Se repeta scenariul de la suspendarea lui Basescu: Ce-au reprosat Franta și Germania USL-ului

0 385

Ambasadele a patru state europene au venit joi la Parlament pentru a se întâlni cu președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Tema întâlnirilor reprezintă modificările făcute de Parlament la Codul Penal.

Întâlnirile au avut loc în biroul personal al președintelui Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă. Aceste întâlniri nu au fost anunțate. In prima faza au venit Germania si Franta. Germania a solicitat expres o intalnire.

Mâine este așteptat ambasadorul SUA.

UPDATE 2 Ambasadorul Olandei a intrat la discutiile cu membrii Comisiei Juridice pe tema modificarilor la Codul Penal. Din partea Marii Britanii au venit doi consilieri.

UPDATE 1 ”Nu au fost considerații politice de niciun fel. Mai urmează și alte întâlniri. Nu pot să spun eu care vor fi concluziile domnilor ambasadori. Nu este nici corect, nici moral să fac asta”, a declarat președintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă. Potrivit lui Ciuca, greseala USL a fost lipsa de comunicare, lucru semnalat de altfel si de ambasadele prezente pana la aceasta ora. Ciuca a spus ca altfel ar fi stat lucrurile daca USL comunica mai bine modificarile facute si a recunoscut ca majoritatea parlamentara a suferit in aceasta privinta la capitolul comunicare. Situatia este similara suspendarii lui Traian Basescu din vara lui 2012, atunci cand prin manevre-fulger in Parlament, USL a generat critici majore pe plan european cu privire la respectarea statului de drept, motivul principal invocat pentru atacul la adresa USL fiind graba cu care a realizat actiunea politica.
Tot din biroul lui Bogdan Ciucă a fost văzut intrând și deputatul Eugen Nicolicea, unul dintre juriștii de frunte ai USL. Nicolicea a precizat că ”Germania a solicitat expres această întâlnire, în timp ce ambasada Franței, dar și restul au fost chemate de deputați”.

Sursa: Pe surse

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php