Antonescu: Proiectul Roşia Montană nu are şanse să treacă
„Proiectul Guvernului nu se va adopta. PDL e obişnuit să iasă din sală. Eu vorbesc că inclusiv cei din PSD văd că proiectul Guvernului nu e acceptabil. Termenul va fi luni, discuţia avută cu premierul nu a mers la detaliu, s-a dus în zona în care, înţeleg eu, şi cei din PSD vor da un vot de respingere pe proiect. Se va încheia ca în comisiile obişnuite să se iniţieze un proiect de lege cadru general pentru exploatările din România. Proiectul Guvernului nu are şanse să treacă”, a declarat Crin Antonescu.
Membrii Comisiei speciale au amânat, din nou, votul final asupra raportului pe proiectul Roșia Montană până luni, la ora 18.00.
Taberele par să rămână aceleași PNL, UDMR și minoritățile sunt împotriva proiectului, iar PSD și PC în favoarea lui.
Comisia specială pentru Roșia Montană a amânat şi miercuri şi joi, o decizie în privința proiectului.
sursa: Cotidianul