Predica despre industria muzicală şi desenele animate

0 1.123

multe_ore_de_privit_la_televizor_50019300

Iubiţi fraţi creştini,

 În cele ce urmează o să încercăm să dezbatem o problemă foarte gravă a zilelor noastre, şi anume, aceea a pericolelor zilnice care îi pasc pe copiii noştri la tot pasul. Mă refer la lumea virtuală în care copiii noştri “navighează zi de zi“, la pericolele Internetului şi a multora din emisiunile TV, care nu fac altceva decât să distrugă şi să spurce mintea tinerelor vlăstare, mintea fiind poarta dumnezeiască a harului către inimă şi nu lăcaş al gândurilor negre şi al lucrărilor diavoleşti.

Aşadar, diavolul, în zilele noastre, lucrează prin tehnică, înrobind mintea, creând tinerilor de azi dependenţă, adicţie de internet şi de TV. Lucrarea demonică, în speţă este una foarte vicleană, prin mesaje subliminale de tot felul, mesaje care se întipăresc în subconştient şi care lucrează de acolo, foarte viclean şi în chipul cel mai drăcesc posibil. Este vorba de mesaje subliminale cu tentă sexuală, pline de violenţă, sau de altă natură care îi obişnuiesc pe tineri şi pe copii cu anumite stări, care treptat intră în rutina de zi cu zi, familiarizându-i, cu alte cuvinte, cu violenţa, sexualitatea, consumul de alcool, în genere cu viciile distrugătoare de suflet, ca apoi să-I distrugă prin patimile ce demonii le-au instaurat în sufletele lor.

Să nu fim înţeleşi greşit. Dumnezeu nu este împotriva tehnicii, ci ne-a dăruit-o pentru a ne zidi sufleteşte şi pentru a ne uşura munca. Însă muritorul de suflete, diavolul, văzând aplecarea omului contemporan spre tehnică, spre calculator, TV şi internet, a pus stăpânire pe acestea, făcându-şi prin ele demonica lucrare de ruinare a sufletelor, mai ales pe aceste vremuri tulburi. Era firesc, pe undeva, ca diavolul să aleagă această armă, care este tehnica, atât de răspândită, în zilele noastre, şi să-l distragă pe om de la ceea ce este cu adevărat important, adică de la lucrarea rugăciunii şi a mântuirii în Hristos. De aceea a ales să-i piardă pe oameni încă din fragedă pruncie şi să-i facă să deraieze de la înalta chemare a omului la îndumnezeire şi la mântuire.

Dar, să vedem, mai departe, cui aparţine lucrarea aceasta. Este vorba aici de o adevărată industrie a muzicii, videoclipurilor, a publicităţii de tot felul, o industrie a desenelor animate, prin care, anumite organizaţii oculte, aflate în spatele lor, îşi fac lucrarea de înrobire a lumii, de distrugere a ei. Despre ce organizaţii este vorba? De francmasonerie, ILUMINATTI (o congregaţie masonică originară din Bavaria), organizaţii sioniste de tot felul, care vor să stăpânească lumea si să o supună, prin instaurarea unei noi ordini mondiale şi a unei singure religii peste tot pământul. Aceste organizaţii oculte sunt aceleaşi care urmăresc instaurarea unei dictaturi biometrice, a răspândirii actelor biometrice cu cip (buletine, paşapoarte, carduri de sănătate naţionale şi internaţionale, carduri bancare cu codul de bare codat 666 la nivel binar, citizen card-răspândit în Grecia etc.) şi în ultimă instanţă a microcipului incastrabil sub piele, pe frunte şi pe mâna dreaptă care, se identifică cu pecetea Apocalipsei Sf. Ioan Teologul, prin care se anulează lucrarea tainică de la Sf. Botez când am primit prin ungerea cu Sf. Şi Marele Mir, pecetea dumnezeiască a Darului Sf. Duh. Aşadar, cei ce vor primi pecetea Antihristului- microcipul, vor şterge pecetea Sf. Duh de la Botez, prin aceasta făcându-se robi ai Satanei. Sf. Ioan ne avertizează, totodată, că aceia care nu vor primi pecetea, nu vor putea vinde sau cumpăra. Aşadar lucrarea diavolului vine prin cele materiale, prin instaurarea unei dictaturi economice. Dar nu trebuie să ne înspăimântăm deloc, căci Domnul ne-a asigurat că va fi cu noi pâna la sfârşitul veacurilor, “ne va hrăni în foamete, ne va adăpa în sete, ne va mângâia în prigoane, ne va apăra de toată sminteala şi de toată primejdia”, aşa cum spun sfinţi contemporani ca Lavrentie de Cernigov, Serafim de Viriţa, Schimonahia Nilă din Rusia, Dionisie Ignat, Cuviosul Paisie Aghioritul.

Cu alte cuvinte, Domnul îi va apăra şi-I va ocroti cu al său har şi a sa iubire de oameni, pe robii săi credincioşi, cu condiţia să nu ne lepădăm de dreapta credinţă şi să lucrăm cu dragoste la a noastră mântuire.

Să ne întoarcem însă la oile noastre. Este binecunoscut faptul că aproape toată industria muzicală, a videoclipurilor, a desenelor animate, a filmului, a jocurilor pe calculator este condusă din umbră de masonerie şi de sionismul international. Mesaje subliminale ale Illuminatilor sunt frecvent întâlnite în filme, reclame TV, filme pentru copii, videoclipuri. Şi că tot a venit vorba de videoclipuri, amintim aici artişti celebri, în ale căror videoclipuri sunt prezente simboluri oculte malefice, ale instaurării noii ordini mondiale, cu aplecare spre vicii sau tentă sexuală ca: Lady Gaga, Jay Z cu piesa “Lucifer”, Rihanna, Beyonce, Eminem, Madonna. Şi acestea sunt numai câteva nume, lista fiind mult mai mare.

Mai ales la Lady Gaga întâlnim o serie de simboluri oculte ca ochiul atoatevăzător al lui Horus, 666, pentagrama şi hexagrama, batjocorirea creştinismului în videoclipuri ca Judas, Alejandro, imagini cu personaje androgine (ca Baphomet regele demonilor), cu dansatori extrem de sumar îmbrăcaţi, cu piramida masonică etc, etc. Acestea sunt laitmotive în toate celelalte videoclipuri ce aparţin multor artişti contemporani în vogă şi care au toate acelaşi scop: să familiarizeze tineretul cu aceste concepte şi să le distrugă minţile copiilor şi adolescenţilor.

Apoi să abordăm problema desenelor animate. Desene animate ca Garfield, Familia Simpson, Tom şi Jerry – cele actuale, Hansel şi Gretel, în speţă cam toate desenele promovate în zilele noastre conţin simbolistică masonică ocultă ca piramida masonică, ochiul atoatevăzător al lui Horus şi promovează microcipul ca fiind ceva indispensabil nouă oamenilor. Nu mică mi-a fost mirarea când în desenele animate cu pisoiul Garfield, acestuia i se cerea să-şi implanteze microcip neapărat. Se observă aşadar un fenomen de familiarizare a copiilor cu ideea de microcip. În “Mica Sirenă”, apar imagini cu tentă sexuală, nuditate exacerbată. Viteza cu care se desfăşoară imaginile fac aceste lucruri să nu fie observate cu ochiul liber, dar asta nu înseamnă că imaginea şi mesajul subliminal nu s-a înregistrat în subconstient. La o redare, pas cu pas, a imaginilor vom observa însă, lucrurile de care am amintit. Un alt aspect ar fi acela al violenţei mesajelor desenelor animate contemporane, toate evocând război, luptă, monştri, nave extraterestre, deformând realitatea tinerilor şi împingându-I într-o lume virtuală a violenţei şi a distrugerii şi haosului. Personajele desenelor animate sunt monştri hidoşi, plini de violenţă, roboţi şi creaturi virtuale, inexistente, menite să altereze mintea şi realitatea în care vieţuiesc copiii noştri şi să-I inducă în lumea virtuală a haosului şi a depărtării de tot ce este pacifist şi dumnezeiesc, departe de dulceaţa harului şi împăcarea dumnezeiască. Şi aceste fenomene nu sunt deloc sporadice, ci, aici vorbim de marea majoritate a muzicii, a emisiunilor TV, a videoclipurilor, desenelor animate şi jocurilor pe computer.

Aşadar francmasoneria trebuie privită ca o caracatiţă care şi-a băgat tentaculele în toate domeniile, cu precădere în sfera politicului. Astăzi nu poţi ocupa o funcţie înaltă, dacă nu eşti francmason sau agreat de masonerie. În toate statele lumii francmasoneria a penetrat în toate sferele politice şi de afaceri. Majoritatea preşedinţilor SUA au fost francmasoni. Au pătruns în afaceri, în politică, în industria muzicală pe care o conduc.

Planul francmasoneriei mondiale, al capilor acesteia, care se numesc ILLUMINATTI sau Bilderberg Group este să dizolve graniţele dintre ţări şi odată cu ele şi naţiunile globului şi să ne uniformizeze, creând astfel o singură populaţie şi o singură religie, aceea a masonilor, care am văzut cui slujesc: lui Lucifer. Deja nu ne mai numim români, bulgari, greci sau sârbi ci europeni, în UE. Aceştia prin toate demersurile lor vor să stăpânească lumea cu orice chip. Printre doctrinele masonice celebre ar fi aceea a dizolvării dreptului de proprietate, a familiei, anticlericalismul de orice fel. Vor să desfiinţeze orice formă de creştinism şi de societate sănătoasă. Dacă francmasoneria ar fi aşa cum pretinde a fi, filantropică şi de şlefuire spirituală, atunci de ce a fost condamnată sinodal de Biserica Ortodoxă Greacă în 1931 şi de Biserica Ortodoxă Română în 1937? Condamnarea sinodală din 1937 a fost bazată pe studiul mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului făcut asupra francmasoneriei, un studiu cu o argumentaţie foarte puternică, foarte riguroasă. De ce biserică este împotriva ei? Apoi, ar trebui să ştiţi că politicianul Antonie Iorgovan a luptat pentru a o interzice prin constitutie, considerând-o ocultă, secretă şi în afara legii. În câteva cuvinte, am dori să reliefăm caracterul ocult, extrem de periculos al acestei congregaţii internaţionale. În primul rând, cel mai celebru francmason al tuturor timpurilor, Albert Pike, în cartea sa “Morala şi Dogma”, spune că francmasoneria este de două feluri: cea pentru toţi, a gradelor inferioare şi cea a gradelor înalte, care este în spiritul “celei mai pure doctrine luciferice”, considerând că Satan-Lucifer, îngerul căzut al dimineţii este adevăratul Dumnezeu. Tot el vorbeşte de dumnezeul masoneriei ca fiind altul decât Adonai din Biblie. Pai dacă aşa stau lucrurile, care este acest dumnezeu al masonilor dacă nu se identifică cu cel biblic? Şi dacă aşa stau lucrurile, adică dacă un mason ca Pike declară acestea, noi să mai credem că sunt societate filantropică? Să nu fim naivi, fraţi creştini. Nu avem nimic cu nimeni şi ne rugăm pentru toţi, inclusiv pentru ei, ca bunul Dumnezeu să-i lumineze. Tot în sprijinul celor arătate mai sus, aducem păreri ale altor masoni care afirmă sus şi tare: “Razboi de moarte creştinismului! “Sau “Jos clericalismul şi dogmele”. Ce au cu creştinii şi cu Mântuitorul Iisus Hristos care a adus pacea pe pământ şi s-a jertfit pentru noi? Şi de ce se ascund atât, dacă nu au nimic de ascuns (vezi întrunirile Bilderberg Group, care au loc în cea mai mare taină, în strict secret şi cu uşile zăvorâte, departe de presă şi departe de orice concept de transparenţă şi adevăr).

Aşa că atenţie dragii mei, dacă vi se va propune să intraţi în această organizaţie, sau în structuri afiliate ei, să nu o faceţi în mod categoric. Aş mai adauga că, masonii din gradele inferioare nu ştiu niciodată ce se petrece în lojele superioare şi ca atare mulţi dintre ei nu ştiu cui slujesc săracii. Mulţi au intrat în masonerie, iar când au văzut adevărata faţă a lucrurilor au ieşit şi au mărturisit adevărul. (De exemplu Leo Zagami – vezi pe youtube mărturiile lui). Nu suntem şovini, nu suntem răi cu nimeni, dar răul şi fărădelegea trebuiesc demascate şi aspru criticate.

Pe final, aşa cum este firesc, trebuie să dăm şi soluţii:

–       Să ne rugăm la bunul Dumnezeu pentru toţi oamenii, inclusiv pentru aceşti masoni şi iluminati ce ne vor răul, ce vor răul întregii omeniri, ca Dumnezeu să-i lumineze şi pe ei cu privire la răul pe care îl săvârşesc sau au de gând să-l săvârşească, spre a se trezi din păcatul mândriei, ce orbeşte pe om să nu-şi iubească aproapele şi să nu vadă adevărul; să nu-i judecăm, dar să le arătăm că gresesc şi să le demascăm planurile, căci Hristos a poruncit să-i iubim pe toţi oamenii şi să nu-i judecăm;

–       Să stăruim în dreapta credinţă ortodoxă, singura adevărată şi mântuitoare;

–       Să ne rugăm unii pentru alţii şi să înmulţim dragostea între noi oamenii;

–       Să trăim viaţa curată, în duhul Sfinţilor părinţi cu pocăinţă, spovedanie, împărtăşanie, Liturghie, precum şi celelalte fapte ale credinţei, luptând cu armele creştinului, aşa cum ne-a poruncit Hristos;

–       Să demascăm aceste organizaţii oculte de tip masonerie şi să ne rugăm – ma repet, ca bunul Dumnezeu să-i lumineze şi pe ei să se întoarcă la Hristos şi la mântuire;

–       Să avertizăm tineretul şi pe copiii noştri şi să le facem cunoscute aceste lucruri, unde este posibil, iar unde nu, să-i tinem pe copii, cu tact şi înţelepciune, departe de aceste lucrări demonice, ce se fac prin TV şi Internet, de care tocmai am vorbit; să le oferim alternative cu adevărat ziditoare de relaxare şi să-i ducem în sânul Bisericii, unde să-i hrănim din apa vieţii veşnice care se află în Sfintele Taine ale Bisericii;

–       Să avem o atitudine creştină plină de dragoste pentru toţi oamenii şi plină de curajul mărturisirii adevărului;

–       Să nu ne lepădăm de Hristos, de dreapta credinţă şi să nu primim cipuri sau acte biometrice premergătoare cipului, întrucât şi acestea constituie o mare primejdie pentru mântuire, deoarece, primindu-le nu facem altceva decât să înlesnim îndosarierea noastră electronică şi instaurarea unei demonice dictaturi biometrice, prin care ne este anihilată libertatea noastră şi suntem manipulaţi şi controlaţi în cel mai luciferic mod;

–       Să fim cu toţii capabili să ne dăm şi viaţa pentru Hristos şi pentru Evanghelie, dacă situaţia ne-o va cere, aşa cum au făcut-o miile de sfinţi, mărturisitori şi mucenici, de-a lungul istoriei;

–       Să fim conştienţi cu adevărat de înalta chemare a omului la îndumnezeire şi la mântuire şi nu la aceea a se coborâ în subuman, adică sub condiţia umană;

–       Să nu ne fie teamă de nimic, avându-l pe Domnul, care a făcut cerul şi pământul, pe atotputernicul Dumnezeu, ca scut, păvază puternică, în calea lucrării puterilor întunericului şi fiind conştienţi că moartea noastră trupească nu înseamnă altceva decât unirea cu Hristos şi dobândirea vieţii veşnice fericite cu adevărat.

Mesajul meu pe finalul este acela că vă iubim din toată inima aşa cum Hristos ne iubeşte pe toţi şi ne iartă pe toţi. Mesajul meu, ţin cu toată inima să nu fie interpretat ca şovin şi, bunul Dumnezeu ştie asta – că am dragoste pentru fiecare fiinţă umană şi că toţi suntem creaţi după chipul său, ci ca pe un mesaj de tragere a unui semnal de alarmă şi de demascare a răului. Nimic mai mult.

Cu dragoste pentru toţi oamenii, Pr. Andrei

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php