România se confruntă cu o criză demografică acută, care pune probleme multiple statului – sustenabilitatea sistemelor de asigurări sociale obligatorii şi baza de impozitare fiind numai câteva dintre ele. Pentru înlocuirea populaţiei şi menţinerea ei constantă ca număr, este nevoie ca în fiecare familie să se nască, în medie, 2,1 copii. În România se nasc puţin peste 1, ceea ce face ca populaţia ţării să devină tot mai bătrână şi să scadă accelerat.
Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, în studiul „Declinul demografic şi viitorul populaţiei României”, a recomandat autorităţilor o serie de măsuri, pentru a se evita un viitor sumbru. „România are nevoie de o politică familială elaborată cu multă grijă şi responsabilitate, clară, stabilă, orientată spre perspectivă, care să nu urmărească efecte imediate şi care să aibă consensul clasei politice, al societăţii civile, al opiniei publice şi al specialiştilor….. Practic, pe măsură ce trece timpul, lucrurile vor fi tot mai greu de schimbat”.
Anul 2010 a marcat începutul prăbuşirii demografice deoarece, pentru prima dată, sporul natural a fost negativ pe tot parcursul anului. In fiecare an din ultimii 20 de ani, scăderea naturală a fost de 40.000. In 2010 a fost de 50.000. Ideea că, fiind mai puţini, tinerii vor găsi mai uşor de lucru este falsă; statisticile arată o rată mare a şomajului în rândul tinerilor.
O ţară intrată în iarna demografică intră în imposibilitatea de a se susţine financiar. Serviciile sociale şi economia de piaţă intră în declin, consecinţa fiind lipsa locurilor de muncă.
Populaţia activă este constituită în prezent, preponderent, din persoane născute până în 1967-1970. Ieşirea la pensie a acestei generaţii va avea drept consecinţă imediată creşterea uriaşă a taxelor pentru populaţia rămasă activă, datorită scăderii drastice a numărului de contribuabili. Copiii noştri vor simţi acut şi dureros consecinţele iernii demografice.
Dar, deşi natalitatea scade de 20 de ani, clasa politică a constatat fenomenul fără să-şi propună măcar un plan de redresare. Problemele constante cu care se confruntă sistemele de stat le reaminteşte autorităţilor că ţara nu are suficient de mulţi plătitori de impozite. Această situaţie există de ani de zile, fără ca autorităţile să pară că întreprind ceva pentru a o contracara.
De fapt, unele acţiuni ale autorităţilor vin să faciliteze criza demografică. Să luăm, de pildă, politica avortului liberalizat. Astăzi, orice femeie însărcinată îşi poate omorî copilul din burtă pe banii statului. Această facilitare şi bagatelizare indirectă a intervenţiei avortive i-a învăţat pe români că copilul din burta femeii ar fi un ghem de ţesuturi de care poţi scăpa ca de o mizerie din nas.
Liberalizarea divorţului, implementată în anul 2010, a condus la o desconsiderare şi mai mare a instituţiei familiei. Două persoane căsătorite, dacă nu au copii, pot divorţa de comun acord la un notar public.
În luna iunie 2011, statul a plătit din banii contribuabililor o intervenţie chirurgicală pentru modificarea organelor genitale ale unei femei care se credea bărbat. Comparativ cu atitudinea statului român, Ungaria a adoptat o nouă constituţie care protejează familia şi interzice avortul.
Lipsa ajutoarelor de stat pentru cei ce doresc să întemeieze o familie, pentru mamele care nasc copii, sunt şi ele prin „măsurile” prin care statul sapă la temelia familiei.
O caracteristică a ultimilor 20 de ani este şi scăderea continuă a nupţialităţii: după 1990, tinerii se căsătoresc tot mai târziu: media de vârstă la căsătorie era în 1990 de 26,9 pentru soţi şi 23,7 pentru soţii. În 2010, ea era de 29,9 şi respectiv de 26,4.
O bună parte dintre naşterile (puţine) din perioada actuală se înregistrează în afara căsătoriei.
Ce ne spun aceste date? Ne spun că trebuie să căutăm cauzele în altă parte: tinerii nu mai sunt motivaţi de ideea de căsătorie, care implică responsabilităţi, în schimb, li se induce pe toate canalele ideea că satisfacţia sexuală este singurul lucru care merită să-i intereseze. Iar aceasta se află la îndemână şi în afara căsătoriei.
Probleme există însă şi pentru cei ce ar dori să-şi întemeieze o familie şi să aibă copii. A lucra în mediul privat comportă o serie de presiuni din punct de vedere familial şi demografic.
Mai întâi, angajatorii îi preferă pe cei fără obligaţii sociale. În cadrul interviului, angajatorii încearcă să afle dacă tânăra candidată intenţionează să rămână însărcinată în viitorul apropiat. Există legi care interzic discriminarea celor pasionaţi de perversiuni sexuale, dar nimic nu îi opreşte pe angajatori să discrimineze o tânără care ar vrea să devină mamă.
Odată intrată în firma respectivă, tânăra înţelege repede că nu este cazul să facă copii. Poate să se mărite, dar să nu facă copii. Deşi legea o protejează într-o anumită măsură atunci când pleacă în concediul de maternitate, ea ştie că angajatorul are mijloace pentru a scăpa de ea.
Apoi, chiar dacă ea se aventurează să rămână însărcinată, i se dă din nou de înţeles – asta dacă angajatorul nu se va debarasa de ea – că e bine să revină cât mai repede la muncă. Aici, noul Cod al Muncii le descurajează enorm pe femeile care ar dori să devină mame, forţându-le să îşi lase copiii cu alte persoane iar ele să revină la muncă. Orice mamă ştie că este esenţial pentru copil să îşi petreacă măcar primii doi ani din viaţă alături de mama sa.
Unii angajatori le penalizează pe angajatele care rămân însărcinate şi pleacă în concediul de maternitate. De exemplu, în luna iunie 2011, o mare companie privată de utilităţi din România le-a exclus pe angajatele care au fost în concediu de maternitate în ultimii trei ani de la „bonusul de fidelitate”.
Ar trebui menţionată şi presiunea constantă a angajatorilor asupra angajaţilor de a face ore suplimentare, ceea ce le reduce celor necăsătoriţi timpul disponibil pentru socializare şi şansa de a cunoaşte pe cineva alături de care să-şi întemeieze o familie. Nu e deci surprinzător că vârsta la care femeia româncă naşte primul copil a tot crescut în ultimii douăzeci de ani, ea devenind, vrând-nevrând, mai interesată de carieră decât de familie şi copii. Mămicile cu copii pe care le vedem în parcuri au tot mai multe (şi mai mult) peste 30 de ani.
Per ansamblu, valoarea familiei este continuu diminuată. Soluţia pentru redresarea situaţiei demografice este consolidarea familiei, revenirea la valorile tradiţionale. Familiile sunt sursa de capital uman, moral şi social.
Ca măsuri practice, trebuie revizuită legislaţia cu privire la divorţ şi avort. Trebuie oferită consiliere obligatorie pre-avort, cu nişte paşi foarte bine stabiliţi şi strict urmaţi. Familia trebuie protejată prin măsuri concrete şi printr-o atitudine corectă, morală, faţă de aşa-zisele „minorităţi sexuale”.
Dacă autorităţile nu vor face nimic în acest sens, cifra de 16 milioane, dată de INS ca populaţie a României în anul 2050, devine tot mai probabilă. Alături de ea, vom fi martorii prăbuşirii sistemelor de asigurări de stat, deja aflate la limita falimentului, condiţii în care vom asista fie la supra-îndatorarea României la surse externe, asemenea Greciei de astăzi, fie la revolte sociale.
de Bogdan Mateciuc Alianta Familiilor
