Vrea să moară pentru ţară, de 14 zile în greva foamei: „Mă simt vinovat că n-am terminat ce am început in ’89“

0 561

Alexandru Popescu (dreapta) alături de susţinători aflaţi în vizită. Ziua 13 (vineri, 3 decembrie) de greva foamei în Piaţa Universităţii FOTO Ionuţ Ungureanu

În timp ce majoritatea bucureştenilor s-au plâns de multe mese bogate în carne, ori de prea multe petreceri, Alexandru Popescu şi-a petrecut sărbătorile, departe de ai lui, într-o formă extremă de protest, pe bordurile din faţa Teatrului Naţional din Capitală: făcând greva foamei. Deşi spune că se hrăneşte numai cu ceai şi cafea de două săptămâni, surprinzător, protestatarul crede că a trăit cel mai frumos Crăciun şi Revelion din viaţa sa. Alexandru Popescu (45 de ani) este din comuna prahoveană Băcăneşti, dar recunoaşte că a fost şi în Roşia Montană, şi în Pungeşti şi că este un adevărat iubitor al naturii şi un pasionat de munte. În timp ce acasă îl aşteaptă o nevastă şi un băiat de 23 dea ani, bărbatul spune că de pe 21 decembrie nu a mai pus niciun colţ de pâine în gură. Are buletine de analize ale ambulanţei, dar are şi o pagină de Facebook dedicată strict pentru protestul pe care l-a început înainte de Crăciun unde oamenii se mobilizează să-l viziteze şi unde periodic se scriu stiri noi despre starea sa.  „Acasă am o mică grădină ecologică. Din când în când vând din colecţiile personale strânse de-a lungul a 30 de ani. Printre acestea se numără cărţile poştele cu Munţii Bucegi care au fost scoase pe toată perioada monarhiei, dar şi alte lucruri. Mă descurc. Am lucrat în vânzări până în urmă cu cinci ani. Am renunţat, pentru că în 15 ani m-am bucurat, adunate, de circa trei săptămâni de concediu. Am avut şi nişte probleme, o hemoragie internă. Atunci am hotărât că e mai bine să trăiesc chiar cu bani mai puţini, dar mai liber un pic“, povesteşte nea Sandu, cum îi spun susţinătorii mereu în trecere pe la bordurile de lângă semnul „zonă liberă de neocomunism“. Alexandru este înconjurat de oameni tot timpul. De oameni, de pungi cu termosuri cu ceai sau cafea, dar şi de un câine maidanez. Susţinătorii i-au pus numele de Sanda, din moment ce nu s-a mai dezlipit de nea Sandu de când a venit aici. Dacă nu îi transmit oamenii mesaje de susţinere din toate părţile din ţară, atunci cu siguranţă la cel mult 20 de minute se opreşte cineva la un pahar de… ceai fără zahăr. Am băut şi noi unul, deşi l-am refuzat politicos de mai multe ori. „Am intrat ilegal în Pungeşti. Problema de-acolo este deasupra familiei“ Barba nerasă, sprâncele încordate şi privirea care îi arată parcă greutăţile vieţii – Alexandru Popescu spune că face greva foamei de 14 zile. Familia este îngrijorată. Fiul lui a trecut recent pe acolo, dar nu a reuşit să-l convingă să vină acasă: „problema pe care am văzut-o la Pungeşti, stând acolo zece zile, este pe undeva deasupra familiei. În Pungeşti au fost încălcate toate legile existente în acest moment. De altfel, părerile mele se regăsesc într-un raport APADOR (Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – nota red.)“. Povestea românului din Piaţa Universităţii care face greva foamei de 14 zile A fost în Pungeşti de dinainte ca gardul montat de compania Chevron să fie dărâmat, pe de trei decembrie. Faţa i se încruntă când îşi aduce aminte despre experienţa sa de acolo: „atunci, am intrat ilegal în acel sat. În propria mea ţară, am intrat ca şi cum aş fi trecut fraudulos graniţa unui alt stat înainte de 1989. Erau foarte multe filtre de poliţie, dacă nu erai localnic nu puteai intra, foarte multă jandarmerie. Acum s-au mai îmbunătăţit lucrurile. Cei de la Poliţia Rutieră întrebau oamenii, dacă au străini în maşină sau nu. Străini, în sensul de oameni care nu sunt din acea localitate“, povesteşte nea Sandu.  „Mă simt vinovat pentru că nu am terminat ce am început în 1989“ Alexandru Popescu nu este, însă, singur în lupta pe care o duce. Încă din primele zile de când s-a postat în inima Capitalei, la kilometrul zero, unde versurile celebrului revoluţionar Cristian Paţurcă parcă-l veghează, s-a creat o pagină de solidaritate pe Facebook , unde oamenii se organizează pentru a-lş ajuta. Motivaţia profundă a prahoveanului este chiar mai mare decât sentimentul de incorectitudine. Nea Sandu spune că se simte vinovat şi responsabil pentru anumite nereguli care se întâmplă în prezent în România: „fac acest gest extrem pentru că, într-un fel, mă simt vinovat. Pentru că, după aşa zisă revoluţie din 1989, noi nu am terminat lucrurile, mă refer la generaţia mea, la cea a aşa zisilor decreţei. Noi am avut vârsta necesară de a schimba aceste lucruri, dar fiecare ne-am găsit câte un loc de muncă călduţ şi ne-am cam îndepărtat de viaţa socială şi i-am lăsat pe politicieni să-şi facă de cap în România. Acum au ajuns la un grup foarte unit de oameni care cu greu se vor dezmembra“, explică prahoveanul.   În Piaţa Universităţii, oamenii se organizează în fiecare zi pentru a sta cu nea Sandu. Unii vin noaptea, alţii dimineaţa, unii stau 10 minute, alţii stau ore, unii vin zilnic. Nu lipsesc nici trecătorii curioşi, care se opresc să-i afle povestea.  „Sunt foarte mulţi oameni care vin şi mă ajută. Mi-au adus apă minerală, ceai cald, cafea. Nu ştiu cum voi putea vreodată să mă revanşez faţă de aceşti oameni. Noaptea vin alţi oameni care să stea cu mine, care stau cu rândul. Aceşti oameni asigură paza şi protecţia, pentru că există şi nişte pericole. Eu sunt de la ţară, dar văd că aici sunt foarte mulţi oameni ai străzii. Unii sunt violenţi, alţii au probleme. De exemplu, aseară a venit un domn care a ţipat două ore aici. Lângă noi era un grup de jandarmi, nici măcar nu au venit să-i zică ceva. În schimb ne-au spus că şi noi ţipăm la proteste. N-au vrut să intervină, când acel om nu spunea ceva inteligibil, pur şi simplu a ţipat două ore. Noi protestăm cu un scop. Există pericole reale de care mă tem. În a doua zi după ce am venit în Piaţa Universităţii, o persoană, care presupun că nu era în toate minţile, a venit aici şi efectiv a început să arunce cu pietre“, povesteşte protestatarul.  Cortul, nepermis de autorităţi Alexandru Popescu spune că a notificat Primăria şi autorităţile despre gestul său extrem şi că „răspunsul este încă în aşteptare“. Deşi este o iarnă călduroasă, bărbatul suportă frigul sub cerul liber de 14 zile. Spune că i-a întrebat pe poliţiştii comunitari dacă îşi poate un cort, pentru a se încălzi, dar nu a primit permisiunea: „nu am bani să plătesc toate amenzile. Am să le demonstrez că pot să protestez după regulile lor“. Poate ce este mai inedit, potrivit lui nea Sandu, gestul lui se suprapune cu prima dată când ţine post. „Eu nu am ţinut niciodată post. Sunt creştin ortodox, dar eu cred că toată credinţa este în sufletul omului, nicidecum în faptul de a te duce într-o biserică. Ultima dată când am fost la o biserică, la Mânăstirea Caraiman din Buşteni, am considerat că nu merită să treci prin acest gen de lăcaşuri de cult. Din punctul meu de vedere, este un SRL de făcut bani. Nu mi-a plăcut acel lac pe care îl au în interiorul bisericii unde se aruncă de pe un podeţ bani“, spune parcă cu regret Alexandru. Replica lui este imediat completată de mai tânărul protestatar, Mareş Ionel din Bacău, intrat şi el în greva foamei de două zile: „Biserica nu poate sluji la doi stăpâni, ori slujeşti pe Dumnezeu, ori slujeşti banul“, îl completează acesta. „Mi se pare inuman ca Jandarmeria să lucreze în favoarea unei companii străine“ Alexandru Popescu spune că protestează pentru ilegalităţile pe care le-a văzut în Pungeşti. Nu se poate ca în România anului 2013 să vezi atât de multe ilegalităţi şi autorităţile să nu ia absolut nicio măsură, este de părere fostul agent de vânzări. „Jandarmeria Română mi se pare inuman să lucreze în favoarea unei companii străine. În loc să-ţi aperi poporul prin regulamentul militar şi prin Constituţie! Organele statului sunt obligate să-şi apere populaţia, să apere poporul român. De altfel, cred că se ştie, cu acel teren (concesionat companiei Chevron – nota red.) sunt mari probleme. Este sub lupa DNA-ului. S-au făcut nişte schimburi dubioase acolo. Eu nu am înţeles de ce nu a încetat activitatea până în momentul în care se vor clarifica acele lucruri“, se miră nea Sandu.  FOTO Alexandru Popescu, prahoveanul aflat în greva foamei de 14 zile, în Piaţa Universităţii din Capitală  Protestatarul din Piaţa Universităţii spune că premierul Victor Ponta a dezinformat în ceea ce priveşte problema gazelor de şist, dar îl acuză şi pe Traian Băsescu că a susţinut că turismul la Roşia Montană nu este posibil, când de fapt el ar avea cereri, dar este blocat de decizia autorităţilor de a declara locul zonă monoindustrială. Masa de Crăciun: ceai şi cafea caldă fără zahăr Dacă cei mai mulţi se înfruptau din mese bogate cu sarmale, cărnuri de porc, cele mai alese afumături şi cele mai savuroase prăjituri masa de Crăciun a lui Alexandru Popescu a constat în lichide.   „Masa mea a fost foarte frumoasă: ceiuleţ fără zahăr, cafea fără zahăr, foarte frumos. Asta nu e o problemă. Rezist cât pot. Nu am o limită de timp. Atât cât organismul meu rezistă voi sta aici şi voi transmite mesajul meu mai departe, pentru că în ţara asta se întâmplă lucruri foarte rele. De Revelion am fost tot aici, împreună cu 200 de prieteni. Au stat cu mine până la ora trei dimineaţa, când m-am băgat la somn, pentru că sunt tot mai obosit. De fapt, cred că şi Crăciunul şi Revelionul au fost cele mai frumoase din viaţa mea, cu atât de mulţi prieteni în jurul meu. Mi-am făcut foarte mulţi prieteni aici“, povesteşte cu drag nea Sandu.  „Parlamentul ar trebui să-şi dea seama că lucrează în folosul poporului român“ Prahoveanul care face greva foamei în centrul Capitalei, ne-a arătat mai multe buletine de analize, unul dintre ele fiind chiar de pe 2 ianuarie, când oamenii au chemat ambulanţa pentru că leşinase. Face acest gest extrem pentru că vrea să schimbe mentalitatea românilor şi pentru că este de părere că de data aceasta, cei care o duc bine sunt tot aceia care ies în stradă şi asta pentru că ei văd că societatea se prăbuşeşte. „Parlamentul ar trebui să-şi dea seama că lucrează în folosul poporului român şi sunt puşi acolo de oameni şi să se gândească la bine poporului din România“, spune Alexandru. „Au fost aleşi să ne reprezinte, dar nu ne reprezintă pe noi, ci instituţii, corporaţii care nu au nicio legătură cu România. Aceste companii vin, iau tot ce se poate lua, lasă dezastrul, lasă mizeria, lasă gunoaiele şi pleacă cu buzunarele pline“, îl completează Băcăuanul care i s-a alăturat de câteva zile. Alexandru Popescu îi sfătuieşte pe oameni să gândească singuri. El spune că, în viitorul apropiat, 70% din teritoriul ţării va fi împânzit de sonde de fracturare hidraulică. Cât despre protestele din ultimele luni, el spune că ar trebui să fie cu mai multă seriozitate privite de guvernanţi.  „O spun cu toată tăria, protestele au fost sincere. Indiferent de cei care mai vor să iasă în faţă. Că sunt unii care vor să se evidenţieze, totuşi ele nu au avut lider. Cei cu portavocea sunt nişte oameni care au puterea să zică ceva la portavoce. Dacă suntem de acord cu ce zic îi susţinem, dacă nu, tăcem. Marea majoritate a mesajelor cu portavocea era de fapt al tuturor. Nu a fost nimic regizat. Guvernanţii trebuie să-şi dea seama“, explică nea Sandu. Manipularea presei Omul care face greva foamei de două săptămâni spune că nu numai guvernanţii sunt de vină de situaţia actuală din România, ci chiar şi cei care ar trebui să informeze populaţia, dar nu o fac cum trebuie. Fie că manipulează, fie că nu dau importanţă anumitor aspecte. „Presa şi televiziunile în general au minimalizat aceste proteste. Când au fost în stradă în Bucureşti, în septembrie, peste 30.000 de oameni, cifre care pot fi verificate prin filmări, toată lumea spunea 8.000 de oameni. Noi nu ne lăsăm intimidaţi. Televiziunile ştim clar câţi bani au primit de la Gold Corporation pentru publicitate. Din păcate multe ilegalităţi nu au fost transmise corect de televiziuni şi nici anumite emisiuni nu au dezbătut corect“, crede nea Sandu. Răspunsul autorităţilor În ceea ce priveşte un sistem de monitorizare al autorităţilor pentru gestul extrem de a face greva foamei în aer liber chiar în inima Capitalei, autorităţile spun că ştiu despre protest, dar că nu prea au ce să facă. â „Nu există o bază legală în virtutea căreia să se reglementeze greva foamei. Asta nu însemnă că noi nu ştim de acest om şi de gestul lui. Colegii mei cred că trec în fiecare zi prin zonă, pentru a se asigura că nu se întâmplă nimic. Oamenii care recurg la astfel de gesturi trebuie să înştiinţeze medicii, dar cam atât“, a declarat Giorgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, pentru adevarul.ro. În ceea ce priveşte Poliţia Locală Bucureşti, răspunsul este similar: „Nu este prins în baza de date a acţiunilor de protest a Poliţiei Locale Bucureşti, dar cunoaştem despre situaţia lui. Mai vin susţinători de-ai lui, câte 10-15 oameni, mai tot timpul. Bărbatul este sub monitorizare video“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Bucureşti, Răzvan Popa, pentru adevarul.ro.

sursa: Adevarul.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php