CUVANT LA BOBOTEAZA SI PENTRU CEI CE LASA SF. SLUJBA NESFINTITA SI IES AFARA
DIN BISERICA SI PENTRU CARE SE CUMINECA CU SF. TAINE NEFIIND VREDNICI SI URMEAZA LUI IUDA.
Astăzi voi fraţilor toţi sunteţi în bucurie numai eu singur mă aflu în scârbă, pentru că socotind în acest lucru sufletesc, adică în mila lui Dumnezeu şi cunoscând nemăsurata bogăţie a Bisericii lui Iisus Hristos, adică mulţumirea voastră ce v-aţi strîns astăzi la Sfânta Biserică şi apoi după praznic văzând iarăşi mulţimea aceasta fugind şi uitând biserica, mi se răneşte şi mi se scârbeşte inima, de vreme ce văd că are Sfânta Biserică atâţia copii şi nu poate să-i vadă în toate zilele ci numai când este praznic.
O, câtă bucurie sufletească, o, câtă veselie, o, câtă slavă lui Dumnezeu şi cât folos sufletesc ar fi de am vedea în toate zilele Biserica plină de creştini; cu adevărat multă bucurie am avea.
Ce să socotim pe corăbieri şi pe cei ce chivernisesc şi umblă cu negoţ pe mare, cât se nevoiesc ca să poate trece locurile cu valuri şi să ajungă la ţărm. Iar noi fiind pururea ca pe luciul mării în această lume, ne nevoim fiind aruncaţi şi purtaţi de valurile mării de grijile acestei lumi şi ne afundăm uneori în negustorie alteori la judecăţi şi în alte lucruri şi griji lumeşti.
Sunt mulţi care cu nevoie merg la biserică, numai de două ori pe an sau odată iară mulţi niciodată. Sau nu ştiţi că în ce chip a făcut Dumnezeu ţărmul aşa şi în cetăţi şi în oraşe a făcut Biserica ca să năzuim la Dânsa şi să scăpăm de grijile lumeşti şi să aflăm linişte fără de furtună pentru că în acest sfânt liman al Bisericii nu ne temem nici de valuri ce au multă primejdie nici de robia piraţilor nici de altă pagubă de la oameni răi, nici de fiarele sălbatice nici de vânturi şi de furtuni mari.
De vreme ce numai acesta este singurul liman adevărat şi de toate câte am zis slobod şi numai eu ci şi voi sunteţi mărturii, că de-ar cerceta cineva conştiinţa inimilor noastre, adevărat multă linişte ar afla înăuntru pentru că acum nici mînia, nici pofta trupească nu o supără, nici zavistia nu o topeşte, nici mândria nu o strică, nici o deşartă mărire nu o umflă, ci toate aceste fiare sălbatice s-au smerit, pentru că le-a adormit postirea, ascultarea Sf. Scripturi care prin auz intrînd inimile fiecăruia din voi cu glas dumnezeiesc, toate patimile trupeşti le-a înfrânat.
Deci pentru aceasta câtă nebunie şi nepricepere şi câtă osândă o să ai tu, care nu vrei să vii şi să te apropii de biserică, care este dimpreună maica tuturor?
Ce plimbare mai bună şi mai de folos decât aceasta vei avea?
Ce unire cu oamenii o să afli ai bună?
Ce este împiedicarea sfintei biserici? Adevărat vrei să zici că este sărăcia piedică şi oprelişte Bisericii, dar această pricină ce ai spus-o nu este cu cale pentru că în săptămână sunt şapte zile, pe care le-a împărţit Dumnezeu cu noi şi nu să fi luat pentru El mai multă parte şi nouă să ne fi dat mai puţin, nici în mod egal nu le-a împărţit, încă nici trei zile n-a luat ca să dea iarăşi trei.
Ce ţie, o, creştine ţi-a dăruit şase iar Lui şi-a lăsat numai una. Iar tu nici în acea zi nu eşti bucuros să fii liber de grijile lumeşti ca să-ţi fie auzul slobod şi deschis spre ascultarea Sf. Scripturi, ci faci lucrul ce fac toţi furii de cele sfinte, adică cei ce fură Sfintele odoare, din Biserică.
De vreme ce îndrăzneşti să răpeşti şi această sfântă zi care este aleasă şi dăruită spre ascultarea Sf. Scripturi, să o cheltuieşti în grijile şi treburile cele deşarte? Dar ce zic eu de zile întregi? Numai ce a făcut văduva cu milostenia fă şi tu în vremea zilei acesteia şi precum a dat ea doi fileri şi multă dragoste a dobândit de la Dumnezeu două ceasuri şi El va aduce în casa ta mii de agonisite bune.
Iar de nu vrei să te laşi deloc de lucrurile lumeşti şi să cheltuieşti din zi puţină vreme pentru Dumnezeu păzeşte-te să nu pierzi toată osteneala ta şi toată agonisita vieţii tale, pentru că ştie cunoscătorul de inimi când nu-L băgăm noi în seamă, să risipească într-o clipă de ceas câte lucruri sunt adunate în mulţi ani, în ce fel înfricoşător pieri-vei; când îşi băteau joc de biserica ierusalimului şi zicea: “Umplutu-v-aţi casele de lucruri alese dar eu le-am spulberat ca un vânt şi toate s-au prăpădit, zice Domnul”.
Dar o, frăţiorule ce lucruri putem să te-nvăţăm mai înainte de câte trebuiesc creştinului să facă, de vreme ce numai o dată sau de două ori vii aici într-un an, pentru suflet să te-nvăţăm, pentru trup, pentru împărăţia cerului, pentru munca cea nesfârşită, pentru îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, pentru iertare, pentru pocăinţă, pentru botez, pentru lumea cea de sus şi de jos, pentru firea cea omenească pentru cea îngerească, pentru răutatea dracilor, pentru meşteşugurile diavolului, pentru viaţă, pentru prunci, pentru dreapta credinţă (ortodoxă), pentru ereticii?
Că acestea şi mai multe decât se cade să le ştie tot creştinul şi să dea răspuns tuturor celor ce-l întreabă pentru acestea toate, dar voi nici o parte cât de mică nu puteţi să învăţaţi din aceasta pentru că veniţi foarte rar la biserică şi încă şi atunci când veniţi nu veniţi pentru vreo smerenie sufletească, ci numai pentru obiceiul praznicului, alţii pentru vorbele şi adunarea prietenilor iar bogaţii pentru mândrie şi trufie. Iar eu zic că de-ar iubi cineva să ştie toate câte am zis mai sus ar trebui să vie mai des la biserică să asculte citirea Sf. Scripturi şi aşa adevărat le-ar şti toate.
Aveţi copii mulţi şi slujitori şi când vreţi să-i daţi la meserie să înveţe, nu-i mai lăsaţi să vie acasă nicidecum, ci le trimiteţi şi bucate şi îmbrăcăminte şi ce le trebuie ca să înveţe mai bine.
Iar voind să învăţaţi nu doar vreo meserie simplă şi mică ci tocmai care-i mai mare şi mai de folos decât toate meşteşugurile, adică în ce fel aţi plăcea lui Dumnezeu şi să dobândiţi împărăţia cerului, vă pare că veţi dobândi prea lesne această meserie şi nu vă nevoiţi în toată vremea.
O mare nebunie, pentru că-i trebuie omului multă grijă şi mare nevoinţă ca să dobândească această dumnezeiască bunătate.
Ascultă ce zice Domnul în Evanghelie: “Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima”.
Şi iarăşi prin proorocul: “Veniţi fiilor de mă ascultaţi, frica Domnului vă voi învăţa pe voi”, şi iarăşi: “Învăţaţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu”. Deci iată că trebuie să aibă multă vreme cel ce vrea să dobândească această iubitoare de Dumnezeu bunătate şi învăţătură.
Însă ca să nu ne cheltuim toată vremea de astăzi dojenind pe cei ce nu vor să vie în toate zilele la biserică, întoarcem cuvântul spre praznicul de azi, ajung cele de mai sus cu care pot să-şi tămăduiacsă lenea lor cea multă. Şi de vreme ce mulţi prăznuiesc şi serbează sărbătorile şi încă şi numele sărbătorii îl ştim, iar motivul pentru care s-a făcut mai toţi nu le ştim, dar care este această arătare şi ce va să zică această arătare şi de este o arătare sau două, nici unul nu ştie, care lucru este un mare rău.
De vreme ce prăznuiesc această sărbătoare în toţi anii şi motivul ei nu-l ştiu nicidecum. Trebuie mai întâi să arătăm dragostea voastră ca să ştiţi, că nu este numai una şi singură arătarea, ci mai ales sunt două, adică una este aceasta pe care o prăznuim azi şi în toţi anii în această zi.
Iar a doua este cea viitoare care va fi la sfârşitul lumii; pentru ce acestea amândouă? Ascultaţi ce zice Ap.
Pavel şi întîi, zice, pentru aceasta de acum. Arătatu-s-a darul cel mîntuitor tuturor oamenilor, ca lepădând toată necurăţia şi poftele lumeşti cu întreaga minte şi cu dreptate şi cu bună credinţă să trăim în veacul acesta de acum” iar a doua zice: “Aşteptând fericita nădejde şi arătarea slavei Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Pentru care arătare zice proorocul Ioil: “Soarele se va întuneca şi luna se va preface în sânge înainte până a nu veni ziua Domnului cea arătată şi slăvită”.
Dar pentru ce nu se cheamă Bobotează ziua în care S-a născut Domnul nostru, ci se numeşte numai ziua în care s-a botezat ? Pentru că zice, că în ziua în care s-a botezat a sfinţit şi firea apelor.
Deci pentru aceea în ziua praznicului acestuia toţi iau apă din rîu şi o duc la casele lor şi ţin câte un an sau doi sau mai mulţi şi nu se strică, de vreme ce se sfinţesc astăzi, de aceea se cheamă ziua de azi arătare şi nu cea în care s-a născut.
Ascultă de vreme ce când S-a născut Hristos atunci nu li s-a arătat la toţi, ci când s-a botezat atunci S-a arătat, că până la ziua aceasta mulţi nu-L cunoşteau pe El şi mulţi nu-L cunoşteau ca Fiul lui Dumnezeu.
Ascultă ce zicea Ioan Botezătorul: “În mijlocul vostru era şi nimeni nu-L ştia pe Dînsul”. Dar ce minune este de nu-L cunoşteau alţii, de vreme ce nici Ioan Botezătorul nu-L cunoştea până în ziua aceia? Şi cum că nu L-a cunoscut Ioan ascultă ce zice: “Eu nu-L cunoşteam pe El, ci Cel ce m-a trimis să-l botez pe El în apă Acela mi-a zis, peste care vei vedea Duhul coborându-se şi stând deasupra Lui, acesta este cel ce se botează în Duhul Sfînt”. Dar iată că azi s-a arătat tuturor că este Fiul lui Dumnezeu, deci aţi văzut că sunt două arătări ale Domnului, adică una aceasta de acum şi alta cel viitoare.
Iar acum trebuie să spunem pentru care motiv vine Hristos la botez? Şi spre ce botez vine?
Pentru că aceasta trebuie s-o ştim că şi cea mai de sus, care ni se cade s-o tâlcuim astăzi cu deamănuntul către voi, pentru că din aceasta o veţi cunoaşte mai lesne şi pe cealaltă.
Botez a fost şi botezul evreiesc care curăţea necurăţiile trupului dar nu cele sufleteşti, adică păcatele, pentru că nici pe cel curvar nici pe hoţi, nici pe cel ce făcea alt păcat nu-l izbăvea de păcatele lui, şi numai pe acela ce se apropia de trup mort şi pe cel ce mânca bucate spurcate şi pe cel ce se unea cu cei spurcaţi.
Că zice Dumnezeu la cartea Leviţilor ce se cheamă preoţească prin Moise: “Spălaţi trupul lui cu apă curată şi de va fi acel om necurat până în seară tot se va curăţi pentru că acestea ce le-am zis nu este păcat adevărat nici necurăţie, căci nefiind oameni care făceau acestea deplini îi făcea Dumnezeu prin botezul jidovesc desăvârşiţi, adică prin spălarea pentru fericirea de păcatele cele mai mari.
Deci iată că botezul evreiesc nu slobozea pe om de păcatele cele sufleteşti ci numai de întinăciunile trupeşti. Iar botezul nu este aşa cu cu mult mai mare şi plin de dar, de vreme ce izbăveşte pe om de păcate şi curăţeşte sufletul şi-i dă dar duhovnicesc şi botezul lui Ioan era mai mult decât cel evreiesc, iar decât al nostru mult mai mic, care este ca în mijloc ca un pod şi ajutor oamenilor să treacă de la acelea spre al nostru, că nu aducea pe oameni spre paza curăţirii trupeşti ca cel evreiesc ci numai cei învaţă şi-i sfătuia să-şi schimbe obiceiurile şi să se întoarcă de la rău la bine, având nădejdea mîntuirii lor în lucrarea faptelor bune, iar nu în botezuri multe şi în curăţiri de ape, de vreme ce Ioan nu zicea; spală-ţi hainele tale şi trupul tău îl scaldă şi te vei curăţi, ci zicea faceţi roade vrednice de pocăinţă.
Deci pentru aceasta a fost botezul lui Ioan, nici în Duhul Sfînt nu dădea, nici iertare de păcate nu dăruia celui ce se boteza, că numai ce poruncea oamenilor să se pocăiască, dar nu curăţea păcatele ca Domnul, pentru că zicea: “eu pe voi vă cu apă spre pocăinţă, iar Acela vă va spăla pe voi cu Duhul Sfânt şi cu foc”.
Îmi aduc aminte ce zicea de Rusalii când s-a arătat Duhul Sfânt în chip de limbi de foc asupra fiecăruia din Apostoli şi cum că n-a fost botezul lui Ioan deplin şi nu avea nici puterea Duhului, nici iertarea păcatelor şi de aici este adesea că în vremea aceia întâmplându-se Sf. Pavel de a întâlni câţiva ucenici de ai lui Ioan i-a întrebat pe dânşii de au luat Duhul Sfânt după ce au crezut. Iar ei ziseră către Pavel, nu numai că nu am luat dar nici n-am auzit de este Duh Sfânt, iar el zise către dânşii : dar în ce v-aţi botezat? Ei ziseră botezul lui Ioan. Atunci zise Pavel către dânşii, dar Ioan a botezat cu botezul pocăinţei iar nu cu al iertării şi pentru care motiv i-a botezat?
Ascultaţi, de vreme ce el când învăţa oamenii zicea, să creadă în Cel ce va veni după dânsul, adică în Domnul Hristos. Şi auzind ei s-au botezat în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Şi atunci punându-şi mîinile sale Pavel pe capetele acelor botezaţi, veni Duhul Sfânt asupra lor. Ai văzut că n-a fost desăvârşit botezul lui Ioan? Că de ar fi fost desăvârşit nu i-ar fi botezat Pavel a doua oară nici nu şi-ar fi pus sfintele lui mîini pe capetele lor şi să se roage şi să le săvârşească Duhul Sfânt botezul.
Deci atunci făcând aşa arată mărimea botezului celui apostolesc şi cum că acela al lui Ioan este mai mic cu mult decât acesta, că iată că am cunoscut deosebirea botezurilor cu aceste pilde ce le zicem, dar trebuie să spunem şi pentru ce se botează Hristos şi în ce se botează de vreme ce lui Hristos nu-I trebuia nici botezul cel evreiesc nici cel mai de apoi al nostru, iar nici iertare de păcate precum era fără de păcat, nu-I trebuia nici o curăţenie că zice Scriptura: “Păcat n-a făcut nici s-a aflat vicleşug în gura lui” şi “Cine dintre voi mă vădeşte de păcat”? De vreme ce Sfântul Lui trup n-a fost lipsit de Duhul Cel care din Duhul Sf. S-a întrupat? Pentru aceea dacă de vreme ce n-a fost lipsit Sfântul Lui Trup de la Duhul Sfânt nici păcate n-a avut, dar pentru ce s-a botezat?
Întîi trebuie să ştim cu ce botez s-a botezat şi după aceea vom cunoaşte şi pricina. Nu S-a botezat Mântuitorul nostru nici cu botezul evreiesc nici cu al nostru ci s-a botezat cu al lui Ioan. Dar pentru ce s-a botezat cu al lui Ioan şi nu cu altul? Pentru ca să cunoaştem noi prin mijlocul firii botezului acestuia cum că nu s-a botezat nici pentru iertarea păcatelor, nici pentru darul Duhului Sfânt, se cunoaşte din cuvântul ce a zis Ioan ca să nu gândească cineva că merge Hristos către Ioan pentru pocăinţă, cum mergeau alţi oameni.
Ascultă cum a arătat aceasta şi Ioan, că acest Ioan ce le zicea celorlalţi oameni proşti, faceţi roade vrednice de pocăinţă, ascultă ce-I zice lui Hristos “ Eu trebuie să mă botez de la Tine şi tu vii le mine”? Şi aceasta a zis-o Ioan arătând că Hristos n-a mers către dânsul pentru motivul pentru care mergeau ceilalţi oameni, adică pentru pocăinţă şi pentru iertarea păcatelor. De vreme ce atâta a fost Hristos de departe de păcat chiar şi decât botezătorul a fost mai curat; fără de nici o asemănare; dar pentru ce s-a botezat?
De vreme ce nici pentru pocăinţă nici pentru a primi alte motive s-a botezat? Adevărat pentru alte două motive s-a botezat, unul pentru care a zis Ioan, iar altul pentru care i-a zis Hristos lui Ioan.
Dar care pricină i-a zis Ioan să fie botezul lui Iisus pentru ca să cunoască toţi precum zicea şi Pavel; “Iar Ioan a botezat pe oameni cu botezul pocăinţei ca să creadă în Cel ce va veni după el, adică în Hristos şi acesta a fost îndreptarea botezului. Că adevărat a merge pe la casele tuturor şi a bate-n uşi strigând şi zicând pentru Hristos, Acesta este Fiul lui Dumnezeu şi credeţi în El”, ar fi dat oamenilor bănuială să nu creadă mărturia lui.
Iar că a mers către Iordan şi s-a botezat de Ioan înainte a toată mulţimea câţi au fost pe ţărmurile apei, care au văzut cu ochii lor acea taină cum s-a botezat şi în ce chip s-a coborât Duhul Sfânt asupra Lui în chip de porumbel şi cu mult Îl mărturisea din cer glasul Tatălui prin venirea Duhului Sfânt, a scos mărturia lui Ioan din toată bănuiala pentru aceia şi Ioan singur a zis: “Că eu nu L-am ştiut pe El”. Adică a zis că nu-L ştia, făcând vrednică mărturia lui.
De vreme ce Ioan era rudă cu Hristos amândoi trupeşte, de aceea ca să nu se presupună că Ioan mărturiseşte pe Hristos pentru că îi este rudă, a tocmit darul Duhului Sfânt de a crescut Ioan în pustie de mic şi apoi ca şi cum l-ar fi cunoscut cu dumnezeirea aşa îl mărturisea pentru aceea zice că “eu nu L-am cunoscut pe Dânsul, adică nu-L cunoşteam, dar de vreme ce nu l-ai ştiut, cum L-ai cunoscut? Iar el zicea: “Cel ce m-a trimis să-L botez. Acela mi-a spus”. Ce ţi-a spus? Peste care vei vedea Duhul coborându-se ca un porumbel şi şezând deasupra lui, Acela este cel ce botează cu Duhul Sfânt şi cu foc”. Deci vezi că pentru aceasta a venit Duhul Sfânt iar nu să fi venit ca atuncea întâiul, ci ca să arate tuturor pe Cel mărturisit, zburând în chip de porumbel, pentru aceasta dacă a venit şi pentru altă pricină pentru care zice el singur, adică zicând Ioan: “Mie îmi trebuie să mă botez de la Tine şi Tu vii la mine? El răspunse zicând” “Lasă acum pentru că aşa trebuie să primesc toată dreptatea”. Vezi dar înţelepciunea slugii?
Vezi smerenia cea înţeleaptă a Stăpânului? Ce va să însemne acele cuvinte cu care zice: “să plinim toată dreptatea”? Dreptatea se cheamă săvârşirea tuturor poruncilor precum zice în altă parte. Adică erau amândoi drepţi, umblând în poruncile Domnului fără prihană, deci de vreme ce se cădea să-mplinească toţi oamenii această dreptate şi Hristos venind o plineşte. Dar va zice cineva ce dreptate este aceea să Se boteze Hristos? Adevărat dreptate a fost să se plece mărturie Botezului şi să se boteze, căci în ce chip S-a tăiat împrejur şi jertfă S-a adus lui Dumnezeu şi sâmbetele a păzit şi sărbătorile evreilor le-a plinit aşa şi acest sfânt botez fiind de trebuinţă l-a adaos, ascultând pe Botezătorul şi proorocul, precum a fost voia lui Dumnezeu să se boteze toţi oamenii.
Ascultă ce zice Ioan: “Cel ce m-a trimis să botez cu apă” şi iarăşi ce zice Hristos: “Că vameşii în mulţime s-au îndreptat spre Dumnezeu”, botezându-se cu botezul lui Ioan. Iar fariserii şi cărturarii s-au lepădat de voia lui Dumnezeu, de vreme ce nu s-au botezat de la el. Deci de a fost dreptate să se plece poporul lui Dumnezeu şi Dumnezeu a trimis pe Ioan să-l boteze, pentru că Hristos împreună cu celelalte porunci ale legii a împlinit-o şi pe aceasta, cum am zice, să fie toate poruncile legii o sută de galbeni care s-au căzut ca o datorie s-o plătească neamul omenesc şi nu a plătit-o, pentru care datorie ne ţinea moartea prinşi în legătură fiind noi vinovaţi cu această greşeală.
Deci pentru aceea venind Hristos şi aflându-ne pe noi în legătură a plătit datoria şi ne-a eliberat căci noi nu aveam cu ce plăti acea datorie. Pentru aceea nu a zis că se cade să facem iată şi ce a zis, să plinim toată dragostea. Adică zice, Mie Mi se cade care sunt Stăpân şi am tot binele să plătesc pentru cei ce n-au cu ce plăti. Aceasta este pricina botezului care s-a arătat, că a plinit toată legea şi aceasta şi aceea ce s-a zis mai înainte.
Pentru aceasta şi Duhul Sfânt s-a coborât în chip de porumbel, de vreme ce unde este împăcare cu Dumnezeu şi prietenie, acolo este şi porumbelul, că şi în corabie în vremea lui Noe porumbelul a venit aducând stâlpare de măslin în chip de semn de iubire de oameni a lui Dumnezeu şi de izbăvirea acelui potop mare şi acum în chip de porumbel căci se cuvine să înţelegem aceste cuvinte foarte de amănunt, de vreme ce Duhul Sfânt vine vestind mila lui Dumnezeu în toată lumea şi mai vârtos arătând cu aceasta că se cade omul cel sufletesc să fie fără răutate şi simplu fără de nici un vicleşug cum zice Hristos: “De nu vă veţi întoarce şi să fiţi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerului”, căci corabia lui Noe încetând atunci acea iarnă şi acel potop ea a rămas pe pământ, iar această corabie firească, adică Domnul nostru Iisus Hristos, dacă s-a stricat vrajba s-a luat la cer şi este cu trupul de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl cu acel nevinovat şi întru tot curat Trupul Lui.
Iar de vreme ce mi-am adus aminte de Trupul cel dumnezeiesc, o, iubiţii mei ascultători cade-se cât de puţin să zicem ceva şi pentru aceasta către feţele voastre şi aşa să sfârşim cuvântul că ştiu că mulţi aleargă la Sfânta şi dumnezeiasca Masă pentru obiceiul Praznicului, adică la Sfânta Împărtăşanie, pentru care de multe ori am zis şi acum zic. Că nu se cade să păzească numai sărbătorile când vor să se împărtăşească ci să-şi curăţească conştiinţa cea dinăuntru şi atunci să se apropie la acestă Sfântă Masă de vreme ce cel ce este spurcat şi cu inima necurat, nu numai în cealaltă vreme, ci nici în ziua praznicului nu este vrednic să dobândească Sfântul şi înfricoşatul Trup al Domnului.
La fel şi cel curat care desăvârşit şi-a spălat păcatele lui prin pocăinţa cea adevărată, nu numai acum ci pururea şi-n toată vremea este vrednic să dobândească aceste dumnezeieşti şi de Dumnezeu dăruite Taine. Însă pentru acest lucru nu ştiu ce voi să zic şi cum se vor păzi cei mai mulţi care sunt plini de răutăţi, adică ei dacă văd ziua sărbătorii că vine, ei aleargă toţi ca şi cum iar îndemna cineva şi se-mpărtăşesc cu Prea Curatele Taine, pe care nici cu ochii lor nu sunt vrednici să le vadă pentru care şi noi pe câţi îi cunoaştem dintre cei nevrednici îi vom opri ca să nu se împărtăşească fiind nevrednici iar pe câţi nu-i vom cunoaşte îi vom lăsa la mila lui Dumnezeu care cunoaşte cele ascunse ale gândurilor tuturor oamenilor.
Deci azi vom face în tot chipul să-ndreptăm păcatul cel vădit al tuturor. Dar care este acest păcat? Este că nimeni nu se apropie la cele Dumnezeieşti Taine cu frică, ci încă mai vârtos tulburaţi şi amestecaţi cu firea şi mânioşi grăind cuvinte fără de care şi clevetind şi silind pe aproapele vostru şi alte mii de lucruri faceţi fără socoteală, pe care de multe ori le-am zis şi nu le voi înceta a zice. Nu vă uitaţi la luptele cele de luptători când merge luptătorul cel ce biruieşte în mijlocul târgului, având pe capul lui cunună şi-mpodobit cu haină scumpă şi ţinând în mâna lui toiag, câtă tocmire şi câtă tăcere este atunci este atunci în tot poporul, nefiind altă gâlceavă decât acela care strigă ca să tacă tot omul.
Cum dar nu vă pare lucru fără de cale o iubitor de priveală creştini? Adică acolo unde se foloseşte diavolul să fie atâta tăcere şi linişte, iar aici unde se cheamă Hristos către El să fie atâta gâlceavă şi tulburare, în târg să fie pace şi linişte iar în Biserică strigare? Pe mare să fie linişte iar la ţărm să fie valuri? Ce te gâlceveşti o, omule? Ia spune-mi? Şi ce cugeţi? De nevoia lucrurilor îţi este grija acum? Socoteşti ceva că ai lucruri în acest ceas? Adu-ţi aminte că încă eşti pe pământ, pare-ţi-se încă cum că mai eşti cu oamenii? Dar cum? Oare nu sunt toate acestea semne ale unui cuget împietrit?
Adică să gândim în acel ceas când mergem la Sfânta Împărtăşanie că suntem pe pământ şi să nu gândim că în acel ceas suntem în dans cu îngerii? Cu care şi versul cel tainic împreună l-am trmis la Dumnezeu şi cântarea cea de bucurie, pentru aceasta şi prea dulcele meu Hristos ne-a numit vulturi zicând: “Unde este stârvul acolo se vor aduna vulturii” pentru ca să ne fie nouă umbletele noastre la ceruri, ca să zburăm la înălţimi fiind uşuraţi cu aripile Duhului Sfânt, iar noi suntem ca şerpii ne târâm pe pământ şi pământ mâncăm, vreţi să vă spun de unde se face tulburare şi ceartă? Că nefiind nimenea să vă ţie uşile şi să vă oprească fugiţi şi vă duceţi unde vă este voia până a nu se sfârşi dumnezeiasca Liturghie că şi acesta este un semn de mare hulă, ce faci o, omule?
Acum când este Hristos de faţă şi îngerii aici şi înfricoşata Masă este pusă înainte şi fraţii tăi cu multă smerenie zăbovesc iar tu cutezi şi laşi toate acestea şi te duci, nu socoteşti că fiind tu chemat cândva la masă unui boier mare, măcar de te-ai şi sătura mai înainte până a nu se săvârşi dar nu poţi să te duci de acolo până nu se ridică toţi şi ceilalţi, iar aici unde se săvârşesc Prea curatele Taine ale lui Hristos, încă mai înainte până a nu se săvârşi această dumnezeiască Tăinuire, cutezi tu de laşi şi te duci la grijile cele trupeşti. Dar oare ce iertare vei avea? Sau ce răspuns vei da? Şi cei ce ies afară din Sfânta Biserică mai înainte până a nu se sfârşi Sf. Liturghie împreună cu rugăciunile cele de mulţumită? Vă voi spune măcar de este lucru cam greu, dar de nevoie este să-l zicem pentru lenea multora.
Când s-a împărăşit Iuda la Cina cea de Taină a Domnului în vremea patimii, ceilalţi apostoli şedeau acolo cu linişte, iar numai el singur sărind ieşi mai înainte. Aceluia dar se aseamănă cei ce fug de aici mai înainte de sfârşitul Liturghiei, pentru că el de nu s-ar fi depărtat de Hristos nici vânzător nu s-ar fi făcut de nu s-ar fi despărţit de însoţirea celorlalţi ucenici nu şi-ar fi pierdut nici sufletul şi viaţa vrăjmaşul. De nu s-ar fi depărtat de acea turmă sfântă nu l-ar fi aflat lupul cel mâncător de sânge să-l mănânce, de nu s-ar fi despărţit de păstor nu ar fi fost mâncat de fiară.
Vezi dacă rugăciunea cea mai de apoi ce se face după Sfânta Liturgie în acel fel se face. Pentru aceea ni se cade şi nouă acum să socotim aceea să gândim, temându-ne de păcatul şi de osânda acelui, de vreme ce Stăpânul nostru Hristos şi-a dat Sfântul Lui Trup, iar tu nici cu cuvintele nu vrei să-I dai plata ce I se cade, nici nu-I mulţumeşti pentru darul ce l-ai luat, ci săturându-te de bucate trupeşţi nu-ţi aduce aminte să te-ntorci iar la rugăciune, care este hrana sufletului, care te face de eşti părtaş cu toată zidirea şi cu cea văzută şi cea nevăzută fiind tu om smerit şi din fire simplă.
Dar nu îngăduieşti să mulţumeşti făcătorului tău de bine nici cu cuvântul nici cu lucrul? Dar cum vor fi acestea le zic nu numai ca să lăudaţi cuvintele, nici ca să vă tulburaţi şi să strigaţi, ci pentru ca să ţineţi multă vreme cuvintele noastre şi să arătaţi tocmeală şi bună rânduială acestor dumnezeieşti Taine, pentru că taine se cheamă şi sunt, că unde sunt taine se cade să fie şi tăcere şi linişte multă; drept aceea cu multă tăcere şi multă tocmeală şi cu smerenia cea multă ce se cade Sfintei Împărtăşanii să ne împărtăşim ca să aducem pe Dumnezeu la mai multă dragoste şi sufletul nostru să-l curăţim de toată întinăciunea, ca să ne învrednicim bunătăţilor celor veşnice pe care noi toţi să le dobândim, cu darul şi cu mila Domnului nostru Iisus Hristos a Căruia este slava şi puterea şi închinăciunea şi tăria în vecii vecilor. Amin.
sursa: Ioan Gura de Aur.ro
