ACUM ÎN BUCUREŞTI! Protestatarii au ocupat Avocatul Poporului şi s-au baricadat, fiind înconjuraţi de jandarmi. Populaţia începe să se adune în jurul instituţiei.

2 739
1496611_689768254380971_33698570_nCirca 100 de protestatari au ocupat sediul Avocatului Poporului, baricadându-se în interior, ca protest faţă de tentativa de adoptare a Legii Minelor, act normativ ale cărui prevederi instituie posibilitatea declarării oricărui proiect de extragere sau explorare a unor resurse de subsol ca fiind de utilitate publică. Mai concret, prin această lege, toate prevederile conţinute de legea Roşiei Montane vor fi fi practic extinse la întregul teritoriu naţional.
Noua lege va da posibilitatea începerii imediate a proiectului Roşia Montana.
În acest moment, cei baricadaţi în instituție sunt asediaţi de jandarmi și politie. Autoritățile au cerut sa discute cu liderii mișcării, dar cei asediati au spus ca nu au reprezentanți, pt ca nu sunt organizați, fiind un protest spontan cetățenesc.
Grupuri de cetățeni continuă să se adune în jurul instituției. Atmosfera este de revoluție.
În urma cu 30 de minute PNL a anunțat ca se retrage de la dezbaterile parlamentare pe marginea legii minelor, după ce în prealabil PDL și PPDD anunțaseră ca se opun. Vestea a fost primită de cei asediaţiu cu urale puternice.
O protestatară a dat citire, printre gratiile ferestralor, la portavoce, unui comunicat în care prezenta opiniei publice solicitările „grupului de cetăţeni baricadaţi în sediul Avocatului Poporului”.
Cu 10 minute în urmă,  forțele de ordine încearcă să evacueze cu forța protestatarii baricadaţi şi cetățenii adunați în faţa instituţiei, fiind huiduiţi de cei prezenţi.
Vlad Ioachimescu, de la fereastra instituţiei, face apeluri la jandarmi să fraternizeze cu protestatarii, iar la bucureşteni să iasă din stradă şi să se adune în jurul sediului Avocatului Poporului.
În acest timp, dezbaterile din plenul Parlamentului continuă.
A relatat de la faţa locului, reporter Buciumul.ro – Florin Dobrescu
1474519_689699431054520_133472617_n
908_689689571055506_1101348050_n
1380041_689699491054514_1848548187_n
1455925_689689527722177_190607603_n
1466031_689768261047637_1857153139_n

1456707_689700541054409_1305195632_n

988794_689689534388843_2031685062_n

1425557_689689574388839_810679975_n

1480683_689699501054513_672308016_n

1472906_689699494387847_1269125926_n

2 Comments
  1. […] Noua lege va da posibilitatea începerii imediate a proiectului Roşia Montana. În acest moment, cei baricadaţi în instituție sunt asediaţi de jandarmi și politie. Autoritățile au cerut sa discute cu liderii mișcării, dar cei asediati au spus ca nu au reprezentanți, pt ca nu sunt organizați, fiind un protest spontan cetățenesc. Grupuri de cetățeni continuă să se adune în jurul instituției. Atmosfera este de revoluție. În urma cu 30 de minute PNL a anunțat ca se retrage de la dezbaterile parlamentare pe marginea legii minelor, după ce în prealabil PDL și PPDD anunțaseră ca se opun. Vestea a fost primită de cei asediaţiu cu urale puternice. O protestatară a dat citire, printre gratiile ferestralor, la portavoce, unui comunicat în care prezenta opiniei publice solicitările “grupului de cetăţeni baricadaţi în sediul Avocatului Poporului”. Cu 10 minute în urmă,  forțele de ordine încearcă să evacueze cu forța protestatarii baricadaţi şi cetățenii adunați în faţa instituţiei, fiind huiduiţi de cei prezenţi. Vlad Ioachimescu, de la fereastra instituţiei, face apeluri la jandarmi să fraternizeze cu protestatarii, iar la bucureşteni să iasă din stradă şi să se adune în jurul sediului Avocatului Poporului. În acest timp, dezbaterile din plenul Parlamentului continuă. A relatat de la faţa locului, reporter Buciumul.ro – Florin Dobrescu http://www.buciumul.ro/2013/12/10/acum-in-bucuresti-protestatarii-au-ocupat-avocatul-poporului-si-s-… […]

    1. Dorin says

      Da oameni buni, democratie este pe terminate, o alimentati si o sustineti doar iesind la Km 0 , democratia acum este precum borcanul de miere care se goleste si lingura a ajuns la fundul lui.
      Eu propun PNL-ului sa se uneasca cu PDL-ul si celelalte partide si dea o lectie de democratie comunistilor lui ILIESCU acum in al 12-le ceas.
      VOI CE SPUNETI SUNTETI DE ACORD CU PROPUNEREA MEA?

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php