sã intrãm si in Madrid. Desfac drapelul si îl întind peste trupurile lor.»

2) Anii trec…

 

Peste aceastã jertfã s’au adãugat altele. Dusmanii din afarã si acei ascunsi in cele mai înalte functiuni ale Statului, pândeau momentul ca sã distrugã miscarea.

Anul 1937 aduce triumful Gãrzii de Fier in alegeri. Anul 1938 aduce o nouã prigoanã, cu arestarea Cãpitanului si a sute de fruntasi legionari, cu procese nedrepte, sfârsind cu crima din pãdurea Tâncãbesti si groapa dela Jilava.

Anul 1939 aduce o nouã hecatombã de legionari : masacrele din Septembrie.

Anul 1940 e anul victoriei legionare. 6 Septembrie. Trupurile martirilor, între cari Cãpitanul, Nicadorii si Decemvirii, sunt scoase din gropile unde au fost asvârlite de cãlãi si reînhumate, cu participarea îndureratã a întregei tãri, la «Casa Verde» si in cimitirul dela Predeal.

 

3) Se aseazã temeliile

 

In Madrid e numit ministru al României Legionare, camaradul Radu Ghenea. Una din primele lui griji a fost sã meargã la Majadahonda si sã descopere locul unde au murit sfãrâmati de acelasi obuz, Ion Mota si Vasile Marin.

Orientându-se dupã cãrtile scrise de ceilalti legionari din echipã, Totu, Cantacuzino, Bãnicã Dobre, si dupã mãrturiile locuitorilor din sat cari au trãit acele momente, Radu Ghenea a isbutit sã identifice transeea in care Mota si-a tinut «ultimul si cel mai mare discurs» al sãu.

In 13 Ianuarie 1941, organizeazã cel dintâiu pelerinaj la Majadahonda si pune bazele cultului eroilor Mota si Marin. La aceastã primã. ceremonie au participat falangistii spanioli, cari, prin prezenta lor, au voit sã perpetueze frãtia de arme între cele douã miscãri si sângele vãrsat împreunã pentru apãrarea Crucii si a Crestinãtãtii.

Din acest an, desi Legiunea cãzuse dela putere, legionarii aflãtori in Spania s’au recules in fiecare 13 Ianuarie, an de an, in fata transeii dela Majadahonda, si mâini pioase au presãrat flori pe locurile îmbibate de sângele martirilor.

 

4) Se înaltã o cruce

 

Anii trec… In anul in care Radu Ghenea pãrãseste Spania, pentru a emigra in Argentina, isi fixeazã resedinta la Madrid camaradul Traian Popescu, atasat comercial.

Cultul dela Majadahonda nu sufere nicio întrerupere. In anul 1947, Traian Popescu ia initiativa sã se ridice o cruce pe locul unde au cãzut cei doi eroi. Crucea a fost comandatã la un pietrar, iar lucrãrile de amenajare ale terenului si de asezare ale Crucii au fost executate de legionarii depe atunci din garnizoana Madrid.

Crucea a fost asezatã exact pe dâmbul unde, in cursul luptelor, se afla postul de mitralierã, incadrat de cele douã escuadre de legionari. Din acest punct, cel mai înalt din partea locului, serpuiau apoi in stânga si in dreapta transeele, cari, in 1947, erau încã bine pãstrate.

Din 1947, cultul dela Majadahonda ia proportii, adunând in jurul Crucii tot mai multã lume. Intre numeroasele personalitãti spaniole cari au participat la solemnitãtile dela Majadahonda a fost si venerabila figurã a Generalului Moscardo, eroul dela Alcazar, in anul 1952.

 

5) Achizitia terenului

 

Locul pe care era înfiptã Crucea se afla la intersectia a douã proprietãti. Cum veneai spre Cruce, terenul apartinea întreprinderii de telecomunicatii «Entel» ; terenul din laturile Crucii si in spatele ei era proprietatea Doamnei Hermenegilda Labrandero, din satul Majadahonda.

Initiativa achizitionãrii terenului a avut-o inginerul Petre Sorici, in cadrul unei sedinte a cuibului «Icã Tãnase», din Madrid. S’a luat mai întâiu contact cu Dl. Heliodoro Sanz, un nepot al proprietarei terenului si acesta a prezentat pe legionari Doamnei Labrandero. In Martie 1954, camarazii Tuliu Basiu, Ovidiu Târlea si Petre Sorici viziteazã pe Doamna Labrandero, solicitându-i vânzarea terenului din spatele Crucii, pentru eventuala construire a unui monument sau a unei ermite. Doamna nu numai cã a fost dispusã sã cedeze terenul, dar a declarat delegatiei legionare cã îl face donatie in amintirea unui fiu al ei, ucis de comunisti chiar in poarta casei ei. Nici nu a acceptat sã trimitã pe cineva pentru mãsurarea locului, lãsând toatã latitudinea legionarilor sã ia cât teren le trebuie in spatele Crucii si sã facã ei mãsurãtorile. Peste câteva zile, Ovidiu Târlea, Ilie Sturdza si Ovidiu Stãnescu se duc la Cruce, unde mãsoarã o suprafatã de 200 metri patrati.

La 1 Noembrie 1954, incep lucrãrile de amenajare si consolidare ale terenului, sub conducerea lui Traian Puiu, pe baza principiului de tabãrã. S’a remarcat prezenta aproape constantã timp de o lunã a camarazilor Nicolae Borca, Tuliu Basiu, Ion Baicu, Ion Bozosan, Petre Sorici, Ion Tolescu si Ovidiu Târlea. Nivelarea terenului a fost foarte grea., fiind constituit de straturi de stânci. A fost necesar de întrebuintat aproape tot timpul târnãcopul. O lunã de zile a durat lucrul pânã ce terenul a fost nivelat si in spatele Crucii s’a ridicat un platou. Locul a fost apoi înfrumusetat cu arbusti si alte plante, cari au format un gard viu atât in jurul platoului cât si al Crucii.

In luna Mai 1955, întreaga garnizoanã Madrid se deplaseazã la Majadahonda si lucreazã la curãtirea drumului si a platoului de ierburi, reusind sã dea un aspect frumos ansamblului înconjurãtor al Crucii. La aceastã initiativã. a participat si Doamna Zoe Sturdza.

 

6) O schimbare fundamentalã

 

In anul 1955, se petrece o schimbare fundamentalã in desfãsurarea actelor dela Majadahonda. Gratie actiunii întreprinse de Dl. Sergio Cifuentes, pe atunci Seful Serviciului Exterior al Falangei, Ministrul Secretar General al Miscãrii hotãrãste ca la solemnitãtile dela Majadahonda sã participe in mod oficial autoritãtile spaniole.

De aici înainte organizarea exterioarã a ceremoniei intrã in protocolul Statului Spaniol. In fiecare an, in Biserica satului dela Majadahonda se aseazã covoare, fotolii si alte embleme oficiale, iar drumul pânã la Cruce este împodobit cu drapele spaniole si românesti. Chiar deasupra Crucii fâlfâie drapelul Gãrzii de Fier, înconjurat de o multime de drapele ale celor douã natiuni.

La ceremonie sunt reprezentate, in mod oficial, Ministerul de Externe, Ministerul Armatei si Secretariatul General al Miscãrii. Se depun coroane in numele acestor institutii. Mai participã apoi autoritãtile guvernamentale locale si reprezentantii diverselor corpuri falangiste. Se tin discursuri, in numele ministrilor si a organizatiilor falangiste. Actele sunt difuzate prin emisiunile oficiale de Radio si adeseori prin Televiziunea Spaniolã.

 

7) Institutionalizarea cultului

 

Indatã dupã acest pas inainte, din mai multe sectoare de prieteni ai Legiunii se propune crearea unei institutii hispano-române, care sã asigure perpetuarea cultului. Din partea româneascã, cel ce si-a dat mai mare interes pentru realizarea unei asociatii mixte de prieteni ai Majadahondei, a fost George Demetrescu, Presedintele Comunitatii Românilor din Spania. Dintre spanioli, Marchizul de Vivel, Dl. Luis Beneyto si Sergio Cifuentes.

In urma unor eforturi de doi ani, se obtin adeziunile a aproape una sutã de personalitãti spaniole si române si in anul 1959 se fundeazã Asociatia «Amigos de Maja dahonda», sub presidentia Generalului Ricardo Villalba Rubio, având ca vice-presedinti pe Dl. Luis Beneyto si pe George Demetrescu, iar ca secretar general pe marele prieten al Legiunii, Dl. Sergio Cifuentes. Restul Comitetului este format din ilustre personalitãti spaniole si eminenti membri ai comunitãtii românesti.

Asociatia «Amigos de Majadahonda» si-a schimbat mai târziu numele in «Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda».

Odatã cu înfiintarea asociatiei, organizarea actelor dela Majadahonda trece in sarcina non institutii. Invitatiile de participare la ceremonie se fac in numele presedintelui acestei asociatii, Generalul Ricardo Villalba Rubio, care si pronuntã in fiecare an discursul omagial.

In afarã de membri aflãtori in Spania, Asociatia Majadahonda admite si membri afiliati din strãinãtate. In modul acesta un mare numãr de legionari si prieteni, din afarã de Spania, s’au înscris in Asociatie.

 

8) Initiativa Monumentului

 

Cu prilejul aniversãrii dela Majadahonda din 1963, Dl. Beneyto a propus participantilor si acestia au acceptat cu entuziasm ideea construirii unui Monument pe locul unde au cãzut cei doi eroi.

In acelasi timp s’au strâns si primele donatii, pãstrate de Dl. Beneyto, cari au constituit fondul initial de constructie al Monumentului.

Dl. Sergio Cifuentes, însufletit de aceeasi idee, si-a luat sarcina de a imagina viitorul Monument: el este autorul proiectului pe baza cãruia s’a construit apoi aceastã operã.

Diverse împrejurãri, independente de vointa initiatorilor, au impiedicat însã ca ideea sã ajungã la realizare pânã in anul 1970.

 

II. APELUL SI STRÂNGEREA FONDULUI

 

1) Apelul Miscãrii Legionare

 

In 10 Decembrie 1969, Comandantul Miscãrii Legionare, Dl. Horia Sima, a lansat un apel cãtre toti Românii din exil pentru a contribui la strângerea fondurilor necesare pentru ridicarea Monumentului Mota-Marin. Suma prevãzutã, dupã o primã apreciere, se ridica la 10.000 dolari U.S. Romanii din exil erau solicitati sã subscrie, dupã posibilitãti si capacitatea lor de sacrificiu, cãrãmizi de valori diferite, cari vor servi si ca chitantã de primirea banilor.

Apelul a fost publicat in «Tara si Exilul», din Noembrie-Decembrie 1969, având urmãtorul continut:

 

MONUMENTUL MOTA-MARIN

Chemare cãtre toti Românii

Frati Români,

 

«Transeea dela Majadahonda, unde in 13 Ianuarie 1937 au cãzut cu arma în mânã Ion Mota si Vasile Marin, apãrând Spania, Europa si Crestinãtatea de armatele Antichristului, este strajuitã de o cruce ridicatã in anul 1947, din evlavia unui camarad.

A sosit momentul ca sã inãltãm pe acest loc un monument de granit care sã dãinuiascã peste veacuri, infruntând intemperiile vremii si vestind generatiilor de mâine mãretia jertfei lor.

In acest scop am pus in circulatie, cu semnãtura mea, mai multe serii de bonuri-cãrãmizi de valori diferite, destinate a servi ca dovadã acelor pribegi cari îsi vor da obolul lor pentru constructia monumentului. Suma de care avem nevoie este de aproximativ 10.000 (zece mii) dolari U.S.

Emisiunea de cãramizi este formatã din urmãtoarele valori: 5, 10, 20, 50 si 100 dolari U.S. In modul acesta, fiecare dispune de latitudinea de a contribui dupã posibilitãtile lui si dupã puterea lui de sacrificiu.

Subscriptiunea se încheie la 15 Iunie 1970. Persoanele încredintate sã strângã contributiile destinate ridicãrii monumentului vor poseda o împuternicire dela mine si vor semna pe bonuri in calitate de casieri.

Sumele adunate pentru ridicarea monumentului vor fi centralizate la Madrid de cãtre Dl. Inginer Tuliu Basiu, care va indeplini functiunea de casier central si administrator al fondului.

Persoanele izolate pot trimite direct contributia lor la Madrid, la Centru, de unde vor priori bonul-chitantã corespunzãtor.

Constructia va incepe in primãvara acestui an si, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfintirea va avea loc in 13 Septembrie 1970, implinindu-se in acest an 33 de ani dela glorioasa lor cãdere.

Comitetul de Constructie al Monumentului va fi alcãtuit din toate acele persoane cari au contribuit la ducerea la bun sfârsit a lucrãrii, fie prin actiunea de colectare a fondurilor fie in alte forme. Numele lor se vor bucura de o atentie specialã. Nu asteptãm nicio contributie dela anti-români, dela acei cari si-au schimbat dimensiunile sufletesti, si nici nu le acceptãm pentru a nu ofensa marea jertfã.

Pentru actul sfintirii voiu constitui un comitet de patronaj alcãtuit din vechea gardã legionarã, din reprezentanti ai Asociatiei «Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda», din notabilitãtile comunale si din alte personalitãti române si strãine.

«Sunt convins cã cercurile românesti din exil vor rãspunde la acest apel si la aceastã bãtãlie, pentruca, in termenul prevãzut, sã împlinim lucrarea care va perpetua memoria celor doi Cruciati ai Neamului nostru. In împrejurãrile tragice de astãzi, aceastã constructie va deveni un monument al rezistentei nationale contra cutropitorului si o chezãsie a biruintei de mâine. O cãrãmidã pentru Majadahonda este o cãrãmidã pentru înãltarea Neamului din întunericul si ruina de astãzi».

HORIA SIMA

Madrid, 10 Decembrie 1969

 

La scurt interval dupã publicarea apelului, Comandantul Miscãrii trimite si o circularã legionarilor din exil, cu scopul de a le explica importanta lucrãrii si a-i îndemna la un efort maxim in strângerea fondurilor. Circulara dateazã din 13 Ianuarie 1970 si are urmãtorul continut:

 

MONUMENTUL MOTA-MARIN

– Circularã –

 

«Camarazi,

Cum veti avea prilejul sã cititi in «Tara si Exilul», am fãcut un apel cãtre Românii din Exil, legionari si prieteni, ca sã contribue le strângerea unui fond de constructie pentru înãltarea Monumentului Mota-Marin. 

Modalitãtile de subscriere la acest fond le veti gãsi in Buletin.

Dupãcum veti vedea din apel, lucrarea e prevãzutã sã se termine in acest an si am fixat si data sfintirii monumentului. In momentul când vã scriu aceste rânduri, nu dispunem de nicio sumã mai importantã care sã garanteze realizarea acestui obiectiv. Dar am o încredere nemãrginitã in voi toti, hind sigur ca nu vã veti precupeti niciun sacrificiu si veti rãspunde cu elan acestui apel.

Suma, aparent mare de care avem nevoie, 10.000 dolari, e determinatã de faptul ca si in Spania, intre timp, s’au scumpit enorm atât materialul de constructie cât si mâna de lucru. Dacã cumva va prisosi ceva, o voiu folosi pentru editarea in spaniolã a cãrtii lui Nicolae Totu, Insermnãri de pe Front.

Tinând seama de importanta. acestui realizãri pentru destinele Legiunii, pe plan istoric si spiritual, tinând apoi seama de timpul scurt ce ne stã le dispozitie, cer tuturor camarazilor un efort maxim in ce priveste jertfa fiecãruia cât si in actiunea de colectare de fonduri din cercul de prieteni si cunoscuti. Greutãtile materiale vor fi larg compensate de onoarea si bucuria de a fi pus o cãrãmidã la zidirea acestui monument.

La sfârsitul lucrãrii, Inginerul Tuliu Basiu, casierul central si presedintele Comitetului de Constructie, va face o dare de seamã asupra situatiei fondului si felul cum a fost întrebuintat, pentru cunostinta tuturor. Anul 1970 sã vã aducã sãnãtate si sã dea Dumnezeu sã ne întâlnim cu totii la Majadahonda pentru a saluta desvelirea monumentului.

Cu frãteascã dragoste,

Trãiascã Legiunea si Cãpitanul ! 

Horia Sima 

Comandantul Miscãrii Legionare

 

2) Casieria Centralã

 

Sistemul de strângere al fondurilor s’a imaginat pe baza emiterii unor cãrãmizi de valoare diferitã, destinate a servi in acelasi timp si ca chitante pentru banii primiti dela donatori.

Cãrãmizile au fost desemnate, dupã indicatiile Comandantului Miscarii, de cãtre camaradul Nicu Iancu, incã din vara anului 1969. Dupã o serie de corecturi si adaptãri, proiectul a fost adoptat definitiv si dat la tipar, in asa fel incât înainte de a fi publicat manifestul Comandantului, in Decembrie 1969, cãrãmizile erau imprimate si gata de a fi distribuite. Cheltuielile pentru confectionarea si expedierea carnetelor de cãrãmizi au fost suportate, ca o primã contributie la Monument, de cãtre garnizoana Sao Paulo.

S’au emis urmãtoarele valori : de 5, 10, 20, 50 si 100 dolari U.S., cari s’au prins apoi in carnete, dupã valoarea lor. Cãrãmizile erau semnate de Seful Legiunii, dar pentru a fi valabile, mai trebuia sã poarte si semnãtura persoanei insãrcina.te dela Centru de a strânge contributiile si care functiona in calitate de casier. Pentru fiecare centru românesc din exil s’a designat un casier local, care avea misiunea sã primeascã carnetele Mota-Marin, sã le desfacã in raza lui de actiune, emitând, sub semnãturã proprie, bonurile-cãrãmizi la persoanele cari au contribuit. Pe mãsura ce se adunau sume mai importante, casierul local avea grijã sã le trimitã la Centru, tinând permanent evidenta bonurilor distribuite si a celor rãmase, in vederea socotelii finale.

S’a fixat ca termen maxim de închidere a subscrierilor data de 15 Iunie 1970, pentru a se putea face fatã primelor cheltuieli. Intr’adevãr, cum sfintirea Monumentului a fost fixatã pentru 13 Septembrie, lucrãrile preliminare trebuia sã înceapã foarte de timpuriu. Chiar inainte de 15 Iunie, au început sã soseascã primele contributii din mai toate centrele românesti, incât casieria centralã a dispus de sumele necesare pentru a contracta lucrãrile initiale.

Casieria Centralã a fost incredintatã, prin apelul adresat de Comandant tuturor Românilor din exil, inginerului Tuliu Basiu din Madrid, însãrcinat in acelasi timp si cu administratia generalã a fondului de constructie.

Casierii locali trimiteau sumele adunate camaradului Tuliu Basiu. Tot inginerului Basiu trebuia sã i se trimitã si socotelile finale, dupã implinirea misiunii lor.

 

3) Comitetul de Constructie

 

Paralel cu organizarea sistemului financiar, s’a dispus constituirea Comitetului de Constructie al Monumentului. El a fost conceput a fi format din toate acele persoane cari vor aduce un aport de importantã la constructia Monumentului, fie prin munca directã fie prin strângerea de fonduri fie prin alte prestatii.

Acum, trebuie sã deosebim intre Comitetul de Constructie in sens restrâns, format din acele persoane cari s’au ingrijit pe teren de ridicarea Monumentului, dirijând lucrãrile si Comitetul in sens larg, care a inglobat, cum se aratã mai sus, totalitatea persoanelor cari au fãcut eforturi remarcabile de altã naturã.

Comitetul de Constructie, in sens de constructori ai Monumentului, a fost format numai din urmãtorii legionari:

Inginer Tuliu Basiu, ca presedinte, Petru Sorici si Ovidiu Târlea, ca auxiliari.

In mod special s’a urmãrit ca functiunea de administrator al fondului si aceea de presedinte al Comitetului de Constructie sã fie exercitatã de una si aceeasi persoanã, pentru a nu se pierde timp si a nu se crea complicatii inutile. Pentru a înainta lucrãrile in ritmul prevãzut, era absolut necesar ca persoana care trata cu diversii antreprenori sã dispunã imediat si de fondurile adunate, pentru a pune in miscare repede întregul angrenaj al lucrãrii.

Din aceastã epocã, Martie 1970, când s’au pus bazele Comitetului de Constructie, dateazã Comunicatul Nr. 1, depe câmpul de bãtãlie al Monumentului:

 

Bãtãlia pentru înãltarea Monumentului Mota-Marin

Comunicat Nr. 1

 

«Abia începutã, bãtãlia pentru ridicarea Monumentului se desfãsoarã cu mare entuziasm in toate centrele românesti.

Avem bucuria sã constatãm, cã, in afarã de legionari, multi alti Români, între cari si noi veniti, s’au inscris cu obolul lor.

Dar e lung drumul pânã la adunarea celor 10.000 dolari. Sãriti cu totii in ajutor, pentru a umplea aceastã sumã. Timpul e scurt si ziua inaugurãrii se apropie. 

S’au încorporat pânã acuma Comitetului de Constructie prin realizãri exceptionale, sub presidentia inginerului Basiu, urmãtorii camarazi: inginer Petru Sorici si Ovidiu Târlea, coproprietari ai terenului de constructie. Apoi:

 Nicu Iancu

Traian Golea 

Sandu Marin

Dumitru Leonties 

Ion Mãrii

Vasile Mailat.

Notez cã nu eu formez Comitetul de Constructie, ci iau numai act de exceptionalele contributii ale unor camarazi si îi trec in acest Comitet. Astept ca alte nume sã se adauge acelor de mai sus, formele de contributie putând fi de cea mai variata spetã.

Comitetul de patronaj va fi prezitat in comun de Generalul Villalba, presedintele Asociatiei «Amigos de Majadahonda» si de Dl Mihail R. Sturdza, care va re prezenta Miscarea si va fi oratorul nostru principal la actui sfintirii. Vor mai fi si alti oratori cari vor fi desemnati mai târziu.

Amintesc cu acest prilej cã primul gând al ridicãrii unui monument la Majadahonda a fost al Dlui Luis Beneyto, care a si început strângerea primului fond. O importanta sumã de bani a fost pusã de Dl Beneyto la dispozitia Comitetului de Constructie, fiind predatã inginerului Tuliu Basiu.

Dragi camarazi, e vorba de un sacrificiu deosebit, care apoi se va revãrsa însutit si înmiit asupra fiecãruia, prin Binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cu o frãteascã îmbrãtisare,

Trãiascã Legiunea si Cãpitanul ! 

Horia Sima 

Comandantul Miscãrii Legionare

 

4) Difuzarea proectului de Monument

 

Pentru a putea intensifica actiunea de strângere a fondurilor, camarazi din mai multe tãri au cerut Centrului sã li se trimitã fotografii cu proectul de Monument, pentruca. lumea sã vadã despre ce este vorba.

Inginerul Tuliu Basiu a ajuns in posesiunea schitei Monumentului. Dl Sergio Cifuentes, adãnc emotionat de hotãrîrea Miscãrii de a relansa campania de strângere a fondurilor, cu multã bunãvointã i-a pus la. dispozitie desenul original. Inginerul Basiu a 1ãsat sã se facã mai multe fotocopii, pe cari apoi Comandantul le-a expediat la toate garnizoanele, insotite de Comunica.tul Nr. 2, al cã_rui text urmeazã:

 

Bãtãlia pentru Inãltarea Monumentului Mota-Marin 

Comunicat Nr. 2

 

1) Alãturat veti gãsi o copie a proiectului de Monument Mota-Marin, care, cu mici modificãri, va fi turnat in granit.

Proectul este opera marelui nostru prieten, Sergio Cifuentes, Secretarul General al Asociatiei «HispanoRumana Majadahonda».

Este o lucrare evocatoare si inspiratã, in care se imbinã asprimea vietii ostãsesti a Castiliei cu conceptia de viatã a lui Ion Mota, bazatã in energia si hotãrirea cu care apãra adevãrurile fundamentale ale Natiunii si Crestinãtãtii.

2) S’a incorporat Comitetului de Constructie camaradul Pavel Onciu.

3) Adresa Inginerului Tuliu Basiu, unde se vor trimite toate sumele de împuternicitlor nostri, este urmãtoarea: Don Tuliu Basiu, Cale Virgen del Coro, Nr. 7-7, (Barrio dela Concepcion) Madrid-17.

Cu bine si sãnãtate,

Trãiascã Legiunea si Cãpitanul ! 

Horia Sima 

Comandantul Miscarii Legionare

 

Efectul provocat de fotografia viitorului Monument a fost extraordinar in toate cercurile românesti din exil. Nu numai legionarii, ci toti Românii cari l-au contemplat in imagine au rãmas înmãrmuriti de mãretia si frumusetea lui. Se credea cã va fi un monument funerar, o troitã de o anumitã mãrime, când in realitate era vorba de un Monument care-si merita cu desãvârsire numele si care putea face cinste oricãrei tãri.

Din acel moment, pungile s’au deschis mai generos si cãrãmizile au putut fi plasate cu mai mare usurintã. Dar s’a mai petrecut si altceva. In mai multe centre românesti, schita Monumentului a fost reprodusã si difuzatã. Citãm ziarul „America”, din 3 Mai 1970, care, împreunã cu fotografia proectului de Monument, a publicat si urmãtorul apel al Dlui Chirilã Ciuntu, insãrcinatul principal cu strângerea fondurilor din USA si Canada:

«Frate Român:

Rogu-te frumos, priveste aceastã fotografie si încearcã sã prinzi cu gândul si inima de Român mãretia acestui Monument.

Este vorba de o infãptuire de o valoare imensã pentru urmãrile ce pot sã influenteze evenimentele imediate sau mai îndepãrtate ale neamului nostru.

Este vorba de un monument, care va deveni piatra de hotar între noi -Românii anticomunisti-, si cavalerii întunericului (comunistii).

Este vorba de doi Români, cari, acum 32 de ani, au murit cu arma in mânã pe câmpul de bãtaie, luptând impotriva comunismului. Este vorba de Ion Mota si Vasile Marin, cari au încercat din toate puterile lor sã arate pericolul comunist, dar pe cari prea putini i-au înteles atunci. Desigur, era prea de vreme.

De aceea, Frate Român, îmi iau permisiunea sã nãdãjduiesc, cã vei rãspunde din toatã inima la aceastã chemare, contribuind cu jertfa Dtale bãneascã la ridicarea acestui mãret monument.»

Cu sincere multumiri, 

Chirilã Ciuntu.

 

Apelul Dlui Chirilã Ciuntu a fost reprodus si de Dl. George Boian in gazeta «Porunca Vremii», numãrul din Mai-Iunie, 1970, impreunã cu proectul Monumentului si o splendidã vedere dela Majadahonda, încadratã de chipurile celor doi eroi, Ion Mota si Vasile Marin.

Un grup de Români inimosi din New York au reprodus si difuzat pe patru pagini volante Chemarea Comandantului, Apelul Dlui Chirilã Ciuntu, tipurile de cãrãmizi puse in circulatie, având pe frontispiciu proectul Monumentului Mota-Marin.

Gratie acestor initiative, toti Românii din America si Canada au putut sã ia act de lucrarea ce se înãlta la Majadahonda, contribuind la realizarea ei.

In Germania s’a petrecut un fenomen asemãnãtor.

Asociatia Românilor din Sudul Germaniei, de sub presidentia Dlui Dr. Gheorghe Tase, a distribuit între membrii Asociatiei si in alte cercuri românesti schita Monumentului, solicitându-le sã contribuie la fondul de constructie. In al doilea rând, Dl. Dr. Dumitru Leonties a lansat un apel cãtre Germanii originari din România si cãtre Românii refugiati, sã-si ofere obolul pentru inãltarea Monumentului. Apelul a fost însotit de fotografia viitorului Monument. Insfârsit, Dl. Vasile Mailat a adresat o chemare in limba germanã, insotitã de traducerea apelului Comandantului Legiunii.

In urma acestor initiative, apelul pentru înãltarea Monumentului a avut un larg rãsunet in Germania, care s’a verificat apoi si prin importantele sume de bani colectate din aceastã tarã.

 

III. CONSTRUIREA MONUMENTULUI

 

1) Lucrãrile preliminare

 

Lucrãrile preliminare pentru construirea Monumentului au început foarte de timpuriu. Incã din luna Martie 1970, inginerul Basiu a intreprins primii pasi pentru solutionarea a o multime de chestiuni cari interesau ridicarea lui.

In primul rând, proectul de Monument nu reprezenta decât o schitã exterioarã a lui, care trebuia pusã in formã, adicã transformatã de un arhitect autorizat intr’un plan prevãzut cu toate mãsurãtorile lui, pentruca, pe bazele acestui plan, sã inceapã zidarii constructia. Proectul definitivat trebuia apoi sã obtinã douã aprobãri : una a Colegiului Arhitectilor din Madrid si alta a Primãriei din Majadahonda.

Camaradul Basiu a avut norocul sã intâlneascã chiar in localitate pe arhitectul Luciano Diez-Canedo, considerat oarecum arhitectul satului, pentrucã avea la activul lui numeroase lucrãri oficiale si particulare executate in Majadahonda. Solicitându-l sã colaboreze la realizarea definitivã a proectului si sã-l semneze pentru a fi inaintat autoritãtilor competente pentru aprobare, a binevoit sã facã acest serviciu cu cel mai mare entuziasm.

Proectul a obtinut aprobarea Colegiului Arhitectilor pe ziua de 8 Iunie 1970, iar aprobarea Primãriei s’a dat ceva mai târziu. Era un pas important fãcut inainte si care permitea trecerea la faza de constructie propriu zisã.

A doua chestiune care trebuia rezolvatã înainte de a se începe lucrarea, era asezarea Monumentului. Dupã cum stiu toti cei ce au vãzut locul din spatele Crucii înainte de ridicarea Monumentului -singurul loc unde se putea face amplasarea lui-, acesta era abrupt. Chiar micul platou din spate a trebuit sã fie nivelat. Aveam nevoie de o suprafata planã de 25 m. pe 25 m., si cum inãltimea Monumentului era iarãsi de 15 metri, trebuia asezat suficient de departe, pentru a avea perspectivã. Groapa care se deschidea in spate trebuia umplutã cu câteva mii de m3 de pãmânt, adus din altã. parte.

Inginerul Basiu a rezolvat aceastã chestiune tehnicã, fãcând toate mãsurãtorile necesare, iar in problema orientãrii Monumentului a fost ajutat de Ovidiu Târlea.

Dar terenul ce-l primiserãm ca donatie dela Doamna Hermenegilda Labrandero nu era îndestulãtor pentru a servi la asezarea Monumentului. Se punea problema achizitionãrii unei portiuni de teren de 3-4 ori mai mare. Mai era nevoie de cca. 15 metri in profunzime si in lãtime. Doamna Hermenegilda, donatoarea terenului din imediata apropiere a Crucii, murise. Terenul de care aveam nevoie, in continuarea celui donat, fusese mostenit de nepotii ei, Arturo Sanz Millan, actualul primar, si de vãrul lui, Heliodoro Sanz Millan.

In Aprilie 1970, Comandantul Miscãrii Legionare, împreunã cu camarazii Costea si Târlea, se deplaseazã la Majadahonda si fac o vizitã primarului, cu scopul de a rezolva chestiunea terenului suplimentar de care aveam nevoie. Bine inteles cã reprezentantii Legiumi, având in vedere donatia precedentã, nu au vroit sã reclame o nouã donatie, ci au solicitat pe Dl. Arturo Sanz Millan sã le vândã parcela necesarã, oferindu-i a o plãti, la pretul in curs. Dl. Arturo Sanz Millan nici nu a vroit sã audã de asa ceva, ci a declarat cã se considerã legat de donatia precedentã si ne pune la dispozitie, tot cu caracter de donatie, terenul de care mai aveam nevoie pentru zidirea Monumentului. Aceastã ofertã neasteptatã nu numai cã ne-a surprins prin generositatea ei, dar a însemnat in acelasi timp o importantã economie in resursele de cari dispuneam pentru construirea Monumentului. Intre timp, pretul pãmântului crescuse mult la Majadahonda, din cauza numeroaselor constructii, prin faptul cã localitatea devenise un centru de descongestionare al Copitalei, încât donatia suplimentarã reprezenta o usurare considerabilã. Indata primarul, impreunã cu persoanele susnumite, au plecat la fata locului si au facut mãsurãtorile necesare. A fost un moment de mare bucurie.

La inceputul lui Iunie 1970, toate aceste chestiuni preliminare erau rezolvate: dispuneam de terenul necesar, planul era definitivat si aprobat, iar asezarea Monumentului fusese fãcutã dupã criteriile cele mai rezonabile, tinând seama de coracteristicile locului.

 

2) Contractarea constructiei

 

Inca din luna Aprilie, Inginerul Basiu, însotit uneori de alti camarazi (Costea, Târlea), a colindat carierele de granit din împrejurimi pânã la Escorial, pentru a descoperi o piatrã frumoasã si pentru a se interesa de pret. La inceput ne-am gândit  sã realizãm Monumentul din blocuri masive de granit, dar încurând am renuntat la aceastã idee, deoarece ar fi costat dublu decât bugetul prevãzut si nu s’ar fi infãptuit decât in doi ani. Ne-am oprit la solutia plãcilor de granit, aplicate pe un schelet de beton. Dealtminteri e un procedeu curent. Insusi Arcul de Triumf din Madrid e construit in acelasi fel. Dupã lungi si obositoare drumuri, inginerul Basiu s’a fixat asupra granitului de Becerril, o comunã din muntii Guadarrama. In genere, celelalte granituri aveau multe pete, in timp ce granitul de Becerril, mult mai putine. Granit de cea mai bunã calitate din punct de vedere al puritãtii nu se gãsea decât la Segovia. Nu numai cã era foarte stump, dar si transportul ar fi fost enorm. Dar, cum spuneau cunoscatorii, dacã plãcile sunt bine potrivite, usoarele dungi din granitul de Becerril nici nu se observã.

Zidirea Monumentului se desfãcea de fapt in douã lucrãri diferite

-Constructia propriu zisã a Monumentului cãdea pe seama pietrarilor. Acestia trebuiau sã prelucreze granitul, transformându-l in plãci si apoi sã le fixeze pe scheletul de beton. Tot pietrarii vor construi si treptele Monumentului.

-Miscarea de pãmânt, umplerea depresiunii, nivelarea terenului si construirea fundamentului si a scheletului, cãdeau in seama zidarilor.

Printr’o fericitã coincidenta, s’au gãsit antreprenori pentru aceste lucrãri chiar in Majadahonda. Constructia Monumentului a fost încredintatâ antreprenorului de carierã. de piatrã, Manuel Vidal, iar lucrãrile de teren si zidarie (miezul de beton si legãturile de fier), unor echipe de zidari, tot din Majadahonda, având ca sefi pe Berlana, Martin si Alfonso Montero.

In prima sãptãmânã din luna Iunie 1970, Inginerul Basiu si Ovidiu Târlea au semnat contractele cu acesti antreprenori. Pietrarul Vidal, chiar in cursul sãptãmânii urmãtoare, 8-15 Iunie, a inceput cioplirea pietrii la Becerril, iar zidarii au adus uneltele necesare si au început miscarea pãmântului intre 15-22 Iunie.

Trebue adãugat cã apa necesarã pentru facerea cimentului si a betonului armat a fost pusã la dispozitie de intreprinderea «Entel», proprietara clãdirii din vecinãtatea Crucii. Ovidiu Târlea a fãcut o cerere Directorului Societãtii de Comunicatii «Entel» si acesta a dat aprobarea in cateva ore ca sã se utilizeze apa necesarã din depozitul întreprinderii si intreaga cladire sa poatã fi folositã pentru depozitarea materialului.

 

3) O data memorabilã

 

Insfârsit, a venit un moment de multumire, dupã atâtea alergãturi, oboseli, nelinisti si indoieli. La 1 Iulie 1970 s’a dat semnalul pentru începerea constructiei propriu zise. Placile de granit se lucrau de zor la Becerril si o parte din ele au fost deja aduse la Majadahonda, iar zidarii erau pe teren.

Parohul din sat, Pablo Alobera del Rio, a binecuvântat începutul lucrãrilor, in prezenta camarazilor Gheorghe Costea si Ovidiu Târlea. Inginerul Basiu, fiind la serviciu, nu a putut participa la solemnitate.

Cu acest prilej, Comandantul Miscãrii a dat al treilea Comunicat depe câmpul de bãtãlie al realizãrii Monumentului, pentru a încunostiinta pe legionari de stadiul lucrãrilor.

 

Bãtãlia pentru înãltarea Monumentului Mota-Marin

Comunicat Nr. 3

 

«Cu ajutorul lui Dumnezeu, in ziua de 1 Iulie 1970, au început la Majadahonda, lucrãrile pentru ridicarea Monumentului.

«Slujba de binecuvântare a lucrãrilor a fost oficiat de parohul local, R. P. Don Pablo Alobero del Rio, in prezenta camarazilor Gheorghe Costea si Ovidiu Târlea, si a echipei de lucrãtori. Imediat a intrat in functiune excavatoarea pentru sãparea terenului, unde se va turna fundamentul. Plãcile de granit cari vor învãlui Monumentul sunt in lucru mai de mult.

l) Cele douã luni cari s’au scurs dela ultimul comunicat (Nr. 2, 29 Martie 1970), au fost deosebit de incãrcate si laborioase. Proectul de monument, asa cum l-ati vãzut, nu reprezenta decât o schitã. El a trebuit sã fie dat unui arhitect, pentru a-l pune in formã, in vederea executiei. S’au îndeplinit apoi toate formalitãtile necesare atât la Colegiel Arhitectilor cât si la autoritãtile administrative. S’au contractat, însfârsit, douã întreprinderi din Majadahonda pentru executarea lucrãrilor, una care ciopleste granitul si alta care realizeazã partea internã a Monementului. Gratie apoi unei donatii a aceleiasi familii, s’a mãrit lotul initial, care era numai de 200 m2 cu încã 700 m2, încât atât Monumentul cât si platforma lui se vor clãdi pe terenul nostru.

In toatã aceastã perioadã dificila si incertã ne-am bucurat de sprijinul cald al familiilor fruntase din Majadahonda, al preotelui si al autoritãtilor locale.

2) Cât priveste pretul lucrãrilor, el va depãsi prevederile initiale. Numai plãcile de granit costã 450.000 de pesete. Dupã socotelile provizorii ale camaradului Basiu, cheltuielile se vor ridica la 900.000 de pesete, adicã cu 3.000 dolari mai mult decât suma fixata in apel.

Suma adunatã pânã acum se apropie de o jumatate de milion. Având in vedere necesitatea unui efort suplimentar, prelungesc pânã la 15 August 1970 actiunea de colectare a fondurilor. Orice sumã mai importantã trebue expediatã imediat la Centre.

3) S’au incorporal Comitetului de Constructie:

Traian Borobaru

Faust Brãdescu 

Radu Ghenea 

Elena Popescu 

Alexandru Suga 

Lucia Trandafir

4) Dupã pãrerea sefului Comitetului de Constructie, inginerul Basiu, nu avem niciun motiv sã credem ca ar putea interveni vreo amânare a actului sfintirii.

In orice caz, cu o lunã de zile înainte, veti primi con((5) datei.

5) Imnul rezistentei legionare, de Faust Brãdescu, a fost pus pe note chiar de autor. Camaradul Brãdescu va trimite imnul, cu melodia însotitoare, tuturor garnizoanelor, pentru a fi învãtat. Se va cânta la desvelirea Monumentului.

Incã un efort, camarazi, si suntem sus pe creste. Monumentul va deveni realitate.

Cu toatã dragostea,

Trãiascã Legiunea si Cãpitanul ! 

Horia Sima 

Comandantul Miscãrii Legionare

Madrid, 3 Iulie 1970

 

4) Luna Iulie

 

In aceastã lunã, lucrarile au mers aparent destul de încet. In realitate, s’a lucrat in adâncime, terminându-se fundamentul, ceeace a durat douã saptãmâni. La 15 Iulie, baza Monumentului a fost terminatã si abia in a doua jumãtate a aceleiasi luni, s’a inceput construirea partii vizibile a lui.

Tot in aceastã lunã, inginerul Basiu a comandat crucea la intreprinderea «Cointra», unde lucreazã el. Crucea e din fier, îmbrãcatã cu plãci de alamã, un aliaj care rezistã intemperiilor. Crucea va fi gata in luna August, dar nu va putea fi fixatã decat 7 zile dupa terminarea Monumentului, când cimentul s’a închegat bine.

In a doua jumãtate a lunii Iulie, Comandantul Legiunii a inspectat lucrãrile, rãmânând multumit de progresele lor. Se începuse punerea placilor, ridicându-se constrnstructia la 2-2,50 m. Partea centralã, in apropiere de bazã, a dat multa bãtaie de cap si asa se explicã incetineala aparentã cu care se lucra. Dar odatã terminatã faza aceasta, ne asigurau antreprenorii, progrele vor fi mult mai mari, iar Monumentul va fi terminat, conform contractului, pânã la 25 August. Cât riveste treptele, fixarea lor va merge foarte repede, incât nu vor produce nicio intârziere.

 

5) Monumentul se înaltã în zãri

 

Pe cât de incet pãreau cã merg lucrãrile in luna Iulie, pe atât de repede au inaintat in luna August. De fapt, luna Iulie a fost tot atât de laborioasã, dar cum constructorii lucrau atunci la fundament si la baza Monumentului, nouã ni se parea cã nu se fac progrese, penntruca nu vedeam coloanele inãltându-se.

La începutul lunii August, camaradul Tuliu Basiu pleacã in concediu, pentru a-si reface sãnãtatea, dupa un efort epuizant de peste patru luni. In locul lui ramane sã supravegheze lucrãrile Ovidiu Târlea. Cum problemele principale erau rezolvate, nu mai râmâneau acum decat sã se intensifice ritmul lucrãrilor, pentruca Monumentul sã fie gata pentru sfintire, in 13 Septembrie 1970, asa cum anuntase Comandantul.

Toti legionarii din întreaga lume stateau cu inima strânsã de emotie, temându-se fie de o amânare fie chiar de o intrerupere. Chiar si Comandantul Miscãrii, in Comunicatul Nr. 3, lasase o portitã întredeschisã si posibilitãtii ca data sfintirii sã se amâne.

Se puteau ivi douã contra-timpuri : fie cã, constructorii nu ar fi putut razbi cu lucrarea, asa cum îsi luaserã angajamentul; fie ca nu ar fi ajuns banii adunati pânã atunci. 

Intr’adevãr situatia fondului era destul de criticã la inceputul lunii August. La plecarea lui in concediu, inginerul Basiu a fãcut calculul provizoriu al încasãrilor si al cheltuielilor contractate. Cei 10.000 dolari prevãzuti fuseserã depãsiti, dispunând de 750.000 pesete, dar fuseserã depãsite si cheltuielile, in jurul sumei de un milion. Deci, ne lipseau 250.000 pesete, pentru a acoperi cheltuielile angajate pânã la acea datã.

Din fericire, chiar dela sfârsitul lui Iulie lucrãrile au luat un avânt considerabil, ceeace demonstra ca Monumentul putea fi terminat pânã la 13 Septembrie 1970.

Bazat pe aceastã certitudine, Comandantul Miscãrii Legionare, la data de 1 August 1970, a lansat un apel cãtre Românii pribegi, cerând o contributie suplimentara de 3.000 dolari. El asigura pe toti Românii din exil ca Monumentul se va sfinti la data prevãzutã. In continuare, textul acestui nou apel:

 

MONUMENTUL MOTA-MARIN

 

«Frati Români,

Sfintirea Monumentului Mota-Marin se va sãvârsi, cu ajutorul lui Dumnezeu, la data prevazutã, Dumineca, 13 Septembrie 1970, la Majadahonda.

Gratie elanului cu care au rãspuns la apelul nostru Românii pribegi, risipiti in toate tãrile si continentele, lucrãrile inainteazã repede. Suma prevãzutã de 10.000 de dolari e pe punctul sã fie acoperitã, dar mai avem nevoie de încã 3.000 de dolari, cari reprezintã diferente de cost si lucrãri complimentare.

Adresãm un cald apel tuturor Romãnilor din exil, pentru a ne ajuta sã acoperim si aceastã sumã destinatã in mare parte lucrãrilor de amenajare ale terenului, care se gãseste pe o înãltime abruptã, pe locul unde odinioarã serpuiau transeele.

Cu bucurie semnalãm cã la subscrierea fondului de constructie au aderat nu numai legionarii, ci si masele largi ale exilului. Deasemenea si-au dat contributia for si frati separati, neascultând îndemnuri rãuvoitoare. E un gest care onoreazã exilul si-l ridicã in ochii tarii si ai posteritãtii.

Raspunzând acestei atitudini nobile, care stie sã distingã intre frãmântãrile unui exil prelungit si masele scop al mântuirii neamului, invitãm cu toatã, dragostea pe toti Românii pribegi sã participe la actul sfintirii si sã-si aducã omagiul lor eroilor cãzuti la Majadahonda. Cei cari nu pot sã participe, isi pot exprima sentimentele lor de adeziune, prin mesagii trimise inainte de data sfintirii.

Ion Mota si Vasile Marin sunt precursorii unei lupte in care e angajat întreg poporul românesc de peste treizeci de ani. Pe urmele acestor vizionari ai destinului national, au pornit trupele românesti la asaltul imperiului negru al Antichristului, ajungând pânã pe crestele muntilor Caucaz. Inspiratã de duhul lor, s’a organizat rezistenta noastrã contra cutropitorului din rãsãrit si iluminat si intãrit de aceeasi mare jertfã, poporul român îsi mentine astãzi intactã speranta eliberãrii, dând dovadã de o rezistentã supraomeneascã.

Ion Mota si Vasile Marin nu sunt numai o glorie româneascã. Existenta si sacrificiul lor au luat dimensiuni universale. Ei au devenit astãzi indrumãtorii spirituali ai unei omeniri ce bâjbãie in intuneric, care isi cautã salvarea pe alte cãi decât prin «hotãrîrea asprã a faptei». Ei ne învatã cã nu existã alternativã la amenintarea comunistã decât înfruntarea ei eroica. Ei au scris cu sângele lor adevãrul cã omenirea nu poate evita tragicul destin al robiei si al mortii, dacã nu iese în întâmpinarea inamicului si nu-l învinge.

In acest spirit ne dãm întâlnire la Majadahonda.»

HORIA SIMA

Madrid, 1 August 1970.

 

6) Noi forte se incorporeazã Comitetului de Constructie

 

In 13 August 1970, Comandantul Miscãrii Legionare dã Comunicatul Nr. 4, prin care anuntã incorporarea de noi forte in Comitetul de Constructie :

 

Monumentul „Mota-Marin”

Comunicat Nr. 4

 

1) S’au incorporat Comitetului de Constructie urmãtorii camarazi:

Dan Boghiu

Victor Carâp 

Chirilã Ciuntu 

Gheorghe Costea

Nicolae Teban

2) Dupã sfintirea si terminarea ultimelor lucrari, se va publica o brosurã cu istoricul Majadahondei si al realizãrii Monumentului. Textul va fi însotit de fotografii.

HORIA SIMA

Madrid, 13 August 1970

 

7) Problema platformei

 

Constructia Monumentului, dupa calculele inginerului Basiu, se apropia de un milion de pesete. Aceasta sumã putea fi acoperitã, dupa stirile primite dela camarazii însãrcinati cu strângerea fondului. Ultimul apel al Comandantului a dat un nou impuls contributiilor. Dar in niciun caz nu dispuneam de banii pentru facerea platformei. Inginerul Basiu, fãcand o nota provizorie de situatia fondului, la plecare, arata ca nu exista bani pentru platformã si recomanda prudenta.

Comandantul Legiunii se afla intr’o teribila dilema: a nu face platforma, însemna a priva Monumentul de un element esential pentru a-l pune in valoare; a angaja si aceastã lucrare, însemna aproape 200.000 pesete cheltuieli in plus, cari nu puteau fi obtinute de nicaieri, toate rezervele fiind epuizate.

Aceastã frãmântare a durat pânã la mijlocul lunii August, când Seful Legiunii i-a dat deslegare lui Ovidiu Târlea sã angajeze si lucrarea pentru platforma. A fost o decizie grea. Cum nu mai existau alte resurse, Dl. Horia Sima s’a hotãrît sã recurga la împrumuturi. Aceste inprumuturi s’au contractat in Septembrie 1970, dupa terminarea inaugurãrii si, cu ajutorul lor, au putut fiplatiti antreprenorul si bravii lucrãtori.

 

8) Progrese spectaculare

 

In prima jumãtate a lunii August, constructia a fãcut progrese spectaculare. Mai bine de 2/3 se terminase si, in ajunul Sfintei Mãrii, a început lucrul la arcade (bolti). Mai trebuia un metru si jumãtate in sus pentruca Monumentul sã fie încheiat.

Paralel cu constructia principalã, s’au realizat lucrãri de consolidare a terenului din jurul Monumentului. S’a adus o excavatoare si terenul din spatele Monumentului a fost lãtit cu încã 5 metri, iar pe lãturi cu 4 metri. S’a nivelat apoi terenul din fata Crucii. S’a scos Crucea pentru a o fixa in acelasi loc, dar cu o orientare paralelã cu fata Monumentului. Cu aceastã amenajare generalã, locul a luat o altã infãtisare, oferind o frumoasã perspectivã.

In a doua jumãtate a lunii August, au inceput lucrãrile pregãtitoare pentru fixarea plãcilor viitoarei platforme, care trebuia sã inconjoare Monumentul din toate pãrtile. Dar exista un inconvenient. In partea dreapta, cum priveai Monumentul, se ridica un stâlp-antenã de 15 metri înãltime. Acel stâlp nu numai cã, constituia un obstacol pentru amenajarea platformei, dar strica esteticei Monumentului. Ovidiu Târlea invitã pe inginerul Ajo, dela societatea «Entel», la Majadahonda, îi aratã lucrarea si, la fata locului, îi cere permisiunea sã fie îndepãrtat acel stâlp, care si asa nu mai servea la nimic. Acesta isi dã consimtãmântul imediat si stâlpul a fost indepãrtat cu toate cablurile care il sustineau.

 

9) Aducerea si fixarea Crucii

 

Crucea destinatã sã fie infiptã in vârful Monumentului, fãcutã in atelierele «Cointra», din Alcalâ de Henares, a fost adusã de Ovidiu Târlea, cu un camion, la locul de constructie, pe ziua de 19 August.

Pentru fixarea ei in centrul coloanei principale, a trebuit sã se astepte terminarea Monumentului si perfecta uscare a betonului.

Aceastã operatie s’a realizat la sfârsitul lunii August. Pentru ridicarea Crucii la înãltimea pãrtii superioare a Monumentului (mai bine de 10 metri ), a trebuit sã intre in functie o gruã, dat fiind greutatea ei.

Cu o pricepere desãvârsitã, constructorii au realizat si aceastã operatie. Crucea a fost inãltatã pe parapetul Monumentului, dându-i maiestate si simbolizând triumful crestinãtãtii contra puterilor întunericului.

Dat fiind cã fixarea Crucii pe coloana centralã insemna culminarea realizãrii Monumentului, conform traditiei din Spania, s’au ridicat douã drapele, unul spaniol si altul românesc, pe ambele brate ale Crucii. A fost un moment de profundã emotie pentru toti cei ce au asistat la asezarea celor douã drapele, cari fâlfãiau in suava bãtaie a, brizei ce venea din Muntii Guadarrama. Lucrul s’a oprit in acea zi memorabilã si inginerul Sorici a invitat pe toti lucrãtorii la o masã, la care au participat si notabilitãtile satului, împreunã cu camarazii Târlea si Costea.

 

10) Se publicã opera lui Totu

 

Paralel cu construirea acceleratã a Monumentului, s’a dat zor ca sã iasã de sub tipar si cartea lui Neculai Totu, „Insemnãri depe Front”, in traducere spaniolã.

Traducerea acestei cãrti, fãcutã de Ovidiu Târlea, exista de multã vreme in cartoane, dar, din lipsã de mijloace materiale, n’a putut vedea lumina zilei.

Odatã cu realizarea Monumentului, s’a pus din nou problema tipãririi acestei cãrti. Intr’adevãr „Insemnãrile” lui Totu constituiau complementul firesc al Monumentului. Publicul spaniol trebuia sã cunoascã dintr’o voce autorizatã epopeea echipei legionare ce-a luptat in Spania. Acest Monument nu putea gãsi un mai bun interpret decât pe Neculai Totu.

Desi tipãrirea acestei lucrãri reprezenta o nouã greutate financiara, care nu se stia de unde putea fi acoperitã, Comandantul Miscãrii Legionare a decis grabnica ei publicare, pentruca sã iasã de sub teasc înainte de 13 Septembrie, pentru a fi distribuitã participantilor la actul sfintirii.

Valoarea acestei carti era cu atât mai mare cu cât însusi Generalul Villalba, care a insotit echipa legionarã in Spania, a binevoit sã-i scrie prologul.

Cartea a fost terminatã într’o luna de zile. Pe ziua de 10 August 1970, a iesit dela tipografie si se afla depozitatã, gata sã fie distribuitã.

 

11) Nu se uitã nici invitatiile

 

Grija de Monument, de înãltarea lui, febra care a cuprins pe toti, pentru a-l vedea terminat in termenul prevãzut, n’a împiedicat sã se aibã in vedere si pregãtirile pentru inaugurarea Monumentului. 13 Septembrie se apropia.

Primul lucru care trebuia fãcut era tipãrirea invitatiilor. Dupã o serie de consultãri, ne-am oprit la un model simplu, de culoare albã si cu o dungã verde in interior. Pe prima pagina era reprodus proectul de Monument, iar in interior se anunta inaugurarea lui pe ziua de 13 Septembrie 1970. Invitatia era fãcutã in comun de «Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda» si de Miscarea Legionarã.

Pe ziua de 25 August, Ovidiu Târlea a predat modelul de invitatie la tipografie si, dupã mai multe probe, au fost executate in numãr de o mie, la inceputul lunii Septembrie.

 

12) Intrecerea cu timpul

 

13 Septembrie se apropia cu pasi gigantici. Momentul strãlucea in bãtaia soarelui, dar mai erau multe de fãcut in jurul lui. Treptele nu erau înca terminate, nici platforma nici Crucea nu era fixatã si nici locul împrejmuit. Lipseau si literile depe coloana principalã, cu dedicatia Monumentului. Toate aceste lucrãri trebuiau fãcute in scurtul interval de timp ce mai rãmânea disponibil pânã la inaugurare, in total 12 zile.

Cu toate aceste contra-timpuri nimeni nu se indoia de rezultatul final. Fetele tuturor strãluceau de bucurie. Ovidiu Târlea lucra într’un ritm trepidant, de dimineata pânã seara, alãturi de muncitori. Lucrãtorii insisi pãreau cuprinsi de o sfântã pasiune. Pe locul jertfei iluminate se miscau niste oameni de o mare credintã. Unii fixau blocurile de granit ale treptelor; altii turnau betonul, care va servi ca fundament la prinderea plãcilor marginale ale terenului ; altii scobeau granitul cu uneltele, pentruca in gãurile fãcute sã prindã literile. Si câte alte lucrãri mai mici, dar tot atât de importante, pentru a da o înfãtisare plãcutã ansamblului.

In dupã masa zilei de Sâmbãtã, 12 Septembrie 1970, s’au prins ultimele litere pe piatra de jos a coloanei centrale, intruchipând cuvintele cari exprimau dorintele testamentare cele mai caracteristice ale lui Mota si Marin. Cu aceasta, constructia era incheiatã si ceremonia inaugurãrii putea incepe a doua zi.

Legionarii si-au tinut cuvântul !

 

IV. SFINTIREA SI INAUGURAREA MONUMENTULUI

 

1) 6 Septembrie 1970

Aceastã datã iarãsi trebue însemnatã in calendar, cãci reprezintã momentul când au inceput pregãtirile pentru inaugurare.

La Madrid sosesc, rând pe rând, legionari si prieteni ai Miscãrii, din diverse pãrti ale lumii. Nu atât de multi ca la aniversarea a 40 de ani dela Intemeierea Miscãrii, deoarece eforturile financiare fãcute pentru Monument au împiedicat pe multi sã participe.

Primul lucru ce s’a fãcut a fost expedierea invitatiilor, cu cãrtile de vizitã ale Generalului Villalba si ale Dlui Horia Sima.

Apoi s’au fãcut vizite la diverse personalitãti spaniole, pentru a le invita la solemnitate.

In zilele premergãtoare desvelirii, camarazii sositi împreunã cu cei din Madrid, au fãcut exercitii de cor. Ducându-se apoi la Majadahonda, cei alesi sã figureze in Garda de Onoare a Monumentului, au fãcut o repetitie, pentru a-si cunoaste exact locul in momentul ceremoniei.

S’a închiriat apoi serviciul unei întreprinderi ca sã instaleze o echipã de megafoane, deoarece ceremonia desfãsurându-se in câmp deschis, sunetele s’ar fi pierdut.

Dat fiind apoi lungimea ceremoniei -era prevãzut cel putin douã ore-, tot dela o întreprindere particularã s’au închiriat scaune pentru participanti, cari au fost aduse cu o camionetã dela Madrid.

Pentru impodobirea Monumentului, s’au ridicat trei stâlpi, deoparte si de alta a lui, pânã la înãltimea boltilor. Pe acesti stâlpi urma sã se ridice, in ziua sfintirii, drapele spaniole si române.

S’a acoperit apoi partea centralã a Monumentului, unde era inscriptia, cu o pânzã albã, care, in momentul desvelirii, putea fi trasã la o parte cu niste sfori.

2) Programul serbãrii

Programul serbãrii a fost intocmit de Dl. Sergio Cifuentes, secretarul general al Asociatiei «Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda». Insotit de Dl. Horia Sima, Dl. Sergio Cifuentes s’a deplasat la Majadahonda, Sâmbãtã, 12 Septembrie, si la fata locului a intocmit ordinea de desfãsurare a ceremoniei.

 

PROGRAMUL PENTRU INAUGURAREA MONUMENTULUI MOTA-MARIN

13 Septembrie 1970

 

1. Plasarea deoparte si de alta a Altarului a legionarilor cari vor forma Garda de Onoare.

2. Dl. General Ricardo Villalba Rubio si Primarul din Majadahonda, Dl. Arturo Sanz Millãn, vor proceda la desvelirea Monumentului, aflându-se Dl. Sturdza mai jos in fata Altarului. Ajunsi in fata Monumentului aceste persoane, se va cânta Imnul Legiunii Spaniole.

3. Binecuvântarea Monumentului de cãtre preoti.

4. Cuvântul parohului din Majadahonda, R. P. D. Pablo Alobera del Rio.

5. Cuvântarea Rev. P. D. Amalio Orduna, capelanul Comunitãtii Românilor din Spania.

6. Cuvântarea Dlui Arturo Sanz Millan, Primarul din Majadahonda.

7. «Imnul eroilor Mota si Marin». 

8. Discursul Dlui Horia Sima.

9. Discursul Dlui Radu Ghenea, fost ministru al României in Spania.

10. Cuvântarea Dlui Traian Popescu, fost atasat comercial al României.

11. Discursul Dlui George Demetrescu, Presedintele Comunitãtii Românilor din Spania.

12. Interventia reprezentantilor români si strãini cari au venit in Spania pentru a asista la inaugurarea Monumentului.

a) Dr. Nicolae Cârja, Presedintele Uniunii Românilor Deportati in Rusia, cu sediul in New York, Statele Unite.

b) Dl. Chirilã Ciuntu, Presedintele Comitetului National American, Sectia din Canada..

c) Dl. John Simicin, reprezentantul Românilor Liberi din Statele Unite.

d) Dr. Faust Brãdescu, reprezentantul Comunitãtii Române din Brazilia. Va vorba in limba portughezã.

e) Dr. Demetrius Leonties, reprezentantul Legionarilor din Germania si Presedinte al Asociatiei Culturale «Grupul Germano-Român de Studii», cu sediul in Miinchen.

f) Dl. Pavel Onciu, reprezentantul cari se aflã sub ocupatie strãinã.

g) Dl. Gheorghe Costea, reprezentantul Vechei Gãrzi a Miscãrii Legionare.

h) Dl. Saverio Castaldo, avocat din Napole.

13) Discursul Dlui Blas Pinar Lopez.

14)Discursul Dlui Mihail R. Sturdza, fost ministru de externe al României.

15) Discursul Dlui General Ricardo Villalba Rubio.

16) In continuare Dl. General Ricardo Villalba Rubio, acompaniat de Comitetul Directiv al Asociatiei «Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda», va proceda. la depozitarea unui buchet simbolic de cinci trandafiri la Crucea unde, in sfântã si eroicã apãrare a civilizatiei crestine, a Spaniei si a României, au cãzut legionarii români, Mota si Marin. Se roagã persoanele cari asistã la ceremonie sã rãmânã in locurile pe cari le ocupã, deoarece, in continuare, se va cânta Imnul Miscãrii Legionare si «Cara al Sol».

Cum toti camarazii doreau ca actul sfintirii sa se realizeze impecabil, dupã masa de Sâmbãtã si noaptea de Duminecã au fost cele mai încãrcate, lucrându-se intens pânã in zorii zilei.

La Monument s’au îndepãrtat ultimele resturi ale constructiei, s’a mãturat si udat platforma si s’a curãtat drumul care duce pânã la Cruce.

Mai lipsea însã ceva. Florile. Cum nu se puteau depune nici coroane si nici buchete, cãci nu se desfãsura aniversarea mortii lui Mota si Marin, s’a recurs la sistemul unor vaze mari de flori cari s’au asezat sub cele patru bolti principale. Pãrtile de jos ale Monumentului nu mai erau goale, ci din mijlocul lor se ridicau flori frumoase. Vazele de flori au fost cumparate din dania camarazilor de peste Ocean.

Tot in grabã, in chiar dupa masa zilei, s’au confectionat si steagurile, cele douã steaguri românesti destinate sã prezideze ceremonia.

In locuinta din General Mola 277, a lui Costea, s’a petrecut o noapte albã. Ovidiu Târlea, Pavel Onciu, Costea si alti camarazi, au lucrat pânã la 5 diminea pentru a pune la punct ultimele amanunte ale serbãrii. S’au bãtut la masinã unele discursuri, iar altele au fost traduse in spaniolã.

Nu s’a lãsat nimic la întâmplare atât cât omeneste a fost posibil. Pregâtirile erau încheiate. Acuma, numai Dumnezeu sã dea o zi frumoasã si ceremonia sã se desfãsoare în ordine.

 

4) Desvelirea Monumentului

 

Duminecã, 13 Septembrie 1970. O zi splendidã. O de vara târzie. Soarele bãtea puternic si chiar devenise spre amiazã dogoritor.

Indatã dupã ora zece, si-au fãcut aparitia primele masini in fata Bisericii din Majadahonda. Un autobus închiriat la o întreprindere din Madrid, a adus pe rãzleti, persoane cari nu posedau mijloace proprii de locomotiune.

Legionarii veniserã mai de dimineatã si dãdeau mânã de ajutor la pregãtiri. Megafoanele erau instalate, scaunele asezate. Steagurile, la fiecare parte a Monumentului, unul românesc, flancat de douã spaniole, fâlfâiau in boarea lina a diminetii. Monumentul se ridica svelt si radios in aierul transparent. Nu numai oamenii dar pare cã si natura se pregãtise de sãrbãtoare. Coroana Muntilor Guadarrama servea ca fond impunãtor.

In ce decor superb au murit Mota si Marin ! Par’cã era peisagiul evocat de ciobanul mioritic.

La ora 11, publicul venit sã asiste la solemnitate, isi face intrarea in Bisericã… Nu era o slujbã specialã, ci slujba obisnuitã a satului, fiind zi de Duminecã. Oaspetii se amestecã cu localnicii într’o bisericã arhiplinã. O multime de lume venise la Majadahonda din satele imprejmuitoare, in vederea sãrbãtorii satului (hramul bisericii sau ruga depe la noi).

La sfârsitul slujbei, preotul a rostit câteva cuvinte anuntând solemnitatea ce va avea loc la Cruce. Indatã dupã iesirea din Bisericã, lumea se îndreaptã spre Monument. Circulatia se îngreuiazã din cauza multimii de masini care invadase Majadahonda, cu acest prilej. Cu mare greutate masinile noastre se strecoarã prin strãdutele înguste pânã la Monument. Când ajung in fata Monumentului, toti cei ce nu l-au vãzut, îl privesc cu admiratie mutã. La o astfel de realizare mãreata nu se asteptau din partea unor refugiati. Aparatele intrã în functiune pentru a fixa pe placã Monumentul. Serviciul de protocol indreaptã oaspetii spre locurile ce li s’au rezervat : pe rândul de scaune din dreapta, oaspetii spanioli, la stânga iau loc Românii, iar in fund Doamnele. In spatele scaunelor din toate pãrtile, celãlalt public.

Microfonul este asezat in partea stânga, cum privesti Monumentul. Tot in stânga, pe platformã, se adunã membrii corului legionar si camarazii cari formeazã garda de onoare. Ceremonia începe cu asezarea legionarilor in douã grupe de câte trei, deoparte si de alta a coloanei principale. Fiecare grupã are un steag românesc. Garda de onoare este formatã din camarazii Simicin, Leonties, Simian, Ciuntu, Onciu si Mãrii.

Dupã ce Garda a luat pozitie de drepti si a ridicat drapelul, Generalul Villalba, presedintele Asociatiei, însotit de vice-primarul din Majadahonda, procedeazã la desvelirea Monumentului. Pânza se trage laoparte si apare coloana centralã liberã, cu inscriptia dedicatã lui Ion Mota si Vasile Marin. In acel moment, megafoanele revarsã melodia «Soy valiente y leal legionario», Imnul Legiunii Strãine Spaniole. Lumea se ridicã in picioare si aplaudã.

Imediat un preot din imprejurimi (parohul satului fiind retinut in casã din cauza unui accident), procedeazã la sfintirea Monumentului.

«Vom proceda acum la Binecuvântarea acestui monument

In numele Tatãlui si-al Fiului si-al Sfântului Duh. Amin.

Te rugãm Tatã Atotputernic si Etern Dumnezeu sã binecuvântezi acest monument dedicat lui Ion Mota si Vasile Marin, Monument cu semnul Crucei, pentruca:

Sã rãmânã exemplu si indemn pentru toatã lumea crestinã.

Aceasta o facem pentru apãrarea credintei noastre pe care ei au pecetluit-o cu sângele lor. Amin.» 

Urmeazã apoi seria oratorilor.

Primul care ia cuvântul este Pãrintele Amalio Orduna, capelanul Românilor din Spania, care, in cuvinte simtite, evocã jertfa celor doi eroi si arata cã Monumentul ce s’a ridicat onoreazã amintirea lor:

«… Sunt numele glorioase ale lui Ion Mota si Vasile Marin. Din acest fapt simplu se pot scoate atâtea consecinte. Atâtea meditatii personale se pot trezi in noi, când contemplãm acest Monument. E suficient sã închidem pentru un moment ochii, sã ne aplecãm peste noi insine, pentru a da nastere la multe gânduri binefãcãtoare pentru sufletul nostru. Eu propun una simplã. Nu este cea mai bunã desigur. Fiecare dintre Dvoastrã puteti face alte reflexiuni, probabil mai profunde, alte consideratii, probabil de nivel mai înalt. Eu vãd, in a mea, pe Ion Mota si Vasile Marin, sub aceastã Cruce. Insã îi vãd sustinând Crucea. Pentruce au venit ei in Spania? Ei au auzit cã aici era atacatã Crucea. Au auzit cã dusmanii Crucii doborau in toate pãrtile crucile ce se ridicau pe clopotnitele bisericilor noastre, pentrucã voiau sã le dãrâme. Unele au cãzut. Au cãzut multe. Intentia era sã fie dãrâmate toate.»

Dupã cuvintele Pãrintelui Amalio Orduna, corul legionar, sub conducerea lui Faust Brãdescu, întoneazã «Imnul Mota-Marin». Legionarii din garda de onoare încruciseazã steagurile in fata coloanei principale, rezemându-le de aceasta, si trec in grupul corului. Indatã, in continuare, urcã la tribunã Dl. Horia Sima, care rosteste urmãtoarea cuvântare:

«Excelente, Doamnelor si Domnilor, Camarazi Spanioli si Români,

Monumentul ce-l inaugurãm astãzi, ridicat pe locul unde au cãzut legionarii români, Mota si Marin, pentru apãrarea Crucii si a Crestinãtãtii, nu este un fapt izolat, ci expresia unui lung sir de acte pioase, al unui adevãrat cult care s’a creat la Majadahonda incã de acum 30 de ani si care, nãdãjduim, cã se va mentine tot atât de viu si puternic si in generatiile viitoare.

Fundamentele acestui cult au fost puse la 13 Ianuarie 1941, când camaradul nostru Radu Ghenea, pe atunci ministru al României la Madrid, a organizat primul pelerinaj la locul marelui sacrificiu, la care au participat camarazi spanioli si români.

In 1947, un grup de camarazi, in frunte cu Dl. Traian Popescu, fost atasat comercial al României, au ridicat Crucea pe care Dumneavoastrã o cunoasteti si in fata cãreia ne-am rugat an de an in timpul ceremoniilor aniversare. Aceastã Cruce a constituit punctul de convergentã spiritualã al Românilor pribegi din întreaga lume.

In 1955 s’a produs o mare schimbare in celebrarea actelor dela Majadahonda. Pentru întâia oarâ, înaltele autoritãti spaniole au participat la mentionatele acte si si-au oferit sprijinul oficial.

Din anul 1959, cultul eroilor dela Majadahonda îmbracã un caracter institutional, prin crearea Asociatiei „Amigos de Majadahonda”, denumitã mai târziu „Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda”, de sub presidentia Dlui General Ricardo Villalba Rubio, actiune in care s’a distins, cu entuziasmul si eficacitatea sa, camaradul nostru George Demetrescu, Presedintele Comunitãtii Românilor din Spania.

Ideea si initiativa ridicarii unui Monument la Majadahonda apartin Dlui Luis Beneyto, vice-presedintele Asociatiei, care a colectat si primele fonduri. Dl. Luis Beneyto, fost consul general al Spaniei la Bucuresti, a participat la toate actele dedicate lui Mota si Marin, începând cu înmormântarea eroilor si pânã in acest moment, al inaugurãrii Monumentului.

Proectul Monumentului este opera Dlui Sergio Cifuentes, fost sef al Departamentului Relatiilor Externe ale Miscãrii Spaniole, si actual secretar general al Asociatiei. Valoarea acestui Monument nu constã numai in puritatea liniilor lui, ci si in profundul sãu simbolism. Coloanele exterioare reprezintã initialele numelor celor doi eroi. Coloana centralã de sus in jos formeazã un intrând românesc, care pãtrunde in inima pãmântului spaniol. Piatra dela baza Coloanei, unde se pot citi cele mai caracteristice cuvinte din Testamentele lui Mota si Marin, simbolizeazã un altar, casicum însãsi materia greoaie s’ar transfigura si si-ar înãlta rugãciunile spre Cel Prea Inalt, pentru a bine primi jertfa celor doi eroi.

Când proectul acestui Monument a fost trimis centrelor românesti din întreaga lume, a avut un efect sguduitor, care s’a verificat si in repeziciunea cu care s’au strâns fondurile.

Dar cu toate sfortãrile si dorintele noastre de a construi Monumentul, nu am fi ajuns la acest rezultat fãrã sprijinul si colaborarea autoritãtilor si a populatiei din Majadahonda.

In primul rând, evocãm neuitatul gest de generositate si intelegere al Doamnei Hermenegilda Labrandero, care ne-a donat terenul unde s’a ridicat Monumentul. Dupã moartea sa, in aceeasi linie, au continuat sã ne ajute Dl. Arturo Sanz Millan, actualul primar, si Heliodoro Sanz, precum si ceilalti membri ai familiei.

Nu putem sã uitãm exceptionalul concurs si sprijin, in realizarea in formã definitivã a proectului al Dlui Luciano Diez-Canedo, Arhitect.

Deasemenea, gratitudinea si dragostea noastrã se îndreaptã spre maestrii in cioplirea pietrii de granit, dela întreprinderea Vidal, precum si a grupurilor de zidari, in frunte cu Domnii Berlana, Martin, Alfonso Montero, pentru îndemânarea si entuziasmul puse in realizarea lucrãrilor Monumentului.

Deasemenea, animati de aceleasi sentimente de recunostintã, mentionãm extraordinara colaborare a Dlui Jacinto Castillo, care a depus toatã strãduinta, miscându-ne pânã in adâncul sufletelor noastre.

Intreprinderii Entel, care ne-a oferit toate usurintele posibile pentru realizarea lucrãrilor, îi exprimãm infinita noastrã gratitudine.

Din partea româneascã, multumim tuturor compatriotilor nostri cari au contribuit cu sacrificiul lor material si cu încurajarea lor permanentã la realizarea proectului.

In mod deosebit, trebue sã mentionez Comitetul de Constructie al Monumentului, format din camarazii Tuliu Basiu, Petru Sorici si Ovidiu Târlea, cari, neobositi, au sãvârsit un efort extraordinar pentru a duce la bun sfârsit lucrãrile si a le termina in timp util.

O natiune nu are nevoie numai de fabrici, de bãnci, de mari centrale electrice, de drumuri, ci si de locuri de meditatie spiritualã, de sanctuare si Alcazaruri. Fãrã de prezenta constantã a lui Dumnezeu in viata cotidianã, o natiune se descompune si moare. Nu suntem tari prin ceeace am izbutit sã realizãm pe plan material, ci prin energia cu care apãrãm idealurile noastre. Bunãstarea materialã e ca o casã clãditã pe nisip, cum se spune in Evanghelie, dacã nu e intovãrãsitã de o tensiune creatoare de valori nationale, culturale si religioase.

Acesta e întelesul Monumentului ce-l ridicãm astãzi. 

Dupãce ne-am pierdut Patria, absorbitã in Imperiul lui Antichrist, rugãciunile lui Mota se indreaptã cu aceeasi dragoste cãtre popoarele libere ale lumii si in particular cãtre dragii spanioli. Ascultati vocea si avertismentul lui, cuprinse intr’o scrisoare trimisã in tarã, in ajunul Crãciunului din anul 1936:

„Ceasul de azi e un ceas greu. De implinirea datoriilor noastre in acest ceas, atârnã faptul ca rãndurile viitoare de oameni sã se bucure ori apoi sã plãngã in ziua Nasterii Domnului.

Sã nu lãsãm urmasilor nostri o tarã fãrã Biserici, fãrã icoane si fãrã ocrotirea mânii lui Dumnezeu. Sã nu lãsãm copiiilor nostri o viatã in care vor fi pierdut pe Christos».

Dupã Comandantul Miscãrii, ia cuvãntul Dl. Radu Ghenea, fost Ministru al României la Madrid, care evocã momentul când a initiat cultul dela Majadahonda, in 13 Ianuarie 1941, impreunã cu camarazii spanioli:

«Excelente, Doamnelor si Domnilor, prieteni si camarazi,

Imi permit sã pronunt aceste câteva cuvinte, ca unul care a avat onoarea sã localizez pe aceste locuri punctul unde au cãzut Mota si Marin, când, in lana Noembrie 1940, am ajans aici. Eram primul Român ce sosea in tara Dvoastrã, dupã sfârsitul rãzboiului de aici.

Am gãsit atunci, cam toti stiti, un sat devastat, cu putine case rãmase in picioare, cu câmpul care pãstra încã profundele rãni ale rãzboiului. Cu ajatorul unui plan adus din România si acel al unor locuitori din sat, dintre putinii cari rãmãseserã, am patut localiza, aici, transeea in care au cãzut ei.

Au trecut 30 de ani. Majadahonda este acum un sat înfloritor. Europa însãsi, care a suferit al doilea rãzboi mondial, foarte crud, s’a refãcut deasemeni. S’a construit, situatia economicã s’a imbunãtãtit si in toate pãrtile se vede prosperitate generalã. Insã in acesti 30 de ani s’a pierdut adevãratul spirit. S’a ajuns astãzi, in multe puncte ale lumii, si din nenorocire chiar si in sferele spirituale cele mai inalte, sã se considere ca lucruri retrograde, credinta in Christos, nationalismul, respectul drapelului respectiv, patriotismul, respectul pentru cuvântul de onoare. Suntem intr’un moment de incrucisare de drumuri. Când s’a produs rãzboiul din Spania, s’a spus, si pe drept cuvãnt, cã el ar fi putut sehimba in rãu situatia lumei. Din fericire, cu victoria nationalã din Spania, s’a salvat un moment greu. Astãzi, la 30 de ani de la acea epocã eroicã, se repetã acelasi pericol. Cred cã intrãm într’o decadã decisivã pentru viitorul lumii noastre. Când asistãm astãzi, la o propagandã foarte abilã, îndreptatã atât spre pãturile intelectuale cât si spre cele populare, prin care se denigreazã aceste sentimente tari, aceste sentimente cari onoreazã fãptura omeneascã si cari justificã pecetea de creaturi ale lui Dumnezeu, ne apuca o profundã intristare. Deaceea când ne reunim in fata acestui monument, odatã pe an, prietenii leali, recunoscãtori sacrificiilor lor, si Români, cari, cu toate greutãtile, rãmanem pe pozitie si vom rãmânea pânã la moarte, simtim totusi o multumire pentrucã vedem cã rãmân totusi grupuri minoritare, oameni cari nu depun armele, cari se aruncã pe povârnisul renuntãrilor, cari conservã inca singurele lucruri cari dau sens vietii individului: credinta in Christos, iubirea de Patrie si onoarea.

In anul 1940, când a apãrut o micã carte asupra lui Mota si Marin, un mare scriitor spaniol ne-a fãcut onoarea de a scrie prologul. Imi aduc aminte cã se referea, între altele, la faptele de vitejie ale Dacilor si crearea poporului Daco-Roman si spunea, mai mult sau mai putin, urmãtoarele : «Cel ce contemplã astãzi statuia lui Traian din Forul dela Roma si pe Dacii învinsi din secolul II, cari au insã o posturã mândrã, orgolioasa, întelege cã ei nu au murit. Spiritul lor nu a murit. Si prin aceastã mândrie, prin acest demn orgoliu, îsi pastreaza permanenta ca o fãclie care va clarifica si va conduce pasii tuturor celor ce vor sã urmeze pe drumul onoarei. Si mai spunea el, referitor la Mota si Marin, ca trebuia sã cadã pentruca sã pãstreze puternicã Crucea. Pentru aceasta au acceptat cu bucurie moartea si sacrificiul suprem. O cãutau chiar». Cu sângele lor varsat pe pãmântul Spaniei, se desminte, între altele si acea absurdã idee, care se accentuiazã in fiecare zi ca nationalismele sunt retrograde, cã sunt obstacole pentru unitatea lumii si cã reprezintã cel mai mare pericol pentru crearea unei lumi mai bune. Ce vreti mai mare desmintire a acestei absurde afirmatii decât moartea lor ca voluntari aici, când s’ar fi putut trimite din România 10.000 de luptãtori, spre exemplu, cari ar fi adaugat fortei spirituale ce reprezentau forta materialã a 10.000 de piepturi, luptând. Si când, din cauza circumstantelor politice de atunci, la fel de contrarii cum sunt astazi in multe pãrti din lume, nu a fost posibil, au venit cei mai buni. Cei mai buni, cei mai iubiti, cei mai respectati si cei mai admirati dintre sefii nostrii. Si dintre ei, Mota si Marin, s’au sacrificat aici.

Si acum, Domnilor, amintindu-ne astãzi de acele cuvinte ale lui Juan Aparicio, din anul. 1940, spunem si noi: „pentrucã n’au temut moartea, nu au murit si nu vor muri niciodatã. Vor rãmâne permanent între noi”. 

Dumnezeu sã ne ajute ca sã putem conserva spiritul Majadahondei, care depãseste însãsi Majadahonda, si pe Mota si Marin, si care este spiritul de demnitate omeneascã, de rezistentã contra Antichristului si de conservare de ceeace ne-a lãsat in mostenire Crestinismul si civilizatia greco-romanã».

In continuare vorbeste camaradul Traian Popescu, fost atasat comercial, care reaminteste un alt moment din cultul dela Majadahonda, când s’a ridicat si sfintit Crucea depe locul unde au cãzut cei doi eroi:

«Excelente, Doamnelor, Domnilor, Camarazi,

Acum 23 de ani, când am ajuns in Spania, am cãlcat pentru prima oarã pãmântul Majadahondei, cu dorinta a îngenunchia pe locul acesta binecuvântat cu sãngele Spaniolilor si al lui Mota si Marin, cari au cãzut aici, combãtând Comunismul. Se vedeau înca in Majadahonda transeele si postul de mitralierã servit de camarazii nostrii.

Cu un grup de tineri studenti români ce ne întovarãseau, am venit in 13 Ianuarie 1948, era o Duminecã si acum, pentru a ne onora mortii nostrii. Urmând indicatiile unuia dintre studentii care se gãseau in Spania de câtiva ani, ne-am strecurat cu grijã pela marginea satului pentruca sã nu atragem luarea aminte. La intoarcere spre Las Rozas, urmand acelasi drum ca si la venire, am fost opriti, spre surprinderea noastra de parohul satului, Pãrintele Sardinas, fie-i tarana usoarã, si de primarul de atunci, cari ne-au certat pritenos pentruce nu am fost la Bisericã si, împreunã cu ei, sã ridicãm cerului o rugãciune pentru cãzutii nostri.

Traducându-ni-se ceeace spunea preotul, am rugat pe unul din tinerii ce ne cãlãuzeau sã comunice Parintelui Sardinas cã vom reveni, pe ziua de 13 Februarie a aceluiasi an, pentru a pune pe locul sacrificiului camarazilor nostri si pentru a binecuvânta apoi, o Cruce pentru apãrarea cãreia au murit ei. A ridica o cruce locul unde cãzuserã ei, devenise o obsesie pentru noi, pentrucã in tara noastrã româneascã, comunistii nu numai ca le-au negat acest simbol crestinesc, dar chiar le-au desgropat rãmãsitele, le-au ars si le-au aruncat la gunoaie, cenusa.

Astfel se nãscu acel simplu monument in jurul caruia, an dupã an, ne-am adunat cu totii apoi, dând dovadã de o fidelitate continuã pentru a aduce omagiul nostru eroilor si pentru a multumi lui Dumnezeu pentru pacea si bunãstarea pe care le-au dat-o poporul spaniol, drept recompensã pentru imensele sale sacrificii.

Pe data de 13 Ianuarie din acest an, Comandantul nostru, Dl. Horia Sima, si toti camarazii legionari rãsfirati pe tot pãmântul, au gândit cã sosise momentul pentru a ridica pe acest loc Monumentul pe care-l vedeti si care are misiunea de a perpetua, dealungul secolelor, memoria lui Mota si Marin si a tuturor Spaniolilor, Românilor si Europenilor in general, cari au cãzut prin stepele rusesti, luptând contra barbariei comuniste si urmãnd astfel exemplul marilor Cruciati ai Crestinãtãtii.

Dumnezeu a ales Spania ca sã dea prima lectie Comunismului agresiv, aruncandu-l afarã din tarã. Si a ales-o, deasemenea, pentru a conduce aceastã luptã pânã la victoria finalã. Sã dea Domnul sã se intâmple asa. Trãiascã Spania.»

La microfon trec apoi oaspetii si camarazii veniti din alte tãri. Primul care îsi face aparitia, este Dl. Dr. Nicolae Cârja, Presedintele Uniunii Românilor Deportati in Rusia, venit din New York, USA:

«Doamnelor si Domnilor, Distinsi Oaspeti,

In numele Consiliului National Român al fostilor detinuti politici din închisorile comuniste din România si al deportatilor in Uniunea Sovieticã, aduc un cald omagiu memoriei eroismului si jertfei lui Ionel Mota si Vasile Marin.

Astãzi, pe locul unde acum 33 de ani acesti doi fii alesi ai natiunii române si-au dat viata nu numai pentru apãrarea si salvarea minunatei si grandioasei Spanii, ci si pentru libertatea si independenta intregei Europe, se înaltã acest monument de granit evocator spre a marca lumina sacrificiului lor in istorie.

De atunci fata vremurilor nu s’a schimbat. Ba, dimpotrivã. Primejdia pe care Mota si Marin au intuit-o acum 33 de ani a cuprins intreg globul. Trãim vremuri de adânci svârcoliri sociale, când spiritele sunt asmutite de Internationala Comunistã, care a început ofensiva de subminare a actualei orânduiri a lumii libere si crestine, exploatând cele mai josnice instincte de urã de clasã, de rasã si de credintã.

O treime din populatia pãmântului, aproximativ un miliard de oameni, se aflã in lanturile robiei si e exploatatã crunt de cel mai diabolic sistem conceput vreodatã.

Situatia internationalã, in clipa când se inaltã Monumentul Mota-Marin pe pãmântul glorioasei Spanii, platosã de apãrare si bastionul stabilitãtii politice a Europei Occidentale, este cum nu se poate mai confuza si îngrijorãtoare.

Monumentul Mota-Marin ce se înalta la extrema de apus a Europei este mai mult decât un simbol. Este perpetuarea strigãtului de alarmã de acum 33 de ani si pentru viitorime.

Comunismul amenintã lumea!

Acesta este si astãzi strigãtul de dincolo de mormânt al lui Ionel Mota si Vasile Marin.

Jertfa lui Mota si Marin depãseste limitele unei ideologii politice care le-a format structura spirituala si capãtã dimensiuni universale in eforturile acestui secol de a-si cãuta salvarea si echilibrul.

Noi suntem aici ca sã afirmãm credinta si speranta noastrã in valorile umane eterne si prezenta noastrã lângã acest Monument trebuie considerata ca un legãmânt de continuare a luptei neînfricate in spiritul jertfei lui Mota si Marin, pânã la sdrobirea definitivã a tiraniei comuniste atee si panã la eliberarea si întregirea scumpei noastre Românii.

Statornici in credinta in Dumnezeu si sub inspiratia permanentã a martirilor nostri cãzuti in Spania, mergem înainte pe drumul fraternitãtii de aspiratii hispano-române!»

Urmatorul orator este Dl. Chirilã Ciuntu, Presedintele Comitetului Româno-American, sectiunea Canada:

 «In calitate de Presedinte al Comitetului National Român-American, Sectia Canada, sunt autorizat sã si salutul din partea Dlui George Roman, Presedintele General al numitului comitet pe intreaga America de Nord, care, din motive neprevãzute, nu poate participa personal la acest mãret eveniment al tuturor românilor anticomunisti din exil.

Personal, in calitate de camarad al eroilor si martirilor Mota si Marin, tin sã multumesc din suflet tuturor legionarilor si prietenilor lor, cât si altor români Statele Unite ale Americei si din Canada, cari n’au precupetit jertfa lor pentru înãltarea acestui simbol de luptã la rãscrucea de drumuri dintre fortele luminei si ale întunericului.

Românii din Statele Unite ale Americii si din Canada, cari in prezent se gãsesc pe linia de destin a neamului românesc, ce sufere sub jurul unui sistem inuman, dau prin jertfa lor dovada cã neamul românesc nu va pieri niciodatã.

Fie ca jertfele aduse sã, fie pentru noi toti un simbol de continuare a luptei pânã la eliberarea si biruinta finalã a neamului românesc.»

Urmãtorul orator este Dl. Faust Brãdescu, reprezentul Comunitãtii Românilor din Brazilia, care vorbeste in portughezã:

«Excelente,

Doamnelor si Domnilor,

Imi permit sã vorbesc in limba portughezã, limbã care, cu sigurantã, va fi inteleasã bine de ilustra asistenta, reunitã azi in jurul acestei cruci, la baza acestui simbolic monument.

Reprezentãnd pe Romãnii Liberi si pe legionarii stabiliti in Brazilia, aduc cu aceastã ocazie salutul fraternal din partea acelora cari, aflati in îndepãrtata Americã Latinã, fãrã reticente, sunt legati prin spiritul de luptã si de sacrificiu cu Alcazarul spaniol, al cruci ilustru reprezentant se aflã in mijlocul nostru: Generalul Vialba Rubio.

Plãmada de sânge romãnesc cãzutã pe pãmântul Majadahondei constituie cea mai puternicã si semnificativã legãturã pentru prietenia dintre cele douã popoare, de aceeasi origine si miscati de aceleasi aspiratii spirituale.

In aceastã lume agitatã si pedepsitã de violente, evocarea permanentã a celor cari au venit de asa departe pentru a lupta alãturi de fratii lor spanioli, contra celui mai groaznic flagel al Umanitãtii, întãreste in noi convingerea cã fiind uniti, se va asigura totdeauna victoria Binelui contra Rãului.

In legãturã cu acest fapt, imi permit sã vã comunic un caz semnificativ intâmplat in Brazilia.

In 1964, hoardele comuniste cântau deja victoria lor pe strãzile din Rio de Janeiro. Lumea modestã simtea in jurul ei amenintarea revolutiei rosii. In acel moment de panicã, sub strigãtele multimei inconstiente, a loc una din cele mai impresionante manifestatii de credintã crestina. Femeile braziliene, fiinte fizicamente fãrã apãrare, insã înarmate cu forta rugãciunii, au organizat o imensã defilare pe principalele strãzi ale orasului.

Contra acestui val de credinta in Dumnezeu, hoardele progresiste, adunate pe trotuare, au lansat cele mai abjecte si obscene cuvinte, cu un gest de dispret si de umilintã.

Unicul rãspuns dat de cãtre aceastã multime, unita, a acestor admirabile femei, a fost acela de a ridica cu un gest patetic, in mâinile lor tremurânde, micile cruci ce le aveau cu ele.

Nimic mai mult !

Crucea lui Christos in fata ofenselor perversilor si a spurcatilor.

Dar a fost deajuns !

Trei zile mai tãrziu, guvernul pro-comunist a fost mãturat si, cu el, pericolul ce se abãtea asupra poporului brazilian si asupra Americii Latine.

Aceeasi Cruce a apãrat si a salvat si Spania! 

In numele aceleiasi Cruci pentru care si-au dat viata cei doi legionari români, nu trebuie sã uitãm douã lucruri foarte importante:

In primul rând: NUMAI sacrificiul inaltã fiinta umanã.

In al doilea rând: In lupta contra distrugãtorilor civilizatiei, NUMAI sub protectia Crucii vom putea obtine victoria.

Sa facã Divinitatea ca acest monument, care reprezintã ambele lucruri, sã constituie etern cea mai purã legãturã de frãtie între poporul român si poporul spaniol.»

La microfon trece apoi Dl. Dr. Dumitru Leonties, care vorbeste in numele legionarilor din spatiul austrogerman si in numele asociatiei culturale «Rumdnische Studiengruppe», cu sediul in Munchen, al cãrui presedinte este:

«Excelente, Doamnelor si Domnilor

Legionarri si amicii Miscãrii Legionare din Germania si Austria, Români si Germani, se înclinã in fata acestui Monument, ridicat prin numeroase cãrãmizi materiale si, mai presus, cãrãmizi spirituale, pe pãmântul sfânt al fratilor spanioli.

Odatã in plus, in istoria Miscãrii Legionare, urmasii Testamentului Cãpitanului nostru, Corneliu Zelea Codreanu, confirmãm prin acest act cã nu este ratiunea si materia, ci fortele invincibile ale spiritului cari reprezintã armãtura esentialã a lumii.

Acest maiestuios Monument de granit, edificat pe dimensiunile eroismului si martiriului lui Mota si Marin, va însemna, la rãscrucea istoriei umanitãtii, nu numai pentru Miscarea Legionarã si pentru neamul românesc, ci pentru toatã miscarea de renastere in lume, un far luminos, strãlucitor in mijlocul apelor tulburi ale întunericului.

Fie ca lumina ce radiazã din acest simbol al fortelui binelui sã învingã pe acelea ale întunericului, care, de acum un sfert de secol, s’au intins peste popoarele din spatele cortinei de fier.

Dupã aceste cuvinte ale mele, voiu indeplini o mare si plãcutã datorie de a citi un mesagiu al Monseniorului Dr. D. Vasile Zãpârtan, Seful Misiunii Catolice Române din Germania Federalã:

 

«Am plãcuta obligatie de a propune pe Ionel Mota si Vasile Marin, Congregatiei Riturilor in vederea BEATIFICARII SI CANONIZARII, pentrucã Ionel Mota, cu toate cã era fiu de preot ortodox, a fost mai presus de toate un autentic crestin, care n’a tinut in seamã frontierele confesionale si nu a stat la îndoialã pentru a lupta pentru Spania catolicã si a plecat sã lupte, fiindcã acolo „se trãgea cu mitraliera in obrazul lui Christos”. Pentru el, Christos si Biserica era o unitate, indiferent cã era catolicã sau ortodoxã. A murit cu aceeasi satisfactie spiritualã, cu care ar fi avut-o dacã ar fi cãzut pe râul Don in Rusia in lupta contra acelora fãrã Dumnezeu, înainte ca hoardele atee sã fi atacat sanctuarele ortodoxiei românesti.

Dupã binecuvântarea Monumentului, ridicat in memoria lor in Majadahonda, trebuie sã preparãm toate sufletele noastre inainte de a prezenta cererea de beatificare la Roma».

Urmeazã la cuvânt camaradul Pavel Onciu, care vorbeste in numele Românilor aflati sub ocupatia strãinã:

«Ion Mota si Vasile Marin, voi ati refuzat rationamentele si socotelile omenesti.

Voi n’ati pus conditii si n’ati cerut favoruri când ati sãrit in ajutorul lui Dumnezeu si apãrarea lui Hristos.

Voi n’ati rãmas indiferenti fatã de lupta crâncenã ce se înclestase pe pãmântul Spaniei, intre ostirile coalitiei ateiste si cele ce apãrau pe Dumnezeu si Hristos.

Singura favoare pe care ati cerut-o, a fost sã luptati ca soldati in prima linie. Voi ati simtit si arãtat lumii cã, mai presus de toate, este jertfirea totalã pentru Dumnezeu.

Jertfa voastrã, prin mãretia ei, asigurã României si Legiunii martirizate, Biruinta si Libertatea de mâine, împotriva coalitiilor cari calcã si pãrãsesc pe Dumnezeu si invãtaturile lui Hristos.

Cu credintã si plini de hotãrîre, îsi îndreaptã inima si mintea lor spre Majadahonda, românii si legionarii rãmasi in afara granitelor noastre.

Monumentul MOTA-MARIN, pe care îl sfintim azi, l-am ridicat in semn de onoare si glorie vouã, Ion Mota si Vasile Marin, care ne-ati concretizat, prin viata si jertfa voastrã, care este calea si ce avem de îndeplinit de acum înainte, pentru Dumnezeu si Neamul Românesc.»

Proximul orator este Dl. Gheorghe Costea, care vorbeste in numele Vechei Gãrzi a Miscãrii Legionare: 

«Inainte au luat cuvântul o serie de camarazi cari au venit din toate colturile lumii, aducand cu sine salutul Românilor cari trãiesc in tari strãine. Eu voiu vorbi in numele Vechei Gãrzi a Miscãrii Legionare, a acelor camarazi cari astãzi nu mai sunt, pentrucã au cãzut in lupte si persecutii.

Am cunoscut pe Ion Mota din anul 1925, pe când era sef al primelor nuclee ale organizatiei tineretului român, constituitã in noul spirit al timpului. Eram încã un adolescent când i-am urmat chemarea si m’am înrolat in Frãtiile de Cruce. Pe atunci tara era liberã si noi nu avam pregãtirea necesarã pentru a întelege chestiunile politice. Dar simteam instinctiv cã Mota doria binele poporului român si ne chema pe toti la luptã pentru a o apãra de dusmani.

Abia mai târziu, dupãce deasupra tãrii noastre s’au precipitat hoardele barbare, ne-am dat seama câtã drep tate avea si cât de departe vedea lucrurile.

Astãzi, când se ridicã acest Monument pe pãmântul Spaniei si in acest loc unde s’au dat lupte înversunate pentru apãrarea independentei acestui popor, poate mãrturisi oricine cã sacrificiul lui Mota si Marin nu fost zadarnic.

Din suferintã si din sacrificiu, se nasc noi forte care vor continua lupta pentru Cristos, Neam si Legiune.»

Urmeazã la cuvânt ultimul grup de oratori, format din personalitãti strãine, cu exceptia Dlui Sturdza.

 

Primul ia cuvântul Dl. Saverio Castaldo, avocatul Napoli, ziarist, care vorbeste in limba italianã. Saveri Castaldo evocã paralelismul de desvoltare între cele doua miscãri nationaliste, fascismul si legionarismul, jertfele fãcute in numele acelorasi idealuri si încheie strigând:

Trãiascã Legiunea si Cãpitanul !

 

Urmeazã Dl. Leo Negrelli, ziarist, care aduce salutul fostilor combatanti italieni cari au luptat pe pãmântul Spaniei.

Urcã apoi la tribunã Dl. Blas Pinar, consilier national si seful organizatiei nationaliste «Fuerza Nueva» : 

«Fuerza Nueva» se uneste actului care se celebreaza aici si acuma. Mota si Marin au cãzut pentru Români si Spania. Patriile nu se apãrã numai înãuntrul fron tierelor lor. Ele se apãrã deasemeni in afara lor. Rãz boaiele conventionale si clasice s’au terminat. Acelea care se desfãsoarã astãzi in fata ochilor nostri nu sunt altce va decat simple manifestatii, capitole si episoade al rãzboiului civil Universal, al cãrui prim capitol a avut loc chiar aici in Spania.

Noi, Spaniolii, suntem deasemeni martori si spectatori înmãrmuriti de felul cum se calcã in picioare un popor intreg, cum se calcã in picioare atãti s i atâti oam eni cari, pe deasupra unui spatiu delimitat de niste frontiere, au crezut in Dumnezeu, au crezut in Christos si a u crezut in propriile lor Patrii. Monumentul de piatrã este simbol si realizare materialã a spiritului Europei autentice, a acestei Europe noui, a acestei ordine social mai juste, pe care, într’o zi, au vrut sã-l impunã acestui continent al nostru, leagãn al civilizatiei, marile revolutii nat ionale de atunci. Si mai serveste Monumentul acesta pen truca sã se rectifice unele erori ce au fost comise, poate, de cãtre miscãrile nationale. Si mai serveste deasemeni pent ru a indrepta groaznicele consecinte ale rãzboiului. Si mai serveste încã pentruca triumfalistii celui de-al doil ea rãzboi mondial sã nu poatã sã ne întunece mintile si sa ne orbeascã ochii.

Sã realizãm spiritul Majadahondei pentrucã, Domnilor, este spirit pur aici, cãci nu avem sub aceastã cruce nici mãcar oasele acelor eroi si ai acelor martiri, ci numai spirit pur, spirit ce creazã locuri de îngeri si de arhangheli, cum vroia Jose Antonio al nostru sau cum voia Cãpitanul, când a înfiintat miscarea nationalã romana, cu numele Sfântului Arhanghel Mihail.

Pentrucã nici Jose Antonio nici Codreanu nu ignorau cã nu se luptau atunci contra unor inamici materiali, contra unor inamici ai cãrnii. Se luptau contra spiritului rãului insusi.

Si cine pierde aceastã viziune clarã a luptei pe viatã si pe moarte ce se dã intre Comunism si Libertate, intre crest inism si ateism, între tiranie si libertate, intre înger si bestie, se însealã groaznic.

Noi, in aceastã orã grea, in aceastã orã de pitici, in aceastã orã de intuneric, in aceastã orã de dezertori, de fugiti si de bine acomodatti, ridicãm aici, pe aceastã tãrânã maternalã a Castiliei, pe sângele mortilor Spaniei, pe sângele mortilor Români, Italieni, Germani, Portughezi, Irlandezi, steagul acestei Europei noui, lea gãn al civilizatiei, si izvor de luptã decisã, orgolioasa contra acestei lumi care se descompune.

Noi venim aici si promitem in fata acestui altar, in fata acestei cruci, in fata sângelui lui Mota si Marin, cã Spaniolii, multi sau putini, vom rãmânea credinci Spiritului lor.

Mota si Marin ! Prezenti !

«Trãiascã Romania liberã, înfloritoare si suverana! 

Trãiascã Spania!»

Dupã Blas Pinar, vorbeste Dl. Mihail Sturdza, fost ministru de externe al României:

«Pentruce au luptat si au murit Mota si Marin la Majadahonda? Dacã un rãspuns satisfãcãtor nu s’ar fi putut da in acele timpuri, astãzi, dupã 33 de ani dela sacrificiul lor, el este evident si celor mai putin clarva zãtori dintre noi. Puterile diabolice, contra cãrora ei si camarazii lor legionari luptau cot la cot cu legendara armata spaniolã, au invadat aproape tot globul, cu te meri serioase pentru viitorul omenirii.

Cu puterea de prevedere care la era caracteristicã ca niste inspirati, Mota si Marin, ca si seful lor Codreanu, au avertizat in ce adâncuri de lasitate, opor tunism si trãdare se va scufunda Civilizatia Crestina in fata comunismului triumfãtor, înainte ca Roose velt sã fi predat jumãtate din Europa la Teheran si Yalta.

Ei nu au fost cu noi pentru a auzi cuvintele Generalisimului Franco, pronuntate 25 de ani dupã data când ei luptarã si cãzurã: „Trebue sã cãutãm comu nismului pãrtile lui debile. Trebue sã plecãm dela faptul cã tãrile ocupate, cu fiecare zi ce trece, urãsc mai mult pe nãvãlitori, cari sunt stãpâni numai ai terenului ma terial ce îl calcã… Partea religioasã, nationalitatea, dorul de libertate si desperarea, totul impinge la ruperea lanturilor… Iatã arma in potentã ce Occidentul posedã ; pentru asta trebue sã fii fidel idealurilor occidentale, sa n u se abandoneze popoarele oprimate dinapoia cortinei de fier, sã nu fie trãdate, cu consecinte rusinoase, agresorilor”.

Si nu sunt cu noi, pentru a privi cu indignare si revolta cã lumea de dupã rãzboiu nu este impãrtitã intre Lumea dominatiei comuniste si Lumea libertãtii, solid arã cu natiunile robite si preparând momentul eliberarii, ci o lume in care dominã o asociatie infamã si ocul tã între Lumea occidentalã si Lumea comunistã deop arte, iar, de altã parte, natiunile captive, uitate si aban donate de toti, cu exceptia Spaniei.

Fãrã indoialã, ca si Cãpitanul, ca si întreaga lume legionarã, ca sutele si miile ce au pierit in masacrele carliste, in inchisorile Anticristului, au prefigurat nu num ai lupta implacabilã si Calvarul, dar si Ceasul Invierii !

In acest spirit inaugurãm astãzi acest Monument maret, care simbolizeazã gloria acestui sacrificiu si prevestirea vremurilor viitoare ale libertãtii si indepentei nationale.»

Seria cuvântãrilor o incheie presedintele Asociatiei «Hermandad Hispano-Rumana Majadahonda», Generalul Ricardo Villalba Rubio, care evocã lupta legionarã din Spania si figura Generalului Cantacuzino. Fiind destinat sã însoteascã pe legionari la Soria si la Toledo pân ã la încorporarea in Tercio, a cunoscut bine pe Mota si M arin si si-a dat seama de inãltimea lor moralã si spiritualã.

La sfârsitul cuvântãrii sale, impreunã cu întregul Comitet Directiv al Asociatiei, se îndreaptã spre Crucea care strãjueste locul unde au cãzut cei doi eroi si depune cei cinci trandafiri simbolici ai miscãrii falangiste.

Odatã intorsi la locurile lor, corul legionar întoneazã «Sfântã Tinerete Legionarã», care e ascultat in picioare si cu mâna spre cer de cãtre asistentã. Imediat, in continuare, întreaga asistentã intoneazã imnul falangist «Cara al Sol», dupã care Generalul Villalba dã strigãtele pentru Spania : Una, Grande, Libre !

Ceremonia s’a incheiat. O imensã satisfactie se citeste in ochii tuturor. Spaniolii felicitã pe Români pentru mãretul Monument ridicat eroilor. Megafoanele cânta fãrã intrerupere «Soy valiente y leal legionario», in timp ce lumea incepe sã se risipeascã. Par’cã nu se indura sã se deslipeascã. Aparatele de fotografiat întrã din nou in functiune. Se iau ultimele fotografii. E prea frumos ! Pe cãrarea care duce la masini, lumea sta pâlcuri, pâlcuri. Comenteazã si se imbrãtiseazã.

E o apoteozã. Toatã lumea care a participat la aces efort urias ridicã o privire de multumire spre cer, ros tind in gând o rugãciune. Mota si Marin pare cã îsi trimit binecuvântarea din vãzduhul tainic, multumiti cã nu au fost uitati…

 Biblioteca Documentarã „Generatia Nouã”, Madrid, 1976 (pag. 1-70)

via Miscarea.net

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php