PRIGOANA BISERICII SI A SLUJITORILOR EI. CALOMNIA, ARMA SATANICA PREDILECTA – Predica Parintelui Damaschin Luchian de la Sihastria Putnei la praznicul Sfantului Arhidiacon Stefan

Sărbătoarea Naşterii Domnului este, în acelaşi timp, o sărbătoare a bucuriei, dar este o bucurie amestecată cu oarecare tristeţe. Paradoxal. Capul Sfintei noastre Biserici este Mântuitorul Iisus Hristos, iar trupul este Biserica. Trupul nu poate să aibă un alt curs al vieţii decât a avut capul. Şi dacă El, Capul Bisericii, Hristos, a fost prigonit încă de la naştere, a trebuit să ia calea pribegiei la scurtă vreme după ce s-a născut, la fel şi Biserica: dintru început, de la naşterea ei a fost spusă prigoanei. Şi poate de aceea Biserica a rânduit ca la scurtă vreme după ce prăznuim naşterea Pruncului Iisus, naşterea Capului, să facem prăznuirea celui dintâi mucenic, celui dintâi mădular al Bisericii, care a suferit prigoană aşa cum El, Capul, a suferit, adică pe Sfântul Apostol, întâiul mucenic și Arhidiacon Ştefan. A zis Domnul că Dacă pe Mine M-au ascultat, și pe voi vă vor asculta. Dar dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni. Și de ce l-au prigonit pe Ştefan? Din invidie!

Și durerea cea mai mare este că istoria aceasta a prigoanei împotriva Bisericii se repetă, se repetă până în zilele noastre, folosind cele mai înjositoare modalităţi de a păta faţa unui om sau faţă unei instituţii.

Ne spune Sfânta Scriptură, mai precis Cartea Faptelor Sfinților Apostoli, că el, Ștefan diaconul din cei şapte care au fost aleşi, era plin de credinţă şi de Duhul Sfânt și mai era plin de har și de putere şi mai făcea semne şi minuni în popor. Și din cauza aceasta a avut un dialog împreună cu cei care erau foarte îndărătnici dintre idei, o seamă de reprezentanţi din mai multe sinagogi, şi ne spune Sfântul Evanghelist Luca, cel care a scris şi Faptele Sfinţilor Apostoli că ei,aceştia, iudeii, nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a duhului cu care el, Sfântul Ştefan, vorbea. Şi ce au făcut atunci? Au pus pe nişte bărbaţi să zică minciuni. Şi anume că l-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu. Și aşa cum făcuseră ei cu puţin timp înainte împotriva Domnului Iisus Hristos întărâtând poporul, mulţimea, gloata, aşa şi acum au întărâtat poporul și numai pe ei, ci și pe bătrâni și pe cărturari, care erau nu numai doldora de carte, ci și plini de mândrie și de slavă deşartă şi nu puteau suporta ca altcineva necunoscut, neştiut, nu de al lor, să vină şi să se afişeze ca învăţător al poporului în detrimentul lor, şi atunci au năvălit asupra lui Ştefan, l-au răpit și l-au dus în sinedriu, acelaşi sinedriu care mai înainte Îl judecase şi pe Mântuitorul Iisus Hristos. Și repetă Evanghelistul Luca, pentru a nu mai fi nicio umbră de îndoială şi zice:

Au pus martori mincinoşi care ziceau: „Acest om nu încetează a zice cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt – adică împotriva templului – „şi împotriva Legii. Căci l-au auzit spunând că Iisus Nazarineanul Acesta va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise.”

Şi zice Evanghelistul Luca un cuvânt care ar trebui să ne pună pe gânduri, ultimul verset din capitolul 6:

Ațintindu-și ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.

Şi cu toate că ei i-au văzut faţa ca o faţă de înger, răutatea lor a fost mai puternică şi l-au condamnat pe Sfântul Ştefan, deşi el s-a apărat, la ucidere cu pietre în afara cetăţii, la fel ca pe Mântuitorul Iisus Hristos și astfel noi îl pomenim astăzi pe el, întâiul mucenic al Bisericii care începuse a fi prigonită de aceia care o urau pe ea şi pe Capul ei, Mântuitorul Iisus Hristos. Ce au folosit iudeii? Minciuna. Ce au folosit mai-marii poporului împotriva Mântuitorului și a lui Ştefan? Calomnia. Nu atât ei sunt aceia care au iniţiat aceste lucruri, ci acel vechi întru răutate de care Scriptura ne spune că este tatăl minciunii.Aduceţi-vă aminte din Vechiul Testament de Iosif. Cu ce l-a putut doborî vrăjmaşul? Cu nimic. Şi când femeia lui Putifar n-a reuşit să-l ademenească, să-l tragă la păcat, a adus minciună asupra lui şi l-a calomniat. Și doar astfel, prin calomnie, a putut să fie închis. Aduceți-vă aminte apoi de Susana, la fel: doi bătrâni, înaintați nu doar în zile, ci şi în patimi, tot aşa, dorind a o necinsti pe ea şi nereuşind, au calomniat-o. Şi este plină istoria Vechiului Testament, dar şi istoria Noului Testament; să ne aducem aminte şi Pavel Apostolul, care a suferit calomnii din partea celor care îi urau pe [crestini], adică din partea diavolului, care, neputând să-l doboare pe om prin patimi, recurge apoi la alte tertipuri. Şi în viaţa duhovnicească se întâmplă tot aşa. Când diavolul nu reuşeşte pe un om să-l biruiască prin patimile care ţin de trup şi de neputinţele lui și de neputinţele sufletului, recurge la boli şi recurge la clevetiri și calomnii din partea oamenilor răi.

Vă spun lucrurile acestea, iubiţi credincioși, pentru a vă face și pe dumneavoastră părtaşi, deşi suntem în atmosferă sărbătorească, la o mare durere, o durere a Bisericii, o durere care trebuie să fie a tuturor, o durere pe care şi dumneavoastră trebuie s-o împărtăşiţi, care sunteţi Biserica, ca să vedeţi cum calomnia, de care a avut parte şi Sfântul Ştefan, este în floare, inclusiv, sau poate mai ales, în zilele noastre, împotriva Bisericii.

Din mila lui Dumnezeu și eu personal, în mai multe rânduri, şi alţi părinţi din mănăstirea noastră, ne-am bucurat de ospitalitatea şi de buna învăţătură şi de buna rânduială pe care, fiecare după măsură şi după râvnă şi-a apropriat-o, din partea mănăstirii Vatopedi, una dintre cele douăzeci de mari mănăstiri din Sfântul Munte Athos; a doua în rang – după o ordine oareşicum lumească -; noi o socotim prima ca import anţă din Sfântul Munte Athos prin tot ceea ce face și mai ales pentru tot ceea ce trăiesc. De vreo trei ani, dacă nu şi de mai bine, sunt ţinta unor atacuri din partea presei din Grecia, sunt obiectul scenariilor unor judecători care nu ţin cu Biserica – deşi Grecia se mândreşte a fi ţară creştină, cu o proporţie mult mai numeroasă decât în ţara noastră a crestinilor ortodocsi – in legatura cu niste proprietati, pe care Biserica le-a avut din partea unor împăraţi şi pe care mănăstirea s-a străduit cât de cât să le folosească spre binele ei. Și oamenii ascultă astăzi de gura celor care de care nu trebuie să asculte. Nu prea mai ascultă astăzi oamenii de gura celor care sunt puşi să înveţe: a preoţilor, a arhiereilor. Și ascultă de gura presei. Dacă nu mă înşel, este și o emisiune care aşa se numeşte astăzi: În gura presei. Doamne fereşte să cazi într-o aşa gură: nu că te scuipă, dar te mănâncă cu totul. Astfel că întreaga populaţie a Greciei, sau marea majoritate, Dumnezeu ştie acolo, este împotriva acestui părinteEfrem, care a primit de la Dumnezeu acest jug, sau poate această cunună, la fel ca Sfântul Ştefan, al cărui nume în greacă înseamnă „cunună”, de a fi pus el, arhimandritul marei lavre Vatopedi, el, pe care noi l-am cunoscut ca mare om duhovnicesc, mare figură duhovnicească a Sfântului Munte Athos, de a fi pus, în zi de ajun de Crăciun, sub arest preventiv în mănăstirea sa. Mai mult: ar fi vrut să-l ia la Atena şi să-l ţină în custodie [ceea ce avea sa se si intample, in urma predarii sale, chiar in ziua in care se tinea acest cuvant, n.n.]. Mai mult: deşi în ultimii ani ieşise din Sfântul Munte de foarte multe ori, în misiune, vestind cuvântul lui Dumnezeu și voia lui și nu politicile oamenilor, de fiecare dată s-a întors, deci n-a dat niciun semn că ar vrea să fugă, temându-se, el, care se consideră nevinovat de atâtea lucruri care i se pun în cârcă. În zi de ajun – pentru noi, cei care ţinem calendarul îndreptat – au împânzit Sfântul Munte cu poliţişti, ieşirile le-au blocat cu gardă, nu cumva să fugă, arest preventiv pentru o vină care încă nu i s-a dovedit, pentru care i s-a dat câştig de cauză într-un proces anterior, şi care a venit la scurtă vreme după ce, săvârșind un pelerinaj în Rusia cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, a spus un cuvânt bun, a intervenit, i-a rugat pe mai-marii celor din Rusia, Rusia pravoslavnică, fraţii noştri creştini, ca să dea o mână de ajutor Greciei, mai ales Ciprului, pentru a ieşi din starea dezastruoasă în care se află. Coincidenţă sau nu, vom afla la Înfricoşătoarea Judecată, la scurtă vreme după întoarcerea din acest scurt pelerinaj în Rusia și după aceste evenimente, mai-marii Greciei, Dumnezeu ştie de către cine întărâtaţi, au luat această măsură. Chipurile, cred că au terminat toate cazurile de corupţie din Grecia şi doar acesta a rămas nerezolvat; i-au închis pe toţi rău-făcătorii de la nivel înalt și pe cei de rând şi doar acesta, părintele, a mai rămas de închis…

Noi, departe, şi în ţara noastră ne lovim de aceeaşi problemă. Vă mai aduceţi aminte acum câţiva ani, acum s-a mai uitat, de părintele acela, Daniel, de la mănăstirea Tanacu? Acum a fost eliberat pentru bună purtare înainte de termen. Şi a trebuit să fie închis el. Tot aşa, au terminat cazurile de rezolvat şi şomau, probabil, judecătorii şi nu aveau ce să mai judece în tribunalele româneşti. Ei, fraţilor, să ştiţi că este un lucru care n-ar trebui să ne surprindă. Că Domnul aşa ne-a zis şi ne-a avertizat şi ne-a spus, că în lume necazuri veţi avea, şi căveţi fi prigoniți şi că din pricina Mea, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Asta ne-a vestit Domnul și asta ne aşteaptă. Și să ştiţi că atunci când Biserica este prigonită, atunci Biserica se întăreşte. Şi când Biserica este oarecum menajată de stăpânire, atunci neputinţele membrilor ei, mădularelor ei, fac ca trezvia să scadă, fac ca râvna să slăbească, fac ca vigilenţa să fie aproape de cotele mai de jos, aproape de zero. Iar când Biserica este asuprită – cel puţin aşa a fost până acum – Biserica s-a întărit. Nu ştiu dacă în aceeaşi măsură va fi şi de acum înainte. Și de ce zic aşa? Pentru că noi astăzi nu mai suntem aşa cum au fost mărturisitorii de odinioară, din primele secole ale creștinismului, nu suntem precum au fost mărturisitorii în perioada comunistă. Noi ne-am obişnuit cu binele, ne-am obişnuit cu libertatea prost-înţeleasă, noi astăzi ne-am obişnuit cu luxul, cu confortul, astfel încât o mărturisire din partea creştinilor din zilele noastre îmi vine a crede că este mult mai greu de realizat decât altădată.

Însă chipul acestui părinte Efrem, pe care vi l-am adus înaintea ochilor frăţiilor voastre, nu ca să ne scoatem pe noi victime, ci pentru a-l pomeni în rugăciune, ca Dumnezeu să-i dăruiască lui răbdare şi ca într-un sfârşit, aşa cum Dumnezeu va rândui, să se restabilească pacea și adevărul. Chipul acestui părinte Efrem să ne fie pildă şi să ne fie obiect de admiraţie dacă noi nu-l putem ajunge. De la un proces anterior, când se întorceau cu vaporul spre mănăstire şi ucenicii care l-au însoţit, călugări din mănăstirea Vatopedi, erau indignaţi şi vorbeau între ei despre nedreptăţile care s-au făcut la acel proces, părintele avea în mână comboschini, șiragul de metanii, și spunea Doamne Iisuse. Şi l-au întrebat părinţii: „Cum, părinte, dar nu eşti tulburat? Cum, părinte, dar nu eşti mâhnit de atâtea adevăruri care ţi se pun în cârcă?” Şi a zis:„Părinţilor, acum ni se verifică nouă credinţa. Acum se verifică dacă noi iubim pe vrăjmaşii noştri. Acum vedem noi cât de duhovniceşti suntem. Dacă ne păstrăm pacea când suntem ocărâţi, dacă ştim să binecuvântăm, cum zice Scriptura, atunci când suntem prigoniţi.” Şi acum i-a telefonat un mitropolit din Grecia părintelui, care este bolnav, a cutezat, mai mult ca sigur, din cauza efortului psihic, mai ales că este și cu diabetul, şi i-a zis că este în pace şi a zis că atunci când vor hotărî leacul şi se predă în mâinile lor, nu trebuie să vină să facă tam-tam. Şi a spus că dacă Dumnezeu aşa a îngăduit, slăvit să fie numele Lui!

Încă o dată zic: nu ca să ne scoatem pe noi, slujitorii Bisericii, victime. El, într-adevăr, cred că este o victimă. Noi, ceilalţi, care vreodată am fost – mă refer la slujitorii Bisericii – sau poate vom fi ţinta atacurilor, cred că le merităm. Că nu suntem la înălţimea lui sau la înălţimea la care ar trebui să fim. Și merităm, spre smerenia noastră. Dar să nu profite oamenii lumii acesteia și să nu profite răufăcătorii şi răuvoitorii de neputinţa omului pentru a ataca Biserica lui Hristos. V-am mai spus-o în biserica aceasta: toţi suntem Biserica! Nu numai noi, care purtăm haine strălucitoare şi cruci aurite la gât. Şi dumneavoastră sunteţi Biserica! Şi atunci când cineva atacă Biserica, să ştiţi că şi dumneavoastră sunteţi atacaţi, direct sau indirect. Şi dacă cineva dintre creştinii ortodocşi ştie să se bucure, sau doar atât ştie, să se bucure, de neputinţele slujitorilor şi de atacurile asupra Bisericii, nevrednic este de numele de creştin și nevrednic este de starea de mădular al Bisericii lui Hristos și pocăinţă va trebui să facă înaintea lui Dumnezeu pentru a fi restabilit.

Îmi pare tare rău că a trebuit să vă zic lucrurile acestea, într-un fel. Că suntem încă în zi de sărbătoare şi părinţii ne-au colindat, dar nu puteam să nu vă aduc la cunoştinţă ceea ce se întâmplă astăzi; asta acum se vede, nu ştim ce este pe dedesubturi, nu ştiu ce ni s-a pregătit, şi, fără a fi apocaliptic, nu ştiu ce ni se va întâmpla nouă ca slujitori, nouă ca mănăstiri, nouă ca Biserică şi dumneavoastră ca şi membri ai Bisericii. Dar să fim întăriți şi să ne ţinem cu mâna strânşi de poala hainei lui Hristos, că de la el ne va veni tăria şi de la el va veni vârtutea şi împreună cu psalmistul să zicem: În umbra morţii fiind, nu m-am temut de rele, că Tu, Doamne, cu mine eşti. Cu El să fim şi vom trece cu bine toate. Cu El să fim şi în necazuri vom simţi bucurie. Cu El dacă vom fi, în prigoană vom simţi liniște. Că fără de El, nimic nu putem face bun.

Amin.

sursa: Razboiintrucuvant